Contabilitate financiară conform IFRS

1.Bibliografie

1.D. Alexander, C. Nobes, Financial Accounting. An international introduction, editia a IV-a, Prentice Hall, 2010;2.N. Feleagă, L. Malciu, Contabilitate financiară o abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, 2007;3.M.M.Gîrbină, S. Bunea, Sinteze, studii de caz și teste grilă privind aplicarea IAS (revizuite)-IFRS, vol. I și vol. II, Editura CECCAR, 2010;4.M. Ionașcu, I. Ionașcu, Raportarea financiară conform normelor contabile internaționale (IAS/IFRS), Editura Tribuna Economică, 2007;5.B. Raffournier, Les Normes Comptables Internationales (IFRS/IAS), editia a III-a, Editura Economica, 2006;6.IASB , Standardele Internaționale de Raportare Financiară, Editura CECCAR, 2013;7.Ordinul MFP 1286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;

8.Siteuri:

1.IASB: http://www.ifrs.org/IFRSs/Pages/IFRS.aspx - Access to the unaccompanied standards and their technical summaries

2.Rezumatul IFRS și prezentarea activității IASB în limba franceză: http://www.focusifrs.com/

3.Deloitte, comentarii cu privire la IFRS: http://www.iasplus.com/en

Capitolul I

1.1.Contabilitatea financiară – definire și obiective

1.2.Introducere în contabilitatea internațională: standarde internaționale de raportare financiară (IFRS-International Financial Reporting Standards), Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB-International Accounting Standards Board), Principiile contabile general admise din SUA (US GAAP- United States Generally Accepted Accounting Standards), convergență contabilă, adoptarea IFRS la nivelul Uniunii Europene.

1.3.Aplicarea IFRS în România

1.1.Contabilitatea financiară – definire și obiective

Contabilitatea unei întreprinderi trebuie să prezinte tranzacţiile şi evenimentele generate de activitatea acesteia şi să răspundă nevoilor informaţionale ale diverşilor utilizatori de informaţii contabile. Informaţiile care sunt produse de o entitate sunt clasificate în patru categorii:

1

i)informaţii operaţionale; sunt acelea care sunt cerute de conducerea zilnică a activităţilor întreprinderii: sumele datorate şi plătite salariaţilor, reţinerile din aceste sume, cunoaşterea costului şi a preţului de vânzare, ieşirile de stocuri, clienţii care nu-şi achită facturile la timp.

ii)informaţii generate de contabilitatea financiară; contabilitatea finanicară furnizează informaţii destinate atât utilizatorilor interni (managerii), cât şi utilizatorilor externi (proprietarii, creditorii, furnizorii, clienţii etc).

iii)informaţii rezultate din contabilitatea de gestiune; contabilitatea de gestiune localizează cererea şi satisfacerea cu informaţii numai la nivelul conducătorilor întreprinderii. Echipa managerială a întreprinderii nu ar putea să conducă activitatea acesteia numai pe baza informaţiilor oferite de contabilitatea finanicară. Contabilitatea de gestine furnizează informaţii despre costurile pe produse, servicii, rezultatele analitice etc.

iv)informaţii contabile implicate de satisfacerea necesităţilor fiscale; contabilitatea oferă informaţii pentru satisfacerea necesităţilor fiscale, dar norma contabilă nu trebuie să fie asimilată cu cea fiscală. Altfel spus, contabilitatea trebuie să fie independentă , calitate care se asigură prin deconectarea ei de fiscalitate.

Sistemul contabil poate să fie organizat într-un singur circuit (sistem contabil monist) sau în două circuite (sistem contabil dualist).

Monismul contabil caracterizat prin integrarea contabilităţii financiare cu contabilitatea de gestiune într-un circuit informaţional (informaţiile din contabilitatea financiară sunt prelucrate şi din punct de vedere al nevoilor de gestiune a firmei); acesta este specific ţărilor anglo-saxone (SUA, Marea Britanie, Canada).

Dualismul contabil: presupune disocierea informaţiilor din contabilitatea financiară de cele aferente contabilităţii de gestiune până la separarea lor totală; este întâlnit în ţările europei continentale (Franţa, România).

Contabilitatea financiară are drept scop furnizarea situaţiilor financiare, situaţii care să ofere o imagine fidelă asupra poziţiei financiare, performanţelor şi evoluţiei poziţiei financiare.

Contabilitatea financiară are următoarle caracteristici:-este reglementată, adică se bazează pe norme unitare şi obligatorii;-informaţiile au caracter public;-informaţiile din contabilitatea financiară sunt destinate în primul rând utilizatorilor externi de informaţie contabilă (dar si managerilor întreprinderii).

Contabilitatea de gestiune denumită şi managerială sau analitică are ca obiect reprezentarea analitică a proceselor interne ale întreprinderii. Informaţia furnizată de aceasta este destinată managerului (administratorului) ca beneficiar intern de informaţii care trebuie să răspundă la întrebarea cum să aloce şi să utilizeze resursele încredinţate pentru a construi performanţa.

Contabilitatea financiara prezinta sintetic rezultatul unui exercitiu ca diferenta intre venituri si cheltuieli, clasificate dupa natura lor. Însă, aceasta ofera o informatie insuficienta pentru analiza performantelor interne ale intreprinderii. Informatia pe care o oferă contabilitatea financiara nu este aptă luarii deciziilor de gestiune din mai multe motive:-rezultatul net contabil vizeaza o perioada de un an si nu este obtinut decat cu o anumita intarziere fata de perioada cand se calculeaza;-rezultatul net contabil vizeaza ansamblul activitatilor intreprinderii; el nu furnizeaza indicatii privind performantele la nivelul fiecarei activitati;

2

-informatiile obtinute prin contabilitatea financiara nu tin cont decat de aspectul monetar; marimile exprimate sub forma fizica sunt excluse;-clasificarea cheltuielilor nu se efectueaza pe centre de responsabilitate și pe produse.

În mod concret, obiectul şi scopul contabilităţii de gestiune se identifică cu:-calcularea costului produselor, serviciilor, activităţilor şi funcţiilor.-determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului produselor cu preţul lor de vânzare,-previziunea cheltuielilor şi veniturilor prin întocmirea reţelei interne de bugete.-controlul costurilor şi bugetelor prin intermediul abaterilor.

Spre deosebire de contabilitatea financiară care se desfăşoară pe baza aceloraşi reguli pentru toate societăţile, organizarea acesteia fiind lăsată la latitudinea fiecărei societăţi.

În ţara noastră, contabilitatea este organizată în două circuite informaţionale: 1)un circuit informaţional contabil care corespunde criteriului de transparenţă în afaceri, deci cu informaţii contabile care sunt publicate, denumit contabilitate financiară; 2) un alt circuit informaţional-contabil care corespunde criteriului de secret în afaceri, denumit contabilitate de gestiune (contabilitate managerială).

2.Introducere în contabilitatea internatională: standarde internaționale de raportare financiară (IFRS-International Financial Reporting Standards), Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB-International Accounting Standards Board), Principiile contabile general admise din SUA (US GAAP- United States Generally Accepted Accounting Standards), convergență contabilă, adoptarea IFRS la nivelul Uniunii Europene.

Într-o perioadă în care economiile devin tot mai globalizate este nevoie de un limbaj contabil comun. În prezent, la nivel mondial, societățile cotate la bursele de valori utilizează pentru raportarea financiară standardele internaționale de raportare financiară (IFRS – International Financial Reporting Standards) sau US GAAP (United States Generally Accepted Accounting Principles). Societățile americane cotate la bursele de valori din SUA utilizează pentru raportarea financiară US GAAP, însă societățile străine care sunt cotate la bursele americane pot folosi pentru raportarea financiară și IFRS.

IFRS, emise de IASB (International Accounting Standards Board), sunt din ce în ce mai mult folosite ca referențial contabil, astfel că acestea au devenit un adevărat referențial contabil mondial. Astfel, prin Regulamentul 1606/2002 societățile ale căror titluri sunt cotate la bursele de valori din Uniunea Europeană, începând cu anul 2005, au fost obligate să aplice IFRS la întocmirea situațiilor financiare consolidate (este vorba de standardele internationale de raportare financiară, așa cum acestea au fost adoptate la nivelul Uniunii Europene). În afara țărilor din Uniunea Europeană, tot mai mlte țări aplică IFRS pentru raportatea financiară: Canada, Australia, China, Japonia etc.

IFRS sunt emise de către un organism internațional de normalizare contabilă, denumirea actuală a acestuia fiind cea de IASB (Consiliul pentru Standarde Contabile Internaționale). IASB (acest organism a fost înființat în 1973 sub denumirea de IASC –International Accounting Standards Committee-și din 2001 poartă denumirea actuală) are ca obiectiv principal elaborarea și publicarea, în interesul publicului, de standarde contabile care să fie aplicate la prezentarea situaţiilor financiare, dar acesta, de asemenea, urmărește să asigure acceptarea și aplicarea acestor standarde la nivel mondial.

Standardele internaționale de raportare financiară includ:

a)Standardele internaționale de raportare finnaciară (IFRS-urile),b)Standardele internaționale de contabilitate (IAS-Standarde Internaționale de Contabilitate, aceseta au fost elaborate de IASC);

3

c)Interpretări IFRIC (International Financial Reporting Interpretation Committee - Comitetul de Interpretare a Raportării Financiare Internaționale);d)interpretări SIC (Standing Interpretation Committee - Comitetul Permanent de Interpretare).

Activitatea organismului internațional de normalizare (IASB/IASC) s-a concretizat, până în prezent, în elaborarea de: 41 de standarde internaționale de contabilitate (unele dintre aceste standarde au fost anualte sau înlocuite cu standarde internaționale de raportare financiară), 15 standarde internaționale de raportare financiară și un cadru general conceptual (1989/2010). La acestea se adaugă, 21 de IFRIC-uri ( Interpretari ale IFRS realizate de Comitetul de Interpretare) și mai multe interpretări SIC (Standing Interpretation Committee), din care au rămas în vigoare 8.

În ultimii ani, la nivel mondial, asistam la un proces de convergență contabilă. Aceasta se referă la:-alinierea referențialelor contabile nationale, altele decît cel american, la IFRS; și-convergența dintre IFRS și US GAAP; în 2002 IASB și organismul de normalizare din SUA, Consiliul Standardelor de Contabilitate Financiară (FASB – Financial Accounting Standards Board) au demarat procesul de convergență contabilă. Convergența IFRS-US GAAP s-a concretizat într-o primă fază în ameliorarea unor IAS-uri mai vechi, iar apoi s-au adoptat IFRS noi convergente cu referențialul contabil american.

Prin Regulamentul 1606/2002, la nivelul U.E., începând cu anul 2005, IFRS sunt aplicate obligatoriu pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate ale societăților cotate. De asemenea, acest regulament a lăsat la latitudinea țărilor membere să utilizeze IFRS pentru întocmirea situațiilor financiare individuale. Însă, la nivel European există un mecanism special de adoptare a IFRS. Acest mecanism are o componentă politică asigurată de Comitetul de Reglementare Contabilă (ARC-Accounting Regulation Committee) și una tehnică asigurată de un comitet tehnic (EFRAG-European Financial Reporting Advisory Group). Pentru a fi adoptat la nivelul U.E., un standard international de raportare financiară trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie conform interesului public european și principiului imaginii fidele și să îndeplineacă criterile necesare pentru luarea deciziilor.Datorită decalajului care apare între publicarea unui standard de către IASB și adoptarea standardului la nivelul UE, există o diferență între IFRS elaborate de IASB și cele adoptate la nivelul U.E.

1.3.Aplicarea IFRS în România

Principalele reglementări contabile din România aplicabile societăților comerciale (altele decît instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, societățile de asigurări și reasigurări și societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, case de compensare şi operatori de piaţă/sistem ) sunt:

1.OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

2.Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată aprobate prin OMFP nr. 1286/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Aplicarea IFRS în România poate să fie împărţită în două etape:

a)în prima etapă, cuprinsă între 1999-2005, am asistat la preluarea punctuală în reglementările contabile naţionale a mai multor prevederi din standardele internaționale de contabilitate (IAS). De fapt, dacă privim la denumirea reglementărilor contabile naţionale, această perioadă se caracterizează prin armonizarea reglementărilor contabile naţionale cu standardele internaţionale de contabilitate şi Directiva a IV-a Europeană.

4

b)în cea de a doua etapă, din 2006 şi până în prezent, asistăm la adoptarea efectivă a IFRS aşa cum acestea sunt adoptate la nivelul Uniunii Europene.

În prezent, în țara noastră, aplică standardele internaționale de raportare financiară așa cum sunt acestea adoptate la nivelul UE următoarele categorii de societăți:

Categoriile de societăți Modalitatea de aplicare a IFRSSocietățile ale căror titluri sunt cotate la BVB

Aplică IFRS atat la întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate; începând cu anul 2013 aceste societăți folosesc IFRS și ca bază a contabilității

Instituțiile de credit (băncile) Aplică IFRS atât la întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate; începând cu anul 2012 acestea folosesc IFRS și ca bază a contabilității

Societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, case de compensare şi operatori de piaţă/system

Începând cu anul 2011, aceste societăți întocmesc în scop informativ situații financiare pe baza IFRS; în paralel aceste societăți întocmesc și situații finanicare pe baza reglementărilor specifice conforme cu Directiva a IV-a a CEE. Însă, până în prezent, aceste scoeietăți nu au trecut la aplicarea IFRS ca bază a contabilității.

Societățile din domeniul asigurărilor

Începând cu anul 2012, mai multe societăți de asigurări (11 societăți), în paralel cu reglementările contabile specifice conforme cu Directivele Europene, întocmesc un al doilea set de situaţii financiare anuale, în conformitate cu IFRS. Însă, până în prezent, societățile de asigurări nu au trecut a aplicarea IFRS ca bază a contabilității.

5