Curs PMACT

8/19/2019 Curs PMACT

1/104

1

UNIVERSITATEA AGRONOMICĂ ŞI DE MEDICINĂVETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

Facultatea de AGRICULTUR Ă

Prof. univ. Teodor ROBU

PL NTE MEDICIN LE

Ş I ROM TICE

IAŞI2014


2/104

2

CUPRINS

CAPITOLUL I SCURT ISTORIC ................................................................. ................. 3 1.1. ISTORICUL PLANTELOR MEDICINALE SI AROMATICE ......................... ...... 3 1.2. ISTORICUL UTILIZĂRII PLANTELOR MEDICINALE şi AROMATICE Î NROMÂNIA ............................................................ ............................................................ 7 CAPITOLUL II CLASIFICAREA PLANTELOR MEDICINALE şi AROMATICE ... 11

2.1 DUPĂ CRITERII BOTANICE. ................................................................................ 11 2.2. CLASIFICAREA DUPĂ MEDIUL DE VIAŢĂ. ..................................................... 12 2.3. CLASIFICAREA DUPĂ UTILIZĂRILE TERAPEUTICE..................................... 15 CAPITOLUL III PRINCIPIILE BIOACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE ........ 20 3.1. ISTORIC .................................................................................................................. 20 3.2. APA. ........................................................................................................................ 23 3.4. SUBSTANŢELE ORGANICE ................................................................. ............... 23 Clasificarea sumară a ozelor ................................................................. .......................... 24 Clasificarea sumară a ozidelor ............................................................... ......................... 25 CAPITOLUL IV. PROPRIETĂŢILE PRINCIPIILOR ACTIVE……………………. 34 4.1. PRINCIPII CU INFLUENŢĂ ASUPRA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL. .... 34 4.2. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA SISTEMULUI NERVOSVEGETATIV .................................................................................................................. 36

4.3. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA GANGLIONILORVEGETATIVI. ................................................................................................................ 37 4.4. PRINCIPII ACTIVE CU ACŢIUNE CURARIZANTĂ .......................................... 38 4.5. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA APARATULUICARDIOVASCULAR ..................................................... ............................................... 38 4.6 PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA APARATULUI RESPIRATOR 40 4.7. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA APARATULUI DIGESTIV .... 41 4.8. PRINCIPII CU INFLUENŢĂ ASUPRA APRATULUI RENAL ............................ 43 4.9. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ HORMONALĂ ........................................ 43 CAPITOLUL 5 PARTICULARITĂŢI DE CULTURĂ ALE PLANTELORMEDICINALE ŞI AROMATICE .................................................................................. 45 5.1. ROTAŢIA CULTURILOR ...................................................................................... 45 5.2 FERTILIZAREA ........................................................ ............................................... 46

5.3 LUCRĂRILE SOLULUI ................................................................. .......................... 47 5.4 ÎNMULŢIREA .......................................................................................................... 48 5.5 Ingrijirea PMATC

5.6. R ECOLTAREA, ŞI PREGATIREA PMA DIN FLORA SPONTANA ÎNVEDEREA VALORIFICĂRII ............................................................... ......................... 53 5.7. TRANSPORTUL PLANTELOR MEDICINALE ŞI AROMATICE ...................... 58 5.8. CONDIŢIONAREA PLANTELOR MEDICINALE ŞI AROMATICE .................. 59 5.9. USCAREA PLANTELOR MEDICINALE ŞI AROMATICE ................................ 61 5.10. AMBALAREA ŞI PĂSTRAREA PMA ……………………………………….. 63 CAPITOLUL 6 MODUL DE UTILIZARE AL PMA .................................................... 64 CAPITOLUL 7. PLANTE MEDICINALE DIN FLORA SPONTANĂ ........................ 73 TERMENII BOTANICI ................................................................................................. 84 INDEX EXPLICATIV AL TERMENILOR MEDICALI .............................................. 91

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 104


3/104

3

CAPITOLUL I SCURT ISTORIC

1.1. ISTORICUL PLANTELOR MEDICINALE SI

AROMATICE

Odată cu luarea în cultură acum 10-15 ani a primelor

plante agricole (porumbul în Mexic, grâul în Orientul Mijlociu)

omului i-au atras atenţia probabil şi unele plante care şi

întâmplător s-au dovedit a avea efect vindecător. Omul primitiv

din instinct din întâmplare sau din disperare a început să-şi aline

unele suferinţe cu anumite plante. Aceste atitudini sunt atestatede manifestările instinctuale ale unor animale bolnave şi ale unor

triburi actuale puţin evoluate, care utilizează plantele medicinale

în scopuri tămăduitoare.

Descoperirea unor seminţe de chimion arse, care datează

din neolitic, atestă faptul că omul acelei epoci le utiliza în scopuri

medicinale sau aromatice.Alte dovezi arheologice, demonstrează că primele

comunităţi umane, utilizau specii cum ar fi: Cânepa, Macul,

Măselariţa, Muştarul, Salvia etc. precum şi unele balsamuri sau

răşini.

Dovezi scrise despre utilizarea plantelor medicinale şi

aromatice datează din jurul anului 6000 ş. e .n. de la sumerieni. în

jurul anului 5000 î.e.n. babilonienii şi asirienii au întocmit un

dicţionar de plante medicinale şi aromatice (Biblioteca lui

Asurbanipal cu 20 000 tăbliţe) şi au înfiinţat în oraşul NINIVE o

grădină botanică cu plante medicinale şi aromatice.

În China şi Egiptul Antic s-au găsit dovezi ce trădează

utilizarea plantelor medicinale şi aromatice încă din mileniile IV-

III î.e.n. Manuscrisele chinezeşti descriu cca. 6000 plante,

folosite pentru vindecare.


4/104

4

La BRITISH MUSEUM din Londra există conservate

tăbliţe din lut de unde reiese că asirienii cultivau macul încă de

pe la anul 2700 î.e.n., aceasta fiind o dovadă de netăgăduit despre

introducerea în cultură a plantelor medicinale şi aromatice.

Pe papirusurile egiptene vechi de 5-6 milenii s-au descifrat

mii de reţete complexe care fac referiri la peste 200 specii printre

care: coriandrul şi ricinul.

În India veche între vestitele VEDE între care şi YADJUR-

VEDA (ştiinţa vieţii lungi) recomandă utilizarea plantelor

medicinale încă de acum 3000 ani. Medicul indian SASRUTA

(sec. IV î.e.n) descrie cca. 700 plante , indicând ecologia, epoca

de recoltare etc.

O vechime asemănătoare au şi dovezile care provin de la

unele triburi amerindiene, de unde rezultă că acestea foloseau în

special amestecurile din plante sau extractele complexe.

Unii cercetători (Dr. J. A. DUKE-1985) consideră că deşi

aflându-se la mari distanţe şi neavând nici o legătură cu

civilizaţia Chinei antice , totuşi amerindienii se bazau pe acelaşi

principiu şi anume: "corpul omenesc este capabil de a selecta

dintr-un complex substanţele care-i sunt necesare".

De o importanţă deosebită se bucurau plantele medicinale

şi aromatice în Grecia antică şi în Imperiu roman.

Hipocrat (460-377 î.e.n.) supranumit părintele medicinii adescris 236 plante medicinale prescriindu-le în diferite boli. El a

propagat ideea lui Asklepios din Tesalia :" întâi cuvântul , apoi

planta şi l a urmă cuţitul" . Lui Hipocrat i-au urmat Teofrast, apoi

Dioscoride (sec. I î.e n.) care este considerat părintele

farmacognoziei, şi care în lucrarea " De materia medica "a

inventariat 500 de droguri de natură minerală, vegetală şi


5/104

5

animală, până în Evul Mediu fiind cartea de căpătâi în

cunoaşterea medicamentelor.

Plinius cel Bătrân (24-79 e.n.) în 37 de volume

" HISTORIA NATURALIS " descrie 250 de droguri numai de

origine vegetală, provenite de la cca. 1000 specii.

Tot cam în aceeaşi perioadă LUCIUS CALUMELLA, care

era un faimos agronom a scris mai multe volume despre

agricultură, descriind cultura speciilor Inula helenium, Canabis

sativa, Crocus sativus.

O parte din aceste cunoştinţe au fost transmise şi

învăţătorilor Imperiului Roman, astfel CELSUS în opera sa " DE

ARTE MEDICA" descrie tot 250 plante medicinale şi aromatice

cu utilizările lor. De remarcat este, că multe din recomandările

învăţătorilor acelor vremuri au valabilitate şi astăzi.

Învăţaţii arabi asimilând cunoştinţele eleno-romane ale

anticilor Orientului îndepărtat şi îmbinându-le cu cunoştinţele

proprii, în operele lor au descris mii de plante medicinale şi

droguri, pe care le-au transmis până în epoca Renaşterii. Astfel se

pot aminti învăţaţi ca RHAZES, SERAPION, MESSUE şi

vestitul AVICENA (IBN-SINA) care a sintetizat în lucrările sale

"CANONUL STIINTEI MEDICALE " multe cunoştinţe în

domeniul fitoterapiei

În Evul Mediu plantele medicinale şi aromatice erau

cultivate mai ales în mănăstiri, iar deţinătorii modului de utilizare

erau călugării.

Stareţa HILDEGRAD VON BINGEN (sec. XII) este autoarea

unei cărţi intitulată " PHISIKA" unde pe lângă alte medicamente

prezintă şi 270 specii de plante medicinale cu utilizările lor

Dezvoltarea cunoştinţelor despre plantele medicinale şi aromatice s-a extins şi la primele Universităţi cum ar fi:


6/104

6

MONTPELLIER (sec. X ); PARIS, BOLOGNA, PADOVA,

NEAPOLE, CAMBRIDGE, TOULOUSE (sec.XI-XIII). Marii

botanişti ai Renaşterii ca Paracelsus, Lobel, Mattioli, Cesalpino

etc. au descris pe larg şi proprietăţile medicinale ale speciilor

cultivate, iar alţi ca JUAN FERNANDEZ, ALPINO CHARLES

LECLUSSE au studiat şi plantele din "LUMEA NOUA"

În 1545 sa înfiinţat prima grădină botanică de plante

medicinale şi aromatice la Padova. Mai târziu (sec. XVIII)

descoperindu-se primele substanţe din plante, a fost necesară

cultivarea acestora pe suprafeţe întinse pentru asigurarea

cantităţii de drog necesară. Pe parcurs s-au elaborat tehnologii

perfecţionate de cultivare a noi plante şi în paralel s-au obţinut

variate medicamente la scară industrială.

Statisticile O.M.S. din ultimii 10 ani apreciază că în ţările

în curs de dezvoltare plantele medicinale reprezintă cca. 80%

dintre alternativele de tratament. în ţările avansate 1/3 din

medicamente sunt de origine vegetală, cele mai multe pentru

terapia afecţiunilor cardio-vasculare, digestive, respiratorii etc.

tendinţa în viitor este de a promova tot mai mult politica

medicamentelor de origine vegetală, pure nepoluate, şi

integrabile în organism.

În prezent sunt izolate peste 55 000 substanţe bioactive din

plantele medicinale şi aromatice.


7/104

7

1.2. ISTORICUL UTILIZĂRII PLANTELOR MEDICINALE şi

AROMATICE Î N ROMÂNIA

În România arta vindecării bolilor prin plante are o veche

şi bogată tradiţie, fapt confirmat şi de unele descoperiri

arheologice care au scos la lumina zilei atât unele medicamente

(colire, unguente), cât şi unele vase speciale în care se preparau

acestea (infuzoare, pâlnii de lut ars etc.)

Datorită poziţiei geografice şi condiţiilor pedo-climatice

teritoriul României a fost mereu leagănul unei vegetaţii

abundente şi variate. Au fost identificate peste 3600 de specii,

cărora strămoşii noştri le-au dat peste 500 de nume.

HERODOT considerat părintele istoriei-menţionează cu

500 de ani î.e.n. că geto-dacii care erau "cei mai viteji şi cinsti ţi

dintre traci", aveau cunoştinţe despre întrebuinţarea plantelor

medicinale şi aromatice

DIOSCORIDE cu patru secole mai târziu, medic fiind în

armata lui Nero semnalează în faimoasa sa lucrare " MATERIA

MEDICA" că pe teritoriul Daciei se utilizau mult plantele

medicinale şi aromatice, fie pentru tămăduirea bolilor, fie în scop

cosmetic sau ca aromatizant alimentar.

Imediat după cu cucerirea Daciei de către romani arsenalul de plante medicinale şi aromatice s-a îmbogăţit cu specii noi

indigene cunoscute mai înainte de greci şi romani.

Numeroase alte documente atestă şi întăresc ideea utilizării

plantelor în medicina empirică a poporului român, Dintre acestea

amintim existenţa a numeroase documente datând din secolul XII

şi până în secolul XVI. Prima carte de plante medicinale şi aromatice a fost tipărită la Cluj în anul 1578 şi s-a numit


8/104

8

" HERBARIUM ". Mai târziu în 1652 se tipăreşte la Târgovişte

" PRAVILA LUI MATEI BASARAB" unde se precizează că

"vraciului şi revine sarcina să cerceteze ierburile spre a

desco peri pe cele cu proprietăţi de vindecare şi î mpotriva

otrăvurilor "

În 1694 apare " LEXICONUL SLAVO- ROMÂN " în care se găsesc

numeroase recomandări privind denumirea şi utilizarea unor

plante medicinale şi aromatice cum ar fi: izma, muştarul,

muşeţelul etc.

În hrisovul domnitorului GRIGORE GHICA emis în 1725

la înfiinţarea spitalului Pantelimon din Bucureşti printre altele

este menţionat rolul farmacistului în cunoaşterea plantelor în

general şi cunoaşterea plantelor medicinale în special, necesare

spitalului nou creat pentru tratarea bolnavilor.

În lucrarea manuscris " HOMINA VEGETABILIUM "

alcătuită în 1783 de preotul calvin BENKO IOSIF sunt

menţionate denumirile româneşti ale unor specii de plante

medicinale colectate în farmaciile din Transilvania şi Muntenia.

Lui P. SIGERUS şi revine meritul în 1791 de a fi publicat

"SIEBENBURGISHE QUARTALSCHRIFT " în mai multe limbi,

printre care şi română, unde apare o listă aproape completă a

plantelor medicinale din Transilvania

La începutul secolului al XIX-lea, SAMUIL VULCAN,

concepe o lucrare manuscris numită "TRACTATUL DESPRE

VINDECAREA MORBURILOR POPORULUI DE LA TIERA" de

unde rezultă că plantele medicinale aveau o pondere importantă

în vindecarea bolilor mai ales în mediul rural din Transilvania.

Toate acestea documente atestă că din cele mai îndepărtate

timpuri, plantele medicinale şi aromatice au avut o largă


9/104

9

întrebuinţare pe teritoriul României şi au constituit mijlocul cel

mai important pentru a preveni şi combate multe boli

Începând cu sfârşitul secolului al XVIII începutul secolului

XIX-lea plantele medicinale şi aromatice utilizate până atunci

mai mult pe bază de tradiţii, încep să formeze în unele ţări din

Europa obiectul unor cercetări cu scopul de a stabili dacă se

confirmă activitatea terapeutică atribuită de medicina empirică, şi

pentru a preciza care sunt substanţele care acţionează.

În 1906 s-a izolat din capsulele de mac opiu din care se

extrage morfina, care este răspunzătoare de acţiunea somniferă a

acestui produs.

Pe parcursul anilor până astăzi plantele medicinale şi

aromatice utilizate empiric au fost supuse studiilor biochimice

descoperindu-se noi şi noi substanţe bioactive. Concomitent

cercetătorii au încercat copierea şi fabricarea sintetică a unor

substanţe bioactive, însă produsele de sinteză, pot avea reacţii

neprevăzute în organism fiind mai greu tolerate. Mai mult chiar

unele din principiile bioactive elaborate de celulele vegetale nu

pot fi înlocuite cu substanţe de sinteză.

În prezent în medicina populară a ţării noastre sunt folosite

cca. 870 de specii. Aproximativ 200 sunt studiate din punct de

vedere chimico-farmacodinamic, iar cca. 100 de plante sunt

utilizate curent în automedicaţiePe măsură ce ştiinţa cucereşte tot mai mult teren, tărâmul

plantelor medicinale şi aromatice este mai profund explorat.

Astfel s-au identificat şi continuă să se identifice nu numai

plantele spontane cu virtuţi terapeutice, dar şi bazinele cele mai

importante şi mai bogate în asemenea specii, iar prin studii de

laborator s-a precizat conţinutul lor în principii active funcţie demediul biologic în care trăiesc.


10/104


11/104

11

CAPITOLUL II CLASIFICAREA PLANTELOR

MEDICINALE şi AROMATICE

2.1 DUPĂ CRITERII BOTANICE.

În această clasificare Plantele medicinale aromatice s-au

clasificat în principal pe baza criteriilor mor fologice, luându-se

ca referinţă Flora R.S.R (cele 13 volume) apărută în intervalul

1952-1976 (24ani).

Determinarea Plantelor medicinale şi aromatice pe baza

Florei R.S.R este greoaie deoarece această lucrare se adresează specialităţilor şi cuprinde toate speciile Pteridofitelor şi

Spermatofitelor. De aceea s-a adoptat o clasificare mai simplă

pentru recunoaşterea plantelor medicinale şi aromatice astfel:

A plante f ăr ă flori;

B plante cu flori B I - arbori, arbuşti;

B II - plante erbacee.

Grupa plantelor erbacee a fost îm păr ţită în 6 subgrupe

după culoarea florilor astfel:

plante f ăr ă învelişuri florare colorate (verzi);

plante cu flori albe ( Achillea, Capsella, Datura, Gypsophyla,

Saponaria, Adonis, Arnica, Calendula);

plante cu flori galbene (Chelidonium, Geum, Hypericum,

Althea, Arctium);

plante cu flori roşii sau roz ( Digitalis, Leunurus);

plante cu flori violacee ( Delphnium);

plante cu flori albastre ( Borogo, Cycorium, Lavandulla,

Hipssopus);


12/104

12

2.2. CLASIFICAREA DUPĂ MEDIUL DE VIAŢĂ.

I.-Stâncării, pajişti alpine:

- Jenuperus communis (ienupăr);

- Vaccinium myrtillus (Afin);

- Alchemilla vulgaris (creţişoar ă);

- Arnica montana (arnică);

- Primulla off . (ciuboţica cucului).

II.-Pajişti şi fâneţe umede de munte şi deal:

- Corylus avellana (alun);

- Betula verrucosa (mesteacăn);

- Achillea millefolium (coada şoricelului);

- Cichorium intybus (cicoare);

- Taraxacum officinalis ( păpădie);

III.Păduri

- Hedera helix (iederă;)

- Prunus spinosa (porumbar);

- Rhamnus frangula (cruşin);

- Sambucus nigra (soc);

- Convalaria majalis (lăcr ămioare);

- Fragaria vesca (fragi);

- Origanum vulgare (sovarf);

- Viola tricolor (trei frati pătaţi);

IV. Tăieturi de pădure

- Rubus fructicosus (mur);

- Rubus idaeus (zmeur);

- Salix capreea (salcie că prească);

- Agnimonia eupotoria (turiţa);

- Atropa belladona (mătrăgună);- Tanacetum vulgare (vetricea);


13/104

13

- Urtica dioica (urzică);

IV. Coaste rupturi de pantă.

- Hippophae rhamnoides (cătină albă);

- Rubus fructicosus, idaeus (mur);

- Melilotus officinalis (sulfină);

- Tusilago farfara (potbal).

VI.Pajişti uscate însorite.

- Achilleia millefolium (coada şoricelului);

- Eringium planum (scai vânăt);

- Gypsophyla paniculata (ipcărige);

- Marubium vulgare (unguraş);

- Tymus sp. (cimbrişor).

VII. Margini de drumuri, căi ferate, teren viran.

- Rosa canina (măceş);

- Sombucus nigra (soc);

- Prunus spinosa (porumbar);

- Agropiron repens (pir medicinal);

- Artemisia absintium (pelin);

- Artemisia vulgaris (pelinăriţă);

- Lamium album (urzică moartă albă);

- Linaria vulgaris (linariţă);

VIII. Buruieni de cultur ă şi r ăzoare. (numai pentru speciile

erbacee)

- Agropyron repens (pir medicinal);

- Capsella bursa pastoris (traista ciobanului);

- Fumaria officinalis (fumariţă);

- Hibiscus triorum (zămoşică);

- Xantim spinosum (holer ă).

IX. Locuri bătătorite.- Malva neglecta (caşul popii);


14/104

14

- Plantago sp. (patlagină);

- Poligonatum aviculare (troscot);

- Potentila anserina (coada racului);

X. Locuri îngr ăşate. (gunoi, stâne)

- Datura stramonium (ciumafaie);

- Hyoscianus niger (măselariţă);

- Rumex alpinum (stevia stânelor );

- Urtica dioica (urzică).

XI. Săr ături.

- Althea officinalis (nalbă mare);

- Ononis hircina.(osul iepurelui);

- Iris halophila. (stanjenei galbeni);

XII. Lunci, zăvoaie, lungul apelor.

- Hippophae rhamnoides (cătină);

- Ribes nigrum (coacăz negru);

- Salix sp. (salcie);

- Viburnum opulus (călin);

- Angelica archangelica (angelică);

- Dryopteris felix -mas-(ferigă);

- Equisetum arvense (coada calului);

- Symphytum officinalis (tătăneasă);

- Tusilago farfara (potbal).

XIII. Locuri cu exces de umiditate

- Rhamnus frangula (cruşin;)

- Populus nigra. (plop);

- Acorus calamus (obligeană);

- Filipendula ulmaria (creţuşcă);

- Lythrum salicania (r ăchitan);

- Gra ţ iola officinalis (vinariţă).


15/104

15

2.3. CLASIFICAREA DUPĂ UTILIZĂRILE TERAPEUTICE.

Acţiunile farmacodinamice ale plantelor medicinale şi

aromatice au fost testate în general întâi pe animale în laborator

pentru a se observa efectele.

În general principiile active au aceleaşi acţiuni şi la om dar mai

există şi excepţii. Exemplu: valeriana pentru pisică este excitant,

iar pentru om este sedativ.

Sparteina din Sarothamnus scoparius care în doze mici

este stimulatoare a centrului respirator, iar în doze mari este

deprimantă a centrului respirator, la iepure şi nu are acelaşi efect.

De cele mai multe ori plantele medicinale şi aromatice

conţin mai multe principii active cu diferite proprietăţi, aşa încât

pot fi încadrate în mai multe grupe terapeutice. Clasificarea

plantelor medicinale şi aromatice pe grupe terapeutice se bazează

pe clasificarea generală a medicamentelor după O. M. S. astfel:

I. Plante recomandate în afecţinile aparatului cardio-

vascular.

Această grupă cuprinde plante utilizate în următoarele afecţiuni:

- aecţiuni cardiace cu substrat nervos. ( Leunurus,

Lavandula, Crategus sp.);

- afecţiuni vasculare ( Melilotus, Salvia, Viscum);

- angină pectorală (Crategus);

- arterioscleroză (Viscum, Capsella, Taraxacum);

- hipertensiune ( Hyssopus, Leunurus, Cynara).


16/104

16

II.Plante recomandate în afecţiunile aparatului

digestiv.

- pentru segmentul buco-faringian (stomatite, abcese,

amigdalite, gingivite) se utilizează dezinfectante şi

antiinflamatorii ( Matricaria, Salvia, Geum, Ocium, Rosa, etc.);

- pentru segmentul gastro-intestinal (anorexie,

antivomitive, calmante, hiper sau hipoaciditate, enterocolite,

meteorism etc.), se recomandă Gen ţ iana (ghinţura), Mentha,

Artemisia, Calendula, Foeniculum etc.;

- pentru segmentul final al intestinelor (colici, constipaţie,

diaree, antihelmintice) se recomandă: Anisum, Rhamnus ( cruşin )

Inula, Achillea;

- pentru disfuncţiile hepato-biliare (calculoza hepato-

biliar ă, colici hepato-biliare, dischinezia biliar ă) se folosesc

specii ca: Arctium, Chelidonium, Hipericum, Achilea, Cichorium,

etc.;

III. Plante Medicinale şi Aromatice recomandate în afecţiuni

ale aparatului genital.

- disminoree (Capsella, Urtica, Pulsatila);

- leucoree ( Lamium, Lytrum (R ăchitan);

- prostatită ( Lamium, Pulsatila etc.

IV. Plante recomandate în afecţiuni ale aparatului respirator.

- pentru tuse - faza incipientă se utilizează specii emoliente

(Verbascum, Althea, Malva, Tusilago, Tilia, Plantago)

expectorante (Primula officinalis, Hyssopus, Eryngium, Inula

etc.;


17/104

17

În bronşită se pot utiliza specii recomandate în tuse la care

se adaugă Foeniculum, Pimpinela anisum, Saponaria, Carum,

Origanum, Marubium (unguraşul);

- astm bronşic se utilizează specii antispasmodice ca:

Timus vulgulgaris, Hyssopus, Leunurus, Valeriana,Tusilago etc.;

- gripă, guturai: Soncus, Tilia, Primula, Fraxinus, Salix,

Rosa;

- laringite , traheite: Althea, Verbascum, Papaver,

Pulmonaria, Cetraria islandica (Lichen de piatr ă).

VI.-Plante recomandate în afecţiuni ale aparatului

urinar

cistite: Achilleia, Vaccinium, Phaseolus, Linum, Populus,

Pinus, Zea;

colica renală: Agropyron, Ienuperus, Populus etc.

diuretice: Cerasus, Equisetum, Betulla, Ononis, Zea,

Centaurea, Polygonum, Prunus spinosa, Taraxacum, Viola

tricolor, Arctium, Gipsophila;

- litiază renală: Vaccinum vitis-ideea (Meri şor) Betula,

Urtica, Pulsatila, Rosa, Agrimonia.

VI . Plante recomandate în afecţiuni dermatologice.

- acnee:Viola, Arctium, Cycorium, Humulus, (toate

utilizate intern);

- eczeme: pentru comprese Matricaria, Achilleia,

Calendula, Saponaria, Juglans;

- furunculoză: -Viola, Cycorium, Arctium. -comprese:

Linnum, Convolvulus.


18/104

18

- arsuri: - Matricaria, Achilleia, Calendula, Soncus,

Hipericum, Cnycus.

- contuzii: Arnica, Equisetum, Leunurus, Melilotus,

Synphitium.

- antiseptice: Arnica, Matricharia, Lavandula, Hyssopus,

Tymus.

- cicatrizante: Arnica, Calendula, Mellisa, Pulmonaria,

Chelidonium, Hyssopus, Syphitium, Hipericum.

VII. Plante recomandate în boli de nutriţe şi

metabolism.

- diabetul zaharat: Cynara, Morus, Juglans, Salvia, Urtica,

Arctium;

- obezitate; Rhamnus (Cruşin) Taraxacum, Soncus,

Convolvus etc.;

- gută: Betula, Fraxinus, Urtica, Pulsatila, Agropiron,

Hiphophae ;

- hidroptizie: Betula, Jenuperus, Soncus, Hyssopus,

Phaseolus, Zea ;

- tonice generale: Tymus, Rosa, Hipophae, Juglans,

Poligonum ;

- remineralizante: Equisetum, Poligonum, Pulmonaria,

Agropiron;

-sudorifice şi depurative: Inula, Arctium, Soncus,

Taraxacum, Viola, Cicorium.

VIII. Plante recomandate în influenţa funcţiilor

glandulare.


19/104

19

antisudorifice; Juglans, Salvia, Hyssopus;

galactogoge: Pimpinela, Feniculum, Carum, Coreandrum,

Soncus, Majorana;

antigalactogoge: Juglans, Salvia, Humulus, Salix,

Querqus.

IX. Plante recunoscute în afecţiuni ale sistemului

nervos

- sedative nervoase: Humulus, TIllia, Lavandula,

Melilotus, Valeriana, Inula, Leunurus, Melisa, etc.;

- anafrodisiace: Humulus, Leunurus, Valeriana, etc.;

- stimulente nervoase: Mentha, Gen ţ iana, Angelica, etc.

- migrene: Lavandula, Matricaria, Synphitium, Mentha,

Hypericum etc.

X .Plante utilizate în cosmetică

- tenuri uscate: Calendula, Matricharia, Hypericum,

Malva;

- tenuri grase:Juglans, Tusilago, Mentha, Salvia, Thymus,

Arctium;

- tenuri iritate: Taraxacum, Pinus;

- tenuri palide: Arnica;

- tenuri ridate: Matricaria, Tusilago, Althea officinalis;

- cosmetica mâinilor: Sinapis, Linum, Iris.

- tonice capilare; Artium, Betula, Urtica.

TEMA 1: Exemplificati câte 5 specii din fiecare zonă aRomâniei;


20/104

20

CAPITOLUL III PRINCIPIILE BIOACTIVE DIN

PLANTELE MEDICINALE

3.1. ISTORIC

Până la sfârşitul secolului XIX-lea începutul secolului XX,

diverse organe din plante, cât şi produsele, obţinute din ele sub

formă de extracte, siropuri şi tincturi, au constituit cea mai mare

parte din arsenalul terapeutic ştiinţific. de-a lungul veacurilor

până în secolul XVIII medicii şi farmaciştii urmăreau în principaldescoperirea a noi remedii eficiente de origine vegetală şi mai

puţin cunoaşter ea principiilor active cu acţiune medicamentoasă.

Datorită influenţei mistico-religioase, efectele de vindecare

se puneau pe seama divinităţii, şi ca atare, atât gânditorii

antichităţii cât şi cei ai Evului Mediu au explorat modest acest

domeniu. Infiltrarea dominaţiei arabe în Europa a dus nu numai

la o revoluţie a întregii gândiri, ci şi a practicii medicale.

Adepţi ai alchimiei şi cunoscând foloasele distilării,

medicii arabi iniţiaţi în tot cei mai bun pe tărâmul ştiinţei

medicale greacă şi latină, şi cunoscând foloasele distilării

introduc în terapeutică apele aromatice şi U. V. obţinute din

plantele aromatice. Se presupune că U. V. este folosit de mii de

ani în terapeutică, şi că a fost primul factor răspunzător de

activitatea medicamentoasă a acestor plante. Tot sub influenţa

culturii arabe se obţine alcoolul etilic prin distilarea vinului, care

era considerat "apa vieţii" deoarece medicii timpului şl

considerau capabil să vindece multe boli.

La începutul secolului XVI-lea, un medic şi chimist elveţian,

PARACELSIUS studiază mai profund factorii răspunzători de

acţiunea terapeutică a plantelor medicinale şi aromatice.


21/104

21

El consideră că fiecare specie şi datorează aceste virtuţi existenţei

în corpul ei a unui "suflet" pe care la numit în termenul general

de "quinta essenţia" al plantelor medicinale şi aromatice. El

atribuie acestei chintesenţe o origine materială, deoarece ea poate

fi extrasă din plante cu ajutorul alcoolului, fundamentând astfel

ştiinţific folosirea în medicină a tincturilor şi extractelor

alcoolice. Din acest motiv fitochimiştii şl consideră pe

PARACELSIUS părintele fitochimiei.

Paracelsius inspirat şi din concepţiile unor medici antici

greci, susţinea că în general aspectul, culoarea, gustul şi

mirosul fiecărei plante indică proprietăţile sale medicinale.

Astfel:

- rostopasca (Chelidonium majus) datorită sucului galben

sugerează utilizarea în terapeutica hepato- biliară;

- plămânărica ( Pulmonaria off ) din cauza frunzelor sale

presărate cu pete albe asemenea unui ţesut pulmonar este utilă în

bolile de plămâni;

- capsulele de mac ( Papaver somniferum) care au forma

unui cap de om pot calma migrenele etc.;

Această analogie între plante şi anumite organe bolnave este

numită în istoria ştiinţei"SIGNATURA".

La sfârşitul secolului XVIII-lea un alt chimist de origine suedeză

SCHEELE obţine primii acizi în stare cristalizată (benzoic,oxalic, tartric) SCHEELE este printre primii care prin

descoperirile sale demonstrează că proprietăţile plantelor

medicinale se datorează unor substanţe chimice elaborate în

celula vegetală, şi nu unor forţe divine, formei culorii mirosului

sau gustului lor.


22/104

22

La scurt timp după descoperirea acizilor organici s-a izolat

morfina din opiu şi chinina din scoarţa arborelui de China.

(Chinchona off .)

În secolul XIX-lea savantul francez CLAUDE BERNARD

experimentează principiile active extrase pe animale vii,

demonstrând efectul acestora în paralel cu extragerea principiilor

active s-a stabilit structura lor chimică şi rotaţia acestora cu

acţiunea terapeutică, fapt ce a dus la obţinerea a numeroase

medicamente din plante medicinale, chiar şi în sistem industrial.

Din numeroasele substanţe sintetizate în plantele

medicinale şi aromatice numai unele au proprietăţi terapeutice.

Acestea se numesc substanţe active şi au structuri chimice foarte

diverse. Astfel unele dintre ele au o structură bine definită, iar

altele sunt amestecuri din mai multe substanţe.

În general un material vegetal are următoarea structură

chimică:

- apă;

- substanţe minerale;

- substanţe organice cu moleculă mică şi cu răspândire

mare (glucide simple, acizi graşi, aminoacizi, acizi

organici etc.);

- substanţe organice cu moleculă mare şi cu răspândirerestrânsă numai la unele specii (alcaloizi, rezine,

saponozide, taninuri, uleiuri eterice etc.).


23/104

23

3.2. APA.

În plantele verzi cantitatea de apă poate varia între 40 şi 90

% funcţie de organ, vârsta plantei şi momentul recoltării. Cele

mai bogate în apă sunt florile, frunzele şi herba (70-85 %), apoi

tulpinile (50-65 %) iar conţinutul cel mai sărac şl au rădăcinile

(50-65 %).

Pentru păstrarea materiei prime în condiţii optime, aceasta

trebuie să conţină apă legată în procent de 10-12 %. Unele organe

foarte sensibile necesită pentru păstrare un procent mult mai mic

de apă legată (frunze de Digitalis purpurea = 3 %).

3.3. SUBSTANŢELE MINERALE

Aproximativ 95 % din substanţa uscată a plantei o

constituie elementele minerale de bază (C, O, H, N). Pe lângă

acestea în plante se mai întâlnesc macroelemente (P, K, Ca, Mg,

S, Na) şi microelemente (B, Cu, Co, Fe, Mn, Mo, Zn) care deşi în

cantitate mult mai mică au rol deosebit în metabolismul plantei.Deşi nu au rol terapeutic, substanţele minerale se implică

direct în creşterea şi dezvoltarea plantelor şi mai ales la sinteza

majorităţii substanţelor bioactive.

3.4. SUBSTANŢELE ORGANICE Valoarea medicinală şi aromatică a unor plante este

conferită de prezenţa anumitor substanţe caracteristice cu efect

terapeutic care deţin o pondere importantă. Funcţie de structura

chimică sau legăturile biosintetice, substanţele organice se îm part

în mai multe categorii:

3.4.1. GLUCIDE

Sunt substanţe organice ternare de bază rezultate în prima

etapă a fotosintezei. Funcţie de complexitatea lor se împart în oze

şi ozide.


24/104

24

Ozele se clasifică funcţie de numărul atomilor de carbon în

pentoze şi hexoze, iar după funcţia de la valenţa liberă a grupării

carbonil în aldehide şi cetone. După poziţia legăturilor

semiacetalice dintre funcţiile aldehidice şi cele alcoolice se

împart în furanoze (C1-C4) şi piranoze (C1-C5). Funcţie de

orientarea în spaţiu a oxidrilului alcoolic de la C4 sau C5 se

diferenţiază în două serii (D şi L).

Clasificarea sumară a ozelor

Prezente în;

Pentoze L- ramnoza Saponozide

heterozide cardiotonice

Flavonoide

D-xiloza Saponozide

D,L-

arabinoza

aloina (forma D)

arabani, gume mucilagii, saponozide

(forma L)

Hexoze aldohexoze D-glucoza în heterozide

D-galactoza în glucoalcaloizi

steroidici, mucilagii, gume,

D-manoza în manane

cetohexoze D-fructoza (fructe)

Gentianoza

Ozidele sunt glucide coplexe care prin hidroliză pun în

libertate oze, în cazul holozidelor sau oze şi o parte neglucidică

(aglicon) în cazul heterozidelor.


25/104

25

Clasificarea sumară a ozidelor

HOLOZI

DE

Oligozide Diholozide omogene maltoza

celobioza

gentiobioza

Mixte zagaroza

primverozida

vicianoza

rutinoza

Triholozide omogene melitrioza

rafinoza

Mixte strofantotrioza

Tetraholozi

de

stachioza

Poliholozide Omogene pentozane xilane

arbane

hexozane amidon

celuloză

inulină

irisină

Mixte

(poliuronid

e)

Pentohexo

zane

gume ( Prunus)

mucilagii

( Althaea)

pectine

HETERO

ZIDE

Dintre toate substanţele organice prezentate cele cu

importanţa terapeutică cea mai mare sunt poliholozidele mixte(poliuronide) şi heterozidele (glicozide)


26/104

26

3.4.2. POLIURONIDE

Sunt compuşi cu întrebuinţări importante în fitoterapie. Se

formează în plante din oze esterificate cu acizi uronici

(glucuronic, galacturonic). Se împart în trei grupe de bază: gume,

mucilagii pectine.

Gumele sunt secreţii ale unor plante în special în urma

unor răniri. Din punct de vedere chimic sunt săruri neutre (de Ca,

Mn, K) ale unor acizi macromoleculari formaţi din resturi de

hexoze, pentoze, metilpentoze şi acizi uronici. Toate gumele

conţin dintre hexoze, D-galactoză şi uneori D-manoză, iar dintre

pentoze toate conţin L-arabinoză şi unele xiloze. Toate gumele

conţin acidul D-glucuronic, mai puţin guma tragacantă care

conţine acid D-galacturonic.

Mucilagiile sunt produşi rezultaţi din transformarea

ansamblului constituenţilor membranelor (celuloze,

hemiceluloze, pectine) formându-se; mucilagii pectice, celulozice

sau mixte. Prin hidroliză formează hexoze (glucoză, galactoză,

manoză) sau pentoze (arabinoză şi xiloză). în fitoterapie sunt

folosite pentru proprietăţile lor emoliente ( Althaea, Malva) şi în

tratamentul constipaţiei (Semen Lini).

Pectinele sunt prezente în mod natural în membrana

celulară mai ales în ţesuturile tinere şi fructe. Sunt formate din

resturi de acid galacturonic în formă piranozică unite prin

legături 1,4. Importanţa lor în medicinală este conferită de

acţiunea lor coagulantă şi hemostatică.

3.4.3. HETEROZIDE (Glicozide)

Sunt un grup de compuşi ce conţin în moleculă una saumai multe fracţiuni glucidice combinată cu o componentă


27/104

27

neglucidică numită aglicon (genină). Agliconul poate foarte

diferit şi imprimă glicozidei caracterul specific motiv pentru care

se îm part astfel:

Cumarine – sunt compuşi heterociclici oxigenaţi ce

provin prin biosinteză de la acidul fenilpiruvic. Se întâlnesc mai

frecvent în diverse organe la speciile din familiile Compozitae,

Leguminoase, Labiate, Rutaceae, Umbeliferae. Cumarinele cele

mai răspândite sunt dicumarolul (Melilotus off . frunze),

umbeliferona ( Matricaria chamomila - flori), esculetina

( Angelica archangelica – rădăcini), scopoletina (Coriandrum

sativum – seminţe).

Furocumarine - sunt derivaţi piranici, heterociclici

oxigenaţi. Cele mai importante fumarocumarine sunt:

bergaptenul, imperatorina, psoralenul, xantotoxina întâlnite

mai ales în Ami majus, pimpinelina în Pimpinela anisum şi

angelicina în Angelica archangelica.

Derivaţi flavonici – sunt compuşi hetertociclici oxigenaţi

şi se găsesc sub formă glicozidică ca derivaţi ai

fenilbenzopiranului. După gradul lor de oxidare se îm part în:

- flavone; apigenina ( Matricaria chamomila), luteolina

( Achillea millefolium)

- flavonoli; cvercetolul şi rutozidul (Sophora japonica),

kemferolul ( Poligonum hydropiper )

- flavonone; lictirivigenolul (Glycyrrizia glabra)

- calcone

- izoflavone ( Iris, Prunus)

Calconele şi flavanonele sunt precursori ai flavonelor şi

flavonolilor. (Paris şi Moise 1976). Derivaţii flavonici sunt

importanţi pentru acţiunea diuretică şi de vitamina P,


28/104

28

ultima proprietate recomandându-le în afecţiunile venelor

şi capilarelor.

Furanocromone – sunt constituienţi naturali heterociclici

oxigenaţi ce rezultă din benzo-- pironă. Cele mai răspândite şi

cunoscute fumarocumarone sunt visnagina, keloglucozida şi

kelina.

Catechinele – compuşi heterociclici oxigenaţi care derivă

prin polihidroxilarea fenil-2-benzodihidropironei. Cea mai

întâlnită este catechina ce se găseşte în materialul vegetal

proaspăt însoţită de taninuri catechice. Are proprietatea de a se

oxida foarte uşor căpătând o culoare brună.

Antocianozide – sunt pigmenţi hidrosolubili ce dau

culoarea unor flori, a unor frunze şi fructe. Culoarea

antocianozidelor poate fi roşie, violetă sau albastră, funcţie de

pH-ul celulelor în care se găsesc. Sunt compuşi heterociclici

oxigenaţi ce derivă din fenil-2-benzopiril. (Paris şi Moyse 1976).

Principalele antocianozide sunt: alteina (Althaea rosea),

malvidina (Malva), pelargonina (Pelargonium) etc.

Antocianozidele favorizează adaptarea vederii ochiului de la

lumină la întuneric şi au proprietăţi de vitamină P.

Taninuri – sunt compuşi de natură polifenolică combinaţi

în majoritatea cazurilor cu fracţiuni glucidice foarte răspândite în

multe specii de plante (10 – 70 %). Se îm part în taninuri galice

(hidrolizabile) şi taninuri catechice (nehidrolizabile). în

fitoterapie taninurile prezintă importanţă prin acţiunea lor

astringentă, antiseptică şi antidiareică.

Antracenozide – sunt derivaţi oxigenaţi ai antracenului,

precursorul lor fiind acidul orselic (Paris şi Moyse 1976). Se

întâlnesc sub formă glicozidică în specii din familiile Leguminoase, Liliaceae, Poligonaceae, Rhamnaceae, Rubiaceae


29/104

29

etc. în terapie sunt importante datorită însuşirilor purgative şi

laxative (Cortex Frangule, Rhizoma Rei).

Glicozide cardiotonice – sunt compuşi la care agliconul

este de natură steroidică. Cele mai valoroase în terapeutică sunt

digitoxozidele din frunzele de Digitalis purpureaea,

lanatozidele A, B, C, şi digoxozidele din frunzele de Digitalis

lanata, etc. Sunt importante prin acţiunea lor cardiotonică.

Saponozidele – sunt substanţe naturale de natură triterpenică, ce

au ca precursor scualenul (Gypsophila, Saponaria) sau steroidică

ce au ca precursor colesterolul ( Digitalis). Sunt răspândite în

specii din familiile Dioscoraceae, Caryophyllaceae,

Leguminoase, Liliaceae, Scrophulariaceae etc. Saponozidele

triterpenice au proprietăţi depurative şi expectorante, iar cele

sterolice sunt importante pentru însuşirile lor hemolitice.

Heterozide cianogenetice – sunt compuşi care conţin azot în

molecula lor, iar prin hidroliză enzimatică eliberează acid

cianhidric şi oze. Cele mai */8/răspândite sunt amigdalozida

(Amygdalus communis), prunazozida (Prunus laurocerasus),

dhurrina (Sorghum spp.), linamarozida şi lotaustralina

(Trifolium repens)

Tioglicozide – sunt compuşi care au ca aglicon o substanţă ce

conţine sulf şi care prin hidroliză pun în libertate senevolul. Au

ca precursor homometionina şi sunt răspândite în specii din

familiile Cruciferae, Capparidaceae, Moringaceae, Resedaceae ,

iar dintre specii Sinapis nigra şi alba conţin cantităţi importante.

Sunt utile pentru acţiunea lor revulsivă.


30/104


31/104

31

E., Stănescu Ursula, 1974). Cel mai frecvent se întâlnesc la

speciile din familiile Coniferae, Labiate, Leguminoase,

Umbelifere etc. Rezinele au proprietăţi antioxidante, antiseptice,

cicatrizante, iar datorită mirosului plăcut unele au o largă

întrebuinţare în cosmetică şi parfumerie.

ULEIURI ETERICE

Sunt amestecuri de substanţe mirositoare complexe,

produse de dif erite organe ale unor plante prin biosinteză,

pornind de la acetil-coenzima A. Din punct de vedere chimic nu

sunt principii active definite, ci sunt amestecuri diverse dintreacizi, alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri, hidrocarburi

aromatice şi alifatice, lactone, compuşi azotaţi terpenoide etc. La

un contact mai îndelungat cu aerul se oxidează şi polimerizează

în alţi compuşi amorfi, semilichizi sau solizi. Dacă acest fenomen

ce are loc în ţesuturi se formează răşini sau rezine. Se întâlnesc în

numeroase plante, însă cel mai des în reprezentanţii familiilor,

Compositae, Labiate, Umbeliferae etc. Uleiurile volatile au

acţiuni antiseptice, antimicrobiene carminative, stimulente etc.

însă datorită mirosului plăcut constituie materia primă pentru

industria cosmetică şi parfumerie. Extracţia din plante se

realizează mai ales prin antrenare cu vapori de apă.

ALCALOIZI

Reprezintă o grupă de substanţe organice azotate care au

proprietăţi farmacodinamice remarcabile chiar atunci când sunt

administrate în doză mică. Conţin între 3 şi 5 elemente minerale

(C, O, H, N, S), au pH alcalin, în combinaţie cu acizii dau săruri,

şi multe dintre ele sunt foarte toxice. în plante se găsesc sub

formă de săruri ale acizilor organici, conţinut mai ridicat având

plantele din zona tropicală, în special în clasa


32/104

32

Dicotiledonate.(Apocynaceae, Leguminoase, Liliaceae,

Loganiaceae, Papaveraceae, Ranunculaceae, Rubiaceae,

Rutaceae, Solanaceae. în plante alcaloizii se sintetizează în

organele subterane, după care migrează în toate organele şi au ca

precursori aminoacizii. Funcţie de aminoacidul din care a derivat

şi structura chimică a nucleului alcaloizii pot fi: (Păun E. şi

colab. 1986)

A. derivaţi din glicocol:

- cu nucleu imidazolic (pilocarpina);

- cu nucleu purinic (cafeina, teobromina).

A.

derivaţi din triptofan:

- cu nucleu indolic (stricnina, alcaloizii din cornul

secării);

- cu nucleu carbonilic (harman, vincamina, cinconidina);

- cu nucleu chinoletic (chinina, chinidina, cinconina,

cinconidina);

A.

derivaţi din fenialanină:

- amine şi amide substituite la nucleul benzenic

(efedrina);

- cu nucleu izochinoletic şi benzil chinoletic (emetina,

papaverina);

- cu nucleu aporfinic (boldina);

- cu nucleu morfinanic (codeina, morfina, tebaina);

- cu nucleu diizochinoletic (protopina, alocriptopina);

- cu nucleu fenantridinic (chelidonina şi sanguinarina;)

- cu nucleu tropolinic (colchicina, demecolcina).

A. derivaţi din lizină-ornitină:

- cu nucleu tropanic (atropina, hiosciamina,

scopolamina);

- cu nucleu pirolidinic (higrina);


33/104

33

- cu nucleu pirolizidinic (coniina, lobelinapeleterina);

- cu nucleu chinolizidinic (senecionina);

A. derivaţi din acetil-coenzima A:

- cu nucleu diterpenic (aconitina, napelina,

pseudoaconitina);

- cu nucleu sterolic (solanina, solanidina, solasonina).

Alcaloizii au proprietăţi terapeutice numeroase, însă se

recomandă ca produsele vegetale ce şi conţin să nu se utilizeze în

mod empiric deoarece sunt foarte toxici. în cele mai multe cazuri

alcaloizii constituie materia primă pentru fabricarea unor

medicamente ce se utilizează cu prescripţie medicală.

VITAMINELE

O mar e parte din plantele medicinale sunt utilizate datorită

conţinutului ridicat în anumite vitamine. Acestea sunt substanţe

organice cu structură complexă cu rol foarte important (vital) în

activitatea metabolică atât la plante cât şi la animale. împreună cu

enzimele şi hormonii fac parte din grupa substanţelor bio-

catalizatoare. Se clasifică în două grupe: hidrosolubile şi

liposolubile.

Vitaminele hidrosolubile catalizează reacţiile de

oxidoreducere care eliberează energie, fiind implicate în

metabolismul tuturor celulelor. Deoarece nu pot fi depozitate în

organism aceste vitamine trebuie ingerate zilnic. Din aceastăgrupă fac parte vitaminele C, P şi din complexul B.

Vitaminele liposolubile pot fi depozitate în ficat, deci nu

este necesară consumarea lor zilnică. Din această grupă fac parte

vitaminele A, D, E K F.

Bogate în vitamine sunt în special fructele unor specii

( Rosa, Hippophae, Sambucus etc.).Tema 2: Realizarea unei retete pentru afecţ iuni hepato-biliare si respiratorii


34/104

34

CAPITOLUL IV. PROPRIETĂŢILE TERAPEUTICE ALEPRINCIPIILOR ACTIVE

Principiile active pot avea influenţe terapeutice asupra unuia saumai multe aparate sau organe din corpul omenesc. În funcţie

modul cum acţionează şi organul sau aparatul asupra căruia are

influenţă substanţele bioactive se clasifica astfel:

4.1. PRINCIPII CU INFLUENŢĂ ASUPRA SISTEMULUI

NERVOS CENTRAL.

4.1.1 Sedativele şi tranchilizantele acţionează prin

inhibarea par ţială a sistemului nervos central (SNC), prin

deprimare totală sau par ţială. Această acţiune are drept

consecinţă o diminuare a activităţii psihomotorii şi cerebrale în

sensul că ameliorează tulbur ările de comportament, diminuează

starea de agitaţie şi excitaţie psiho-motorie, reduc starea de

tensiune psihică, echilibrează coportarea afectivă şi reacţiile

emoţionale (D. Dobrescu 1981)

Din această grupă fac parte alcaloizii carbonilici prezenţi

în r ădăcinile de Rauwolfia (Apocynaceae) cum ar fi ajmalina,

ajmalicina, rezerpina, serpentina (E. Grigorescu şi colab.1974).

Aceştia au atât acţiune separată specifică cât şi acţiune globală.

De asemenea efect tranchilizant au dovedit a avea şi principiile

active din Valeriana off. (Valerianaceae). Acţiunea este dată de

fitocomplexul existent şi de combinaţiilor valeriano-epoxi-

hidroxilice (valeripotriaţi). Acţiune sedativă au şi principiile

active din Melissa off., Humulus lupulus, Tilia sp. Leunurus

cardiaca etc ş


35/104

35

4.1.2. Anestezicile locale sunt substanţe care aplicate în

anumite concentraţii pe nervi sau pe terminaţiile nervoase,

blochează temporar transmiterea influxului, ducând la

diminuarea sau dispariţia sensibilităţii. Anestezicile locale pot

afecta SNC, SNV, aparatul cardiovascular, muşchii netezi etc (D.

Dobrescu 1981). Din această categorie face parte cocaina care

este un alcaloid cu structur ă tropanică ce rezultă din esterificarea

acidului tropin-carbonic şi care se extrage din frunzele de

Erythroxylon coca. Este utilizată în anestezii de suprafaţă pe

mucoase în intervenţii oftalmologice sau ORL.

4.1.3 Excitantele au acţiune stimulativă asupra unor centri

sau segmente ale SNC prin mecanisme reflexe sau direct prin

neuroni. Din această categorie fac parte alcaloizii cu nucleu

purinic cum ar fi cafeina (Cofeea arabica), teobromina

(Theobroma cacao), teofilina Thea sinensis). Cea mai intensă

activitate o are cafeina care este un stimulent psihomotor cu o

durată de cca 5 ore. Un alt alcaloid stimulator este stricnina

extras din seminţele de Strychnos nux vomica care are acţiune

medular ă stimulând cortexul senzitiv.

4.1.4. Antipiretice produc scăderea temperaturii corpului

şi diminuarea percepţiei durerii prin acţiune asupra SNC. În

această categorie se enumer ă alcaloizii din Chinchona

succirubra, C. calissaia, C. officinale (Rubiaceae). În aceste

specii s-au identificat peste 50 alcaloizi însă în cantităţi

reprezentative se găsesc stereoizomerii chinina-chinidina şi

chinconina-chinconidina. Paris şi Moyse 1976)


36/104

36

4.2. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA

SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

SNV acţionează pe baza activităţii reflexe şi reglează

procesele fiziologice fundamentale ale organelor prin controlul

funcţiilor acestora şi a proceselor metabolice.

4.2.1. Simpatomimeticile (adrenergice) au acţiune

stimulativă asupra sistemului nervos simpatic, respectiv asupra

fibrelor nervoase care inervează muşchii netezi, miocardul şi

glandele exocrine. Din această categorie face parte efedrina care

se extrage din frunzele speciilor de Ephedra helvetica şi Ephedra

distachya (Ephedraceae). Efedrina este un alcaloid ce acţionează

ca vasoconstrictor asupra vaselor periferice şi ca antispastic

asupra muşchilor bronhici.

4.2.2. Parasimpatomimeticile au acţiune de stimulare a

sistemulul nervos prin activarea sinapselor neuroefectoare

parasimpatic. Din această categorie face parte pilocarpina care

este un alcaloid cu nucleu imidazolic ce se extrage din frunzele

speciilor Pilocarpus jaborandi şi P. microphyllus. Acest alcaloid

stimulează secreţiile tuturor glandelor exocrine care primesc

inervaţie parasimpatică (salivare, lacrimale, bronhice, gastrice,

intestinale, pancreatice). Se utilizează des în afecţiuni oculare

(glaucom etc) pentru scăderea presiunii intraoculare, contracţia

muşchiului ciliar şi producerea miozei.

4.2.3. Simpatoliticele sunt alcaloizi cu nucleu indolic de

tip ergotamic ce se extrag din scleroţii ciupercii Claviceps

purpurea (Hypocreaceae). Prezenţa în nucleu a unei catene

polipeptidice le confer ă acţiune de inhibare a adrenalinei prin

impedicarea activării ambelor tipuri de receptori adrenergici.Acţiune asemănătoare o are şi alcaloidul rezerpina extras din


37/104

37

r ădăcinile de Rauwolfia serpentina şi R. vomitoria

(Apocynaceae) precum şi alcaloizii extraşi din herba speciei

Vinca minor . În general alcaloizii extraşi din speciile amintite se

utilizează pentru prepararea medicamentelor hipotensoare

(Hiposermil, Raunervil, Hipazin etc)

4.2.4. Parasiompatoliticile au acţiune de inhibare asupra

sistemului nervos parasimpatic prin blocarea receptorilor M-

colinergici. Prin acest mecanism de acţiune relaxează muşchii

netezi, diminuează tonusul parasimpatic al miocardului, şi

secreţiile glandelor exocrine.

Această categorie cuprinde alcaloizi tropanici cum ar fi

atropina, scopolamina, hiosciamina prezenţi în frunzele şi

r ădăcinile speciilor Atropa belladona, Hyosciamus niger, Datura

inoxia, Datura stramonium (Solanaceae).

4.3. PRINCIPII ACTIVE CU FLUENŢĂ ASUPRA

GANGLIONILOR VEGETATIVI.

Sunt substanţe nicotinice şi ganglioplegice extrase din pma

care paralizează temporar transmiterea influxului nervos prin

influenţarea sinapselor N-colinergice. Cele mai importante

substanţe sunt nicotina extrasă din frunzele de Nicotiana

tabacum (Solanaceae) lobelina din herba de Lobelia inflata

(Lobeliaceae), sparteina din sumităţile speciei Spartium

scoparius (Leguminosae).


38/104

38

4.4. PRINCIPII ACTIVE CU ACŢIUNE CURARIZANTĂ

Acţionează prin blocarea transmiterii excitaţiei nervoase

către muşchi paralizând muşchii striaţi şi alte grupe de muşchi

funcţie de sensibilitatea acestora faţă de substanţele curarizante.

Acţiunea se situează la nivelul joncţiunii neuromusculare scăzând

tonusul normal al muşchilor striaţi. Cea mai reprezentativă

substanţă este alcaloidul d-tubocurarina obţinut din curara care la

rândul ei este un extract din scoarţa unor liane din familiile

Menispermaceae şi Loganiaceae.

4.5. PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA

APARATULUI CARDIOVASCULAR

4.5.1.Cardiotonicile sunt substanţe ce influenţează

tonicitatea, conductibilitatea şi excitabilitatea muşchiului inimii.

Substanţele care fac parte din această grupă sunt

următoarele glicozidele cardiotonice:

; digitalicile prezente în frunzele speciilor

Digitalis purpurea şi D. lanata

(Scrophulariaceae);

adenozida şi adenovernozida din Adonis vernalis

(Ranunculaceae);

convalatoxina şi convalazida din Convallaria

majalis (Liliaceae);

scilarena A şi B din Scilla maritima (Liliaceae);

strofantinele din seminţele de Strophantus sp.

(Apocinaceae);

tevetinul A şi B din seminţele speciei Tevetia

nereiifolia (Apocynaceae).


39/104

39

Din aceste substanţe se fabrică principalele medicamente

utilizate în insuficienţa cardiacă.

4.5.2. Vasoconstrictoarele se manifestă prin constricţia

vaselor sanguine, datorită acţiunii la nivelul SNC, la nivelul SNV

şi fibrelor musculare din pereţii vaselor Dobrescu D. 1981).

Substanţele cu acţiune vasoconstrictoare sunt alcaloizii cu

nucleu izichinoleinic cum ar fi: berberina,

berberastina,canadinahidrastina care se află în rizomii speciei

Hydrastis canadensis (Ranunculaceae). Din aceste substanţe se

obţin medicamentele cu acţiune antihemostatică.

4.5.3. Vasodilatatoare se manifestă prin scăderea tensiunii

arteriale datorită dilatării vaselor. Principalele principii cu acţiune

vasodilatatoare sunt:

kelina care sete o furanocromonă ce se găseşte în fructele de Ami

visnaga (Umbeliferae);

- papaverina, care este un alcaloid cu structur ă izochinolinică cu

acţiune asupra vaselor cerebrale ce se găseşte în capsulele de

Papaver somniferum (Papaveraceae);

reserpina, alcaloid carbonilic prezent în Rauwolfia serpentina

(Apocynaceae);

- vincamina, alcaloid indolic din specia Vinca minor

(Apocynaceae).

4.5.3. Principii active coagulante se manifestă

prin stimularea protrombinei. Principala substanţă este vitamina

K ce se găseşte în frunzele verzi ale speciilor de Plantago sp.

(Plantaginaceae) şi în stigmatele de Zea mais (Gramineae)

4.5.5. Principii cu acţiune anticoagulantă care

întârzie sau opresc coagularea sângelui. Principii cum ar fi

dicumarolul sau bishidroxicumarina inhibă sinteza protrombineila nivelul ficatului şi astfel se manifestă indirect ca un


40/104

40

anticoagulant. Aceste principii sunt prezente în Melilotus

officinalis (Leguminosae) ca urmare a unui proces de

fermentaţie);

4.5.6. Pricipii active cu influenţă asupra

vaselor capilare ce au acţiune de tip vitamina, P, diminuând

permiabilitatea capilarelor şi mărind rezistenţa lor. O substanţă

cu acest tip de acţiune este rutozidul carte este o flavonă extrasă

din bobocii florali ai speciei Sophora japonica (Leguminosae).

Efect asemănător au pigmenţii antocianici ce se găsesc în

frunzele speciei Vaccinus myrtillus (Ericaceae)

4.6 PRINCIPII ACTIVE CU INFLUENŢĂ ASUPRA

APARATULUI RESPIRATOR

4.6.1. Principii analeptice respiratorii ce

acţionează printr-un mecanism reflex sau prin activarea centrului

respirator bulbar. Principiul activ lobelina prezent în specia

Lobelia inflata (Lobeliaceae) acţionează prin ambele mecanisme,

mărind frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei şi intensificându-o.

4.6.2. Principii bronhodilatatoare

(antiasmatice) ce se implică în destinderea muşchilor bronhici şi

mărirea lumenului bronhiilor. Principalele substanţe

bronhodilatatoare sunt:

atropina, scopolamina, din frunzele şi r ădăcinile de

Atropa belladonna şi Datura inoxia;

teofilina din frunzele de Thea sinensis, speciile din

familia Sterculiaceae;

efedrina din herba speciilor de Ephedra (Ephedraceae)

4.6.3. Principii antitusive (deprimante) care calmează receptorii

senzitivi şi inhibă centrul tusei. Principalele substanţe sunt


41/104


42/104


43/104


44/104

44

4.9.3.Galactogogele sunt substanţe care

stimulează secreţia de lapte, cele mai importante fiind principiile

active ale uleiurilor volatile din speciile familiei Umbeliferae.

Tema 3: Să se prezinte principalele specii cu influenţă

asupra aparatului digestiv


45/104

45

CAPITOLUL 5 PARTICULARITĂŢI DE CULTUR Ă ALE

PLANTELOR MEDICINALE ŞI AROMATICE

Pe lângă verigile tehnologice comune tuturor plantelor de

cultur ă, plantele medicinale deţin şi unele elemente specifice ce

le diferenţiază deoarece anumite lucr ări se pretează numai

acestora, iar unele necesită anumite modificări sau o atenţie

deosebită în aplicarea lor.

5.1. ROTAŢIA CULTURILORAceastă verigă tehnologică este absolut indispensabilă

plantelor medicinale, iar pentru realizarea unei rotaţii optime se

v-a ţine cont de următoarele aspecte:

- sensibilitatea ridicată a plantelor medicinale şi

aromatice la îmburuienare. Pentru reducerea

cheltuielilor de combatere a buruienilor în timpul

perioadei de vegetaţie şi pentru evitarea utilizării

erbicidelor, cu implicaţiile nefaste (toxice) ale acestora,rotaţia trebuie să constituie o acţiune primordială.

- evitarea plantelor medicinale toxice ca plante

premergătoare pentru plantele medicinale netoxice.

Plantele medicinale toxice crescute din samulastr ă ar

putea impurifica cultura de bază creând anumite

probleme (intoxicaţii); - evitarea cultivării plantelor medicinale după

premergătoare din aceeaşi familie botanică sau care au

boli şi dăunători comuni. Se evită astfel unele cheltuieli

suplimentare pentru combatere, iar produsul este mai

apropiat de un produs ecologic (f ăr ă tratamente

chimice.


46/104

46

- după premergătoarele care nu săr ăcesc solul în apă şi

substanţe nutritive sau după cele care au fost fertilizate

organic, se vor cultiva plante medicinale şi aromatice

de la care se recoltează herba sau frunzele, asigurându-

se astfel o producţie mai ridicată cu cheltuieli minime.

Bune premergătoare se consider ă a fi cerealele de toamnă

leguminoasele şi pr ăşitoarele bine întreţinute care eliberează

terenul devreme. Pentru speciile cu înr ădăcinare profundă se

recomandă cerealele, iar pentru culturile de la care se recoltează

herba şi frunzele se recomandă leguminoasele deoarece ofer ă un

aport de azot suplimentar.

Neindicate ca plante premergătoare sunt speciile care

consumă multă apă şi substanţe nutritive cum ar fi iarba de Sudan

meiul, sorgul, sfecla de zahăr etc. De asemenea, nu se indică

monocultura cu excepţia muşeţelului. Se recomandă ca o cultur ă

să nu revină pe aceeaşi solă decât după cel puţin 4 ani.

Pentru pma perene de lungă durată se constituie sole

separate, şi vor urma după premergătoare care lasă solul curat de

buruieni şi într-o stare de fertilitate corespunzătoare.

5.2 FERTILIZAREATrebuie să urmărească atât creşterea producţiei la hectar

cât şi creşterea conţinutului în substanţe active. Acest dezideratse poate realiza printr-un raport echilibrat între NPK la care se

adaugă şi microelemente în funcţie de scopul urmărit astfel:

- la plantele de la care se recoltează herba sau frunze ce conţin

substanţe active de natur ă proteică, raportul NPK trebuie să

fie în favoarea azotului;


47/104

47

- la plantele unde principiile active sunt de natur ă glucidică

este indispensabilă prezenţa potasiului alături de N şi P în

raport de 1:1:1;

- la plantele de la care se recoltează r ădăcina şi unele păr ţi

subterane, este necesar de asemenea, un aport suplimentar de

K, care favorizează migrarea substanţelor din frunze spre

aceste organe.

5.3 LUCR ĂRILE SOLULUI

Îndepărtarea sau mărunţirea resturilor vegetale este o lucrare

care asigur ă efectuarea în condiţii corespunzătoare a lucr ărilor

solului şi a unor lucr ări de întreţinere. Resturile vegetale de la

suprafaţa solului împiedică efectuarea unui semănat de bună

calitate şi uniform.

Arătura se efectuează diferenţiat funcţie de speciile ce vor fi

cultivate:

- pentru culturile perene sau care se cultivă pentru organele

subterane ar ăturile trebuie să fie mai adânci (25-30 cm);

- pentru culturile anuale de la care se recoltează păr ţile aeriene

ar ăturile vor fi normale (20 – 25 cm);

- pentru înfiinţarea culturilor de folosinţă îndelungată (Rosa,

Lavandula) se practică o ar ătur ă de desfundare (40-45 cm).Nivelarea este o lucrare esenţială deoarece seminţele

plantelor medicinale şi aromatice fiind foarte mici, adâncimea de

semănat este foarte mică în general. În aceste condiţii pe un sol

denivelat unele seminţe pot r ămâne la suprafaţa solului iar altele

pot fi încorporate prea adânc. În ambele situaţii r ăsărirea este

neuniformă, sau seminţele nu vor r ăsări.


48/104

48

Pregătirea patului germinativ este o lucrare de mare

importanţă deoarece majoritatea plantelor medicinale şi

aromatice au seminţe mici care necesită pentru o germinaţie

optimă un sol bine mărunţit, aşezat şi tasat. Solul prea afânat se

usucă repede în zona seminţelor determinând o răsărire slabă cu o

densitate slabă şi neuniformă. Cea mai bună calitate a patului

germinativ se realizează cu combinatorul.

5.4 ÎNMULŢIREA

Plantele medicinale şi aromatice se pot înmulţi pe cale

generativă sau vegetativă.

ÎNMULŢIREA GENERATIVĂ se realizează prin

seminţe de acest mod beneficiind cele mai multe dintre plantele

medicinale şi aromatice.

La multe specii de plante medicinale şi aromatice

seminţele necesită de la semănat până la r ăsărire uneori peste 20zile, timp în care germenii pot pieri sau atacaţi de boli, sau atacaţi

de dăunători. Pentru a preveni aceste neajunsuri seminţele se

tratează obligatoriu înainte de semănat cu diverse

insectofungicide.

Seminţele unor specii cum ar fi Rosa, Genţiana , Atropa,

Lavandula etc. au un repaus seminal îndelungat r ăsărind eşalonatşi după o lungă perioadă de la semănat. Pentru a preîntâmpina

acest fenomen se recurge la stratificarea seminţelor în nisip umed

şi menţinerea acestora la temperatura de 00C timp de 45-60 zile.

Înainte de stratificare seminţele se umectează în trei etape cu o

cantitate de apă egală cu o jumătate din cantitatea necesar ă

procesului de germinaţie. Sămânţa umectată se amestecă cu nisip

spălat şi sterilizat în propor ţie de 1:3 – 1:5. În vederea


49/104

49

semănatului seminţele se scot cu 2-3 zile înainte, se usucă timp

de 20-30 ore întinse într-un strat subţire, apoi se separ ă de nisip.

Dacă cantitatea de seminţe este mică, acestea nu se mai

amestecă cu nisip ci se aşează în prealabil umectate în lăzi şi se

ţin în jurul temperaturii de 00C timp de 45-60 zile.

Scoaterea seminţelor din repaus se mai poate realiza şi prin

utilizarea unor substanţe chimice de stimulare.

La specii cum ar fi Angelica archangelica, Carum carvi,

Datura inoxia Digitalis lanata etc seminţele îşi pierd repede

facultatea germinativă motiv pentru care se indică utilizarea

seminţei cele mai proaspete.

Semănatul se face direct în câmp, însă multe specii de

plante medicinale şi aromatice se seamănă mai întâi în r ăsadniţe

după care r ăsadul se plantează în câmp.

Sămânţa destinată semănatului trebuie să fie pur ă biologic

şi cu o valoare culturală ridicată (puritate, germinaţie, masa a

1000 de boabe). La unele seminţe se fac tratamente cu insecto-

fungicide (contra bolilor şi dăunătorilor) sau tratamente speciale

pentru a stimula germinaţia şi r ăsărirea. Limitele pentru puritatea

şi germinaţia la plantele medicinale şi aromatice sunt prevăzute

în standard.

Perioada de semănat, densitatea, distanţa dintre r ânduri şi

adâncimea de încorporare a seminţelor, sunt factori care

influenţează esenţial capacitatea de producţie a plantei şi calitatea

materiei prime. Cantitatea de sămânţă folosită la semănat se va

stabili în funcţie de densitate, masa a 1000 de boabe şi valoarea

culturală (puritate, germinaţie). La unele plante cu seminţe mici

se impune amestecarea ei cu material inert pentru o mai bună

repartizare la semănat. La cele care r ăsar greu, se va adăuga şi sămânţă de plantă indicatoare pentru a putea interveni cu lucr ări


50/104

50

de îngrijire (praşile), înainte de r ăsărirea speciei medicinale sau

aromatice (după r ăsărirea, plantelor indicatoare). Cerinţele

specifice privind semănatul se vor ar ăta la fiecare plantă în parte.

Înfiinţarea prin plantarea răsadului

În cazul anumitor specii de plante medicinale, din anumite

cauze, semănatul direct nu este recomandat fiind necesară

plantarea răsadurilor obţinute în răsadniţe. Tehnologia obţinerii

acestor răsaduri este identică cu cea cunoscută în cazul legumelor

timpurii (roşii, varză, ardei etc).

Răsadurile plantelor pretenţioase la căldură sau cele ale

culturilor foarte timpurii se obţin în răsadniţe calde. La baza unei

astfel de răsadniţe se pune un strat de gunoi de grajd gros de 70-

80 cm deasupra căruia se aşează stratul nutritiv compus dintr -o

parte pământ de ţelină, două părţi mraniţă cernută, nisip şi

îngrăşăminte chimice în următoarele doze: superfosfat 65 g/m2,

azotat de amoniu 30 g/m2 şi sare potasică 30 g/m2. Ca mraniţă se

foloseşte gunoi de grajd bine putrezit (bălegar, paie, resturi de

coceni). Ţelina este pământul conţinut în brazde înierbate scoase

din terenuri cultivate cu lucernă sau trifoi. În acest gen de

răsadniţe o parte din căldura necesară germinării, răsăririi şi

creşterii este degajată de stratul de bălegar de la bază şi altă parte

din razele solare.

Răsadniţele reci primesc căldură numai de la soare nefiind

concepute cu strat de bălegar la bază.

ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ se realizează prin

diverse organe vegetative funcţie de particularităţile speciei.

Stolonii şi rizomii sunt păr ţi ale tulpinii subterane care serecoltează toamna, se fasonează lăsându-se la fiecare câţiva ochi


51/104

51

şi se plantează imediat (toamna) sau primăvara însă cu riscul

unor cheltuieli de depozitare şi a reducerii vigorii biologice a

materialului.

Butaşii reprezintă por ţiuni de tulpini sau r ădăcini sau

tulpini care se plantează mai întâi în r ăsadniţe cu nisip iar apoi în

câmp la locul definitiv. Epoca optimă de plantat al butaşilor este

toamna.

Tufele se obţin prin despăr ţirea tufelor bătrâne dintr -o

plantaţie bătrână ce s-a r ărit şi nu mai este rentabilă. Se va urmări

ca tufele obţinute să fie sănătoase să aibă r ădăcini bine dezvoltate

şi să prezinte muguri viguroşi din care vor porni tulpinile.

Plantarea tufelor se va face de preferinţă toamna, sau când

condiţiile din toamnă nu permit, primăvara.

Pentru plantat, organele vegetative trebuie să se încadreze

în indicii de calitate, să fie sănătoşi, iar plantarea să se facă

diferenţiat în funcţie de specie, respectând distanţele şi

adâncimea de plantare.

Înfiinţarea prin plantarea de stoloni

Anumite specii de plante dezvoltă un număr de tulpini sau

de ramuri ale căror ţesuturi de susţinere nu permit menţinerea lor

în poziţie verticală. Acestea se dezvoltă ca tulpini târâtoare pe

suprafaţa solului. La internoduri apar r ădăcini şi tulpini devenind

astfel organe de înmulţire. Recoltaţi, conservaţi şi plantaţi

conform tehnologiilor descrise pentru fiecare caz în parte,

stolonii constituie materialul săditor pentru multe culturi de

plante.


52/104

52

Înfiinţarea culturii prin plantarea de rizomi

Rizomul este o tulpină subterană, lipsită de clorofilă şi

care, la internoduri, are câţiva solizi (frunze rudimentare) din

care pot creşte tulpini subterane şi r ădăcini adventive. Pentru

anumite specii de plante, obţinerea culturilor prin plantare de

rizomi este cea mai indicată. O atenţie deosebită trebuie acordată

tehnologiei de recoltare a rizomilor, păstrar ii acestora, prgătirii în

vederea plantării şi plantării propriu-zise.

5.5 LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE

În cursul vegetaţiei plantele medicinale şi aromatice

condimentare şi tinctoriale pretind numeroase lucr ări de îngrijire.

Se fac lucr ări de combaterea buruienilor prin praşile, pliviri şi

prin aplicarea unor erbicide selective. O atenţie specială trebuie

acordată şi combaterii bolilor şi dăunătorilor, care la unele specii

pot decima cultura. Trebuie să se facă o combatere integrată.

Folosindu-se atât normele agrotehnice, cele de igienă culturală,

cât şi măsuri de combatere chimică (unde este cazul).

Folosirea pesticidelor se va face cu mult discernământ,

având în vedere că o parte se acumulează în organele plantelor,

care constituie materia primă vegetală. S-a constatat că din

produsele obţinute de la plantele medicinale, cele mai poluate au

fost Flos, Folium şi Herba, mai puţin fiind Semien şi Radix.

Prezenţa şi persistenţa unor pesticide la materia primă, duce la

risc în poluarea produselor farmaceutice, cu implicaţii

nefavorabile asupra organismului uman.

Unele plante pretind şi lucr ări de tăiere, cârnire, ciupire

pentru a favoriza creşterea producţiei de materia primă vegetală.


53/104

53

S-a constatat că prin aplicarea diferiţilor stimulatori fizici

şi chimici s-a obţinut sporuri de producţie şi îmbunătăţirea

calităţii materiei prime de diferite plante medicinale.

5.6. RECOLTAREA, ŞI PREGATIREA PMA DIN FLORASPONTANAÎN VEDEREA VALORIFICĂRII

5.6.1. Momentul recoltării

Cunoaşterea perioadei optime pentru recoltarea PMA din

flora spontană este de mare însemnătate deoarece în acel moment

acestea trebuie să conţină maximul de substanţe bioactive. Pentru

aceasta este necesar ă cunoaşterea epocii optime, a fenofazei, şi a

momentului din zi pentru fiecare organ al plantelor în parte, când

conţinutul în principii active este maxim.

În ce priveşte epoca de recoltare pentru fiecare organ se

pot preciza următoarele:

r ădăcinile (radix) şi rizomii (rhizoma) bulbii (bulbus),

tuberculii, (tubera) se recoltează de preferinţă toamna, dar se

pot recolta şi primăvara înainte de pornirea în vegetaţie a

speciei respective;

scoar ţa (cortex) se recoltează funcţie de specie de pe tulpini,

ramuri sau chiar r ădăcini. Acţiunea se efectuează primăvara

când seva începe să circule, şi desprinderea de pe organul

respectiv este mai uşoar ă;

mugurii (turio) se recoltează primăvara când au dimensiuni

apreciabile dar cu puţin timp înainte de a se deschide;

partea aeriană (herba), frunzele (folium), şi florile (flores) se

recoltează de obicei în fenofaza înflorire la majoritatea

speciilor. Există totuşi şi situaţii când unele specii se

recoltează la îmbobocire, altele la începutul înfloririi, iaraltele la înflorire deplină. Nu se recoltează frunzele foarte


54/104

54

tinere sau foarte bătrâne şi nici florile care s-au trecut şi

scuturat;

fructele se recoltează atunci când sunt ajunse la maturitatea

deplină în cazul fructelor cărnoase şi înainte de deschiderea

lor în cazul fructelor uscate pentru evitarea pierderii

seminţelor;

seminţele se recoltează când au ajuns la maturitate însă în

cazul fructelor dehiscente , înainte de a se deschide, evitându-

se astfel pierderile;

Pentru fiecare specie în parte trebuie să se cunoască exact

luna sau perioada în care se recoltează pentru a se pregăti din

timp cele necesare. Calendaristic există diferenţe dintr-o zonă în

alta a ţării şi uneori de la un an la altul funcţie de starea vremii.

De foarte mare importanţă este şi momentul din zi când se

recoltează anumite păr ţi ale plantei. unele organe se recoltează

dimineaţa devreme ca să nu se scuture, altele se recoltează numai

după ce se ridică roua, unele numai pe timp însorit (frunzele de

Digitalis), iar altele care conţin uleiuri volatile numai pe timp

noros. În general, organele subterane şi scoar ţa se pot recolta în

orice moment al zilei.

Starea vremii în timpul recoltării poate influenţa în mare

măsur ă calitatea plantelor medicinale şi aromatice. Unele păr ţi se

recoltează pe vreme însorită şi uscată, altele pe vreme caldă dar

noroasă iar altele pe vreme noroasă şi r ăcoroasă. Plantele

aromatice nu se recoltează imediat după ploi, ci la un interval de

2 zile pentru aşi acumula uleiurile volatile pierdute în timpul

ploii, iar recoltarea se face numai pe timp noros dar călduros.


55/104

55

5.6.2. Metode de recoltare

La recoltarea plantelor medicinale şi aromatice se

abordează mai multe metode de recoltare în funcţie de partea

supusă acestui proces. Aceste tehnici sunt concepute astfel ca

viteza de lucru, cheltuielile, calitatea produselor şi eficienţa să fie

maxime. Dacă se abordează o tehnică adecvată produsele se

usucă şi se condiţionează mai bine iar calitatea lor este

corespunzătoare.

Părţile subterane se recoltează manual prin smulgere sau cu

cazmaua, iar mecanic cu plugul, grapa sau maşini speciale

(MRC, etc.). Atunci când rădăcinile sunt ramificate şi adânci se

sapă şanţuri care urmăresc traseul acestora după care ternul se

nivelează. La speciile cultivate pe rânduri păr ţile subterane se

dizlocă cu plugul după care se adună cu mâna, grebla, furca sau

grapa. Aceeaşi metodă se utilizează şi la speciile din flora

spontană unde plantele cresc dese , însă în acest caz se lasă în

pământ suficiente plante pentru a asigura înmulţirea şi în

următorii ani, după care se nivelează.

Scoarţa se detaşează de pe tulpini ramuri sau păr ţi subterane

cu ajutorul unor cuţite speciale. La tulpini sau ramuri se

efectuează două crestături inelare între care se detaşează scoar ţa

de-a lungul până la partea tare (lemn) f ăr ă însă a se detaşa de pe

arbori. Scoar ţa de pe r ădăcini se extrage în mod asemănător, însă

planta este sacrificată. Se prefer ă ca scoar ţa de pe păr ţile amintite

să se desprindă în aceeaşi zi deoarece a doua zi desprinderea este

anevoioasă.

Mugurii se recoltează numai cu mâna, culegându-se numai

cei nedeschişi şi de mărime optimă. Pentru arborii înalţi se

utilizează scări duble bine asigurate.


56/104

56

Herba (partea aeriană întreagă) se recoltează manual prin

rupere cu mâna, cu secera, cu coasa şi mecanic cu cositori

diverse. Recoltatul manual se practică in flora spontană pe

terenuri accidentate, păduri sau unde plantele sunt mai rare, iar

recoltatul mecanic se practică la speciile cultivate şi la cele

spontane unde densitatea este corespunzătoare şi terenul este

accesibil. La plantele cu partea bazală lemnoasă se recoltează

numai păr ţile ierboase.

Frunzele sunt recoltate manual prin culegere sau prin strujire,

iar la cele foarte mari şi rezistente, în special de la baza tulpinii,

se poate utiliza secera sau cuţitul. Frunzele de pe ramuri sau

tulpini se recoltează una câte una pe măsur ă ce ajung la

maturitate. Strujirea se efectuează când frunzele se recoltează

toate odată, prin prinderea cu mâna stângă a vârfului plantei şi

tragerea cu mâna dreaptă de sus în jos a frunzelor care se adună

în podul palmei. Frunzele se recoltează cu sau f ăr ă peţiol în

funcţie de specie.

Inflorescenţele şi florile se recoltează manual cu mâna,

foarfeca sau dispozitive speciale.

În general florile mari, anumite păr ţi din floare (petale,

stamine etc.), se recoltează cu mâna, iar inflorescenţele se taie cu

foarfeca. La unele specii florifere se desprind imediat din

inflorescenţe, iar la alte specii numai după uscare prin scuturare

sau strujire. Inflorescenţele de Matricaria chamomilla se

recoltează, manual sau mecanizat cu ajutorul unui peptine

special.

Fructele şi seminţele se recoltează manual, cu mâna sau cu

dispozitive speciale sau prin baterea şi scuturarea plantelor şi

mecanizat cu combine. De exemplu fructele de cătină ( Hippophae rhamnoides) măceşe ( Rosa cannina) porumbar


57/104

57

( Prunus spinosa) se recoltează cu mâna, fructele de afin

(Vaccinium myrtillus) se recoltează cu nişte pinteni speciali,

fructele de ienupăr ( Jenuperus communis) se recoltează prin

scuturarea şi baterea uşoar ă arbuştilor iar speciile de umbeliferae

din culturi se recoltează mecanizat prin treierare cu combina.

5.6.3. Recoltarea plantelor toxice

Acest grup de plante necesită măsuri suplimentare

deoarece pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor care le

recoltează şi le mânuiesc. A

Curs PMACT

Documents

Transcript of Curs PMACT