Politici forestiere

Suport electronic de curs

Conf. univ. dr.ing. Laura Bouriaud

Anul universitar 2012/2013

1

Cuprins

PARTEA ÎNTÂI. STUDIUL PROCESULUI POLITIC 4 1.1. Domeniu politic 4 1.2. Cadrul de analiză a politicii publice 5

PARTEA A DOUA. POLITICA FORESTIERA 9 2.1 Conturarea domeniului politicii forestiere 9 2.2 Definiţia politicii forestiere 10

PARTEA A TREIA. PROCESE POLITICE INTERNATIONALE 12

3.1. Context general 12

3.2. Sistemul de acte normative și de procese de decizie la nivel european 12

3.3. Principii de bază ale gestionării durabile a pădurilor în Europa 14

3.4. Aspecte de actualitate ale politicilor europene 14 3.4.1. Politici europene și rolul pădurilor în combaterea efectului schimbărilor climatice 14 3.4.2. Implementarea sistemului de control a provenienței masei lemnoase (Regulamentul

995/2010) 18 3.4.3. Convenţii şi reglementări internaţionale referitoare la sectorul forestier 19

SEMINARII 25

Seminarul 1. Agenda politică 25

Seminarul 2. Procesul electoral 26

Seminarul 3. Documente programatice ale politicilor forestiere 26

Seminarii 4-7. Etapele procesului politic. Formulare. Analiza unui document programatic pe

domeniul paduri/mediu 27

2

Politici forestiere

Prezentarea disciplinei

Cuvinte cheie: politica forestiera, sistem decizional, actori interesati, analiza politicilor publice, guvernanta forestiera / forest policy, decision making, stakeholders, public policy

analysis, forest governance Cursul de Politica forestiera urmareste insusirea si valorificarea conceptelor de baza din domeniul stiintelor politice aplicate sectorului forestier. Scopul cursului este de a forma studentilor capacitatile necesare pentru intelegerea proceselor politice in curs cu relevanta pentru sectorul forestier si pentru intelegerea procesului de manifestare si negociere a diferitelor interese cu privire la utilizarea resursei forestiere la nivel national si local. Cursul este structurat in trei parti. Partea intai face o introducere in stiintele politice si in metode de analiza a procesului politic. Partea a doua studiaza procesele politice internationale cu incidenta asupra gestionarii padurii romanesti si face o analiza a principalelor institutii si actori din sistemul politicii forestiere nationale. In partea a treia, se trateaza notiunea de guvernanta si elementele sale. In cadrul aplicatiilor se urmareste in principal familiarizarea studentilor cu modul de functionare a sistemul decizional in silvicultura si industrializarea lemnului. Sunt tratate probleme de reprezentare a intereselor pe scena politica, se analizeaza domeniile de interventie de stat in gestionarea padurilor si documentele programatice ale politicii forestiere nationale. Forest policy lecture applies policy sciences concepts to the forest sector. The aim is to

offer to the firest engineer the required competences in order to understand the policy

context of the management activities. Also, the lectures want to sensibilise them to the

need of social dialogue and cooperation about deciding on the forest ressource

utilisation.

The lectures are divided in three parts: first part introduces the concepts specific of

political sciences and the approaches used to analyse a policy domain. The second part

deals with the analysis of the international forest policy processes affecting national

forest policy. The third pat details the notion of governance and its elements. During the

practical trianing, the students will have to find relevant information on the

representation of interests in the political arena, the activities of the civil society

regarding the forest protection, and the programmatic statements and documents that

orient the national forest policy.

3

Cursul de Politica forestiera urmăreşte însuşirea si valorificarea conceptelor de baza din domeniul ştiinţelor politice aplicate sectorului forestier. Scopul cursului este de a forma studenţilor capacitatile necesare pentru intelegerea proceselor politice in curs cu relevanţă pentru sectorul forestier si pentru intelegerea procesului de manifestare si negociere a diferitelor interese cu privire la utilizarea resursei forestiere la nivel national si local.

Fiind o disciplina cu grad inalt de specializare, ea nu este conectata in mod direct cu alte discipline de studii, cu exceptia Dreptului si legislatiei forestiere si a Economiei forestiere. Disciplina este insa necesara pentru a oferi specialistului silvic repere institutionale si de actiune ale sectorului in care activeaza/va activa. Este una din disciplinele care joaca rolul de interfata intre caracterul tehnic al specializarii de inginer silvic si misiunea sa vis-a-vis de societate.

Politica forestiera ar trebui sa permită studenţilor o luare la cunoştinţă progresiva cu noţiuni de stiinte politice, apoi cu notiuni generale de politica forestiera, urmand o detaliere a diferitelor politici publice in domeniul pădurilor si a proceselor internaţionale in curs. Astfel, cursul este structurat in trei părţi.

Partea întâi face o introducere in ştiinţele politice si in metode de analiza a procesului politic, cu specificarea termenilor necesari pentru intelegerea disciplinei si definirea unor notiuni de baza precum partide politice, sistem electoral, grup de interes, politici publice.

Partea a doua arata necesitatea interventiei de Stat in gestionarea padurilor si face o incursiune asupra modului in care a fost definit interesul general cu privire la paduri de-a lungul timpului. Se defineste de asemeni ce este politica forestiera.

Partea a treia studiază câteva procese politice internaţionale cu incidenta asupra gestionarii padurii romanesti.

In cadrul seminariilor, se urmareste in principal familiarizarea studentilor cu modul de functionare a sistemul decizional in silvicultura si industrializarea lemnului. Sunt tratate probleme de reprezentare a intereselor pe scena politica si se analizeaza domeniile de interventie regulamentara, de stat in gestionarea padurilor.

4

Partea întâi. Studiul procesului politic

In acest curs se face o introducere in ştiinţele politice si in metode de analiza a procesului politic, cu specificarea termenilor necesari pentru intelegerea disciplinei si definirea unor notiuni de baza precum partide politice, sistem electoral, grup de interes, politici publice.

� Deciziile politice sunt decizii afectând utilizarea resurselor forestiere � Funcţia de utilitate a gestionarului de păduri: Maximizarea profitului in contextul

gestionarii durabile � Distincţie necesara intre politici si politica (polity and policy)

Actul de guvernare: Cum sa faci ordine intr-o societate complexa?

1.1. Domeniu politic

Conceptul de politică publică este de origine anglo-saxonă şi s-a dezvoltat mai ales în a doua jumătate a acestui secol, în ideea de a putea mări eficacitatea acţiunilor guvernamentale.

Cercetările asupra Statului definesc politica publică în funcţie de fenomenul politic, care reprezintă:

- pe de o parte, lupta pentru putere şi pentru ocuparea de funcţii de autoritate (politics), şi,

- pe de altă parte, acţiunea puterii publice în cadrul societăţii pentru a răspunde nevoilor acesteia (policy).

Analiza fenomenului politic se concentrează în special asupra acţiunilor puterii publice în cadrul societăţii, însă aceste acţiuni nu pot fi înţelese fără luarea în consideraţie şi a luptei pentru putere şi influenţă. Din acest motiv, procesul prin care se pune în practică o anumită politică publică este la fel de important ca şi conţinutul său, definit prin obiective şi rezultate.

O politică publică trebuieşte distinsă de o simplă decizie, dar este greu de distins de o administraţie; implică atât comportamente cât şi intenţii; implică atât acţiuni cât şi inacţiuni; poate avea rezultate imprevizibile; este intenţionată, dar intenţiile se pot defini şi după; rezultă dintr-un proces în timp; implică relaţii intra şi inter-organizaţionale; implică un rol cheie, dar neexclusiv, al organismelor publice; este definită în mod subiectiv1.

Politica poate fi făcută şi de o firmă, de un grup sindical sau de o societate multinaţională, însă ea va fi valoare de referinţă numai pentru membrii organizaţiei (ex. Interzicerea fumatului reprezintă o politică a Universității; Cresterea calității procesului didactic reprezintă o politică a Universității; politica de cadre a firmei promovează competența si spiritul inovator). Prin aceasta politica publică se distinge de o politică privată: ea este

1 Hogwood, B.W., Gunn, L. A., 1984, p. 19-24, citat de Marocico, 1999

5

condusă din cadrul şi prin organisme publice, guvernamentale, şi se adresează unui public larg.

Se pune întrebarea când şi de ce este necesară intervenţia statului cu măsuri publice. Fără a relua argumentele unor filozofi de referinţă asupra relaţiei dintre stat şi societate, vom spune că o problemă este publică şi necesită intervenţia publică, ori de câte ori ea nu poate fi rezolvată pe cale privată, prin intermediul pieţei, a contractelor şi convenţiilor între membrii societăţii sau a structurilor organizaţionale. De cele mai multe ori in literatura interven?ia Statului este opusa reglementarii de la sine prin func?ionarea pie?ei libere.

1.2. Cadrul de analiză a politicii publice

Conform modelului raţionalist (Figura 1), în care politica publică se formează prin alegerea mijloacelor potrivite pentru realizarea obiectivelor stabilite, procesul politic se prezintă ca o succesiune lineară de etape.

Figura 1. Cadrul raţionalist de analiză a politicii publice*

FORMULARE (obiective, mijloace)

LUAREA DECIZIEI (legitimare)

IMPLEMENTARE (proiecte, urmărirea

realizării)

EVALUARE (eficacitate, utilitate)

Încheierea procesului

6

*Adaptat după Mintzberg, 1994

Decizia politică este luată după analiza obiectivelor de realizat şi a mijloacelor aflate la dispoziţie (formularea politicii). Ea este apoi pusă în practică (faza de implementare). Evaluarea rezultatelor poate face ca procesul să se încheie, dacă obiectivele au fost atinse, sau ca el să reînceapă după modificarea obiectivelor.

ex. Politica de gestionare durabila a padurilor prin implementarea unui sistem unitar de administrare. Inceputa in anul 1998 prin ordonanta de urgenta 96, modificata de mai multe ori datorita necesitatii de a gasi o formula de administrare (reformularea mijloacelor, nu a obiectivelor). Proces incheiat prin punerea in practica a Codului silvic din 2008 si creearea unui cadru de autorizare-reautorizare a ocoalelor silvice.

ex. Politica de reducere a taierilor ilegale din fondul forestier. Obiectiv neschimbat, insa diferite mijloace incercate de-a lungul anilor, fara rezultate evidente.

Nu toate politicile publice se conformează acestei scheme de reprezentare. Există politici pentru care nu a existat o fază de formulare deoarece s-a trecut direct la punerea în practică a unei convenţii internaţionale. Cu alte cuvinte, problema a fost formulată într-un alt cadru (interna?ional, de exemplu, dar poate fi vorba si de formularea in cadrul unui alt sector) şi s-a trecut direct la aplicarea soluţiei (lege sau regulament oficial). În alte cazuri, nu se ajunge la punerea în practică a unei politici din lipsă de resurse financiare, din cauza unor reacţii sociale de opoziţie, din cauza absenţei unui aparat coercitiv eficient, sau din cauze ce ţin de corupţie ori de blocaje administrative ori birocratice.

ex. Legi nepuse in practica

„Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat ieri, in unanimitate, cu 254 de voturi pentru, legea prin care salariile cadrelor didactice se majoreaza cu peste 50% incepand de la 1 octombrie, actul normativ mergand direct spre promulgare la presedintele Romaniei. Legea de aprobare a OUG 15/2008 prevede, datorita unui amendament al PSD, ca salariile profesorilor universitari sa creasca cu 74%, iar cele ale cadrelor didactice din sistemul preuniversitar sa se mareasca cu 54%. Masura a intrunit consensul tuturor partidelor. Chiar si reprezentantii PNL au decis sa voteze legea, chiar daca au spus, cu numai o zi in urma, ca initiativa are un caracter pur electoral si creeaza dificultati inflationiste. Reprezentantii PD-L fusesera si ei, cu o zi inainte, mandatati de conducerea partidului sa voteze favorabil proiectul PSD. Efort bugetar consistent: 46,8 miliarde de lei.” - http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/unanimitate-pentru-cresterea-salariilor-profesorilor-135539.html

În reprezentarea lineară a fenomenului politic se neglijează faptul că problemele de rezolvat sunt probleme sociale şi că soluţia găsită în favoarea unui grup poate să defavorizeze un alt grup, care va acţiona pe mai departe pentru ca problema politică să fie reformulată. Pe de altă parte, faptul că agentul de decizie alege între diferite mijloace şi obiective înseamnă de fapt un proces de evaluare înainte de aplicarea oricărei alte măsuri.

Dintr-un alt punct de vedere, politica trebuie considerată ca un proces complex şi interactiv care la fiecare moment oferă noi posibilităţi de modificare a raportului de forţe prin schimbările pe care ea le produce în realitatea socială. Cei interesaţi în rezolvarea problemelor precum şi cei care participă în mod activ la procesul de decizie vor încerca să

7

valorifice cât mai multe din oportunităţile oferite de procesul de schimbare. Prin urmare, politica va interacţiona în fiecare moment cu socialul, reprezentat de interese particulare sau de grup, de modificări ale comportamentului social şi ale preferinţelor individuale, de rezultate ale progresului ştiinţific şi tehnic, de preluarea de către mas media a problemelor publice etc. Pe lângă aceşti factori imediaţi care influenţează formularea şi punerea în practică a unei politici, mai acţionează şi o serie de factori “subterani” care deturnează politicile publice în profitul unor interese particulare: influenţa lumii afacerilor, inegalitatea politică şi capacitatea limitată a fiinţelor umane de a înţelege problemele sociale.

În acest context, se poate face distincţia între formularea unei politici şi formarea ei. Luarea în considerare a formării politicii permite situarea într-un cadru de analiză specific modelului incremental (figura 4).

Figura 2. Cadru de analiză incrementalist al politicii publice*

Structurarea obiectivelor

Alegerea mijloacelor

Formularea politicii (obiective, mijloace,

măsuri)

Interacţiune socială Luarea unei decizii de către

autoritatea publică

Evaluare (echitate,

eficacitate, utilitate)

Punerea în practică (planuri, programe, structuri, proiecte)

Controlul punerii în practică

Schimbări ale cadrului instituţional

8

*După Marocico, 1999

Formularea reprezintă procesul prin care politica se precizează cu privire la ea înseşi: are loc conştientizarea problemei de rezolvat, identificarea obiectivelor de atins şi a mijloacelor disponibile, poziţionarea diferiţilor actori interesaţi faţă de problema pe care şi-o pune autoritatea publică. Formarea este procesul obscur şi adesea difuz prin care autoritatea publică ajunge să îşi pună o anumită problemă. Formarea unei politici cuprinde toate acele manevre, acţiuni, presiuni, influenţe, în cadrul agentului public şi asupra acestuia pentru crearea unor oportunităţi, modificarea unor norme existente, favorizarea anumitor interese, realizarea unor promisiuni etc.

Decizia politică se ia în urma comparării de valori diferite (care ajung la cunoştinţa celui care decide în mod subiectiv, prin intermediul unor persoane sau grupuri, sau în mod obiectiv, prin rezultatele progresului tehnic şi ale cercetării etc.). În acelaşi timp, obiectivele politicii sunt analizate din punctul de vedere al compatibilităţii şi priorităţii, iar mijloacele la dispoziţie vor fi analizate din punctul de vedere al coerenţei şi al impactului presupus. Modelul incremental presupune aşadar că o politică nu se formulează înainte de o comparaţie mai mult sau mai puţin documentată asupra unor alternative posibile.

9

Partea a doua. Politica forestiera Partea a doua arata necesitatea interventiei de Stat in gestionarea padurilor si face o incursiune asupra modului in care a fost definit interesul general cu privire la paduri de-a lungul timpului. Se defineste de asemeni ce este politica forestiera.

2.1 Conturarea domeniului politicii forestiere

Până spre mijlocul secolului XX, politica forestieră, dreptul forestier şi economia forestieră făceau corp comun, fiind tratate în cadrul dogmatic şi pragmatic al amenajării forestiere. Aceasta deoarece multă vreme administraţiile forestiere au funcţionat ca “stat în stat”, având o structură ierarhică puternic centralizată, adesea de tip militar, şi prerogative largi de control poliţienesc. Într-un astfel de context, amenajarea pădurilor pe baza regulilor admise la nivelul central prezintă suficiente garanţii pentru o coordonare eficientă a activităţilor de gestionare a pădurilor.

Controlul şi puterile extraordinare ale administraţiilor forestiere de-a lungul timpului nu sunt însă sinonime de despotism, atâta vreme cât obiectivele gestionării pădurilor au fost recunoscute ca fiind în interesul general al naţiunii. Silvicultorii au fost printre primii care au promovat ideea de dezvoltare durabilă, pornind de la caracterul resursei pe care o aveau în gestionare. Formula clasică a principiul continuităţii recoltelor de lemn a fost consacrată de Hartig în 1879: “administraţiile silvice trebuie să reglementeze folosinţele pădurilor în aşa fel încât generaţiile viitoare să poată avea de pe urma lor cel puţin tot atâtea avantaje ca şi generaţia actuală”. De remarcat că, în această exprimare, apare şi ideea de gestionare multifuncţională a pădurilor, deoarece Hartig face referire la “avantajele” pădurilor şi nu doar la producţia de masă lemnoasă.

Odată cu dezvoltarea capitalismului şi reducerea ponderii activităţilor de poliţie forestieră, spre epoca modernă apar din ce în ce mai multe preocupări pentru partea economică a gestionării pădurilor. Existenţa domeniului forestier public şi intervenţionismul public în gestionarea pădurilor private nu sunt apreciate de adepţii doctrinei liberale, care văd în stat un obstacol în calea dezvoltării economice. Sub influenţa principiilor de randament şi profit se dezvoltă concepţii noi privind amenajarea pădurilor (randament susţinut, reproducere lărgită etc.) care se traduc în practică printr-o silvicultură intensivă, dar şi prin promovarea speciilor de răşinoase productive în detrimentul celor natural instalate, accesibilizarea întregului fond forestier, aneantizarea tipurilor natural fundamentale de pădure etc. Procedându-se astfel, silvicultura sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX a neglijat în mare parte produsele şi serviciile nelemnoase ale pădurii.

Or, în a doua jumătate a acestui secol, presiunea antropică asupra pădurilor a scăzut în mod considerabil, şi creşterea nivelului de trai în urma industrializării şi dezvoltării economice a schimbat structura cererii pentru produse şi servicii forestiere. Obstinaţia administraţiei forestiere pentru producerea de masă lemnoasă şi prezervarea pădurilor undeva în afara societăţii a devenit anacronică, în ciuda prosperităţii sectorului de

10

prelucrare a lemnului căruia i se punea la dispoziţie o resursă de calitate, uşor accesibilă şi relativ ieftină. Creşterea nivelului de trai a determinat şi o scumpire a serviciilor şi o creştere a costului forţei de muncă. În acelaşi timp s-a produs apariţia masivă pe piaţă a lemnului ieftin de origine scandinavă, care putea fi produs cu costuri mai scăzute datorită condiţiilor naturale ce au permis automatizarea la maximum a activităţilor de exploatare şi prelucrare primară. Aceasta a dus la menţinerea unui preţ scăzut al lemnului pe pieţele occidentale, cu efecte asupra rentabilităţii unor activităţi de cultură a pădurilor.

Pe de altă parte, anii 70 au fost anii mişcării ecologiste şi ai promovării ideii de conservare a naturii. Administraţia silvică a fost prinsă între critica ecologiştilor privind antropizarea pădurilor, tăierile rase, reducerea biodiversităţii, construcţia de drumuri, deteriorarea habitatului unor specii rare etc. şi critica publicului larg cu privire la statutul său de stat în stat, la luarea de măsuri fără consultarea populaţiei locale (ex. tăieri rase pe suprafaţa apreciabile, cu deteriorarea peisajului), la lipsa de ospitalitate a pădurilor productive, neamenajate pentru public etc. Problema construcţiei de drumuri, a incendiilor de păduri şi a tăierilor rase au fost în mod special îndelung mediatizate.

În condiţiile acestor evoluţii, politica forestieră nu a mai putut fi afacere internă a administraţiei forestiere, care a trebuit să se adapteze din mers scăderii de venituri datorate căderii preţului lemnului, criticii ecologiste şi schimbării cererii sociale cu privire la păduri. Definiţia politicii forestiere, conturată la sfârşitul secolului XIX ca “tratarea ştiinţifică a poziţiei economice pe care pădurea şi economia forestieră o ocupă în stat şi în economia naţională” (Lehr, Forstpolitik, 1887) a trebuit să fie reformulată conform exigenţelor sociale ale epocii prezente.

De aceea au apărut o serie de definiţii care se raportează la problemele sociale ivite în procesul de utilizare a resursei forestiere.

2.2 Definiţia politicii forestiere

Politica forestieră este o politică publică de tip sectorial. Este politică publică deoarece formularea ei revine statului, indiferent de forma de proprietate2. De asemeni, transpunerea ei în practică ţine de atribuţiile unei autorităţi publice guvernamentale (MAPPM). Este politică sectorială, deoarece sfera de aplicare se referă la un domeniu al economiei naţionale, domeniul forestier, care poate fi caracterizat drept acel domeniu în care relaţiile economice sunt direct dependente de resursa forestieră.

Mai multe definiţii ale politicii forestiere au fost propuse în literatura de domeniu:

�printre numeroasele posibilităţi de gestionare a resursei forestiere, politica forestieră trebuie să: orienteze pe o anumită cale relaţiile sociale cu privire la valorizarea resursei (Hummel, 1984);

2 Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, elaborează politici în domeniul

forestier naţional şi al vegetaţiei forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietăţii, şi exercită controlul asupra modului de gospodărire a acestora (art. 8 C.s.).

11

�politica forestieră intervine pentru a promova/descuraja un anumit tip de comportament în ceea ce priveşte utilizarea resursei forestiere (Cubbage, 1993);

�politica forestieră este un complex de acte formale şi informale având drept scop atribuirea de valori (Easton, 1953);

�politica forestieră creează cadrul necesar pentru a se ajunge la un compromis între diferiţii actori interesaţi (Buttoud, 1994); presupune furnizarea unui cadru de repartizare a drepturilor şi obligaţiilor în materie de utilizare a resursei forestiere astfel încât să se evite exploatarea de masă lemnoasă peste posibilitatea naturală de creştere (Buttoud, 1999).

Noţiunea de politică forestieră poate fi aşadar interpretată din punctul de vedere pozitiv (cum se reglementează relaţiile sociale cu privire la utilizarea resursei forestiere) sau normativ (cum ar trebui reglementate relaţiile sociale cu privire la păduri pentru a se atinge un anumit obiectiv). În ambele cazuri trebuie precizată finalitatea politicii forestiere, care reprezintă în fond modul în care rolul pădurii este perceput social la un moment dat.

În sens restrâns, politica forestieră se poate analiza ca fiind totalitatea măsurilor administrative şi legislative luate de autorităţile publice pentru a organiza gestionarea resursei forestiere şi a activităţilor legate de aceasta (formularea politicii forestiere).

În sens larg, politica forestieră este modul în care statul, autorităţile publice, proprietarii forestieri, beneficiarii produselor şi serviciilor pădurii, alte grupuri şi organizaţii care depind de utilizarea produselor şi serviciilor pădurii determină gestionarea pădurii (formarea politicii forestiere).

12

Partea a treia. Procese politice internationale

3.1. Context general

Ultimele două decenii au marcat o evoluție clară a silviculturii în direcția constituirii unui regim silvic internațional, caracterizat prin:

- declanșarea unui process regional de formulare a politicilor forestiere europene prin instituirea începând cu anul 1990 a Conferinței Ministeriale asupra Protecției Pădurilor în Europa (denumită astăzi Forest Europe);

- înscrierea dialogului european cu privire la gestionarea durabilă a pădurilor în cadrul politicilor globale de dezvoltare durabilă și de protecția mediului;

- apariția unui sistem instituționalizat de formulare a politicilor forestiere naționale în cadrul programelor forestiere și a strategiilor forestiere naționale;

- conștientizarea unor probleme noi, precum rolul pădurilor în stocarea carbonului, rolul pădurii ca sursă de energie regenerabilă, rolul pădurii în asigurarea resurselor de apă, etc.

Pe de altă parte, o serie de evoluții sociale în curs au impus sectorului forestier o serie de schimbări radicale, precum modificarea structurii proprietății forestiere în fostele țări socialiste, creșterea cererii sociale pentru servicii recreative și de conservare a biodiversității, abandonul oricărei forme de gestionare silvică în multe păduri private de mici dimensiuni în Europa datorită evoluției modului de viață a proprietarilor de pădure, creșterea volumului de masă lemnoasă pe picior și a suprafeței pădurilor pe seama reducerii tăierilor și a împăduririi unor suprafețe altădată folosite în agricultură.

3.2. Sistemul de acte normative și de procese de decizie la nivel european

Pentru o înțelegere mai clară a principalelor evoluții ale sectorului forestier european, trebuie de re-amintit că Europa nu are o politică în comun asupra pădurilor, așa cum este cazul agriculturii. Competența asupra legiferării în domeniul pădurilor aparține în exclusivitate statelor membre. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are competențe de reglementare în domeniul politicii de dezvoltare rurală și a politicilor de protecție a mediului, prin urmare există pe aceste domenii anumite reglementări care sunt obligatorii pe cale indirectă pentru deținătorii de păduri.

Documentele europene cu privire la păduri se pot clasifica în acte obligatorii, acte de orientare strategică și acte cu caracter voluntar. La acestea se adaugă procese regionale de decizie, dintre care cel mai important este Forest Europe.

Acte obligatorii. Numai asupra unor chestiuni foarte punctuale există câteva directive care au forță de lege pentru statele Comunității Europene. Astfel sunt obligatorii

13

dispozițiile referitoare la protejarea naturii (două directive cunoscute sub numele generic de Natura 2000), la materialul forestier de reproducere, la implementarea unui sistem de monitoring forestier și la introducerea unor măsuri de limitare a comerțului cu lemn tăiat ilegal. Cu excepția ultimei directive, de data recentă, toate celelalte acte sunt deja cunoscute gestionarilor de păduri din România, fiind implementate prin diferite acte normative.

Acte strategice. O altă categorie de acte europene importante pentru sectorul forestier sunt documentele cu caracter de orientare strategică. Astfel există o Strategie forestieră a Uniunii Europene și un Plan de Acțiune Forestier:

- European Forest Strategy, 1998 (Council Resolution of 15 dec 1998), a cărei implementare a fost deja evaluată în anul 2005 (Report of the European Parliament on the implementation of a EU Forestry Strategy);

- EU Forest Action Plan 2007-2011 (Conclusions on an EU Forest Action Plan adopted by the Agriculture and Fisheries Council in 2005).

Ambele documente arată care este direcția de urmat (gestionarea durabilă) și care sunt procedurile (dialog, coordonare, participare publică, inovare, competitivitate, etc.), însă pentru formularea unor reguli mai precise și pentru stabilirea acțiunilor de urmat se face trimitere la un process politic specific, Conferința Ministerială asupra Protecției Pădurilor în Europa (Forest Europe).

Acte cu caracter voluntar. Actele europene sunt completate de instrumente voluntare de tipul Cartă Verde sau Cartă Albă, care formulează principii de acțiune pe care organizațiile din sectorul forestier le pot asuma în mod voluntar. Anul acesta de exemplu a fost în dezbatere publică o Cartă Verde numită “Preparing forests for climate change” – Pădurile și schimbările climatice, în completarea unei Cărți Albe “Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acțiune la nivel European” (adoptată ca și document official cu referința COM(2009) 147).

Procese regionale de decizie. Conferința Ministerială asupra Protecției Pădurilor în Europa – Forest Europe generează la rândul său acte de tipul Declarațiilor și Rezoluțiilor pe care statele semnatare se angajează să le pună în practică și raportează periodic (o dată la patru ani) asupra stadiului implementării. Procesul FLEGT, demarat în 2003, bazat pe Comunicarea Comisiei ca�tre Parlamentul European s�i ca�tre Consiliu intitulata� „Aplicarea legislat�iei în domeniul forestier, guvernant�a s�i schimburile comerciale

(FLEGT): propunere pentru un plan de act�iune al Uniunii Europene” a propus un pachet

de ma�suri de sust�inere a eforturilor depuse la nivel internat�ional în vederea

aborda�rii problemei exploata�rii forestiere ilegale s�i a comert�ului cu produse lemnoase extrase illegal. Procesul FLEGT urmărește de a garanta ca� numai produsele

din lemn produse în conformitate cu legislat�ia nat�ionala� a t�a�rii produca�toare

de lemn intra� pe teritoriul Uniunii. Pentru aceasta Uniunea a init�iat negocieri în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat voluntare („FLEGT APV”) cu t�a�rile

produca�toare de lemn („t�a�ri partenere”), în temeiul ca�rora pa�rt�ile implicate au

obligat�ia juridica� de a pune în aplicare un regim de licent�e s�i de a reglementa

comert�ul cu sortimentele de lemn s�i cu produsele din lemn ment�ionate în respectivele FLEGT APV.

14

Pe lângă aceste acte, un număr de inițiative europene în diferite alte domenii privesc în mod indirect sectorul forestier. Astfel există prevederi care pot afecta sectorul forestier în politicile referitoare la energie, la dezvoltarea industrială, la încurajarea cercetării și dezvoltării tehnologice, în politica de comerț internațional a Uniunii Europene sau în politica de dezvoltare regională. Cu impact major asupra sectorului forestier mai pot fi enumerate politica de utilizare a lemnului pentru producerea de energie, politicile în domeniul schimbărilor climatice, politicile de achiziții ‘verzi’ (care garantează ca produsele cumpărate nu au fost obținute prin distrugerea mediului), sau politicile de combatere a tăierilor ilegale și a comerțului cu produse rezultate din activități ilegale în sectorul forestier (procesul regional de decizie FLEGT).

3.3. Principii de bază ale gestionării durabile a pădurilor în Europa

Gestionarea durabilă a pădurilor ar trebui să răspundă unor cerințe diverse și adesea contradictorii privind utilizarea resurselor forestiere. În viziunea Strategiei forestiere europene, gestionarea durabilă a pădurilor nu numai că este importantă pentru dezvoltarea societății, dar implementarea sa ar trebui să garanteze inclusiv conservarea biodiversității și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. În această viziune, gestionarea durabilă este un element cheie pentru viitorul întregii societăți.

Pentru detalierea unor măsuri concrete însă, Strategia face trimitere către procesul politic al Conferinței Ministeriale – Forest Europe, ceea ce decurge din faptul că UE nu are competențe de legiferare în domeniul pădurilor, în timp ce în cadrul Forest Europe statele membre se angajează voluntar să implementeze deciziile luate în comun. Principalele contribuții ale Strategiei forestiere a UE sunt argumentarea faptului că pădurile sunt importante pentru Comunitate, și de instituirea unor mecanisme de coordonare a diferitelor politici europene care ar putea afecta direct sau indirect sectorul forestier.

Planul de acțiune completează această idee de coordonare, deoarece servește drept instrument de coordonare între acțiunile Comunității și politicile forestiere ale statelor membre (în timp ce Strategia servește de instrument de coordonare între diferitele politici europene). Planul este conceput ca un process iterativ, prima sa etapă, începută în 2007, sfârșindu-se anul acesta (2011).

Ambele documente promovează ideea de gestionare durabilă și multifuncțională a pădurilor, care trebuie să răspundă nevoilor societății, dar să fie capabilă să răspundă și unor probleme mai globale precum schimbările climatice.

3.4. Aspecte de actualitate ale politicilor europene

3.4.1. Politici europene și rolul pădurilor în combaterea efectului schimbărilor climatice

Cu privire la rolul pădurilor în combaterea schimbărilor climatice, viziunea exprimată în Strategia forestieră a UE promovează trei categorii de măsuri:

15

- protejarea pădurilor deja existente;

- crearea unor noi păduri (promovarea împăduririi);

- utilizarea pe scară mai mare și mai intensivă a biomasei și a produselor lemnoase.

Primele două măsuri sunt prezente și în cadrul politicilor UE de dezvoltare rurală și a celor de protecție a mediului, în timp ce cea de-a a treia este în atenția politicilor de stimulare a competitivității și inovării și a celor de dezvoltare tehnologică.

Pădurile sunt ecosisteme care, pe o suprafaţa dată (ex. pentru 1 ha), stochează cea mai mare cantitate de carbon dintre toate ecosistemele terestre, însă şi defrişarea lor are un efect deloc neglijabil în bilanţul carbonului. Spre exemplu, despăduririle care au loc în zona tropicală generează emisii comparabile cu emisiile anuale de dioxid de carbon ale Statelor Unite. Cantităţi substanţiale de carbon sunt stocate în sol – între 150 şi 350 tone pe hectar. Optimizarea funcţiei de sechestrare a carbonului presupune evitarea sărăcirii solului în materie organică. Pentru aceasta este de la sine înţeles că regenerarea pădurilor trebuie să rămână în continuare o prioritate atât a politicilor forestiere cât şi a gestionarului de pădure.

Legătura dintre gestionarea forestieră și schimbările climatice prezintă două aspecte strâns corelate:

- aspectul de adaptare a gestionării forestiere pentru a face față riscurilor crescute induse de schimbările climatice;

- aspectul de creștere a rolului pădurilor și gestionării forestiere în atenuarea efectului schimbărilor climatice (așa numitul efect de „mitigation”, în engleză).

Ameninţările asupra pădurilor din România datorate schimbărilor climatice sunt menționate în Ordinul Ministrului nr. 1170/29.09.2008 - Ghid privind Adaptarea la efectele schimbărilor climatice – GASC, și Revista pădurilor nr. 3/2010:

• în România, creşterea temperaturilor medii anuale cu peste 1-2ºC, va avea ca primă consecinţă aridizarea zonelor sudice şi de câmpie, dar mai ales a zonelor de dealuri, ceea ce ar putea determina apariţia de condiţii nefavorabile pentru vegetaţia forestieră. Pe termen mediu este posibilă destructurarea arboretelor din zona de dealuri, ocupate acum de specii mezofile (stejar, fag). Pe termen lung şi foarte lung, se estimează o migraţie a arealului pădurii la nivel altitudinal (pădurea va migra altitudinal, dispărând din zona de câmpie spre a ocupa suprafețe noi în golul alpin);

• impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. Astfel, în zonele împădurite joase şi deluroase se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii temperaturilor medii şi scăderii volumului precipitaţiilor;

16

• stabilitatea silvoproductivă şi ecosistemică a pădurilor din zonele de dealuri poate fi dezechilibrată în cazul apariţiei efectelor schimbărilor climatice, în sensul reducerii cantităţii de precipitaţii şi creşterii temperaturilor. Deşi pe termen scurt capacitatea productivă ar fi excelentă, pe termen mediu scenariile sugerează o reducere drastică a productivităţii, prin declinul speciilor şi reducerea populaţiilor de arbori;

• pădurile de molid vor fi afectate de schimbările climatice prin reducerea cantităţii de biomasă totală acumulată, mai ales în stadiile tinere şi mature, la vârste de sub 60 de ani. Pentru aceste intervale pierderile de biomasă totală vor fi de cca. 50%, deşi la vârste superioare acestea sunt recuperate, astfel că, la finele ciclurilor de producţie realizează producţii totale comparabile cu arboretele crescute în condiţii normale. Se remarcă stabilitatea bioacumulativă redusă a acestor tipuri de arborete în condiţiile apariţiei efectelor schimbărilor climatice. Bradul se comportă similar molidului şi nu prezintă modificări majore în ce priveşte bioacumularea totală pe durata ciclului de producţie;

• creşterea incidenţei atacurilor de insecte, fie cunoscute ca dăunători forestieri, fie specii de insecte existente care încep să afecteze pădurea (existau în faună, dar nu vătămau), fie noi specii venite din zonele mai calde (sau hibrizi rezultaţi în urma suprapunerii arealelor unor specii), în urma efectelor schimbărilor climatice. În privinţa grupelor de specii care produc infestări, o pondere ridicată o deţin omizile defoliatoare, urmate de insectele care atacă între scoarţă şi lemn, gândacii defoliatori, insectele sugătoare şi galicole, insectele xilofage, insectele care atacă rădăcina, mugurele şi tulpina puieţilor şi insectele de seminţe.

Schimbările climatice duc în primul rând la ideea de posibilă translaţie a zonalităţii naturale, respectiv trecerea stepei în semideşert, a silvostepei în stepă, a zonei forestiere de câmpie în silvostepă, precum şi o uşoară translaţie altitudinală a gorunetelor, făgetelor, amestecurilor de fag cu răşinoase şi a molidişurilor, cu o tendinţă de urcare a limitei superioare a vegetaţiei forestiere (Botzan, 1996; Giurgiu, 2010).

Aspectele de atenuare a efectelor schimbărilor climatice presupun în primul rând creșterea suprafeței forestiere, în al doilea rând evitarea despăduririi bruște a unor mari suprafețe de teren, iar în al treilea rând creșterea utilizării lemnului ca alternativă pentru combustibilii fosili sau pentru alte materiale de construcții cu potențial mai mare de emisie de gaze cu efect de seră în cursul procesului de producție.

Având în vedere că o sporire a producţiei a fost observată peste tot în Europa, presupusă a fi legată de o sporire a fertilităţii solurilor, este destul de posibil ca productivitatea să fi crescut şi în România. Aceasta înseamnă că se creează un decalaj mai mare între recoltă şi producţia primară netă, ceea ce conduce la ideea unui stocări de carbon în creștere în pădurile României. Stocajul mare prezintă dezavantajul de a fi asociat unui risc de destocaj brusc (evenimente climatice, atacuri de insecte, incendii) şi nu oferă perspective încurajatoare în privinţa rolului pozitiv al pădurilor României în atenuarea emisiilor de carbon în situația creșterii frecvenței evenimentelor catastrofice. Numai corelarea dintre seceta puternică a anilor 1999-2003 şi creşterea substanţială a suprafeţelor de pădure afectate de incendii (de la o medie de cc 200 ha afectate anual la 3.607 ha în 2000, 1.020

17

în 2001 şi 3.590 în 2002) ar trebui să constituie un semnal de alarmă. Silvicultura viitoarelor decenii trebuie neapărat să ia în considerare acest risc de destocare rapidă, însoţită de trecerea de la stadiul de pădure-depozit de carbon la cel de pădure-sursă de carbon.

Așadar, există trei căi de acţiune ce se deschid în faţa gestionării pădurilor într-un viitor afectat de schimbări climatice:

1. gestionarea succesiunii previzibile a speciilor (translatare a unor specii latitudinal şi altitudinal, succesiune specii mai rezistente – specii mai pretenţioase);

2. optimizarea funcţiei de sechestrare a carbonului în păduri (de asociat cu politici de promovare a lemnului şi a produselor pe bază de lemn, şi cu politici de utilizare a energiilor verzi);

3. minimizarea riscurilor determinate de schimbările climatice, precum cel al apariţiei mai frecvente a doborâturilor de vânt, a atacurilor de insecte sau al incendiilor de pădure.

Contrar aşteptărilor de non-intervenţie sau de prudenţă exagerată, aplicarea oricăreia dintre aceste strategii de acţiune necesită o atitudine activă a gestionarului, manifestată în intervenţii puternice, dar bine gândite, asupra arboretului. Orice gestionar de pădure ştie că o pădure de răşinoase în care nu s-a intervenit deloc sau foarte puţin este susceptibilă la vânt şi că tocmai prudenţa exagerată în intervenţii conduce către un coeficient de zvelteţe a arborilor inadecvat. Experienţa doborâturilor de vânt poate servi ca lecţie de reţinut, în privinţa posibilităţii de acţiune a gestionarului de păduri în direcţia minimizării riscurilor.

Recomandările ce se prefigurează aşadar pentru o silvicultură adaptată schimbărilor climatice vizează deci:

- menţinerea utilizării forestiere a solului şi reîmpădurirea rapidă a terenurilor defrişate în urma unor fenomene naturale extreme (doborâturi, incendii) pentru a evita descompunerea carbonului din sol;

- menţinerea unui concept de echilibru între funcţiile pădurii – nici împădurire pe scară largă cu specii exotice repede crescătoare pentru sechestrarea carbonului, nici punerea sub conservare absolută, dar nici defrişare;

- creşterea consumului de lemn şi a utilizării lemnului în general, ca substituent al combustibililor fosili;

- asigurarea unor intervenţii mai intense de pregătire a arboretelor.

Pentru viitoarele politici forestiere este esenţial să existe informaţii pertinente cu privire la starea pădurilor (suprafaţa pădurilor, creştere, biomasă) deoarece sistemul de contabilizare a emisiilor datorate schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor (LULUCF) necesită informaţii fiabile. Cunoaşterea carbonului stocat în arbori şi existenţa unor ecuaţii de biomasă rezultate din cercetare ar trebui să permită gestionarilor şi proprietarilor de păduri să înceapă atragerea de fonduri pentru împădurire prin mecanismul comun de implementare desemnat pentru aplicarea protocolului de la Kyoto

18

(conform Ordinului Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 297 din 21.03.2008).

Factorii politici de decizie au nevoie de asemenea de informaţii pertinente şi actualizate cu privire la starea pădurilor, mai ales sub aspectul prevenirii riscului de depăşire a pragului de saturaţie şi a prevenirii unei situaţii în care mari suprafeţe ar fi descoperite dintr-o dată, fie datorită vârstei, fie datorită unor evenimente climatice.

3.4.2. Implementarea sistemului de control a provenienței masei lemnoase (Regulamentul 995/2010)

Directiva referitoare la lemnul tăiat ilegal (Regulamentul 995/2010) impune în sarcina operatorilor din sectorul forestier implicați în exportul de masă lemnoasă așa numitul “due diligence” sistem. Exportatorul trebuie să dovedească faptul că lemnul pe care îl exportă provine din surse legale. Astfel, operatorii care introduc pentru prima data� pe

piat�a interna� lemn s�i produse din lemn ar trebui sa� ia ma�surile necesare pentru a

se asigura ca� nu introduce lemn recoltat în mod ilegal s�i produsele din lemn derivate din acesta. În acest scop, operatorii ar trebui sa� act�ioneze cu prudent�a� („due

diligence”) în cadrul unui sistem de ma�suri s�i de procedure de reducere a riscului introducerii pe piață a lemnului tăiat ilegal. Pentru a evita impunerea unei sarcini administrative inutile, numai operatorii care introduc pentru prima data� pe piat�a

interna� lemn s�i produse din lemn ar trebui sa� se supuna� sistemului „due

diligence”, în timp ce un comerciant din lant�ul de aprovizionare ar trebui sa� fie supus

cerint�ei de a furniza informat�ii de baza� despre furnizorul s�i cumpa�ra�torul

sa�u, pentru a permite trasabilitatea lemnului s�i a produselor din lemn. În accepțiunea Regulamentului, lemn „recoltat în mod ilegal” înseamna� recoltat cu înca�lcarea legislat�iei aplicabile a t�a�rii de recoltare.

Operatorii sunt obligați să evalueze riscul ca o parte din lemnul pe care îl importă să fie de origine ilegală și să implementeze proceduri de eliminare sau reducere a acestui risc. Diferite sisteme sunt autorizate, inclusive cel al certificării forestiere. Un operator care are deja un sistem de monitorizare a provenienței legale a lemnului, precum cel al certificării forestiere, nu este obligat prin Regulament să adopte un alt sistem. În schimb, Uniunea Europeană va pune la dispoziție o listă cu organisme care sunt autorizate să monitorizeze modul de implementare a obligației de prudență (due diligence) de către operatrii economici.

Comerciant�ii trebuie sa� fie i�n ma�sura� sa� identifice, pe i�ntreg parcursul

lant�ului de aprovizionare: (a) cine sunt operatorii sau comerciant�ii care au furnizat lemnul sau produsele din lemn; s�i (b) cine sunt, dupa� caz, comerciant�ii ca�rora le-au furnizat lemn sau produse din lemn. Aceste informat�iile trebuie păstrate de către comerciant timp de cel put�in cinci ani s�i trebuie furnizate, la cerere, autorita�t�ilor competente.

Autoritatea competentă pentru aplicarea Regulamentului 995/2010 este autoritatea publică pentru silvicultură. Lista organizațiilor recunoscute ca având capacitate de

19

monitorizare este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C, și se actualizează periodic. Autoritatea competentă este obligată să instituie un sistem de control și să țină evidența controalelor operatorilor economici într-un Registru special. Statele membre trimit Comisiei, pa�na� la data de 30 aprilie a fieca�rui al doilea an de

la 3 martie 2013, un raport privind aplicarea prezentului regulament pe parcursul celor

doi ani precedent�i. Regulamentul se aplică de la 3 martie 2013, data de la care fiecare operator economic trebuie să arate că aplică un sistem prudent “due diligence” care îi permite să reducă sau să elimine riscul de a introduce pe piață lemn provenit din surse ilegale.

3.4.3. Convenţii şi reglementări internaţionale referitoare la sectorul forestier

Principalele reglementări internaţionale la care este parte şi ţara noastră şi care au legătură directă cu gestionarea durabilă a pădurilor sunt: - Declaraţiile şi rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale de la Strasbourg (1990), Helsinki (1993), Lisabona (1998), Viena (2004), Warșovia (2008), și Oslo (2012). - Convenţiile Naţiunilor Unite adoptate la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992): - Convenţia privind Diversitatea Biologică (Legea 58/1994) - Convenţia Cadru privind Schimbările Climatice (Legea 24/1994) - Convenţia privind Lupta Împotriva Deşertificării (Legea 111/1998) La acestea se adaugă o serie de reglementări din domeniul protecţiei mediului şi a conservării biodiversităţii ştiut fiind faptul că pădurea este în primul rând unul dintre cei mai importanţi factori de mediu existenţi şi abia în a al doilea rând o importantă resursă economică. Dintre aceste reglementări trebuie amintite în primul rând: - Convenţie privind protecţia faunei sălbatice şi a habitatelor naturale în Europa (Berna)- ratificată prin legea nr 13/1993 - Convenţia privind Comerţul Internaţional cu specii Periclitate (Washington)- ratificată prin legea nr. 69/1994 - Convenţia privind protecţia speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn) – ratificată prin legea 13/1998 - Directiva Păsări a CE, 79/409/CEE. - Directiva Habitate a CE, 92/43/CEE

Strategia forestieră a Uniunii Europene In perioada 1992-1998, sub coordonarea UE a fost elaborată Strategia Forestieră a UE. Documentul a fost adoptat prin Rezoluţia Consiliului Europei din 15 Decembrie 1998 (1999/C 56/01). Principalele obiective strategice prevăzute de acest document sunt: • Participarea activă în procesele relevante pentru sectorul forestier; • Elaborarea şi implementarea PFN (Programe Forestiere Naţionale), în acord cu acordurile internaţionale în vigoare;

20

• Îmbunătăţirea coordonării, comunicării şi cooperării cu domeniile relevante pentru sectorul forestier; • Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor ca parte integrantă a politicii de conservare şi dezvoltare a zonelor rurale; • Protejarea pădurilor Europei; • Portejarea pădurilor din zonele tropicale; • Atenuarea schimbărilor climatice şi dezvoltarea surselor alternative de energie; • Creşterea competitivităţii, forţei de muncă şi a veniturilor în sectorul forestier • Susţinerea cercetării şi dezvoltării în sectorul forestier; • Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor prin cursuri şi programe educaţionale; • Promovarea dezvoltării durabile a pădurilor prin strategii de comunicare şi informare. În perioada 1999-2005 Strategia Forestieră a UE a fost implementată la nivelul statelor membre (EU 15, iar din 2004 EU 25), iar în 31-01-2006 s-a finalizat un raport al Consiliului Europei privind implementarea strategiei, pe baza comunicării Comisiei Europene din 10 Martie 2005.

Planul de Acţiune Forestier al Uniunii Europene Pe 30 mai 2005, Consiliul Agriculturii din cadrul Consiliului Europei a însărcinat Comisia Europeană să elaboreze Planul de acţiune al Uniunii Europene pentru Managementul Durabil al Pădurilor şi sa-l transmită Consiliului până la jumătatea anului 2006. Comisia Europeană a elaborat Planul de Acţiune al Uniunii Europene pentru Managementul Durabil al Pădurilor pentru perioada 2007-2011 şi la 15-06-2006 l-a transmis Consiliului. Principalele direcţii de acţiune prevăzute de acest document sunt: 1. Creşterea competitivităţii sectorului forestier pe termen lung. Ca obiectiv, se urmăreşte creştere competitivităţii sectorului pe termen lung dar şi o îmbunătăţire a utilizării durabile a produselor şi serviciilor oferite de pădure; 2. Ameliorarea şi protejarea mediului. Obiectivul urmărit constă în menţinerea şi ameliorarea biodiversităţii, sechestrarea carbonului, integritatea, sănătatea şi autoreglarea-stabilitatea ecosistemelor forestiere. 3. Creşterea calităţii vieţii. Obiectivul urmărit constă în conservarea şi ameliorarea dimensiunilor sociale şi culturale a pădurii ca element esenţial al calităţii vieţii. 4. Creşterea coordonării şi comunicării. Obiectivul vizat constă în creşterea coerenţei comunicării, a cooperării trans-sectoriale în vederea realizării unui echilibru la toate nivelurile organizaţionale şi instituţionale între cei trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, de mediu şi socio-cultural. Pentru realizarea acestor deziderate sunt prevăzute în Plan 18 acţiuni cheie. Toate aceste măsuri trebuie implementate de către statele membre. În plus, Comisia Europeană împreună cu ţările membre vor elabora o strategie de comunicare pentru sectorul forestier, va elabora un portal pentru păduri pe website-ul Comisiei, va dezvolta un” European Forest Information and

Communication Platform”, şi va organiza evenimente şi campanii de comunicare şi educaţie sub egida “Forest Week” sau “Forest Day”. Implementarea Planului de Acţiune va fi monitorizată şi în anul 2012 va fi elaborat un raport privind modul în care ţările membre au dus la îndeplinire prevederile acestui document.

21

Programul Forestier Naţional (PFN) După Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992), la nivel internaţional s-a acordat o atenţie deosebită programelor forestiere naţionale (PFN), considerate un instrument eficient pentru rezolvarea problemelor forestiere importante atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din ţările dezvoltate din întreaga lume. Multe dintre documentele ulterioare ale Comisiei Interguvernamentale pentru Păduri (IPF) şi ale Forumului Interguvernamental pentru Păduri (IFF) se referă la elaborarea şi implementarea programelor forestiere naţionale. Pe plan european, s-a recunoscut că PFN pot contribui la rezolvarea unor probleme forestiere dificile şi la armonizarea unor interese divergente din domeniul forestier, în spiritul conceptului nou de gestionare durabilă a pădurilor. Problema elaborării programelor forestiere a fost abordată la Conferinţele Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa de la Helsinki (1993), Lisabona (1998) şi Viena (2003), subliniindu-se, în special la aceasta din urmă, rolul şi importanţa lor în întărirea sinergiilor pentru gestionarea durabilă a pădurilor. România, ca ţară semnatară a documentelor respective, a iniţiat încă din 1994, inclusiv cu sprijin din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), adaptarea politicilor şi strategiilor sale forestiere la exigenţele unei asemenea gestionări, precum şi la condiţiile social–economice create după anul 1990. Pe această linie, un obiectiv de bază îl constituie armonizarea cerinţelor de ordin economic cu imperativele privind sporirea continuă a rolului pădurilor în ameliorarea condiţiilor de mediu şi de viaţă. Acest obiectiv, precum şi obiectivele strategice incluse în ultima versiune, din 2005, a strategiei dezvoltării sectorului forestier, au stat la baza elaborării Programului Forestier Naţional. Vizând asigurarea gestionării durabile a pădurilor ţării, Programul cuprinde prevederi referitoare la: politici, instituţii şi instrumente necesare; conservarea şi dezvoltarea resurselor forestiere; polifuncţionalitatea ecosistemelor forestiere, stabilitatea şi starea de sănătate a acestora; conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice; menţinerea şi intensificarea funcţiilor de producţie, de protecţie şi sociale ale ecosistemelor forestiere; aportul cercetării ştiinţifice şi învăţământului de profil la dezvoltarea şi implementarea conceptului de gestionare durabilă a pădurilor. La structurarea Programului Forestier Naţional s-a avut în vedere ca urmărirea modului în care se realizeză prevederile lui să se poată face în raport cu sistemul pan–european de criterii şi indicatori de gestionare durabilă a pădurilor, sistem care a fost adaptat corespunzător la condiţiile României, potrivit recomandărilor Conferinţei Ministeriale pentru Protejarea Pădurilor în Europa de la Viena. Programul s-a realizat cu participarea largă a reprezentanţilor unui mare număr de instituţii, asociaţii patronale şi profesionale, organizaţii non-guvernamentale etc. implicate sau interesate, direct sau indirect, în problema gestionării durabile a pădurilor din ţara noastră.

Rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale privind Protecţia Pădurilor în Europa Conferinţele Ministeriale privind Protecţia pădurilor în Europa (Strassbourg, 1990; Helsinki, 1993; Lisabona, 1998; Viena, 2004) au urmărit să atragă atenţia factorilor de decizie

22

privind multiplele oportunităţii pe care le poate oferi pădurea în contextul dezvoltării durabile precum şi pericolele care ameninţă pădurea şi gestionarea durabilă a acesteia. În acest sens prin respectarea funcţiilor sociale, economice, ecologice şi culturale ale pădurii va creşte contribuţia sa la dezvoltarea durabilă a societăţii, în special la dezvoltarea zonelor rurale, la asigurarea de resurse naturale. Societatea, înţelegând rolurile multiple ale pădurii şi recunoscând importanţa conservării şi gestionării durabile a pădurilor, va sprijini dezvoltarea sănătoasă a sectorului forestier prin elaborarea unor cadre legislative, instituţionale, economice şi sociale favorabile aplicării gestionării durabile a pădurilor, luării unor decizii corecte privind folosirea superioară a produselor din lemn şi a celor nelemnoase şi a serviciilor pe care le oferă pădurea, şi privind reducerea presiunilor care afectează sănătatea şi vitalitate pădurii. Relaţia dintre societate şi sectorul forestier va fi întărită, recunoscându-se rolul pădurii ca rezervor important de resurse naturale, responsabilitatea Europei în demonstrarea integrării tuturor funcţiilor pădurii şi în producerea şi folosirea inovativă a lemnului, a produselor nelemnoase şi a serviciilor. Moştenirea unor păduri sănătoase şi diverse din punct de vedere biologic de către generaţiile viitoare, contribuţia pozitivă la ciclurile globale de carbon şi hidrologice, protecţia solului şi a apelor, protecţia populaţiei şi a infrastructurilor împotriva dezastrelor naturale, crearea de surse de venituri şi de locuri de muncă în special în zonele rurale şi importanţa în asigurarea unor valori recreaţionale şi culturale pentru toţi oamenii, sunt caracteristici asociate cu pădurea pe baza cărora generaţii de proprietari de păduri şi societatea în general au construit şi vor continua să construiască valorile prezente şi viitoare. În spiritul celor afirmate mai sus, miniştrii responsabili de sectorul forestier şi-au luat următoarele angajamente: - să îmbunătăţească aspectele sociale şi economice legate de gestionarea durabilă a pădurilor şi să întărească legăturile dintre sectorul forestier şi societate prin intensificarea dialogului şi a înţelegerii comune în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a rolului acestora şi al silviculturii. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L1: Oameni, păduri şi silvicultură – Ameliorarea aspectelor economice şi sociale ale gestionării durabile a pădurilor. - să promoveze gestionarea durabilă a pădurilor în vederea creşterii contribuţiei acestora la conservarea diversităţii biologice, la reducerea efectelor negative ale poluării atmosferice şi ale schimbărilor climatice şi la lupta împotriva deşertificării. În acest sens a fost adoptată Rezoluţia L2: Criterii, indicatori şi directive la nivel operaţional pentru gestionarea durabilă a pădurilor. - să se pornească acţiuni concrete atât la nivel naţional cât şi european pentru implementarea hotărârilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite referitoare la păduri; - să se urmărească implementarea rezoluţiilor şi să se distribuie rezultatele obţinute tuturor factorilor interesaţi, forurilor internaţionale pentru a se ajunge la un consens în ceea ce priveşte politica forestieră şi implementarea unor importante acorduri şi hotărâri politice privind silvicultura. - să se ajungă la un consens privind necesităţile şi aspectele legate de un instrument legislativ pentru gestionarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor. Rezoluţiile şi hotărârile adoptate în cadrul acestor Conferinţe Ministeriale sunt obligatorii pentru toate statele semnatare şi implementarea lor se urmăreşte prin monitorizarea unor indicatori specifici.

23

24

Figura 3. Principiile gestionării durabile a pădurilor conform Conferinței

Ministeriale

25

Seminarii Întrebări pentru colocviu:

Ce este politica forestiera?

Care sunt obiectivele politici foretsiere in Romania?

Ce dominante istorice au influentat evolutia politicii forestiere catre forma pe care o cunoastem astazi?

Puteti da un exemplu in care discursul ecologist a avut castig de cauza in fata discursului sectorului forestier?

Care sunt principalele organizatii ale sectorului forestier?

Cine reprezinta societatea civila in sectorul forestier?

La ce nivel politic se iau deciziile in sectorul forestier (local, regional, central)?

Cine are cea mai mare influenta in sectorul forestier? Se poate vorbi despre o influenta a organizatiilor ecologiste?

De ce a esuat Planul National de combatere a taierilor ilegale de lemn?

De ce startegia forestiera a Romaniei nu este un document aplicat efectiv?

La ce ar trebui sa serveasca documentele programatice ale sectorului forestier? Care sunt acestea?

Seminarul 1. Agenda politică

Obiectiv: Familiarizarea cu agenda politică în domeniul protecției mediului și în domeniul gestionării pădurilor. Probleme de interes major. Etape:

1. Vizitarea site-ului Camerei Deputaților (Senatului) pentru a vedea care sunt temele principale în discuție

2. Alegerea a trei probleme actuale (ex. Roșia Montana, Canalul Bâstroe, programul național de împădurire)

3. Pentru fiecare dintre cele trei probleme, se identifică: a. istoricul proceului decizional (cum a apărut problema, ce decizii s-au luat

deja); b. coalițiile de actori și interesele reprezentate: cine, ce interese apără, ce

modalități de acțiune.

26

Seminarul 2. Procesul electoral

Obiectiv. Familiarizarea cu termenii cheie ai fenomenului electoral: tipuri de alegeri, sistem de vot, calendarul alegerilor. Reprezentarea electorală. Se studiază informațiile prezentate pe situl Autorității Electorale Permanente din România www.primulvot.ro, și în special cele legate de:

- tipurile de alegeri (locale, parlamentare, prezindețiale, europarlamentare); - sistemul de vot;

Activitatea unui NGO de reprezentare politică Campanie mas-media pentru protejarea pădurilor

Seminarul 3. Documente programatice ale politicilor forestiere

Obiective:

1. Familiarizarea cu documentele specifice guvernării (programe de guvernare, politici, strategii, planuri de acțiune)

2. Identificarea documentelor programatice ale sectorului forestier și ale celor cu aplicabilitate pe sectorul forestier

3. Integrarea conceptului de gestionare durabilă a pădurilor în documentele programatice

4. Introducerea noțiunii de coordonare intersectorială Exercițiul 1:

1. Se descarcă Programul de Guvernare 2009-2012 și Programul de Guvernare 2012 2. Se studiază capitolele referitoare la Agricultură și la Protecția Mediului 3. Răspundeți la întrebarea: În ce mod gestionarea durabilă a pădurilor răspunde (sau

îndeplinește) obiectivele Programului de guvernare? 4. Ce priorități de acțiune din programul de guvernare sunt aplicabile sau ar trebui

aplicate și în sectorul forestier pentru a îmbunătăți contribuția pădurilor la îndeplinirea obiectivelor de guvernare? Scopul exercițiului: elaborarea unor argumente ale importanței pădurilor și sectorului forestier care să utilizeze limbajului documentelor programatice.

Exercițiul 2:

1. Se caută și se descarcă documentele programatice specifice sectorului forestier

27

2. Se analizează în cuprinsul documentelor în ce măsură acestea fac trimitere la programul de guvernare 2009-2012 sau la programele de guvernare din alte domenii (mediu, agricultură).

3. Se identifică mecanismele de coordonare intersectorială dintre sectorul forestier și cel al protecției naturii (sau sectorul forestier și agricultură; sectorul forestier și industrie).

Seminarii 4-7. Etapele procesului politic. Formulare. Analiza unui document programatic pe domeniul paduri/mediu

Obiectiv: aplicarea schemei raționaliste și incrementaliste de analiză a procesului politic. Clasificarea politicilor publice in legatura cu utilizarea resurselor forestiere/de mediu. Identificarea principalelor domenii si instrumente de interventie ale Statului Identificarea Grupurilor de interes in formularea strategiei/programului/planului de actiune

28

CONTROL OF LAW

IMPLEMENTATION FOREST MANAGEMENT

STRUCTURES CIVIL SOCIETY

CENTRAL AND REGIONAL PUBLIC

ADMINISTRATION

Patronal associations from industry, eg ASFOR, APRM

National Institute of Wood

MINISTRY OF ECONOMY AND FINANCE

State Secretary

General Direction of Industrial Policies

Legend - structures in subordination : ______ - structures under authority : ----------

Financial Guard

Counties commissariats (41 commissariats)

MINISTRY OF ENVIRONMENT AND FORESTS

General Direction for Forests

National Agency for Environment Protection

Regional Agencies for Environment Protection – 8, and 42 county level

National Forest Administration Romsilva

staff around 10000

Administration of protected areas

Forest directorates (county level mostly)

Service of forest guarding

Private forest districts managing non-State forests mainly staff around 1000

Romanian Academy for Agriculture and Forest Sciences

Association of Romanian Private Owners

NGOs www.ngo.ro

Foundations (for partnership, civil society, etc.)

Administrators of protected area (Academy, NGO, others)

Private hunting associations

Administration of protected biosphere- reserve Danube Delta

Auditors for environmental assessments (EIA)

National Institute for Research-Development in Environment Protection

National Institute for Forest Research and Management planning (ICAS)

National Environmental Guard Staff 943 total

Counties commissariats (41 commissariats) staff 943

Regional commissariats (8 commissariats)

Regional Inspectorates for the control of the forest regime staff around 1200

Association of Romanian Forest Managers (AAP)

Forest districts