Nr. 227. Anal LXXIV Braşov, Sâmbătă-Dnminecă in 16 (29) Octomvrie 1911

Apare în fiecare zi de lucru.Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe V2 an 12 cor., pa V4 an 8 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe V2

an 20 franci., pe ’/< an 10 franci; Număr de Duminecă Q franci pe an.

R e d a o ţ i a,T i p o g r a f i a şi Admi ni s t r a ţ i a : BRAŞOV, PiAŢA MARE Nr. 30.

Telefon: Nr. 226.

Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe V2 an 10 cor., pe ’/* an 6 cor. Un număr 10 bani. In­serate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mal dese după tarif şl învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani.

, Braşov, 28 Oct. n. c.

Stăm încă sub impresia frumoa­sei adunări poporale de eri din Bra­şov. Prin participarea marelui număr de inteligenţi şi popor din Braşov şi

(împrejurime, prin discursurile temei­nice, ce s’au rostit şi prin decursul ei impunător şi însufleţit, adunarea aceasta va rămânea memorabilă în aalele luptelor şi silinţelor noastre

naţionale. Şi va rămânea memorabilă şi de mare însemnătate în deosebi pentru Românii din ţara Bârsei. Ea

un nou indemn de rezistenţă şi de luptă legală pentru drepturile noas­tre naţionale şi un isvor puternic de entuziasm şi energie, de iubire şi jertfe pentru neam.

Rezervându-ne dreptul a mai re­veni asupra ei, dăm în cele ce ur­mează raportul despre decursul adu­nării, cu momentuoasele discursuri,

te în întregime, parte în extras.

Decursei adunării-Iacă înainte de terminal fixat sala

ipaţioasă a otelului Nr. 1 era tixită de un public număros din Braşov şi comunele Învecinate. S’a remarcat "cu deosebire nu­mărul impozant al preoţi mei noastre, care l’a prezentat în număr aproape complet. Numărul celor întruniţi se poate evalua la 1000— 1500 persoane, bărbaţi şi temei. Galeria sălei era ocupată de un număr frumos de doamne şi d-şoare din societa­tea Braşovului. Aspectul întrunirii era

şi impozant.Poliţia a fost reprezentată prin d-nul

căpitan al poliţiei Farkas, prin d-nul prim-vicecăpitan Reinisch şi d-nul comisar Niemands. La masa ziariştilor au ocupat loc reprezentantul ziarului «Românul», d-1 Oprean, reprezentantul ziarului «Brassói Lapok> d-nul Kocsis B. şi reprezentanţii liarului nostru, între cari doi tineri şi leloşi stenografi braşoveni.

La orele 3% şi-au tăcut apariţia în sală d-nii V. Dămian, JDr. 1. M aniu ,* V. Qoldis şi Dr. A. Vaida-Voevod, însoţiţi

Ide d-nii I. Leugeru, I. Puşcariu, Dr. N. Vecerdea, protop. Dr. V. Saftu, Dr. Ni- bscu şi alţi fruntaşi braşoveni. Publicul le-a făcut entuziaste şi îndelungi ovaţiuni.

După ce fruntaşii noştri au ocupat loc la masa prezidială d-nul advocat 1. tllIQSfQ, preşedintele adunării, a deschis donarea printr-un discurs însufleţit, în tare a recomandat şi salutat pe oaspeţii prezenţi şi a espus scopul întrunirii. Dis­cursul preşedintelui, subliniat cu dese a- plauze, îl vom publica din cauza lipsei de ipaţiu în numărul viitor.

Preşedintele a acordat apoi cuvântul d-lui Dr. 1. M aniu , care a rostit următo­rul magistral discurs:

Dl. Dr. luliu Maniu.Mulţumesc pentru bunăvoinţa cu care

m’aţi primit în această ilustră adunare. Şi cred că cu nimic nu voi putea mai bine răsplăti încrederea, care mi-aţi arătat-o, decât prin o espunere sinceră a situaţiunii politice din această ţară.

On. adunare! Atunci când vorbim despre situaţiunea politică, trebue să fa­cem o esenţială deosebire între starea po­

litică a poporului român şi între politica din patrie în general. E adevărat, că nu se poate nega influinţa reciprocă a aces­tora. Nu poate fi politică favorizată popo­rului românesc câtă vreme întreaga viaţă politică din stat este cangrenată şi nu poate fi situaţia ţării sănătoasă, când aproape 4 milioane Români sunt în cea mai de­plorabilă sclavie sufletească şi când aproape 12 milioane de nemaghiari sunt lipsiţi de drepturi politice în această ţară. Este ade­vărat că noi trebue jsă examinăm cu toată severitatea îndeosebi starea poporului ro­mân. Şi trebue s’o facem, că părerea mea este, că nu suntem conştienţi despre drep­turile ce ne compet în această ţară. Am convingerea, că opinia publică românească nu e conştientă de starea mizeră în care se află.

On. adunare! Noi, poporul românesc suntem în situaţia acelui muncitor, care-şi petrece ziua întreagă în fabrica plină de duhoare. El nu mai simte nenorocirea în care se află. Şi numai cel ce întră dela aer liber simte grozăvenia situaţiunei. Aşa suntem şi noi, poporul românesc din această ţară. Obişnuiţi aci de sute de ani în a- ceastă stare, nu mai simţim mizeria în care tânjim. Trebue să mergem în ţări străine, să examinăm constituţia statelor moderne, ca să putem constata nenoroci­rea în care ne aflăm noi în comparaţie cu cetăţenii altor state. Menirea unui stat modern cultural e, ca toată puterea să şi-o pună în serviciul intereselor cetăţe­nilor săi. Să dea ajutor ca fiecare individ şi fieştecare popor să-şi împlinească me­nirea sa.

Care este menirea individului şi a popoarelor? Să contribue în mod propriu prin însuşirile sale specifice la desvoltarea civilizaţiunii omeneşti!. Prin urmare un stat modern cultural trebue cu întreaga sa forţă să nizuiască a desvolta însu­şirile specifice ale cetăţenilor şi ale popoa­relor cari îl compun.

Vedem însă, că statul nostru s’a pus pe baza unei singure naţiuni, prin urmare după legile ţării noastre există o singură naţiune, cea unitară maghiară. Astfel toate însuşirile specifice ale celorlalte popoare sunt împiedecate în desvoltarea lor. De aci urmează, că acest stat nu stă în ser­viciul civilizaţiuni, în al culturei adevărate, pentrucă împiedecă ca peste 12 milioane de indivizi să conlucre şi ei la înaintarea civilizaţiunii omeneşti. (Aşa-i.)

Unii ar putea zice, că afirmaţiile mele sunt neadevărate. Cercetaţi însă şi veţi vedea, că întreagă puterea statului stă în serviciul unui singur popor (Aşa-i! A şa -i!) Noi suntem consideraţi de cetăţeni de-a doua clasă, suntem buni numai când e să contribuim la dare şi să punem mâna pe puşca împăratului. (Când ne punem viaţa în jo c !)

Să vedem ce ne dă nouă statul din 1800 milioane, pe care le pune în bugetul său? (Nouă nu ne dă nim ic!) Pentru cul­tura ţării să cheltuesc 109 milioane cor. Există însă în statui acesta măcar o şcoală

poporală cu limbă românească, susţinută din aceşti bani, pe cari îi dăm din sudoa­rea noastră? (Nu! Nu este!) Nu. Dar ve- vedem, că chiar în acele susţinute din şerparul nostru introduc limbă şi spirit strein. Ni le iau şi aceste, să le puie în serviciul unei limbi şi culturi străine de sufletul nostru. Uitaţi la şcoalele grăniţă- reşti, la cele din Caransebeş şi uitaţi la şcoalele comunale şi veţi vedea, că ocâr- muirea a scos cu desăvârşire limba româ­nească şi e uşor a vedea tendinţa acestei ocârmuiri de a introduce limba maghiară şi în şcoalele confesionale pe toată linia.

Mai mult. Avem noi un singur gim­naziu susţinut din visteria statului, în care limba de propunere să nu fie cea ungu­rească? Mai mult. Chiar şi din gimnaziile susţinute de noi, chiar din cele din Beiuş şi Caransebeş s’a făcut un.templu al limbei şi culturei maghiare. Ori poate există uni­versitate românească ? Ca să vedeţi ce gân­dire perversă au ocârmuitorii ţării acesteia, vă spun un exemplu: Acum e vorba să se ridice încă 2 universităţi. Fireşte nici prin gând nu le trece să facă una româ­nească. Deşi cu drept cuvânt am putea pretinde ca dintre 4 universităţi să fie una dedicată şi culturei noastre. Căci cu două milioane s’au luat mai mult în buget pen- aceste universităţi. Este doar’ vre-o altă instituţie românească susţinută dela stat ? Unde-i vre-un teatru românesc? Şi deşi statul cheltueşte 4 milioane pentru tea­trele maghiare, nici măcar un cor nu susţine din banii statului pe seama popo­rului românesc.

Credeţi d-voastră, că numai pe teren cultural stăm aşa? Ba! Şi pe terenul eco­nomic se desvoaltă o acţiune conştientă pentru ajutorul economiei, industriei şi al comerţului maghiar. Dar exclusiv nu­mai pentru cel maghiar.

Am făcut un studiu asupra bugetu­lui şi am aflat că se cheltuiesc anual 28 milioane cor. pentru a se ajutora econo­mii şi fabricele. Dar din această sumă ho- ribilă nu capătă nici un crucer poporul român. Se cheltuiesc mii şi mii de cor. pentru sprijinirea economică a ţăranilor săcui. (Ruşine !) Numai în anul acesta se dau cu 600 mii mai mult decât în anul pre­cedent esclusiv pentru săcui. Vă întreb este aceasta cu dreptate? Putem să fim mulţămiţi cu stareawaceasta ? (Ba nici decât!) Mai ales atunci când acţiunea săcuiască să estinde asupra tuturor Un­gurilor din Transilvania.

Dar credeţi că numai culturaliceşte şi pe terenul economic stăm astfel?

Să vedem cum stăm cu oficiile ? Cine le ocupă? Funcţionari români abia dacă se aplică unul doi, ca să ne scoată O'-hîi.

Faptul acesta nu ni s’ar părea aşa de grav. Dacă căutăm însă bugetul, vom ve­dea într’adevăr, că în anul 1909 s’a plătit funcţionarilor 300 milioane. Care este însă datoria statului modern? Datoria statului este, ca banii ce se dau ca dare, să se restitue cetăţenilor pe altă cale.

Noi Românii însă nu căpătăm nimic în­

dărăt din milioanele ce le plătim în dările statului. Socotiţi numai ce forţă puternică socială şi naţională formează sutele de de mii de familii cari să susţin, ca sluj­başi din aceste 3 sute milioane. (Batjo­cură.) Câţi părinţi îşi cresc copii la şcoală din banii aceştia. Familiile noastre nu pri­mesc în felul acesta aproape nici un aju­tor. Cumpăniţi numai câtă pagubă suferim noi ca neam în urma împrejurării revol­tătoare, că din cheltuirea acestor 300 mi­lioane cor, slujbaşii români capătă abia 200—250 mii coroane pe an.

Cum stăm acum cu limba românească ? Vedeţi d-voastră prea bine, că este scoasă cu desăvârşire din uzul oficiilor statului. Nu vedeţi cât de revoltător şi umilitor este pentru noi, când cu limba noastră stăm cu pălăria în mâni la uşă, până ce alţii cu limba lor stau îmbuibaţi la masă (Aşa-i! Oratorul e aplaudat frene­tic şi prelung.) Nu vedeţi ce umilire groaz­nică e aceasta? Statul faţă de noi e în situaţia tatălui, care i-ar cere fiului său muncitor să treacă totdeauna în haine străine pragul casei sale. Ce-aţi zice despre asemenea om? (Un om ca ăsta e nobun.) E nebunie să ceri astfel de lucru dela fiul tău, care se ’ntoarce dela lucrul său cinstit.

Limba unui popor este haina sufle­tului său. Este fătul cel mai dulce al minţii sale. (D a ! A şa-i! Trăiască!) Şi ce vedem? In statul nostru nu ne e permis să întrăm cu limba noastră Ia judecătorii şi în oficii. Din casele oficioase ale patriei, care ar trebui să fie mama dulce a noa­stră a tuturor} este scos cu desăvârşire acest vestmânt sufletesc scump nouă dar foarte urgisit altora.

Nu e însă deajuns să înţelegem u- milirea aceasta. Ian vedeţi ce pagubă mare comportă faptul acesta.

Bietul român, dacă merge la judecată, are nevoie de advocat, trebuie să-şi plă­tească tălmacii, căci limba sa proprie nu e ascultată. Nici aici măcar nu suntem egali cu ungurii, căci câtă vreme ei plă­tesc o singură dare, noi plătim pe lângă această dare o a doua, căci suntem nece­sitaţi să plătim şi pe advocat şi translator.

Limba noastră deci este disconside- rată în statul acesta. Limba noastră românească, disconsiderată în felul a- cesta, rămâne o cenuşoatcă în urma celeilalte limbi, la noi în urma celei ungureşti. Ve­dem deci cât de rău stăm cu limba noa­stră, mai ales, dacă socotim că fără viaţă de stat şi fără a fi în uzul vieţii pu- alice, nu e cu putinţă să se desvoalte în mod cuvenit nici o limbă.

Când plătim dare şi când dăm sol­daţi, se ’nţelege nimeni nu ne întreabă ce limbă vorbim, când însă e vorba de a ne folosi de drepturile cetăţeneşti ce ne com­pet, suntem respinşi dacă nu le reclamăm în o limbă străină de firea şi sufletul nostru.

Toate acestea sunt lucruri cari nu pot contribui la desvoltarea culturală a popo-

Pa irma 2, Nr. 227— 1811.6 A Z B T A T E A tt 8?I,¥ ANI I I

rului şi prin aceasta nici la progresul cul­tural al ţarii. (Aşa-i!)

Pricina acestor neajunsuri este mai ales, că suntem scoşi din viaţa politică a ţării.

Căci să vedem ce parte avem în ad­ministraţia şi legislaţiunea ţărei?

lntr’o comună e să alegi primar. Deşi avem dreptul de a alege, totuşi primarul va fi acela pe care-1 doreşte fibirăul. Căci nu cred să fie nimeni aşa de îndrăzneţ, care să afirme că noi alegem primar după dragul nostru. Avem dreptul de a alege oficialii la comitate, dar întreb eu : ar pu­tea cineva cu drept a afirma că este un singur pretore ales după placul nostru? Nu, evident că nu. Ori avem poate cuvânt în legislaţiune ?

Vedeţi că legea electorală este ast­fel întocmită, că noi românii suntem a- proape scoşi din parlament. La alegeri candidaţii români în urma unei legi ne­drepte şi medievale sunt împiedecaţi prin jandarmi şi volnicii de a fi aleşi de depu­taţi. Putem mulţumi lui Dumnezeu că strecoară câte unul în casa ţării.

Când vedem această stare tristă, tre- bue să ne punem întrebarea : pentru ce sunt acestea? Ce e cauza adevărată că am ajuns în această stare deplorabilă?

E aceea, că treburile sunt întotdea­una aşa întocmite, ca poporul românesc să nu aibă nici o influinţă politică.

Abia câte o sfămrmitură de drept ne-a ajuns şi nouă de pe masa bogaţilor. Uitaţi-vă puţin în cartea legilor. Sunt a- colo unele legi cu câteva dispoziţii favo­rabile pentru poporul românesc, ca spre pildă legea din 1868 despre egala îndreptă­ţire a popoarelor. Dar partea nouă favo­rabilă a acestor legi nu se execută. Depu­taţii români au provocat pe ministru să respecte legea, dar acesta a refuzat, spu­nând că în acest caz s’ar prea întări ele­mentul românesc. Deci însuş ministrul nu respectă legea (Jos cu e l!) însuşi îşi bate joc de ea.

De ce? Pentrucă nu le poartă frica românilor, căci ei nu dispun astăzi de o aşa putere ca să-l răstoarne din fotoliul său pe d. ministru.

Trebue să cönstatam cari au fost bărbaţi de stat prevăzători şi cari sunt prietinii noştri adevăraţi?

Am auzit pe mulţi vorbind cu multă recunoştinţă despre Deak şi Eötvös, pă­rinţii intelectuali ai legilor din 68. Mai mult, am văzut chiar scrieri de valoare în cari se premărea loilalitatea şi simţul de dreptate al acestor bărbaţi faţă de po­porul românesc. Sunt însă de părerea că aceşti bărbaţi nu sunt vrednici să le păs­trăm în inima noastră un loc de recunoş­tinţă, pentrucă ei atunci, când prin legile cari le-au alcătuit au dat câteva drepturi poporului românesc, tot atunci au ţinut să-l lipsească prin aceleaşi legi de influenţă po­litică pe poporul românesc, lăsându-1 astfel în situaţia imposibilă de-a nu putea sili ocârmuitorii ţării, să respecte drepturile date. Prin urmare ei au fost lipsiţi de buna credinţă, sau în cazul cel mai bun au fost bărbaţi de stat neprevăzători.

Adevăraţii bărbaţi politici prevăză­tori au fost deputaţii români din 1868, cari într’un mod demn de recunoştinţă în faţa acestor bărbaţi de stat unguri, prin un proiect de lege separat, au pretins ca să fie recunoscut poporul român de naţi­une şi să i se dea influenţa politică tre­buitoare.

Ni se impune acum întrebarea: cum am putea ieşi din starea aceasta revoltă­toare? Singur numai obţinând influenţă politică, şi având cuvânt în cârmui­rea acestei ţări. Să ni să dea legi prin cari să avem putere să-i tragem la răs­pundere pe cei cari ne calcă drepturile câştigate. Noi voim o viaţă liberă şi pre­tindem să avem influenţa politică cores­punzătoare importanţei noastre economice, culturale şi numerice. Modul asigurării acestei influenţe politice se poate găsi prin mai multe mijloace conglăsuitoare cu pro­gramul nostru politic. Această pretenţi- une 'Justă dă răspunsul potrivit şi între­bării cum am putea să facem o împăciu­

ire cu elementul maghiar din această ţară. Poporul românesc, prin urmare" par­tidul naţional (trăiască) nici măcar vorbi nu poate asupra unei împăcări, a cărei punct de plecare nu ar fi recunoaşterea poporului românesc de o individualitate politică şi care nu ar da influenţa politică necesară poporului românesc. O pace, care ar da unele favoruri poporului românesc dar care nu ar da garanţii că drepturile recunoscute odată nu ni se vor lua iarăş, nu ar fi decât un joc de cuvinte şi nu ar duce decât la o compromitere a întregei lupte de pân acum.

Cum vom putea însă câştiga această influenţă politică ? Numai şi numai prin o luptă conştientă şi solidară. Poporul ro­mânesc vrea să trăiască. Iar un popor, care are vieaţă, nu se tânguieşte şi nu se târguieşţe, ci îşi pretinde drepturile cu mnitate cuvenită. Care este singura poli­tică bună românească? Aceea politică, care tinde la desvoltarea conştiinţei naţionale, a demnităţii naţionale şi la desvoltarea separatismului naţional. Să ne desvoltăm noi înşine calităţile noastre sufleţeşti, să ne adâncim în comoarele sufletului nostru românesc şi dacă ei ne scot pe noi din puterea acestui stat, noi să-i scoatem pe ei din sufletul nostru! Dacă ei ne scot pe noi dela masa bogat încăr­cată a acestui stat, noi să nu stăm umi­liţi şi tânguitori cu pălăria’n mână la uşă, ci să stăm cu îndârjire şi cu armele puternice ale sufletului nostru îna­intea porţilor acestei puteri de stat, pre­tinzând să ni se deschidă ele pentru a lua parte la aceasta masă încărcată tot aşa precum ducem greul sarcinilor fără sfârşit! (Aşa-i)

Avem datoria să ne ridicăm simţul de demnitate naţională, să ne cultivăm tradiţiile mari, să ne încălzim de bogăţia trecutului nostru şi de măreţia însuşiri­lor sufleteşti ale poporului românesc. Să ne inspirăm de viitorul mare al neamului românesc. Să trăim viaţa noastră separată naţională şi să nu ridicăm idolilor străini altar în sufletul nostru. Să ne cultivăm limba, să lucrăm sârguincios şi să păstrăm cu sârguinţă ca să ne înmulţim bogăţiile proprii şi exclusiv ale noastre.

Este adevărat, că o astfel de luptă întâmpină greutăţi. Dar atunci când pri­vim ţinta fericitoare, nu-i permis să sim­ţim greutăţile cari le întâmpinăm în ca­lea ce duce la această ţintă. Cu o fana­tică convingere a adevărului şi a dreptăţii, care rezidă în cauza pentru care luptăm, trebue să mergem înainte, în nebiruita credinţă, că învingerea va fi a noastră. Nu-i permis să fim încrezuţi, dar nu-i per­mis să disperăm, ori cât de greu ar fi prezentul.

Atunci însă, când considerăm starea noastră politică, nu-i permis să lăsăm din vedere situaţia politică generală a ţării. Nu, pentrucă pe lângă puterea noastră proprie, trebue să ne folosim şi de coin­cidenţele politice favoritoare cauzei noa­stre.

In situaţia generală a ţării se vor­beşte ca despre centrul preocupărilor po­litice despre obstrucţia din parlament. Eu cred însă că nu obstrucţia este boala care bântue aceasta ţară. Obstrucţia e numai un simpton al stării nesănătoase în care să află ţara şi e numai o urmare a con­flictului puternic alor 2 curente puternice, cari domnesc azi aproape întreaga lume. Un curent este acela care pretinde pentru stat sacrificiile fără sfârşit întru menţine­rea sa. Un stat modern în concurenţa grozavă internaţională, in lupta care se dă azi mai mult pe teren cultural şi eco­nomic are lipsă de o serie întreagă de formidabile arme pentru menţinerea sa. Pretinde grozave sacrificii de sânge şi avere dela cetăţenii săi. Aceste sacri­ficii chiar în urma mărimii lor nu le pot da numai capetele încoronate şi feudalii îngâmfaţi, ci trebue pentru a le avea, să se adreseze la milioanele de cetăţeni. Este apoi celălalt curent, curentul democratic, care nu mai sufere ca statul să fie patri­moniul domnitorului nici să fie allodiul câ­torva feudali, ci în urma tendinţelor de­

mocratice, acest curent pretinde ca statul să fie apărătorul milioanelor de cetăţeni j cu întreg aparatul său, care iară în schimb j are dreptul să pretindă ca cetăţenii cari | îl alcătuiesc să-l apere cu tot sângele şi avutul lor. Şi acum în faţa acestor 2 cu­rente moderne este un partid politic ma­ghiar în frunte cu contele Tisza (Jos cu e l!), care vrea să dea tot ce-i trebueşte statului, dar de sine înţeles din punga şi din sângele milioanelor de cetăţeni, însă nu vrea să se aplece curentului democratic şi nu vrea să dea drepturi milioanelor de cetăţeni pe cari îi consideră numai de-un bun material de exploatare. Este apoi celălalt partid maghiar, care nu vrea să dea acestei monarhii puterea armată tre­buincioasă, nu vrea să presteze sacrifiieiile de sânge şi de avere pentru a menţine autoritatea acestei monarhii, în schimb însă pretinde dreptul democratic — dar numai pentru naţiunea maghiară.

Ni se impune de sine întrebarea că unde este în acest conflict locul nostru al partidului naţional românesc (Trăiască).

Răspunsul este foarte uşor şi foarte clar. Locul nostru nu este în nici una din aceste două tabere. Noi trebue să stăm în serviciul ambelor acestor cerente mari. Noi trebue să dăm mijloacele trebuitoare în sânge şi avere pentru menţinerea acestei monarhii, care trebue să fie o puternică apărătoare şi a existenţei noastre, dar trebue să pretindem şi drepturi democra­tice pentru toate popoarele şi pentru toţi cetăţenii deopotrivă; noi trebue să dăm statului tributul nostru, dar vrem să avem cuvânt în ocârmuirea acestei ţări şi vrem ca să hotărâm şi noi atunci când e vorba ca să se statorească cât, când şi unde trebue să dăm sângele nostru şi câştigul nostru (Trăiască) Este adevărat că azi încă cu acest punct de vedere al nostru stăm isolaţi în viaţa publică a aces­tui stat. Dar să nu ne supere această împrejurare ori cât de grea ar fi pentru noi, să nu ne supere pentrucă singuri sun­tem azi încă, dar mulţi vor fi cu noi în viitor. (Aşa-i).

Pentrucă cauza noastră este dreaptă, pretenziunea noastră este justă şi gândi­rea noastră este în mersul curentelor sănătoase, cari trebue să biruiască! Nu mi frică de singurătatea în care suntem azi, pentrucă învingerea va fi sigur a noastră, a partidului naţional român. (Tră­iască. Aşa-i.)

Este adevărat, că ni se complică în mod grav chestiunea în urma împrejurării, pe care atât de trist o resimţim, că în­treagă această monarhie stă în serviciul

j politicei naţionale maghiare clin statui un­gar şi astfel monarhia aceasta pentru a că­rei susţinere şi glorie atâtea sacrificii crun­te au adus strămoşii noştri stă şi ea în a- jutorul politicei de exterminare a naţiunei române din această ţară. împrejurarea a- ceasta nu e numai pentru noi dureroasă, ci e periculoasă pentru însăş monarhia noastră, pentrucă politica nesănătoasă, care se menţine în Ungaria şi în parte şi în Austria, slăbeşte în nespusă măsură pute­rea de viaţă şi de acţiune a acestei mo­narhii.

In faţa acestei situaţi uni ni se im­pune de sine întrebarea, ce atitudine se observăm noi? Să stăm cu manile împle­tite văzând cum se apropie pericolul discompunerei acestei monarhii, sau să contribuim nepăsători şi noi mai departe Ia menţinerea glorioasă a acestei mo­narhii, ca cu ajutorul sutelor de mii de baionete, cari le administrăm şi noi, să lăsăm şi mai departe să fim tot mai gro­zav împilaţi, robiţi şi împiedecaţi în stră­duinţele noastre naţionale? Eu cred, că nici una nici cealaltă, ci trebue să con­vingem cercurile d iriguitoare ale acestei m onarhii, că interesele politice şi de exis­tenţă ale elementului românesc sunt iden­tice cu interesele de existenţă ale ei. Să convingem opinia publică a acestei monarhii, că cel mai puternic sprijin, al mărirei acestei monarhii este chiar puterea şi mulţumirea elementului românesc, care totdeauna a ştiut să aprecieze, nu numai însemnăta­tea ei, ci şi necesitatea de a aduce sa­

crificii în interesul menţinerii ei. Tre­bue să convingem întreaga opinie publică, că nemulţumirea constantă a unui popor aproape de 4 milioane este un pericol pentru putinţa de a-şi putea împlini ma­rea sa misiune această monarhie.

Trebue să convingem opinia pu­blică şi pe toţi aceia cari au la inimă pu­terea din prezent şi gloria din viitor a acestei monarhii, ca ea nu poate pre- tinde şi m ai departe să dea întreg ele­mentul românesc, tot sp rijin u l său, cm dragă in im ă pentru menţinerea unei pu­teri, care în loc de a întări, seacă zi d( zi puterile de vieaţă alor aproape 4 mi lioane de români şi care conlucră în mod direct sau indirect la desfiinţarea popo rului românesc, care a apărat în trecut cele mai însemnate fortăreţe naturale ale acestei glorioase împărăţii.

Trebue să convingem opinia publici, că atunci când ni se cere avutul şi viato şi noi avem dreptul să pretindem cele mai elementare îndreptăţiri ale unei fiinţe omeneşti, avem dreptul să pretindem sil pretindem cu toată hotărârea cultură, li-1 bertate şi vieaţă. (Aşa-i!) Şi trebue gSN convingem pe ocârmuitorii acestei ţări şi . întreaga opinie publică, că fiind fii acestei ţări, avem dreptul a pretinde respectare! acestor atribuţiuni fireşti şi să le facem învederat peste orice îndoială, că nu cu­noaştem decât o singură cultură, cultun naţională, că nu admitem decât o singur libertate, libertatea naţională şi nu vrea decât numai o singură vieaţă: vieaţa naţională.

(Aplauzele nu mai contenesc)

Discursul dep. D r. A Vaida.

Onorată adunare! Colegul meu, d- Dr. M&niu, ne-a arătat în discursul său că în ţeara aceasta sunt două soiuri di oameni: un soiu ai protegiaţilor iar altu al celor de mâna a doua, cari pentru ca protegiaţi sunt o vacă bună de muls. Si­tuaţia politica din Ungaria o putem re- suma în cuvântul: obstrucţie. Cauzei! acestor stări sunt multe şi ele exişti decând s-a construit statul nostru pf baze feudale.

Oratorul trece în revistă raporturi) între regii de viţă maghiară şi oliga/a de pe vremuri, cărora regii au trebuii«f le sacrifice popoarele ţării. Această sita- J aţie s-a răzbunat crunt la 1526, în fai­moasa luptă dela Mohaciu, când s-a pii padit întreaga floare a groflmei maghiar«, împreună cu ultimul lor rege. A apoi pe tron casa habsburg, căreia-i rim începutul desrobirei popoarelor Uri şi cu deosebire figurelor măreţe: împâri- tesei Maria Terezia şi Iui Iosif II.

Astăzi istoria se repetează. stăm în faţa unei lupte între coroană ş oligarhie. Intr’un med cât se poate ii plastic şi cu multă ironie pişcătoare d-nil Vaida a descris atitudinea partidelor nu- ghiare faţă de reforma sufragiului uni­versal, cerută priu mesagiul regal decâtri Maj 8a. Arată lupta desperată a feudali­lor pentru menţinerea lor la putere contra acordării de drepturi masselorps- poraţiunei. Caracterizează în mod politica de căpătuială a lui Tisza şi a li Iuszt, cari au drept ultim scop să facăp« Maj. Sa să-şi dea învoirea la falsificaren legei electorale.

Cu toate acestea să nu desperând să privim cu fruntea ridicată în viitor, căci trecutul nostru trebuie să ne ui de mândrie. Oratorul încheie cu frumoi alegorie despre trandafirul cultivat dii grădină şi stejarul şi bradul de muul asemănând poporul maghiar aiint&t soarte cu trandafirul, iar poporul n cu falnicul stejar şi brad de munte, neîngrijit de nime, este în stare să frunte toate intemperiile vremurilor

Discursul d-lui dep. Dr. Vaida, ci a electrizat asistenţa, îl vom aduce! întregime după notele steuografice unul din numerii viitori.

Discursul d -lu i D r. N. Te

Onorată adunare!Iub iţi f r a ţ i !

Ştiu şi simţesc că este un lucrul a vorbi cu succes după doi oratori de străluciţi precum sunt domnii Dr. Maniu şi Dr. A. Vaida. Cu toate ace vă rog să-mi daţi voiă să vă adresez eu câteva cuvinte în deosebi asupra pn iectelor militare, pentru-că mi-a revei onoarea de a vorbi în această chestiei eu am văzut şi văd în aceasta onoare«1

Nr- 227 -1911. G A Z E T A T K A R d l L V A S 1 fi 1« Pagina 3.

Jatorinţă, pe care voiesc să mi-o îndepli- D68C cu tofc zelul şi pentrucă am şi eu un modest adaos la spusele domniilor lor t

iubiţi fraţi !Legile fundamentale ale 'patriei noa- aşa sună, ca contingentul de recruţi,

adecă numărul de soldaţi care trebue să fie asentaţi ‘în fiecare an, să se hotă­rască prin lege tot din 10 în 10 ani. Con­tingentul pe care îl dăm azi s-a hotărât prin legea (articolul al Vl-lea) din 1889 ilxându-se numărul de 103.100 feciori, din rare 44.076 îl dăm noi cei din Ungaria, iar restul îl dă Austria, cealaltă jumătate imonarchiei Austro-Ungare 1

Ar fl trebuit deci, ca după 10 ani, adecă la 1899, să se hotărască un nou con­tingent de recruţi. Acest lucru însă nu s-a Scut sau mai bine zis nu s a putut face din cauză pentru-că partidele parlamen­tare maghiare şi împreună cu ele şi gu- rernele de pe vremuri ale ţării noastre au «dus acest lucru în legătură cu feluritele lor cereri sau pretenţii de drept public iţă de coroană şi faţă de Austria şi cu tenţiile limbei maghiare faţă de condu­că, justiţia şi administraţia armatei co-

lune.Prin anii 1905/6 s-a pus ia ordinea

lilei reforma dreptului de alegere prin in­ducerea votului universal şi în patria

,„joastră. Reforma aceasta de foarte mare Însemnătate pentru viitorul şi chiar pen­tru existenţa patriei noastre iubite a anun- ţabo însuşi Majestatea Sa Francisc Iosif I. preagraţiosul nostru împărat şi rege prin mesagiu de tron, prin ceeace a ridicat-o la însemnătatea ce i se cuvine şi a întro- tei’0 între cele mai de căpetenie şi mai ţrabnice probleme ale guvernelor sale. Ea ie află şi în programul de guvernare al actualului guvern, prezidat de contele Khuen H^dervâry şi face multă bătae de cap atât guvernului, cât şi tuturor parti­delor politice din patria noastră!

Toate guvernele de pănă acuma pre­cum şi aproape toate partidele maghiare,

chiar şi concetăţenii noştri Saşi se tem 1 de votul universal ca de »ucigă-1

crucea« şi de aceea îl combat din toate puterile şi încearcă să îl amâne şi să îl iîdărnicească prin tot felul de apucături,

a fost şi este adus în legătură în deo- i şi cu chestiunile militare cuprinse în

actualele proiecte de legi militare!Feluritele frământări, luptele consti­

tuţionale purtate cu multă patimă au tră- aşa numitele chestiuni m ilitare şi

*Meosebi şi hotărârea contingentului de cruţi până în anul acesta. Astfel am a-

, ns la cele patru proiecte de legi mili­tare, pe cari Je-a prezentat în camera de­putaţilor actualul ministru ai honvezi mei ia 23 Maiu a. c. şi anume unul despre ar­mata comună, ai doilea despre honvezime pi celeiaite două despre legiuirea crimi­nală a ambelor armate. Cele dintâiu două proiecte s-au pus la ordinea zilei a came­rei deputaţilor în 4 Iulie a. c. şi s-au luat ta desbatere generală, care ţine şi acum M ca deocamdată să se poată şti când pi cum se va sfârşi!

Partidele opoziţionale maghiare din eamera deputaţilor au luptat şi luptă din toate puterile şi cu toate mijloacele nor-

şi extraordinare, precum este d. e. pi obstrucţia lechnică, ca din acestea să ou se facă legi militare. Noi Românii încă ara luptat şi luptăm contra acestor pro­iecte, dar cauzele şi motivele noastre nu tont tot acelea, care sunt ale partidelor poziţionale maghiare. Nici dhiar câmpul de luptă constituţională nu este tot acela, pentrucă noi Românii constituiţi în partidul naţional român şi reprezentaţi prin ono­ratul nostru comitet central electoral pre-

m şi prin iubiţii noştri deputaţi naţio- alişti ne-am hotărât ca precum în chestia

votului universal astfel şi faţă de proiec­tele de legi militare, să ne descoperim pă­rerile şi să ne precizăm pretenziunile mai mult în adunările poporale cum este şi cea de azi, a noastră!

Iubiţi f ra ţ i !

Ar fi cu neputinţă şi nici nu e de ca să ne ocupăm aici cu singurati- puncte aşa zicând cu paragrafii aces­

tor proiecte. Ajuuge dacă scoatem la & cuprinsul lor de căpetenie, al pro­

iectelor despre armata comună şi despre honvezime, care este pe scurt:

a) Urcarea contingentului la armata mună dela 103,100 la 159,500, adecă cu 56,400 feciori ia an d in care pa tria noas­tră, Ungaria a r avea să dea 68,187, ia r Austria 91,313 feciori, la honvezime se cere urcarea dela 12,500 la 25,000 fe­ciori. Am avea deci să dăm cu totul 98,187 feciori la an.

b) Reducerea serviciului permanent dela trei la doi ani.

c) Din proiectele de procedură cri­

minală militară remarcăm numai încerca­rea de a introduce limba maghiară şi în armata comună, pentru că n o i vedem în aceasta maghiarizarea naţionalităţilor şi în deosebi a noastră a Rom ânilor, cu in - tenţiunea de a fi pusă sub scutul şi sub disciplina m ilita ră !

Cu privire ia urcarea contingentului de recruţi şi la reducerea serviciului per­manent Vă pun în vedere faptul, că ni-se cere cu 36611 mai mulţi feciori la an ca până acuma şi că susţinerea acestor fe­ciori este împreunată cu foarte mari cheltuieli.

Ca să Vă puteţi orienta asupra aces­tor cheltuieli, să Vă spun, că după bu­getul statului nostru de pe anul 1911, Ungaria cheltuieşte pentru armata ţârii 249.570 000 cor. şi anume 188.916.000 cor. pentru armata comună şi 66.544.000 cor. pentru honvezime. Fiind-că numărul recru­ţilor se urcă cam cu 50%, este aproape sigur, că cheltuielile de acum încă tre­buie să se urce cam tot cu atâta, adecă cu vre-o 125.000 000.

Dacă vă daţi sama de împrejurarea, că în proiectul de buget pentru anul 1912 prezentat acum de curând în camera de­putaţilor ministrul de finanţe a statorit cheltuielile de pe anul viitor cu cor. 1.852.794,998, iar acoperirea acestora cu cor. 1.852.647.661 adecă cu aproape două m iliarde sau două m ii de milioane cor., pe cari trebue să le plătim noi în forma multelor dări de stat: apoi veţi înţelege uşor, că acestea cheltuieli vor trece în anii viitori, adecă dacă se vor vota aces­tea proiecte, sus peste două m ilia rd e !

Au fost şi sunt cetăţeni devotaţi cari apăsaţi de aceasta mare şi grea po­vară, au căutat şi caută după rădăcinile răului cu gândul curat şi patriotic ca să afle şi leacul de vindecare. Eu reproduc numai două din acestea foarte elocvente constatări făcute de ei 1

S’a constatat şi dovedit cu date sta­tistice, că în patria noastră să cheltuesc pentru miliţie prin ministerul de războiu aproape tot aţâţi bani, câţi se cheltuiesc pentru toate cauzele publice, pe cari le administrează azi alte patru ministerii şi anume: Ministerul de Culte şi Instruc­ţie publică, Ministerul de justiţie ; Minis­terul de Interne şi Ministerul de Agricul­tură. E vorba cam de 300.000.000 coroane pentru miliţie de-oparte şi pentru numi­tele patru ministerii la olaită de aită parte!

Este adevărat, că acest lucru se poate afla şi constata şi în alte ţări, ceeace nu însemnează însă pentru noi nici o uşu­rare !

S’a mai dovedit şi se poate dovedi şi faptul, că în Ungaria, patria noastră iu­bită, tot al 46-lea cetăţean este slujbaş de statl Şi să nu credeţi cum-va, că e vorba numai de capii de familie sau numai de oamenii, cari pot munci şi se pot susţi­nea din puterea lor. N u! In cei 45 de ce­tăţeni sau suflete, cari susţin şi trebue să susţină pe concetăţeanul lor al 46-iea, pentru-că acesta este slujbaş de stat, suni socotite femeile, sunt socotiţi cop iii dim ­preună cu toţi neputincioşii şi nevoiaşii î

Acest lucru apoi nu se mai află în alt stat afară de Ungaria!

Pe noi Românii nu ne apasă acest lucru numai de-o potrivă cu toţi ceialalţi concetăţeni ai noştri plătitori de dări grele, ci ne mai jigneşte şi în sentimen­tele noastre de dreptate şi de echitate, pentru-că acel al 46-lea fericit concetăţean al nostru de regulă nu-i Român, nici chiar acolo unde după dreptate şi echi­tate ar trebui să fie Român !

Iubiţi fraţi!

Cam acestea sunt stările şi condi­ţiile în care ni-se cer je rtfa de viaţă şi de avere în măsură cu mult mai mare şi mai grea ca până acuma! Şi noi, cari am urmat şi urmăm sfintele învăţături ale bi- sericei noastre strămoşeşti, suntem gata ca precum dăm iui Dumnezeu ceea-ce este a lui Dumnezeu, tot aşa să dăm şi Chesariuiui ceea-ce este a Chesariului!

Cu alte vorbe noi suntem gata să dăm şi noul contigent de recruţi precum şi cheltuielile de lipsă pentru susţine­rea lu i!

Aşteptăm însă ca atunci când se constateazâ lipsa, se hotărăşte mărimea şi se dispune întrebuinţarea acestor mari şi grele jertfe din viaţă şi din avutul nostru, să fim şi noi ascultaţi, să se ţină samă şi de cuvântul nostru in aceea măsură în care ni-se cuvine după dreptate şi echi­tate şi în măsura care după adevăratul înţeles şi pe lângă dreapta şi corecta apli­care a constituţiei noastre este nu numai admisibilă, ci chiar obligată!

Nu tot acest lucru îl zicem şi îl pu­tem zice despre concesiunile ce se fac

limbei maghiare în proiectul de procedură criminală militară pentru armata comună! La acest lucru nu ne dăm învoirea odată cu capul, protestăm în contra lui din toate puterile şi vom încerca a-1 zădărnici pe toate căile legale şi constituţionale!

In hotărârea aceasta a noastră nu suntem conduşi de vre-o ură sau de an­tipatie contra limbei maghiare, ci numai de adânca convingere întemeiată pe multe şi dureroase păţănii, din care am văzut şi ştim foarte bine, că concetăţenii noştri maghiari nu cer dela noi numai ca să le învăţăm şi limba lor, ci în acelaşi timp încearcă ca pe a noastră dulce limbă ro ­mânească să n i-o perzecute pe toate căile şi să n i-o prăpădească cu toate mijloacele iertate şi în doosebi neiertate, ia r nouă ne cer să nu o m ai vorbim să nu n i-o cu lti­văm, ba chiar şi să ne lăpădăm de ea l

Deoarece să ştie în genere, că orice naţiune numai prin limba sa naţională poate esista şi trăi, iar despre noi, despre naţiunea română îndeosebi mărturiseşte chiar şi istoria patriei noastre, cunoscută de sigur şi concetăţenilor maghiari, că am ţinut şi ţinem la dulcea noastră limbă românească chiar mai mult ca la viaţa noastră: este mai presus de orice îndo­ială, că ori şi ce încercare de maghiari­zare este îndreptată contra vieţii noastre naţionale!

Suntem gata ori şi când să murim din propria noastră hotărâre pe câmpul de luptă pentru tron şi pentru patrie, a- decă să suferim moartea fizică; suntem gata dacă ar fi de lipsă, să jertfim pe alta­rul patriei tot avutul nostru, adecă nu ne ferim nici de ruina sau moartea economică; dar la dulcea noastră limbă naţională ro­mânească nu vom renunţa, de ea nu ne vom iăpăda niciodată, pentrucă acest lu­cru ar fi moartea naţională a noastră, pe care nu o suferim decât deodată cu moar­tea noastră fizică!

Sub acestea împrejurări şi în aceasta situaţiune ni-se impune întrebarea, că ce putem face în genere şi ce să facem în deosebi în adunarea noastră de azi faţă de proiectele militare?

E u zic, ca p r in hotărârea ce o vom lua azi, să cerem ca acestea proiecte m ili­tare să fie retrase şi luate dela ordinea zilei şi anume pe următoarele m otive :

Noi Românii din Ungaria nu ne mai învoim şi nu mai suferim ca în patria noastră să se hotărască fără noi asupra vieţii şi avutului nostru. Din aceasta cauză cerem, ca precum s-au introdus serviciul m ilita r şi feluritele dări în mod obligator pentru toţi cetăţenii, tot asemenea să ni-se dea şi să ni-se asigureze in măsura cuvenită mai întâiu drepturile politice în genere şi în deosebi votul universal intro­dus pe baze largi prin o nouă lege elec­torală !

Cererea aceasta a noastră este nu numai absolut justă şi echitabilă, ci se poate împlini fără nici o greutate în tim­pul cel mai scurt.

Fiindcă Majestatea Sa prea graţiosul nostru împărat şi Rege ni-a promis acest lucru prin cuvântul său regal, esprimat în mesagiul de tron ;

fiindcă actualul guvern al Majestăţii Sale a luat asupra sa în programul său de guvernare obligământul de a prezenta în cel mai scurt timp un proiect de lege în aceasta chestiune :

In fine să cerem retragerea acestor proiecte şi în semn de protest sărbătoresc şi energic faţă de noul atentat îndreptat prin proiectul de procedură criminală mi­litară contra limbei noastre naţionale ro­mâneşti !

Iubiţi fraţi!Să nu vă temeţi, că protestul acesta

ai nostru nu va fi auzit şi că guvernul şi parlamentul actual vor izbuti să slă­bească şi zădărnicească puterea şi valoa­rea lui, pentrucă ştie toată lumea, o spun chiar şi m ulţi concetăţeni m aghiari de mare valoare, că parlamentul şi guvernul de azi nu sunt adevărata reprezentanţă a ţă rii noastre. Guvernele vin şi se duc, iar noi Românii trăind douăzeci de veacuri o viaţă naţională românească, am dovedit şi dovedim lumei întregi şi ne am convins chiar şi pe noi înşine, că suntem un tra i­n ic neam de oameni şi că prin urmare se cuprinde mult adevăr în vorbele poetului care zice, că Românul e în putere şi.. *R o- mânu yn veci nu piere 1«

Discursul d -lu i dep. Dăm ian .

D-nul deputat Dămian vorbeşte în ton energic, relevând uneie stări anor­male de la noi.

In cercuri şoviniste se zice, că acest stat l-a alcătuit un singur popor şi că trebue să fie stat naţional. Aceasta e ne­natural. Statul îl susţin toate popoarele. Noi cerem libertăţi pentru toate popoa­

rele. Vrem şi noi frăţietate, dar nu după reţeta, că ce e al meu, e al meu, dar şi ce e al tău este al meu... Drepturile po­poarelor trebue să fie asigurate prin in­stituţii. Aceia, cari fac vrajbă între po­poare, sunt criminali, sunt nebuni, cari strică statului.

D-nul Dămian arată, că pentru luptă trebue însufleţire şi statornicie. Puţinii deputaţi naţionali din cameră au crezul naţional, bazat pe programul politic. Arată, că e şovinism în legile ce se fac acum şi în proiectele militare.

Cere de la Români închegare, ade­vărată frăţietate şi jertfe individuale pen­tru binele comun...

Discursul d -lu i D r . Eiiţescu.

Iubiţi fraţi Români! D-voastră|aţi tot auzit vorbindu-se şi mulţi aţi cetit despre votul universal. V’aţi dat d-voastră seama, ce poate să însemneze acest drept pe care astăzi îl cer cu străduinţă toţi nedreptă­ţiţii acestei ţări? Aţi căutat d-voastră să pătrundeţi în rostul adânc al acestui drept, pentrucă din el să desprindeţi o înţelegere mai luminată a menirii d-voastră, a viito­rului neamului românesc?

Unii poate aţi înţeies, alţii poate că nu. Cei cari au înţeles şi-au făcut poate convingerea nestrămutată: că votul uni­versal e o chestiune de viaţă şi de moarte pentru neamul românesc.

Acest adevăr l’au purtat în sufletul lor toţi marii noştrii înaintaşi. Deja îo 1848 însufleţită generaţie de-atunci, prin­tre cari strălucia un Bărnuţiu, un Şiaguna, un Avram Iancu şi alţii au cerut pe seama popoarelor acestei ţări votul universal, iar Românii adunaţi la Mercurea în 1881 au înscris votul universal în programul nos­tru naţional ca pe un punct, ca pe o ches­tiune din cele mai actuale şi mai necesare, căci toţi aceşti Români erau de firma con­vingere, că numai dând poporului cârma ţării se vor putea îndrepta stările netreb­nice cari stăpânesc în aceasta ţară.

Vedeau ei bine aceşti Români, că atâta vreme, cât ţara aceasta va fi câr­muită de o mână de oameni, în mânile cărora e grămădită întreagă averea acestei ţări — nu va putea fl vorba de îmbună­tăţirea sorţii nenorocitelor popoare le­gate de glie.

Căci într’adevăr cum oare ar putea fi mulţămită nesfârşita sărăcime din ţara aceasta, când 312% din pământul ţării e al conţilor şi baronilor? Şi cum oare s’ar putea întări economia de vite, când ţăra­nul care abia mai are un sărăcăcios pe- tecel de pământ, pe care nu mai ştie cum să-l împartă intre copiii lui flămânzi — trebue să-şi vânză şi boi şi vaci ca să-şi poată păstra viaţa în oase de azi pe mâne?

La noi ca nicăiri. La noi se vine pe un chilometru pătrat 60 de locuitori. Iu Belgia 234 şi totuş, care ţară e mai feri­cită? De sigur, că Belgia, căci acolo pă­mânturile sunt toate ale micilor proprie­tari, cari ştiu să mărească puterea de producţie a pământului şi-şi dau silinţa să-l cultive aşa, ca pământul să fie într-a- devăr un bogat izvor de venite pentru ei

Unde e cultură, acolo pământul nu* e al câtorva leneşi de meserie, ci e al po­porului. Pildă: Francia, Belgia, Holanda, Norvegia şi chiar şi Germania.

La noi întreagă economia de pământ e bolnavă şi fiindcă singurul rara de îm­bogăţire a acestei ţări ar fi să fie pămân­tul — e bolnavă şi ţara.

La noi puternicii cari conduc ţara sunt aproape scutiţi de dări întocmai ca înainte de 1848 Căci ce greutate poate fl de pildă pentru un Eszterhâzy care plăteşte din venitul celor 516 mii de iugăre tot atâta dare cât cutare sărăntoc după ve­nitul unei singure holde? înţeleg rapor­tul. Căci mă veţi crede cu toţii, că din- tr-un venit de un milion plăteşti mai uşor 100 de mii dare, decât din 40 de flo- reni să plăteşti 10 floreni.

La noi ţăranul e înecat în datorii Două miliarde de coroane luate ca împru-* muturi împovărează moşioarele micilor proprietari. Şi din venitele ce le aduc a- ceste moşioare 70% trebue să plătească pentru dări şi carnete şi se înţelege de sine, că curând vine vremea, ca ţăranul să nu mai poată suporta aceste poveri, vine doba, î-se vinde tot şi bietul nenorocit trebue să ia băţul pribegiei.

Ţăranul nostru numai atunci nu se luptă cu foamea, când pământul îşi face milă de el şi produce mai mult ca de obi­cei. Şi urmările îndelungei răbdări ? Fel de fel de boale: pelagră, oftică şi altele şi încă o boală, o boală fioroasă: alcoolismul. Ţăra­nul bea, ca să-şi uite foamea şi năcazul. Şi bea şi copilul lui rachiu, ca suferinţa pe urma foamei să*i fie mai uşoară. La noi maj mult ca pretutindeni mor Ja mie 27 6. Nu­mărul feciorilor buni de armată e redu s

Pagina 4. G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I ,

în mod îngrozitor din cauza slăbiciunilor trupeşti şi sufleteşti provenite din cauza j sărăciei ş-a suferinţelor multe.

Oligarhii noştri la toate astea rămân nepăsători. Lor li-e mai dragă prietinia cu interesele oligarchimii din ţările stră­ine, decât ca să aibă o fărâmă de iubire şi pentru cele 10 milioane de flămânzi, cari tânjesc în această ţară neavând nici un izvor de venit sau faţă de cele 7 mi­lioane de mici proprietari, cari se înco- voaie sub povara datoriilor ş-a sarcinelor publice.

La ce-aşi mai vorbi acum de justiţie, de administraţie? E doar o chestiune, pe care o înţelegeţi cu toţii. înţelegeţi cu to­ţii din proprie esperienţă, cât de nefiresc e, ca în chestiunile noastre cele mai de seamă şi mai arzătoare să judece şi să hotărască nişte oameni, cari nu înţeleg limba noastră!

Dar şcoala? A cui e şcoala, a ace­luia e viitorul. E şcoala, ce-o avem, a noa­stră? Nu! Şi deci e asigurat viitorul no­stru ?Iată-ne deci crunt loviţi într-o chesti­une care atinge direct viitorul nostru. Un ast­fel de atentat nu i-1 putem răbda însă stăpânirii, ci mereu vom pretinde, ca şcoala noastră să fie deplin liberă, ba sta­tul însuşi să contribue la întărirea ei şi din avutul lui, la care şi noi contribuim, să ne ridice şcoale poporale, gimnazii, ba sim­ţim că drept avem, ca şi universitate să cerem.

La ce-aş mai aminti acum şi de po­litica de colonizare? Ştiţi cu toţii cât de greu suntem loviţi în interesele noastre prin această politică, căci e într-adevăr prea bătătoare la ochi fapta guvernului, care cumpără moşii numai de dragul unor străini, pe cari apoi îi importează în ţară cu sila, ca să-i icuiască printre nemaghiari şi ca sentinelă să facă din ei pentru păzirea intereselor de classă şi rassă a guvernului.

*Veţi înţelege acum pentruce ne tre-

bue votul universal. Pentru-ca parlamen­tul poporului, care se va alcătui pe baza lui, să şteargă acest nenorocit sistem de cârmuire şi să sălăşluiască şi-n această ţară o stare mai îndurătoare şi un viitor mai statornic de mulţumire.

Vrem votul universal, ca toţi cetă­ţenii să contribue la făurirea legilor şi la orânduirea afacerilor publice din stat. Şi ca simţul răspunderii să-i revină fiecărui cetăţean ungar; vrem votul secret şi nu deschis, peutru-că dorim, ca să înceteze odată urâta sclăvie morală de până acum şi-n locul ei să se formeze în suflete con­vingeri firme, hotărâri drepte şi cuminţi şi vrem votul după comune, pentru ca ţăranul nostru să fie cruţat de a mai bate zile întregi până ia locui de votare.

Vrem votul universal, pentru-că nu­mai prin el vom asigura înaintarea cul­turală şi economică a tuturor popoarelor din această ţară, prin el vom introduce sistemul de dare progresiv, ca baro­nul care are venite mai mari să plă­tească dare mai mare, iar ţăranul cu venite mai mici să fie scutit de dare şi prin darea progresivă să ajutăm pe ţăran ca s-ajungă iară la pământ. Să se şteargă latifundiile şi aplicându se în mod sever faţă de stăpânii lor darea progresivă să se ajungă cu vremea la parcelarea aces­tor vaste pământuri, cari azi sunt terene pentru fasani şi pentru vânătoare.

Vrem deci votul universal, pentru-că avem nădejde, că el va contribui întru­câtva la schimbarea sorţii noastre. Şi până când nu ni-se va da, nemulţumirea noa­stră va bate mereu la porţile acestui stat, cerând loc şi pentru noi între ho­tarele vieţii constituţionale a statului. Inviforată şi fără popas va fi lupta noa­stră, căci ea e izvorâtă din adevăr şi dreptate şi deci mare ni-e nădejdea, că în acest semn vom învinge!

Discursul d -lui Goldiş.

D-nul Goldiş spune, că va vorbi pe scurt, fiind timpul înaintat. A vorbit peste o jumătate de oră, cu cunoscuta-i forţă oratorică şi cu argumente convingă­toare.

Dânsul reievează faptul, că la noi în Ungaria politica de stat, politica ofi­cială a decretat moartea noastră naţională. Mulţi Români nu o ştiu aceasta, nu-şi dau încă seama de ea. Să privim numai în trecutul apropiat. înainte de 1870 la judecătorii se dădeau partidelor române sentenţe româneşti, in comunele româ­neşti protocoalele comunale se dresau in româneşte. Mai vedem noi azi astfel de lucruri? Ne-a ferit sfântul! Azi drepturile limbei noastre sunt încălcate. Ni le-au luat nu de-odată, ci pe nesimţite, ca să cu prea băgăm de seamă, şi ne-am porae-

Nr. 227 -1911.

nit numai că limba românească e scoasă total, nu mai are loc în justiţie şi admi­nistraţie.

Cam aşa stăm şi pe acest povârniş mergem şi cu şcoalele. înainte cu 30 de ani cine ar fi cugetat, că chiar în sate curat româneşti, unde nu este picior de ungur, în scoale, la a căror întemeiare şi susţi­nere statul n-a contribuit şi nu contribue nici cu un ban măcar, să se înveţe şi propuie ungureşte. Ne-au iuat şi şcoalele, putem zice pe jumătate. Şi mergem îna­inte, mergem spre statificare. Şi când aceasta va fi fapt împlinit, s-a gátat cu limba română şi în şcoale. Va veni apoi U rând biserica. D-nul Goldiş aduce ca exemplu cazul cu parohia gr. or. din Hód­mezővásárhely, cu credincioşi maghiarizaţi total. Spune, cum Wekerle a mărturisit odată, că guvernele ungureşti plănuiesc, ca acest fel de credincioşi să formeze cheagul unei episcopii ortodoxe ungureşti.

Alt bărbat de stat maghiar a spus, că din punct de vedere maghiar e foarte rău, că s-a despărţit biserica ortodoxă din Ungaria în două, în cea românească şi sârbă. Ţinta mai depărtată este să se reconstituiască biserica gr. or. in o bise­rică, în frunte cu un patriarh ungur. Atunci va fi, ca completare, maghiarizată şi biserica...

In altă ordine de idei, d-nul Goldiş revine la partidul nostru naţional. Parti­dul nostru nu este ca alte partide, d. e. ca partidele din Germania sau ca partidul social democrat, etc. Acelea luptă pentru mijloacele vieţii, noi pentru însăşi viaţa.

Noi n-avem loc în cadrul partidelor maghiare, căci deşi contrari politici, când e vorba de noi şi peste tot de naţiona­lităţi, sunt una, de o idee. De aci ur­mează, ca şi noi să fim una şi toţi îm­preună, stăpâniţi de un gând, să luptăm.

Unii dintre noi zic, să fim mai mo­deraţi faţă de guvernele ungare, să dăm mai încet şi nu prea tare, dar dacă am face aşa, am păţi ca Şvabii, cari şi-au perdut inteligenţa, care s-a maghiarizat. Să ajungem şi noi aici?

Din contră, noi lucrăm, noi mergem prea încet. Ungurii să nu fi fost energici şi extremişti la 1848 n-ar avea situaţia favorabilă de azi. Să fim energici... şi ’ să nu ne temem de nimic. Iată, a murit mi­nistrul Hieronymi, care a decretat volnic disolvarea partidului naţ. român şi parti­dul tot există. S-a dus ministrul, şi noi am rămas, suntem aci. Povesteşte păţahia deputatului ungur din Pesta cu Românul bănăţean, care când deputatul Si arăta tablourile cu Árpád şi cu sosirea Ungu­rilor pe plaiurile noastre, grăi:

— N o i n i s acasâlDa, noi suntem aici de două mii de

ani, ca element roman, iar ca viţă de Daci suntem pe acest pământ din vre­muri legendare, neştiute... pietrile tot pe loc rămân...

Discursul protop. D r . V. Saftit.

Ultimul orator a fost părintele pro­topop Dr. Vasile Saffcu, care propune în­tre aprobări generale să se trimită câte-o telegramă de salutare şi aderenţă preşe­dintelui partidului naţional, d-lui George Pop de Băseşti şi preşedintelui clubului dietal, d-lui Dr. Teodor Mihali. (Se pri­meşte). Dă apoi cetire proiectului de re- zoluţiune, care e identic cu moţiunile dela adunările anterioare şi care so primeşte unanim şi cu mare însufleţire.

De încheiere părintele protopop prin cuvinte însufleţite, arătând originea stră­lucită a poporului român, deşteaptă în sufletele celor prezenţi mândria de origi­nea lor, mulţămeste deputaţilor şi foştilor deputaţi pentru dragostea arătată şi cin­stea făcută braşovenilor prin venirea lor în mijlocul poporului din Ţara Báf:s?öi, mulţămeşte tuturor celor prezenţi pentru însufleţirea, cu care au urmat chemării la actasra măreaţa adunare şi termină cu ur­mătoarea rugăciune, ascultată în picioare de toţi cei prezenţi:

„Tu, Doamne, Dumnezeul drep­tului şi al dreptăţii, trimite Duhul tău cel sfânt asupra noastră a tuturora, ca să învăţăm :

Să ne iubim şi să ne îmbrăţişăm ca fraţii unii pe alţii;

Să fim noi toţi, cei aproape patru milioane de Români din această ţară, un gând, o simţire şi o voinţă;

Să învăţăm, să ne luptăm fără frică, cu neînfrântă bărbăţie şi cu ne­întrecută energie pán’ atunci, până când ni se vor da drepturile, cari după drept şi dreptate ni se cuvin!

Fă, Doamne, ca ziua învierii noa­

stre naţionale să sosiască cu un ceas j mai curând!“ . Amin.

latre vii aclamări Ia adresa fruuta- şilor noştri mulţimea părăseşte în ordine sala adunării.

Cina comună.După adunare, pe la 7 oare, s a înce­

put cina comună în restaurantul românesc Suciu. Şalele restaurantului erau tixite de lumea, care nu se putea despărţi aşa de uşor de prea iubiţii oaspeţi-luminători. Cărturari şi meseriaşi ai Braşovului, inteli- ginţa satelor şi o bună parte a ţărănimii s au grupat în jurul lor, ca să se bucure împreună de succesul atât de frumos al marei sărbători naţionale. Bucuria şi în­sufleţirea crescândă stăpânea inimele tu­turor. Câfcră 8 oare între strigăte de să trăiască se ridică preşedintele I. Lengeru, toastând pentru oaspeţii vorbitori. Mai târ­ziu protopopul Dr. V. Saftu ridică un toast în sănătatea damelor prezente la adunare. La insistenţa publicului nerăbdător ia apoi cuvântul d-1 V. Goldiş, care prin câteva exemple foarte potrivite arată, că numai şi numai prin cutezanţă se va putea pune capăt zilelor de umilinţă ale poporului, că biruinţa va fi numai un rezultat al încre­derii şi cutezanţei. D-1 M a n iu , deşi cam suferind, totuşi, implns de impresiile bunei reuşite a adunării, aduce mulţămită preo- ţimii, care Intr-un număr atât de frumos s-a prezentat la adunare, aducându-i ca esemplu pe preoţimea polonă, care este tot ce i-a mai rămas acestui nenorocit şi de soarte urgisit popor. Îndeamnă preoţi­mea Ia muncă stăruitoare, dacă vor să fie cu adevărat »preoţi cu crucea ’n frunte«. Arătând sarcina grea ce-i incumbă preo- ţirnii, ridică paharul In sănătatea protopo­pilor şi preoţilor. Ii răspunde mulţămindu-i de sfaturi şi asigurându-1 de îndeplinirea lor părintele Comanescu. D-1 deputat Vaida arătând grelele împrejurări, intre cari luptă comitetul nostru naţional, atacat fiind nu numai de duşmanii externi, ci şi din sâ­nul nostru, îndeamnă la solidaritate. Cei din urmă dintre toastanţi, părintele Gre- ceanu, îl asigură de nestrămutata alipire şi îmbrăţişare călduroasă a principiilor co­mitetului şi a reprezeutanţilor lui.

Toate toastele au iost ascultate cu cea mai mare atenţiune şi răspunsul lor au fost urale furtunoase de »să trăiască«.

Cătră 10 oare se ridică masa, im- prăştiindu-se toţi cu cele mai plăcute şi vii impresii.

l)e la ordinea zilei.— In to leranţii. — Muzeu săcuiesc. —

Împăcarea. —

Mare supărare între patrioţii din Slovăcime !

Fişpanul comitatului Neutra, Craus István, ales prezident al EMKE-i, a ţinut o vorbire în Léva, la adunarea acestei so­cietăţi »culturale«, în care a atacat pe Slovaci şi în special a atacat mişcarea panslavă, ce o vede Măria Sa cu ochii săi şovinişti în orăşelul Sacolţa.

Drept răspuns, adunarea orăşenească a Socolţei, la propunerea preotului Oka- nyik a luat hotărârea, cu 36, contra 18 voturi, că rid ică protest contra vorb irii amintite a şovinistolui fişpan.

De aci supărarea...Dar patrioţii cer şi răzbunare. La

congregaţia de toamnă a comitatului Neu­tra vor propune suspendarea dreptului autonomie al oraşului Sacolţa.

intoleranţii!....i ♦

In 22 Octomvrie c. s’a pus în Şepşi- Sângiorgiu piatra fundamentală a primu­lui Muzeu naţional săcuiesc. Cu acest pri­lej s’a făcut tămbâlău- patriotic săcuiesc, în frunte cu corniţele suprem baron Szentkereszthy. Ci că pentru noul muzeu sunt adunate multe obiecte, adăpostite până acum la liceul din S.-Sâogiorgiu. Muzeul are şi custozi, Dr. László şi un profesor dela liceu.

Toate sunt frumoase, numai să nu ne pomenim azi-mâne, că Muzeul naţional săcuiesc — more patrio — cere subven­ţie dela stat, căci altcum nu se poate menţinea.

Vom urmări în ori-ce caz afacerea şi dacă vor cere Săcuii, vom cere şi noi ajutor pentru Muzeul »Asociaţiunii«.

*

Tratativele de pace continua, fără a se putea prevedea ce sfârşit vor avea. Tisza e pesimist, nu crede înfăptuirea u- nui pact sau compromis, pe când partidul kossuthist e stăpânit de optimism. Depu­tatul Ddsy a zis alaltăeri, că sunt pros­pecte pentru pace.

Pacea sau războiul mai departe 6 numai chestie de câteva zile. In cazul din urmă va urma, cum se crede, o aplicare mai „aspră“ a regulamentului. Şi în lec­tură cu aceasta se vorbeşte, că după in- cheiarea tratativelor Berzeviczy se va re­trage de la prezidenţia camerei şi va fi ales de prezident „energicul“ Tisza.

Visul tiszaişt'lor !

Roma, 28 Oct. Din Tripoliss genţia iStefani primeşte ştirea, că îc urma atacului şi răscoalei arabilo autorităţile au procedat la o ener gică dezarmare a indigenilor, opfrs rând şi peste 300 arestări. S-a pu­blicat o ordonanţă, după care ori-j care indigen găsit înarmat va fi ime­diat executat.

Roma, 28 Oct. Guvernul italiei peste câteva zile va comunica vernelor din Europa, că a anexai Tripolitania şi Cirenaica. Dacă verneie europene vor lua cunoştinfl de această modificare, atunci Turcii nu mai are motivul să reziste. Daci Turcia va continua lupta şi mai departe, atunci puterile nu se vor mai împotrivi plani lui Italiei a să-şi mărească sfera de luptă.

Tripolis, 28 Oct. In luptele Luni şi Marţi, cari au fost foarte vio­lente, Italienii au pierdut 400 şi răniţi. O întreagă companie di bersaglieri a fost măcelărită până li ultimul soldat.

Constantinopol, 28 Oct. Dupiştiri din isvor turcesc o nouă lu$ a avut loc între Italienii debara la răsărit de Benghazi, şi tru turce şi de senuşii voluntari la spatele unei plantaţiuni de cm* mali. Italienii ar fi avut 100 do morţi.

Londra, 28 Oct. „Central News* află din Roma, că o parte a italiene, care circula pe lângă litora­lul african, a intrat în portul Civitî Vechio, pentru a lua cărbuni. Co mandantul acestei flote a primit din să plece în marea Egeică si ocupe insulele şi porturile turceştii acolo. Partea a doua a flotei italiei! se afla între Alexandria şi Beiralj unde aşteaptă ordinul să înceapă o acţiune războinică contra Turciei fi să ocupe porturile turceşti din acel} părţi.

Londra, 28 Oct. „Dail M a M din Peking, că trupele imperiale im1 au nici o şansă faţă de revoluţion&twj Trupele guvernamentale au fost dup nou înfrânte la 80 chilometri Hankau.

Peking, 28 Oct. Agenţia Rentei afla că Liuan-Heng, şeful rebelilor, notificat consulilor din Hankau, a fost proclamat preşedinte al repo* blicei chineze.

Pentru Românii din Blaj. Onorii' ; tul public românesc din Blaj şi ît prejurime este avizat, că „Gazâ Transilvaniei* se află de vâmn ] zilnic cu numărul în Blaj, la IM 1 ria seminarului teologic gr. cat.

Preţul unui număr 10 fii l

(