Floricultura Id

8/12/2019 Floricultura Id

http://slidepdf.com/reader/full/floricultura-id 1/175

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Prof. univ. dr. Lucia DRAGHIA

2008



1

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile

ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu,

metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor,

tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor

floricole.

Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte,

în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea

se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale

globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în

spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale

care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.)

Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni

de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie laelucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte

zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De

asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi

marketing.

Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să

le cultive din cele mai vechi timpuri.

Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţaomului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă,

fiind adevărate bunuri de larg consum.



2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA

SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de

clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în

cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect

decorativ.

a). După durata ciclului de viaţă:

-

plante anuale;

-

plante bienale;

- plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice.

b). După locul de cultură:

- plante cultivate în câmp;

- plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece.

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care

decorează prin:

-

flori;

-

frunze;

- flori şi frunze;

- fructe;

- port (târâtor, urcător, erect).

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

- pentru flori tăiate;

-

pentru decor în spaţiile verzi: ronduri; rabate; platbande; mozaicurişi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe

verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape);

- pentru decorări interioare;

-

pentru decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

Întrebări de verificare:

1. Care sunt principalele criterii de clasificare a plantelor floricole?

2. Specificaţi particularităţile plantelor floricole clasificate după durata

ciclului de viaţă



3

CAPITOLUL 3

CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂDE FACTORII DE MEDIU

Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina,

temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de

aceşti factori depind de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările

agrotehnice aplicate etc., dar şi de locul de origine al plantelor.

Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară

provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia

lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor

ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante.

3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ

Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi

indirect celelate procese vitale ale plantelor.

Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub

aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al

duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui.

a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza

sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse

între 400 şi 700 nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange,

galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV).

Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii,

iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete.

b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine,

expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc.

Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-

au format, împart plantele floricole în următoarele grupe:

-heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a

fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg

fluxul luminos de care beneficiază ( Papaver, Petunia, Eschscholtzia,

Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.).



4

-sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai

puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să

aibă lumină cu intensitatea de 5000-15000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea

devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială ( Anthurium, Convallaria,

Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ).-mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare

normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică

25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi ( Freesia,

Dianthus, Calendula etc.).

Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie

de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mar i în faza de

răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpulrepausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după

repicat, transplantat, butăşit etc.).

În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă,

culoare verde caracteristică, înflorire bogată.

Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres

exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului

mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau

prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un

factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin

îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi.

Modalităţi de reglare a intensităţii luminii

a) sporirea intensităţii luminii:

-în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea

scheletului de susţinere cu profile reduse; menţinerea curată a sticlei; folosirea

instalaţiilor de iluminat artificial;

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică,

reducerea densităţilor de cultură; distrugerea buruienilor.

b) reducerea intensităţii luminii:

-în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea

jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor

cu sticlă fotoselectivă).



5

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită

sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare

deasupra culturilor.

c) Durata de iluminare

Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian delumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism.

În funcţie de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în

următoarele grupe:

-de zi scurtă (Chrysanthemum, Poinsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia). Sunt plante

care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie

să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. În condiţiile

României, aceste plante cresc vegetativ în timpul verii, şi înfloresc toamna sauiarna. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale, unde durata zilei este

egală sau mai scurtă decât cea a nopţii.

-de zi lungă (Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducţia

florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Sunt

plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină)

şi numai câteva din alte zone climatice.

-neutre sau indiferente (Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa), la care

înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele)

au devenit indiferente prin adaptare, la origine fiind plante de zi lungă (astfel se

explică înflorirea lor mai bună în timpul verii).

Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru

practica floricolă, în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. Se are

în vedere faptul că plantele de zi lungă, cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi

scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timp ce plantele de zi

scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă.

Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate

şi culturile în flux continuu. De exemplu, crizantemele, care reacţionează pozitiv

la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului, prin dirijarea

fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau

acoperirea plantelor cu materiale opace).

Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate

realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea



6

diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata

luminii.

d) Durata de strălucire a soarelui

Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin

durata de strălucire a soarelui. Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale

de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an,

durata medie de strălucire a soarelui variază între 26,5% în lunile decembrie-

ianuarie şi 72,7% în luna august.

3.2.CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ

Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face

posibilă nutriţia plantelor, prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura

plantelor şi se face posibilă absorbţia.

Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi

spaţiu, ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi

condiţionează repartiţia lor geografică.

Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine,

plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice), care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii);

-higrofite, plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată

(Calla,Myosotis palustris);

-mezohigrofite, plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată.

Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de

majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp;

-xerofite, cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului deumiditate (cactuşii de deşert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula etc.).

Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază

(germinaţia seminţelor, creşterea răsadului, înrădăcinarea butaşilor, creşterea şi

alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de

deschidere a florilor, de maturare a seminţelor sau de repaus); vârsta plantelor

(nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantele bolnave se

udă mai puţin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc.



7

Administrarea apei

a)cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de :necesităţile speciei

funcţie de locul de origine, mărimea şi vigoarea plantelor, condiţiile de lumină şi

căldură, anotimp, însuşirile substratului, gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a

aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte aşa încât, aprecierea cantităţii de apă şifrecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. Orientativ, la culturile din

câmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile,

cele xerofite la 5-6 zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu

aprox.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazul plantelor cultivate la ghivece,

udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se

usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar şi numai atât cât să nu

se usuce prea tare pământul. b)calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Cea mai

bună apă pentru udat este apa de ploaie, deoarece nu conţine săruri minerale şi

este aerisită. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de

săruri, iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe

dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se utilizează la udare apa

murdară sau infectată. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conţinut

mare de calciu (apa dură), mai ales la plantele acidofile. Se poate recurge însă la

dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau

prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu, acid

ortofosforic).

Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie

aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece

provoacă putrezirea rădăcinilor, căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea şi

căderea frunzelor. Şi apa prea caldă este dăunătoare, în special pentru plantele

aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută.

c)momentul udării. De preferinţă, plantele de seră se udă dimineaţa, iar

plantele de câmp dimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul şi

în timpul zilei, se va evita stropirea plantelor.

d)modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei, fazei de

vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare.

În practica floricolă, pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei

(cu stropitoarea, cu furtunul, prin infiltraţie sau prin brazde), se recurge şi la alte

metode, care necesită existenţa instalaţiilor speciale:



8

Instalaţii de irigare:

-irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la

presiune mică. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălţimea

dorită. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii prote jate.

-irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare

plantă, printr -un sistem de furtune.

-irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor

floricole din câmp. Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o

rază de acţiune de aproximativ 20 m.

Instalaţii de umidificare a atmosferei ( destinate numai culturilor din sere):

-sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamentecostisitoare, complet automatizate, care produc o dispersare intermitentă de

particule foarte fine de apă. Declanşarea sistemului este comandată de senzori, în

funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele.

-umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul

de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un

ventilator şi dispersată în atmosferă).

De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde

sau cu aspersoare de mare putere. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se

udă cu furtunul, cu sau fără sită (garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltraţie

(gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme, gerbera), prin aspersie fină

(garoafele până la apariţia mugurilor floriferi, cala până la înflorire), prin picurare

şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin intermediul sistemelor de umidificare

a atmosferei.

Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de

jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă

de sus, deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine

repartizate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă, fiind preferată de

plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) şi de

unii cactuşi; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri

minerale la suprafaţa substratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca

apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului, decât, eventual, la

unele plante higrofile. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul

substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea



9

ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă,

pietriş); folosirea ghivecelor “mască”, fără orificii şi cu diametrul mai mare decât

al ghiveciului cu planta, în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent

apă (Cyperus); îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed ( Hedera, Ficus

pumila, Syngonium). Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie

muşchi, mraniţă, folie de polietilenă etc.), umbrirea serelor şi răsadniţelor,

umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări, afânarea solului sau substratului,

combaterea buruienilor etc.

3.3.CERINŢELE FAŢĂ DE AER

În viaţa plantelor,aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol, interesează sub aspectul

conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon.

Oxigenul, ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale

plantelor, trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. La un conţinut de 21%

oxigen în aerul atmosferic, se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară

normal. De asemenea, oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia

rădăcinilor, ci şi a microorganismelor. În funcţie de compoziţia şi structurasolului, cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de

aprox.33%aer din volumul total al solului. De aceea, în condiţiile unei proaste

aerisiri a solului, dezvoltarea rădăcinilor stagnează, hrănirea este defectuoasă,

plantele îşi încetinesc creşterea, iar după un timp chiar pier.

Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să

aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate, tocmai pentru a crea spaţii mari

pentru aer. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare

a solului, distrugerea crustei, curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc.

Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. În aer, o

cantitate de 0,03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare.

Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade

sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0,01%, aşa cum poate creşte de

2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0,15%.

Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2, este folosit în practică

pentru culturile din spaţii protejate. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2

(fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului, precocitatea



10

înfloririi, îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau

inflorescenţelor, tije viguroase, intensificarea coloritului florilor etc.).

Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori:

lumină, temperatură, umiditate, mărimea plantelor.

Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan, butan, propan) şicombustibili lichizi (petrol), degajarea de CO2 din butelii speciale, combustia

alcoolului pur, fermentarea diferitelor materiale.

Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare,

respectiv a prezenţei altor gaze (fluor, clor, hidrogen sulfurat, gaze de eşapament)

sau a unor impurităţi solide (praf, fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea

plantelor, în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. Dintre gazele cu

efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (carestimulează înf lorirea la bromelii, respectiv la mărgăritar).

b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor, la

omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie,

dar poate avea şi efecte negative (îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor,

distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare.

Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la

blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat

frunzelor, de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea

aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere, ridicarea

ramelor de la răsadniţe, deschiderlie frontale şi laterale de la solarii.

Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin

amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite, folosirea

adăposturilor naturale sau artificiale, orientarea rândurilor de plante pe direcţia

vântului dominant.

3.4.CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ

Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în

anumite condiţii de temperatură. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii

faţă de temperatură. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal

reprezintă temperatura optimă.

Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine, de faza de

creştere şi dezvoltare în care se află, de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a

anotimpurilor, precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici.



12

minerală sau sintetică, singure sau în amestec, alese şi pregătite în aşa fel încât să

răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor.

Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de

culturi (culturile hidroponice), substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid

(apă sau soluţii nutritive). Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii

speciilor floricole originare din zonele temperate, cultura acestora făcându-se

afară (în câmp sau în spaţii verzi), dar pe diferite tipuri de sol, în funcţie de

particularităţile sistemului lor radicular:

- pentru soluri grele:nalba de grădină, crizantemele, irişii;

-pentru soluri mijlocii:ochiul boului, salvia;

- pentru soluri uşoare:gladiolele, tuberozele.Plantele floricole cultivate în spaţii protejate, în funcţie de origine şi de

fenofază, au cerinţe diferite faţă de substrat. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se

impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele

necesare unei nutriţii echilibrate, să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate

(pH), să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului.

La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente

(pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice.

Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente,

clasificate după două criterii principale:

a) după provenienţă:

-pământuri horticole (preparate): mraniţă, pământ de ţelină, pământ de

frunze etc.;

-substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă, pământ de

grădină, pământ de frunze etc.;

-substraturi organice de sinteză: styromull, polyuretani etc.;

-substraturi minerale naturale: nisip, pietriş;

-substraturi minerale tratate: perlit, vermiculit, vată minerală etc.;

b) după modul de utilizare în amestecuri:

-de bază: mraniţă; pământ de ţelină; pământ de răsadniţă; pământ de grădină;

-speciale: turbă; pământ de frunze; pământ de pădure; pământ de ericacee;

pământ de ferigi; pământ de lemn putred; pământ de scorbură; compost; rumeguş

şi talaş;



14

În ultima vreme, se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile

standard” (substraturi universale, substraturi unitare), mai puţin costisitoare, uşor

de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. Ele au

rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor, cu capacitate bună de

tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. Seutilizează pe scară largă în Anglia, Elveţia, Germania, Olanda, Franţa, S.U.A.,

reţetele fiind variate. De exemplu, în Anglia se folosesc amestecuri constituite din

ţelină de gazon, turbă, nisip grosier, la care se adaugă răzătură de coarne, sulfat de

potasiu, superfosfat, pulbere de cretă (sau sulf). În Elveţia, amestecurile standard

sunt alcătuite din turbă neagră, turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi

perlit. La acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase, răzătură de coarne şi

îngrăşăminte chimice. În Franţa, reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale, sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin), sau

Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin).

Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de

îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de

îngrăşăminte întreagă, la care se adaugă cantităţi suplimentare, prin fertilizări

faziale).

Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosir ea aproape

integrală a turbei ca substrat, cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod

corespunzător.

Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură, interesează

îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive.

Reacţia substratului

Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta

ca un acid sau ca o bază, respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi

se măsoară printr -un indice numit pH, care exprimă conţinutul în ioni liberi de

hidrogen într-o soluţie de sol.

Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3,5 şi 8,5.

Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6,9-7,2) sau uşor acide

(pH=5,9-6-8). Altele, dimpotrivă, preferă o aciditate sau o alcalinitate mai

accentuată. După preferinţele faţă de reacţia substratului, plantele pot fi:

-acidofile, care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5,5

(azalea, bromelii, camelia);



15

-calcifile, care tolerează substraturi cu pH>7,5 (Gipsophylla, Digitalis,

Alternanthera).

Surse de aciditate din sol:apa din sol; apa încărcată cu CO2; îngrăşămintele

chimice (sulfat de amoniu, clorura de amoniu, azotatul de amoniu); ploile acide;

formele reduse de Fe, Mn, S; humusul din sol etc. Când substratul se acidifică, lasuprafaţa lui se formează un muşchi verde, iar pe suprafaţa vasului apar pete

verzi-cenuşii.

Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul

de calciu, amendamentele calcaroase, sulfatul de potasiu, sulfatul de magneziu);

apa freatică încărcată cu săruri solubile; apa de udare bogată în calciu. Când

substratul se modifică spre alcalin, la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete

albicioase.Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea

corectă a îngrăşămintelor, a componentelor substratului de cultură sau prin

utilizarea unor substanţe chimice:

- pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-

60 g/m2 (sau 350 g/m3); udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. Menţinerea unui

pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de

pământ, fertilizarea cu îngrăşăminte acide.

-pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1,5-2 t/ha pe

soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele); adaosul de praf de cretă în

amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2).

Îngrăşămintele şi fertilizarea

Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă,

dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la

plantele floricole.

Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie, vârsta

plantelor şi faza de vegetaţie, ritmul de creştere, organele decorative, anotimp,

calităţile fizico-chimice ale substratului, specia cultivată anterior etc.

Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În

cantităţi mari sunt absorbite azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful,

cunoscute şi sub denumirea de macroelemente, iar în cantităţi mai mici fierul,

zincul, manganul, borul, cuprul, molibdenul (microelemente).

Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv, precum şi raportul

necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar



16

viaţa plantei. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere, apariţia unor

pete caracteristice şi necroze pe frunze, căderea bobocilor floriferi şi a florilor,

deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor, putrezirea rădăcinilor etc.

La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor,

stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente, forma de aplicare aîngrăşămintelor. De asemenea, se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează

numai plantele sănătoase; nu se fertilizează plantele aflate în repaus, ţinute în

condiţii de temperaturi scăzute, imediat după repicat, plantat sau transplantat şi

după înflorire; îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.

Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură:

-organice

- naturale: gunoi de grajd,mraniţă, urină şi must de gunoi de grajd, gunoide păsări şi must de gunoi de păsări, composturi, turbă, îngrăşăminte verzi;

- industriale (din reziduuri): făină de sânge, făină de oase, făină de carne,

făină de peşte, făină de coarne şi copite ;

-minerale - clasificate după:

- numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi

complexe;

- modul de condiţionare: solide (cristale, pulberi, granule, tablete,

batoane), lichide şi sub formă de suspensii;

- modul de acţiune: radiculare, extraradiculare.

Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp

Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea

de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. Dacă sunt asociate cu

cele minerale, dozele se reduc cu 20-40%. La plantele anuale se pot aplica 40-60

kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K 2O, iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150

kg/ha K 2O. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna, 1/2 primăvara şi

restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha).

Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie, în

funcţie de specie şi fenofază. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai

reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte.

Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa

solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. Doze

orientative(pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu, 10-15 g superfosfat,5-6 g sare



18

extraradicular, se folsesc concentraţii foarte mici, după care se face spălarea

frunzelor cu apă curată.

Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu

îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote,

Basacote, Hormonutral), care eliberează lent (3-9 luni) elementele minerale;introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului;

folosirea soluţiilor concentrate, existente în comerţ sub formă de flacoane;

fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într -o vană în care se

vehiculează soluţia de îngrăşăminte, până când soluţia pătrunde în substratul din

ghivece).

Fertilizările organice, cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui, sau

cu must de gunoi de pasăre, sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivateîn apartamente, datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. Se pot aplica însă în

timpul verii, când plantele sunt scoase afară (în grădini, pe terasae etc.).

Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de

pământ. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante, cantitatea de soluţie variază între

100-500 ml , în funcţie de mărimea ghiveciului.

Rezumat

Principalii factori ecologici care inf luenţează viaţa plantelor sunt. lumina,

temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă

de aceşti factori depind de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările

agrotehnice aplicate, locul de origine al plantelor.

Cerinţele faţă de lumină. Lumina, ca factor ecologic interesează după:

- compoziţie spectrală;

- intensitate;

- durata de iluminare

Cerinţele faţă de apă. Reguli privind administrarea apei la plantele

floricole:

- cantitatea şi frecvenţa udărilor;

- calitatea apei de udare;

- momentul udării;

- modalităţi de udare.



19

Cerinţele faţă de aer:

- compoziţia aerului atmosferic şi a aerului din sol (O2, CO2);

- mişcarea aerului.

Cerinţe faţă de temperatură:

- clasificarea plantelor după locul de origine;- factori care influenţează cerinţele faţă de temperatură.

Cerinţe faţă de substratul de cultură:

- tipuri de substrat (după provenienţă şi mod de utilizare);

- amestecurile de pământ;

- reacţia solului (substratului);

- îngrăşămintele şi fertilizarea.

Întrebări de verificare

1. Clasificarea plantele floricole după cerinţele faţă de intensitatea şi

durata de iluminare.

2. Modul de administrare a apei la plantele floricole.

3. Clasificarea plantelor floricole după cerinţele faţă de temperatură.

4. Alcătuirea amestecurilor de pământ.

5. Fertilizarea plantelor cultivate în câmp, în solul serei şi la ghivece.

Temă referat

Lumina şi apa – factori de vegetaţie pentru plantele floricole.



20

CAPITOLUL 4

ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE

4.1. Înmulţirea prin seminţe

Înmulţirea pe cale sexuată, bazată pe utilizarea seminţelor ca material

biologic, are o largă utilizare în practica floricolă, cu precădere la speciile

cultivate în câmp, din grupa anualelor şi bienalelor, uneori şi perene, care

fructifică şi produc seminţe viabile. Metoda este oarecum limitată pentru speciile

cultivate în spaţii protejate, fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc

seminţe sau au seminţe sterile, fie datorită avantajelor de ordin economic şiornamental pe care le oferă metodele vegetative.

Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi

dezavantaje.

Avantaje : este o metodă rapidă şi relativ simplă;dă posibilitatea încrucişării

plantelor şi obţinerii de soiuri noi;de la o plantă se obţine, în general, un număr

mare de seminţe;spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă,

seminţele ocupă un spaţiu mic, pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadămult mai îndelungată,chiar şi peste 10-20 ani;limitează transmiterea bolilor

criptogamice şi virozelor.

Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor

plantei-mamă;menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor

iniţiale;plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin

metode vegetative;seminţele mici şi foarte mici, tipice multor specii floricole,

îngreunează condiţionarea, sortarea şi chiar recunoaşterea lor.

4.1.1. Producerea seminţelor de flori

Ca regulă generală, procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase,

sănătoase, cu valoare biologică şi decorativă superioară.

Cul tur il e semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de

calitate, necesare sectorului de producţie.

Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor

tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor

verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii.



21

Recoltarea, condiţionarea, sortarea şi păstrarea seminţelor

Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate.

Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate

deplină, când fructele sunt bine coapte, iar seminţele au ajuns la maturitate

fiziologică ( Alyssum, Begonia, Callistephus, Calendula, Delphinium, Dianthus,

Lobelia etc.).

La speciile cu fructe dehiscente (păstăi, capsule) se recurge la recoltarea

fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben), seminţele

fiind lăsate o perioadă de timp în fruct, pentru a-şi desăvârşi maturarea.

Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens, Portulaca, Viola,

Petunia, Antirrhinum etc. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate

particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere, nu

justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor, de aceea, frecvent se

recurge la recoltarea manuală. În plus, recoltarea manuală este singura metodă ce

poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată

a seminţelor de pe plantă ( Nicotiana alata, Petunia hybrida, Salvia splendens,

Callistephus chinensis, Verbena hybrida, Portulaca grandiflora etc.)

La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia, Delphinium),

recoltarea se face într-o singură etapă, prin tăierea plantelor în întregime sau

numai a tijelor florifere. În astfel de situaţii, lucrarea se poate executa şi

mecanizat.

Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. De exemplu, la

speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate, se poate recurge la

scuturarea pe prelate aşezate sub plante ( Alyssum, Lobelia, Portulaca, Viola).

Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare, când se

urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe, nu este exclusă nici folosirea unor

cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor.

Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie, preferându-se

timpul uscat, către mi jlocul zilei.

Condiţionarea şi sortarea seminţelor

După recoltare, înainte de a fi depozitate sau semănate, fructele sau

seminţele trebuie prelucrate diferenţiat, în funcţie de morfologia speciilor floricole

cu fructe uscate, condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed:

• definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă;



22

• uscarea (zvântarea) fructelor, din care urmează să se extragă

seminţele;

• extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea, frecarea,

baterea uşoară a fructelor etc.;

•

curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) deresturile de plante şi alte impurităţi. Se face după caz, prin vânturare

manuală sau mecanică, cernere pe site alese corespunzător mărimii

seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi

prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile

uşoare şi seminţele seci, pe baza diferenţei de densitate), dar metoda

prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor.

Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinereaunei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. Trierea se face prin trecerea

succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). În

funcţie de cantitatea de seminţe, lucrarea se execută normal sau mecanizat cu

ajutorul selectoarelor.

Depozitarea şi păstrarea seminţelor

Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de

păstrare, considerată a fi, la majoritatea speciilor, de 8-12%, apoi se ambalează în

saci, pungi, cutii etc. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se

înregistrează specia, soiul, anul recoltării, cantitatea, categoria biologică,

producătorul. Ambalajele ermetic închise, confecţionate din sticlă, materiale

sintetice, metal etc., se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a

seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%).

Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea

facultăţii lor germinative la valori optime. În general, se recomandă păstrarea

seminţelor în spaţii bine aerisite, cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-

65%.

4.1.2.Semănatul

Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat,în funcţie de

particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor, de tehnologia folosită la

înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea

plantelor obţinute.

1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii

protejate.



23

a) semănatul în câmp se face:

• direct la loc definitiv, posibil la plantele care nu suportă

transplantarea ( Delphinium, Eschscholtzia, Papaver, Lupinus,

Gypsophilla, Nigella); la plantele care au perioadă scurtă de

vegetaţie ( Matthiola bicormis, Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis, Tagetes ssp.,

Alyssum maritimum);

• pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri), folosit pentru speciile

bienale (Viola x hybrida, Bellis perenis, Myosotis alpestris etc.) şi a

unor perene ( Physostegia virginiana, Rudbeckia ssp.) care se

seamănă la sfârşitul primăverii şi vara.

b) semănatul în spaţii protejate (sere, solarii, răsadniţe) este folosit în scopulobţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie ( Begonia

semperflorens, Lobelia erinus, Salvia splendens), la speciile pretenţioase la

căldură ( Petunia x hybrida, Verbena hybrida, Celosia, Zinnia elegans), la unele

plante de seră care se înmulţesc prin seminţe ( Asparagus, Cineria hybrida,

Calceolaria hybrida, Cyclamen persicum etc.).Metoda este considerată facultativă

în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar, din diferite motive, se

impune producerea răsadului (sămânţă puţină, soiuri valoroase, respectarea unei

anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor, realizarea amenajărilor speciale din

spaţiile verzi etc.).

2) Epocile de semănat , cu perioadele din an pe care le reprezintă, corelate

cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii, sunt prezentate în tabelul

4.1.

3) Lucrările premergătoare semănatului

A. Pregătirea spaţiilor, recipientelor şi substraturilor

În sere:

a) pregătirea recipientelor (lădiţe, ghivece, cutii de plastic etc.):

• curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.(scufundarea 12-24

ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%);

• asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi

aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1,0-2,0 cm nisip

grosier,pietriş;

b) pregătirea substratului:



24

• prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.:pământ de

frunze, turbă şi nisip 1:1:1),cernute în prealabil şi omogenizate după

amestecare;

• dezinfectarea chimică sau termică a amestecului;

•

aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la2/3 din înălţimea vasului, se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec

cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor;

• marcarea rândurilor,cu marcatoare sau cu rigle,la distanţe

corespunzătoare mărimii seminţelor: 1,5-2 cm la seminţele mici, 2-3

cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari.

În răsadniţe

a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocom bustibilului (aşezarea în platforme de încălzire

timp de 1-2 săptămâni);

• amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm);

• aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.

b) pregătirea substratului

• prepararea şi dezinfectarea amestecurilor (similare celor din sere);

•

introducerea substratului în răsadniţe,(la 3-4 zile de la instalareatocurilor),în strat de 10-12 cm, completat la suprafaţă cu 2-3 cm

amestec fin şi tasat uşor;

• marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm.

*Când se folosesc răsadniţe reci, lucrările se reduc la instalarea tocurilor,

acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului.

În solar i i

a) pregătirea solariilor :• instalarea scheletului şi acoperirea solariilor :

b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe.

În câmp

a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări,atât pentru

semănături făcute la loc definitiv, cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor, cât şi

pentru cele destinate repicării răsadurilor. Curăţirea, nivelarea, mobilizarea şi

mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.Dacă se seamănă direct, se

completează cu lucrări de fertilizare , erbicidare, modelare, conform tehnologiei

de cultură a speciei respective.



25

Tabelul 4.1.Epoci de semănat pentru speciile floricole

Nr.crt.

EpocaPerioad

aLocul desemănat

Exemple (grupe de plante, specii)

1 Iarnă XII-I sere

Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”, Begonia semperflorens, Salvia splendens;Plante cultivate la ghivece: Begonia x

tuberhybrida;Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate)

2

P r i m ă v a r ă

T i m p u r i e

II serePlante anuale: Lobelia erinus, Ageratummexicanum, Matthiola incana, Petunia hybrida,Cobaea scandens, Statice sinuata.

III

sere,răsadniţeîncălzite

Plante anuale: Alyssum maritimum, Celosia sp.,

Phlox drumondii, Callistephus chinensis, Nicotianaalata, Verbena hybrida, Zinnia elegans, Acroclinium

roseum, Gomphrena globosa, Ammobium alatum,Calendula officinalis, Gazania splendens, Tagetes

sp.;

Plante perene: Cineraria maritima, Phlox paniculata, Rudbeckia sp., Physostegia virginiana,

Statice sp. câmp

(direct)Plante anuale: Eschscholtzia californica, Nigelladamascena, Delphinium ajacis, Alyssum maritimum.

t â r z i e

IV-V

răsadniţereci

Plante perene: Campanula carpatica,

Chrysanthemum leucanthemum.

câmp(direct)

Plante anuale: Calendula officinalis, Impatiens

balsamina, Lathyrus odoratus, Tagetes sp., Dahliavariabilis, Tropaeolum majus, Cosmos sp.,Centaurea sp., Mirabilis jalapa, Amaranthus sp.,

Dimorphoteca aurantiaca;

Planta perene: Lupinus polyphylus, Papaverorientale, Phlox paniculata;

Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida.

3 Vară

sf. V-VI

serePlante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida;

Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida,

Calceolaria hybrida.

răsadniţe, straturiîn câmp

Plante bienale: Campanula medium, Dianthusbarbatus;

Plante perene: Delphinium hybridum, Papaverorientale, Rudbeckia sp.

VI-VII

răsadniţe, straturi

în câmp

Plante bienale: Bellis perennis, Myosotis alpestris,

Althaea rosea, Lunaria biennis, Viola hybrida.

SerePlante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum,Cineraria hybrida, Siningia sp.

4 Toamnă IX-Xcâmp

(direct)

Plante anuale: Calendula officinalis, Nigella

damascena, Alyssum maritimum, Eschscholtziacalifornica;

Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver

orientale. sere Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum.

b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru

producer ea răsadurilor şi include mai multe operaţii:

• delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru

poteci de 40-50;



26

• aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor , fin cerut;la suprafaţă;

• tasarea uşoară a stratului ;

• marcarea rândurilor (dacă este cazul);

• instalarea suporţilor pentru umbrare.

B. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi

uniformitatea germinaţiei, rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, să prevină

transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc.

În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit, tratamentele

pot fi obligatorii şi facultative:

a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele:

•

dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şidăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice.

Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. După mărime, seminţele pot fi

supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire).

Pentru a evita pierderile, seminţelor mici şi foarte mici li se aplică, de

regulă, tratamentele pe cale uscată, amestecându-le omogen cu produse sub formă

de pulberi (Captan, Thiuran, Germisan, Zineb etc.), în proporţie de 2-4 g produs/1

kg seminţe, până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. Seminţele mijlocii, mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă,

scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30

minute; permanganat de potasiu 1-1,5% timp de 15 minute; sulfat de cupru 0,5%

timp de 10 minute.

Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a

germinaţie. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-

530C, iar la sfârşit, într -un vas cu apă rece.

• amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă, nisip) care să ajute la

distribuirea uniformă a seminţelor, se consideră tratament

obligatoriu, numai pentru seminţele mici şi foarte mici ( Begonia,

Lobelia, Petunia, Nicotiana). Amestecul se face în raport de 1 parte

seminţe la 8-10 părţi pulberi.

b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai

seminţelor caracterizate prin tegument dur, răsărire neuniformă, procent mic de

germinaţie etc. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia:



27

• stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau

turbă a seminţelor cu tegument dur şi care, în condiţii obişnuite,

răsar după 1-2 ani de la semănat ( Dicentra, Gentiana);

• umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil

(Cyclamen, Asparagus, Freesia) sau deshidratate după păstrare.Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se

lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24 - 48 ore). Apa se

menţine la temperatura camerei, sau se încălzeşte uşor, 25-30°C.

Pentru durate mai lungi de umectare, este obligatoriu ca apa să fie

schimbată zilnic.

• degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu

tegumentul dur (Canna, palmieri). Se recurge la diferite procedeecare să slăbească rezistenţa tegumentului: mecanice ( pilirea şi

incizarea tegumentului, frecarea seminţelor cu nisip grosier etc).;

chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi);

hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în

apă rece şi invers).

• hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare

sintetice (acid indolil acetic, acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante),cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea

ulterioară a plantelor.

Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete,cu

izotopi radioactivi, tratamente electromagnetice (de ex. cu apă tratată magnetic)

etc.

4) Semănatul propriu-zis

Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul

unde se seamănă. Se execută, manual şi f oarte rar mecanizat.

Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri:

• prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici, la lădiţe,

în ghivece sau în răsadniţe ( Begonia semperflorens, Lobelia erinus,

Portulaca grandiflora, Antirrhinum majus, Cineraria hybrida etc.).

Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci,când se produce

răsad pe straturi ( Bellis perennis, Viola hybrida, Antirrhinum majus,

Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru



28

formare de grupuri sau masive ( Alyssum martimum, Amaranthus sp.,

Nigella damescena, Papaver sp., Eschischoltzia californica).

• în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii, prin distribuirea lor

în şănţuleţe paralele şi echidistante. Se foloseşte atât pentru

semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum,

Zinnia elegans, Impatiens balsamina, Cosmos bipinatus etc.);

• în cuiburi, practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari, care

nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp, la loc definitv sau

la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează

producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus, Ipomaea sp.,

Dolichos lablab, Lathyrus odoratus).

Semănatul mecanizat se face numai în câmp, la culturile care ocupăsuprafeţe mari, înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe

sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob.Se folosesc semănători de

tip SUP-21, SUP-29, Saxonia.

Norme de semănat

Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de

valoarea culturală a seminţelor, de locul şi metoda de semănat, de mărimea

seminţelor, de epoca de semănat. Se ţine cont, de asemenea, dacă răsadurile se

repică sau nu.

Pentru semănatul la lădiţe, practicat cel mai mult în floricultură, cantităţile

orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea

seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici ( Begonia, Lobelia, Antirrhinum,

Petunia) cca. 3-4 g/m2;la seminţele mijlocii (Callistephus, Dianthus, Matthiola)

cca. 15-20 g/m2, iar la cele mari ( Zinnia, Tagetes),aprox.30-40 g/m2.

La semănături făcute în câmp, cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-

30%.

Adâncimea de semănat

Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea

seminţelor.De asemenea, în cazul semănăturilor făcute în câmp, se ţine cont şi de

tipul de sol şi epoca de semănat.

Ca regulă generală, se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de

2-3 ori diametrul seminţelor. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la

lumină ( Begonia) se seamănă la suprafaţă.



30

se umbresc. După aceea, temperatura poate fi coborâtă cu câteva grade, iar

umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. Se udă moderat şi se fac

tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0,2%,

Dithane M-45 0,15% etc., amestec cu Fernos 0,05%, Decis 0,1% etc.).

Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere, deasupra a2-4 noduri, atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia,

petunia, ageratum etc.).

b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii

Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare, plivirea buruienilor,

tratamente fitosanitare, aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor, ridicarea

pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii), umbrirea, rărirea, ciupirea.

În aceste spaţii, se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şirozătoarelor, cu momeli toxice (Vofatox, Lindatox, fosfură de zinc).

c) Îngrijirea semănăturilor din câmp

În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin

aspersiune, menţinând pământul permanent reavăn; se plivesc buruienile şi se

sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri; se răresc plantele (dacă este cazul),

asigurând densitatea prevăzută de tehnologie; se fac tratamente de prevenire şi

combatere a bolilor şi dăunătorilor.

La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere

aproximativ aceleaşi lucrări. În plus, se va asigura umbrirea semănăturilor făcute

în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp,în răsadniţe

sau în solarii).

4.2. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ

Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi, pornind de la anumite organe vegetative

specializate (bulbi, tuberobulbi, rizomi etc.) sau porţiuni ale acestora, de la

fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule.

Numeroase specii f loricole se înmulţesc frecvent vegetativ, datorită unor

avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor

plantelor mamă, eliminând orice cauză a variabilităţii;reprezintă singura

posibilitate de înmulţire a unor plante care, din diferite cauze, nu producseminţe;înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe, atunci când seminţele



31

germinează sau au un procent ridicat de sterilitate;permite obţinerea de plante

mature într-o perioadă redusă;plantele obţinute prin metode vegetative ajung să

înflorească într -un timp mai scurt;materialul obţinut este omogen şi identic cu

plantele-mamă din care provine.face posibilă combinarea între specii şi genuri

(prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplareinteresante din punct de vedere ornamental.

Pe lângă avantaje, metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi

dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor;permit obţinerea unui număr mai

redus de descendenţi;păstrarea materialului vegetativ, în condiţii care să-i menţină

viabilitatea, este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru

seminţe (ocupă spaţii mari, necesită condiţii speciale de mediu etc.).

Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate, stoloni, drajoni, muguri adventivi), cât şi artificial, prin metode care

necesită intervenţia omului (butaşi, divizarea plantelor, altoire, culturi de celule şi

ţesuturi).

4.2.1. Înmulţirea prin butaşi

Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole

deoarece este uşor de aplicat, se poate executa aproape tot timpul anului, nu

impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dărezultate foarte bune la un număr mare de specii.

Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini, lăstari,

frunze, rădăcini), fasonate într -un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii

optime de lumină, temperatură, umiditate, în scopul regenerării de plante noi.

Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când

porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini

adventive, ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilorindivizi. De ex., la ficus, butaşul de frunză neînsoţit de porţiune de ramură cu

mugure axilar, nu formează decât rădăcini adventive, fără să refacă partea aeriană.

Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la

ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. La anuale şi bienale

butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire ( Ageratum mexicanum,

Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială ( Iresine sp.,

Alternanthera sp.).Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru:



32

1) Aleg erea şi pregătirea plantelor mamă

Se aleg plantele mature, sănătoase, viguroase, tipice speciei (soiului) şi cu

calităţi decorative deosebite.

Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este

mai tânără, este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelorspeciei şi este corect fertilizată. La speciile floricole cultivate în câmp, butaşii se

recoltează în perioada de vegetaţie, direct de la plantele din cultură sau se folosesc

plante mamă pregătite după una din următoarele metode:

a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie, se

trec toamna la ghivece, se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin

iarna în sere temperate. În februarie-martie, din lăstarii formaţi se confecţionează

butaşi. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp, se pun la

înrădăcinat, iar după înrădăcinare se trec la ghivece, constituindu-se ca viitoare

plante mamă. Ca şi în scopul precedent, se ţin la iernat în sere temperate şi se

butăşesc în februarie-martie.

2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor

În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi, clasificaţi după

mai multe criterii:

a) după organul din care provin:

- butaşi de tulpini (de lăstari), confecţionaţi atât din porţiunea de vârf

(Chrysantemum sp., Dainthus sp., Fuchsia x hybrida), cât şi din

tronsoane de tulpină ( Ficus sp., Colocasia esculenta, Philodendron sp.,

Monstera deliciosa, Pelargonium sp. etc.);

- butaşi de frunze, reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha,

Peperonia sp., Sedum sp., Crosula arborescens etc.) sau fragmente de

frunze (Sansevieria trifasciata, Begonia x rex);

- butaşi de rădăcină, rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile

care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini ( Dicentra

spectabilis, Paeonia orientale, Syringa vulgaris, Aralia sp.).

b) după gradul de maturare a ţesuturilor:

- butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole);

- butaşi semilignificaţi (butaşi de vară), utilizaţi mai mult la speciile

arbustive ( Nerium oleander, Hibiscus rosa – sinensis, Ficus elastica);

- butaşi lignificaţi (Clerodendron sp.).



33

c) după epoca de butăşire:

- butaşi de primăvară (martie-mai), confecţionaţi la cele mai mult specii

floricole;

- butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi);

-

butaşi de iarnă, preferaţi în cazul plantelor cu latex ( Euphorbiaceae,

Ficus sp.).

Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului, cu condiţia ca planta

mamă să fie în vegetaţie, dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. De

asemenea, butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii,

cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme, iar cei de rădăcină, în timpul perioadei

de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna).

În funcţie de clasificarea prezentată, butaşii se vor recolta într -o anumită perioadă din an, prelevând anumite organe sau părţi de organe, caracteristice

fiecărei specii.

Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi.

Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului,

tăietura bazală făcându-se la 0,1-0,3 cm sub nod, sau chiar pe nod (fig. 1.a).

Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri, în funcţie de lungimea

internodiilor (fig. 1.b).

Fig. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf; b – butaş de tulpină; c – butaş de frunză( Begonia rex);d – butaş din porţiune defrunză (Sansevieria

trifasciata)

Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf, iar la partea superioară se

taie la 0,5 cm deasupra ultimului nod. În majoritatea cazurilor, porţiunile de

tulpină sunt însoţite şi de frunze. Sunt însă şi excepţii, cum este cazul butaşilor de

colocasia, monstera, filodendron, la care butaşii de tulpină apar sub forma unor

rondele cu cel puţin un mugure viabil.

Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde:

îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în

substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe

butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. La speciile cu frunze mari,



34

coriacee (ficus), reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi

nu prin tăierea limbului foliar. De asemenea, se evită secţionarea limbului la

speciile cu frunze suculente (Crassulacee).

Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus, euforbia), înainte de a fi trecuţi la

înrădăcinat, se ţin în apă caldă (35-40°C), timp de câteva minute, pentru cascurgerile de latex să fie oprite, evitând coagularea şi obturarea vaselor

conducătoare.

Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare, una sau mai multe

zile, atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în

substratul de înrădăcinare.

La butaşii din frunze, când se folosesc frunze întregi, peţiolul se reduce la

2-3 cm (fig. 1.c).Dacă se utilizează fragmente de frunze, fasonarea butaşilor se face diferit.

Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară, la punctele de

ramificare a nervurilor. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-

7 cm, respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. 1.d).

Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-

10 cm lungime. Rădăcinile secundare se scurtează la 0,5-1 cm.

Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi, după fasonare este indicată

protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal.

Stimularea înrădăcinării butaşilor, la speciile care înrădăcinează greu şi cu

procent mare de pierderi, se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de

tipul acizilor: betaindolilacetic (A.I.A.), betaindolilbutiric (A.I.B.) şi

alfanaftilacetic (A.N.A.), sau a unor produse comerciale (Radistim, Rizopon,

Calux, etc.).

3) Înrădăcinarea butaşilor

Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi

de dirijare a factorilor de mediu. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu

instalaţii speciale de încălzire, udare, reglare a luminii etc. Se pot folosi însă şi

răsadniţele, atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase.

Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor, cu granulaţie suficient de

mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie, să aibă capacitate bună de

reţinere a apei, să fie steril. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale,

cum ar fi: nisipul, perlitul, turba, styromulul



35

La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi, substraturile solide pot

fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru,

ficus, tradescanţia, muşcate, trandafir chinezesc, violete africane etc.).

Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică,

la adâncimea de 1-2 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Butaşii de tulpinăsub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. Butaşii de Begonia rex

rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat, iar

deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa

la substrat. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică, la adâncimea de

2-3 cm.

După plantare, butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare,

prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante, atât în substrat cât şi înatmosferă, a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei, aerisire şi

lumină corespunzătoare.

4.2.2. Înmulţirea prin organe subterane

Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative

metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la

înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor.

Deşi geofitele sunt considerate plante perene, totuşi, provenienţa lor dinzone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat

temperat din ţara noastră, aşa încât, unele dintre ele, caracterizate prin rezistenţă

mare, pot ierna în câmp (geofite rustice), în timp ce altele, dimpotrivă, necesită

protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante

pentru interioare.

Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai

multe categorii:a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte, cu noduri apropiate), lipsite de

clorofilă, care cresc în sol în poziţie orizontală, mai rar verticală. La nivelul

nodurilor prezintă rădăcini adventive, frunze transformate în solzi şi muguri

situaţi la axila solzilor.

Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12

cm lungime, prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili.

Operaţia se face în perioada de repaus, înainte de plantare.



36

Specii floricole cu rizomi: Iris germanica, Zantedeschia aethiopica,

Canna indica, Convallaria majalis.

b) Bulbii sunt tulpini aplatizate, cu aspect de disc, alcătuite din noduri

foarte apropiate. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive, iar

pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri, din care seformează tulpinile aeriene.

Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la

exterior) se pot acoperi total, formând bulbi tunicaţi ( Hyacinthus orientalis,

Narcissus sp., Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial, dând naştere la bulbi

solzoşi ( Lilium candidum, Lilium regale).

Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi

(bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili, floriferi, după 2-4 ani.După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într -un sezon de

vegetaţie, bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise, zambile etc.).

c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui

stolon subter an, de aceea, în secţiune, tuberculul apare ca o masă compactă de

substanţe de rezervă. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici

adâncimi, la axila unor frunze reduse.

Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. La înmulţire se

f olosesc tuberculii ca atare, sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin

un mugure.

d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi

(partea centrală tuberizată, prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze

pergamentoase la exterior, cu rol de protecţie).

Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă, în perioada de vegetaţie, tulpinile

aeriene florifere. Tuberobulbi se consumă în fiecare an, dar se reînnoiesc cu

tuberobulbii noi, rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene.

Astfel, la sfârşitul sezonului de vegetaţie, se vor găsi în sol resturi ale

tuberobulbului mamă consumat, tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui

vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii), care devin

floriferi după 1-3 ani.

Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale, Freesia x hybrida,

Gladiolus hybridum etc.

O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran

rezultat din îngroşarea axei hipocotile, cu aspectul unui tubercul, motiv pentru



38

Fig. 3 – Bulbi tunicaţi de

de bulbi noi formaţi dintr -un bulb-mamă) variază între 1 şi 15, în funcţie de soi şi

condiţiile de cultură.

În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm), consideraţi

floriferi în anul următor, se formează şi 3-5 bulbili, cu diametrul sub 2 cm şi

floriferi după 2-3 ani.Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie), când 2/3 din frunze (70-80%)

s-au uscat. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să

favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a

lunii august) se menţine la aproximativ 20°C, iar în perioada rămasă până la

plantare, poate fi coborâtă la 9°C.

Se plantează în câmp toamna, cu cel puţin două săptămâni înainte de

îngheţ (septembrie-noiembrie), la adâncimea de 8-12 cm, în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere.

Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani.

2) Narcissus poeticus (narcisa)

Prezintă bulbi tunicaţi, piriformi, acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii.

Sunt bulbi multianuali, cu durata de viaţă de 3-5

ani, formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase

care se consumă parţial într -un sezon de vegetaţie.

În jurul bulbului mamă se formează aproximativ

1-3 bulbi, care ajung să înflorească după 1-3 ani

(fig. 3).

La fel ca şi în cazul lalelor, bulbii se

recoltează vara, după uscarea frunzelor şi se trec

la păstrare până toamna, când se plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă,

bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani, iar pe durata păstrării, temperatura

se menţine apropiată de 9°C, deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe

mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor.

Adâncimea de plantare este de 10-15 cm.

3) Hyacinthus orientali s (zambila)

Are bulbul tunicat, sferic sau uşor turtit, acoperit cu frunze membranoase

lucioase, diferit colorate (alb-gălbui, alb-cenuşiu, violacei-purpurii) (fig. 4).



39

Fig. 4 – Bulbi tunicaţi deHyacinthus orientalis

Fig. 5 – Bulbi solzoşi de Li lium candidum

Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui

bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Are un

coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe

ori, se intervine asupra bulbului mamă cu diferite

operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi(incizarea în cruce sau excavarea discului).

Bulbilii zambilelor se scot vara, în mai-iunie

(la intervale de 3-4 ani), se depozitează la 20-25°C

şi plantează în câmp toamna (septembrie-

octombrie), la adâncimea de 10-15 cm.

4) L il ium candidum (crinul alb)

Prezintă bulbi mari, cu solzi cărnoşi, alb-gălbui. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul

bulbului-mamă, din mugurii situaţi la baza solzilor

(fig. 5).

Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai

prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de

repaus, ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii,

detaşaţi din bulb, cu o mică porţiune de disc.

Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de

2-3 săptămâni în depozite. Adâncimea de plantare este de 15-20 cm.

5) L il ium regale (crin imperial)

Are bulb asemănător celui de L. candidum, dar mai viguros şi colorat în

roşu-violaceu.

Înmulţirea se face toamna (octombrie), când bulbii se recoltează, se separă

şi se plantează la 15-20 cm adâncime.

6) I ri s germanica (stânjenel)

Specie cu rizomi groşi, ramificaţi, cărnoşi, de culoare alb-murdar (fig. 6).

Fig. 6 – Rizomi deI ri s germanica



40

Fig. 8 – Rizomi de Canna indica

Fig. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahli a hybrida

Pentru înmulţirea vegetativă, rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna

(septembrie-octombrie), se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri

viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat, la 8-10 cm adâncime.

Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite, lipsite de muguri.

Lucrarea poate fi făcută şi primăvara, dar foarte devreme, înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor.

7) Convallaria majali s (lăcrămioare)

Planta formează rizomi transanţi, ramificaţi, cu lungimea de 10-25 cm

(fig. 7).

Fig. 7 – Rizomi de

Convallariamajalis

Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor, înflorirea

abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii de 1-2 ani fie nu

înfloresc, fie formează inflorescenţe mici.

La interval de 4-5 ani, rizomii se scot, se fragmentează sau se despart şi se

replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. Lucrarea este indicat să se facăvara, în august.

B. Geofite semirustice

1) Canna indica (cana, trestie

indiană)

Prezintă în sol rizomi cu creştere

orizontală, cărnoşi, cu internodii mari şi

muguri terminali viguroşi, de culoare roşie-

purpurie (fig. 8).

Toamna, după căderea primelor

brume (octombrie), tulpinile aeriene se taie

la 10-15 cm de la nivelul solului, se scot

rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se

depozitează în adăposturi cu temperaturi de

4-9°C. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în

depozite se completează cu nisip sau turbă,

pentru ca r izomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi.



41

Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp.

Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului, scos din

depozite în februarie-martie, plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care

să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). Plantele forţate

se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. Indiferent de varianta de cultură adoptată, rizomii scoşi de la păstrare se

curăţă de pământ şi de resturile uscate, se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri,

iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal.

2) Dahl ia x hortensis (dalia)

Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate, alungite,

de culoare cenuşie (fig. 9).

În octombrie, după primele geruri uşoare, rădăcinile, tuberizate serecoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în

nisip sau turbă, la temperaturi de 4-9°C.

Se scot de la păstrare în momentul plantării, se toaletează şi se despart în

fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet.

Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare

prealabilă în spaţii încălzite. În vederea forţării, rădăcinile se ţin mai întâi în nisip

sau pământ umed, până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi

devin vizibili, eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor.

Fragmentele separate se plantează în ghivece, se udă şi se menţin la 15-20°C.

Se plantează la loc definitiv în mai, după trecerea pericolului de îngheţ.

3) Gladiolus hybridus (gladiola)

Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic

sau discoidal, acoperit de tunici scarioase, colorate în diferite nuanţe de cafeniu

sau roşu-violaceu (fig. 10 a, b).

Fig. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridusa – secţiune longitudinală (toamna); b – aspect exterior (vara)



42

Fig. 11 – Bulbi de Polyanthestuberosa

Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât

mai puţin aplatizaţi.

Tuberobulbul, cu durata de viaţă de un an, este înlocuit până la sfârşitul

perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei

tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie), cu porţiuni de 5-7 cm din

tulpinile aeriene. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi, aşezaţi în

straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe, în depozite cu temperatura de 7-10°C şi

umiditatea relativă de 65-70%.

Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-

mai). Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate, se îndepărtează rădăcinile

adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi, apoi se dezinfectează.Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm, în funcţie de mărimea

tuberobulbilor.

4) Polyanthes tuberosa (tuberoza)

Se caracterizează printr -un organ subteran mixt, format dintr-o colonie de

20-40 bulbi şi bulbili piriformi, care au ca suport comun un rizom scurt (fig. 11).

Dintre bulbii existenţi, cel cu poziţie centrală este,

de obicei, mai bine dezvoltat şi posibil florifer.

Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime,

fără să fie înlocuit, iar locul lui rămâne liber. Se

recoltează în septembrie-octombrie, se curăţă de

pământ, iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm.

Înflorirea din anul următor este asigurată de

păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată

(80-85%), cel puţin 2-3 luni (ianuarie - martie). Bulbii mici se pot ţine şi în

încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C).

Înainte de plantare, se îndepărtează bulbii bolnavi şi, eventual, se elimină

prin escavare uşoară, porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor.

Se plantează în aprilie-mai, la adâncimea de 8-12 cm.

Specii cultivate în spaţii protejate

1) Al stroemeri a aurantiaca (alstromeria)

Specie cultivată în solul serei. Are rizomi orizontali cărnoşi, din care se

dezvoltă rădăcini tuberizate alungite, albe-sidefii (fig. 12).



43

Fig. 12 – Fragment de rizomi curădăcini tuberizate la Alstroemeriaaurantica

Fig. 13 – Tuberobulb de Freesia

hybrida

Cultura durează 3-4 ani, cu o

perioadă de repaus anuală, în timpul

verii, când temperaturile sunt ridicate.

La sfârşitul perioadei de

repaus (august) se poate faceînmulţirea vegetativă, prin divizarea

rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime, însoţite de rădăcini tuberizate.

Segmentarea se face cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile tuberizate sunt foarte

fragile şi se rup cu uşurinţă. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de

aproximativ 15 cm, având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de

suprafaţa solului.

2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă, cultivată în solul

serei ca anuală. Înmulţirea vegetativă se face

prin intermediul tuberobulbilor sferici sau

piriformi, protejaţi de frunze pergamentoase,

de culoare cafenie-deschisă (fig. 13).

Tuberobulbii se refac annual, fiind înlocuiţi de

1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. Se

consideră floriferi tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. Recoltarea tuberobulbilor

se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului, când 2/3 din

frunze sunt uscate.

Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie, în funcţie de

momentul când se doreşte înflorirea, ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la

3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor.

Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de

repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei

florale. Se recomandă în spaţiile de păstrare 18-20°C şi o umiditate relativă de

70-80%.

Adâncimea de plantare este de 6-10 cm.

3) Gerbera hybrida (gerbera)

Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece), cu o

perioadă de repaus vara (iulie-august). O plantaţie se exploatează în condiţii

economice 2-3 ani.



44

Fig. 16 – Rădăcini tuberizate deAsparagus sprengeri

Are rizomi cu creştere trasantă, prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase

(fig. 14).

Pentr u înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante

bine maturate, cu vârsta de 2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă

1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine dezvoltate. Înainte de plantare,materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor.

Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de

repaus (august).

Fig. 14 – Porţiune de rizom cu frunze laGerbera hybrida

Fig. 15 – Rizom laZantedeschia aethiopica

4) Zantedeschia aethiopica (cala)

Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani

(uneori chiar mai mult), cu perioade anuale de repaus (iulie-august).Rizomii sunt viguroşi, cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 15). De

la nivelul nodurilor, se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale

rizomului principal, folosite ulterior la înmulţire.

Separarea rizomilor se face, ca şi în cazul celorlalte specii, la sfârşitul

perioadei de repaus (august). Fragmentele, cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu

rădăcini adventive, se plantează imediat după separare.

5) Asparagus sprengeri (asparagus)

Se cultivă atât ca plantă în solul serei

(pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi

aranjamente), cât şi ca plantă la ghiveci

(pentru decorări interioare).

Rădăcinile puternice ale plantei

prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de

formă ovoidă, albe-sidefii (fig. 16).



45

Fiind o plantă cu vegetaţie continuă, înmulţirea prin divizare plantelor este

de preferat să se facă primăvara, când se reînfiinţează cultura sau se transvazează

plantele mature.

Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate,

fiind necesară segmentarea tufei pe verticală, pentru ca rădăcinile tuberizate să fieînsoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet.

6) Begonia x tuberhybri da (begonia)

Se cultivă ca plantă la ghiveci dar, pe timpul verii, se poate planta şi în

grădini. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă, ovoidă, uşor

aplatizată la partea superioară), rezultată din îngroşarea axei hipocotile, dar

denumită în vorbire curentă, tubercul. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile

aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului, jumătatea inferioară esteacoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 17).

Anual, planta este trecută printr -o perioadă de repaus de câteva luni

(octombrie-februarie), timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip, la

temperatura de 8-12°C.

În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi

de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C).

Fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşatăla Begonia x tuberhybri da

Fig. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum

7) Cyclamen persicum (ciclamen)

Planta perenă, cultivată la ghiveci, ca anuală şi mai rar ca perenă. În sol areun tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile, asemănător celui

de Begonia x tuberhybrida (fig. 18).

Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai

atunci când planta se cultivă ca parenă. După înflorire, se impune o perioadă de

repaus, timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. La sfârşitul

verii tuberculii se repun în vegetaţie.

Uneori, se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară.



46

4.2.3. Înmulţirea prin divizarea tufelor

Este o metodă simplă, uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi

complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă.

Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii

situaţi în zona coletului. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ,

fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să

aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată.

Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp, cât şi celor

cultivate în spaţii protejate.

Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de

repaus, toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei

respective), iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare anoilor plante: anual ( Aster, Chrysanthemum); la doi ani (Viola cornuta); la 3-4 ani

( Delphinium, Gaillardia, Rudbekia, Phlox); la 5-6 ani ( Papaver, Aquilegia).

La plantele cultivate în solul serei, perioada optimă de despărţire a

plantelor este, în majoritatea cazurilor, la sfârşitul verii – începutul toamnei când,

de regulă, plantele îşi încheie repausul din vară.

Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului, de obicei

odată cu transplantarea, dar momentul optim este primăvara devreme.

4.2.4. Marcotajul

Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe

tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură, sau cu un alt

mediu favorabil.

Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate, numite marcote, se separă de planta

mamă după înrădăcinare, spre deosebire de butaşi care, mai întâi se detaşează de

planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare.

Marcotajul se poate produce şi natural, fiind bine cunoscut la speciile cu

tulpini târâtoare care, în contact cu solul sau cu medii umede, dau naştere la noi

plante ( Hedera helix, Ficus pumila, Pholx subulata, Scindapsus aureus,

Tradescantia viridis, Philodendron scandens etc.).

În funcţie de modul de executare, marcotajul artificial aplicat plantelor

floricole poate fi:



47

a) terestru, atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de

înrădăcinare a marcotelor. În funcţie de specificul plantei, se execută folosind

diferite procedee:

- prin muşuroire (vertical), respectiv acoperirea cu pământ a bazei

tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm, asigurând în acest fel umiditatea necesarăformării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe

porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. 19. a).

Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara.

O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp

(hemicriptofitele), din genurile Dianthus, Phlox, Chrysanthemum, Hydrangea,

precum şi la plantele cultivate în seră ( Anthurium andreanum, Pandanus weitchii).

- prin aplecare (simplu, arcuit) şi şerpuit (multiplu), procedee care se potexecuta la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile, aşa încât să fie arcuite odată (la

marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu), în funcţie de

lungimea ramurii. Se aplică la Hedera sp., Hoya carnosa, Passiflora coerulea,

Philodendron scandens, Cissus sp. etc. (fig. 19 b, d).

- orizontal (chinezesc) , presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei

şi fixarea în substrat. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive

formate, vor putea fi separaţi ulterior, ca plante noi. Se aplică la Phlox subulata,

Hedera sp., Ficus pumila etc. (f ig. 19 c).

b) aerian, se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi

nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Este cazul unor specii

floricole cu aspect arbustiv, cultivate ca plante la ghivece: ficus, leandru, croton,

dracena, cordiline, azalee.

Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 19.e):

- în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor

adventive, se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular, sub un

mugure;

- se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal,

care va constitui mediul de înrădăcinare;

- se acoperă totul cu folie de polietilenă, strâns legată la ambele capete;

- se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia),

aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed;

- după 1-3 luni, când rădăcinile adventive sunt bine formate, se poate separa

marcota.



48

Fig. 20 - ~nmulţirea prinstoloni

4.2.5. Înmulţirea prin drajoni

Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi

de pe rădăcini. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme).

După separare, drajonii se plantează individual, obţinându-se astfel plante

noi.

Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac,

hortensii, dicentra, iucca) sau la ghivece (aloe, agavă, bromelii, sansevieria).

4.2.6. Înmulţirea prin stoloni

Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe

traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze

rădăcini adventive, în condiţii favora bile.

La Chlorophytum comosum (fig. 20) şi

Saxifraga sarmentosa, apariţia rădăcinilor adventive

nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de

frunze cu substratul de cultură, în schimb, la Nephrolepis exaltata, stolonii aerieni

formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul.

Fig. 19 – Tipuri de marcotaja – prin muşuroire b – arcuitc – orizontald – şerpuit

e - aerian



49

4.2.7. Înmulţirea prin muguri adventivi

Este mai puţin răspândită, spre deosebire de celelalte metode, fiind

posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul

nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum), pe pedunculul

inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la

Bryophyllum daigremontianum).

La un anumit grad de dezvoltare, aceşti muguri se desprind, iar în contact

cu un substrat de cultură favorabil, generează plante noi.

4.2.8. Altoirea

Altoirea, ca metodă de înmulţire vegetativă, este operaţia de unire a doi

indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. Altoirea dă

rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii, aceluiaşi

gen botanic sau fac parte din genuri înrudite.

La speciile floricole, altoirea poate fi considerată nu numai o metodă

propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale

(azaleele, cameliile), ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative

(la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de

trandafiri).

Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru,

îndemânarea altoitorului, îngrijirea plantelor după altoire), limitează utilizarea ei

în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate.

Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt:

- altoirea în despicătură (Chrysanthemum, Clematis, Fuchsia,

Pelargonium);

- altoirea în copulaţie (azalee, camelii, cactuşi);

- altoirea prin alipire (cactuşi);

- altoirea în triangulaţie ( Dahlia, Paeonia);

- altoirea în oculaţie ( Rosa).



50

Rezumat

Înmulţirea prin seminţe:

- locul de semănat;

- epoci de semănat;

- lucrări premergătoare semănatului; - semănatul propriu-zis (metode, norme de semănat, adâncimea de semănat);

- îngrijirea semănăturilor;

- repicatul.

Înmulţirea vegetativă:

- butaşirea;

- organe subterane (bulbi, tuberobulbi, rădăcini tuberizate, rizomi);

- divizarea plantelor;- marcotajul;

- drajoni;

- stoloni;

- muguri adventivi;

- altoire.

Întrebări de verificare:

1. Care sunt epocile de semănat la plantele floricole?

2. Care sunt lucrările premergătoare semănatului?

3. Semănatul propriu-zis şi lucrările de îngrijire a semănăturilor.

4. Descrieţi şi exemplificaţi modul de confecţionare şi fasonare a butaşilor

de tulpină şi de frunză.

5. Înmulţirea prin divizarea plantelor, prin drajoni şi stoloni (descriere,exemple).

6. Înmulţirea prin organe subterane (descriere, exemple).

Teme referate:

1. Descrierea detaliată, pe bază de exemple, a unei metode de înmulţire aplicată

plantelor floricole.



51

CAPITOLUL 5

ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREACULTURILOR FLORICOLE

5.1. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE

5.1.1. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR ÎN CÂMP

a)Amplasarea culturilor

Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau

uşor înclinate, cu expoziţie însorită, adăpostite de curenţi reci şi vânturi

dominante, cu soluri bine drenate, structurate, cu capacitate bună pentru reţinerea

apei, permeabile pentru apă şi aer. La înfiinţarea culturilor în câmp, se alege solul

corespunzător fiecărei specii, în funcţie de cerinţele faţă de textura solului,

celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor

plantelor.

b)Pregătirea terenului

Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde

următoarele lucrări specifice:

-desfiinţarea culturilor precedente, curăţirea şi nivelarea terenului;

-fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu

jumătate din doza celor pe bază de azot ;

-arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm;

-mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care

se înfiinţează toamna (bienale, geofite rustice, anuale care se seamănă direct),

primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă,

anuale care se seamănă direct în câmp); în cazul culturilor înfiinţate primăvaramai târziu, terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii, mărunţirea urmând

să se facă înainte de înfiinţare;

-modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de

sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi

pentru flori tăiate, fie de desenul rondului, rabatului etc. pe care urmează să-l

ocupe culturile decorative din spaţiile verzi.

c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor

Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit:



52

-semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene

şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul);

-plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad, la culturi de anuale,

bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate, decorării în spaţii verzi sau

pentru seminţe; butaşi înrădăcinaţi, în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene(crizanteme, hortensii); organe subterane specializate (bulbi, tuberobulbi,

rădăcini tuberizate, rizomi) la geofite; marcote, plante altoite, fragmente

rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite.

Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp:

-primăvara timpuriu(martie-început aprilie):

-se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula, Centaurea, Lathyrus,

Alyssum);-se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă;

-se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-

toamnă).

-primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai)

-sfârşit aprilie:

-se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute

( Dianthus, Matthiola, Calendula);

-se plantează tuberobulbii de gladiole;

-se seamănă direct unele anuale (Callistephus, Tropaeolum, Zinnia);

-mai:

-se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură

(imortele , Begonia, Salvia);

-se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic;

-se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia.

-sfârşit mai.

-se scot în câmp unele plante de seră (muşcate, hortensii).

-vara (iunie-august):

-se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire

eşalonată;

-se plantează răsad de perene hemicriptofite ( Delphinium, Rudbeckia);

-se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august).

-toamna (septembrie-noiembrie):

-se plantează răsadul de bienale;



53

-se plantează geofitele rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus);

-se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară;

-se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute

( Alyssum, Calendula, Nigella, Eschscholtzia).

5.1.2. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR ÎN SOLUL SEREI

a) Pregătirea terenului:

-desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului;

-fertilizarea de bază,obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp

gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu

îngrăşăminte minerale după dezinfecţie;

-mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani, subsolaj la adâncimea de45-50 cm);

-dezinfecţia solului, scheletului serei,uneltelor. Solul se dezinfectează termic (cu

vapori de apă la 900 C), chimic( cu Basamid, Dazomet, Di-Trapex) sau prin

ambele metode. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină

2-3%.

-definitivarea fertilizării, cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice

(aprox. 500-700kg/ha azotat de amoniu, 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800

kg/ha sulfat de potasiu).

-mărunţirea solului;

-modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.

b) Înfiinţarea propriu-zisă

Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit,dar mai mult

reprezentat de răsad ( Freesia, Gerbera, Asparagus), butaşi ( Dianthus,

Chrysanthemum, Gerbera), fragmente de plante rezultate din despărţire

( Anthurium, Strelitzia, Gerbera), tuberobulbi ( Freesia), rizomi (cala), rădăcini

tuberizate (asparagus), rizomi şi rădăcini tuberizate ( Alstroemeria), plante altoite

(trandafiri). Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii).

Pe parcursul sezonului rece, în solul serei se mai cultivă şi unele plante de

câmp, anuale (Calendula, Antirrhinum), bienale ( Bellis, Viola), perene geofite

(gladiole, tuberoze, lalele, narcise, zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia, liliac)

pentru culturi forţate, cu scopul obţinerii de flori în extrasezon.



54

Epoci de înfiinţare a culturilor floricole

Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape

întreaga perioadă a anului, ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte

înflorirea, în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor

faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Pentru principalele specii cultivate însolul serei, epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele:

-ianuarie-început februarie: trandafiri, culturile forţate de lalele, narcise,

zambile;

-martie-aprilie: Dianthus, Gerbera (din butaşi şi răsad), trandafiri;

-mai-iunie: Dianthus, Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera ( din

butaşi), Freesia (semănată direct), uneori trandafiri;

-iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera(din butaşi),Strelitzia, Anthurium;

-august: Gerbera ( fragmente de plante divizate) , Zantedeschia, Strelitzia ,Freesia

(tuberobulbi şi răsad);

-septembrie: Zantedeschia, Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria;

-octombrie: Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria, culturi forţate de anuale şi

bienale;

-noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară), culturi forţate

de gladiole, liliac şi trandafiri.

5.1.3. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE LA GHIVECE

a)Pregătirea substraturilor:

- preparea amestecurilor, cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor;

-dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor;

-adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). b)Pregătirea vaselor:

-alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor;

-dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină, sulfat de cupru);

-umectarea vaselor de ceramică noi, prin scufundare în a pă 24 ore înainte de

folosire;

-verificarea şi refacerea orificiilor de dren.

c)Plantarea propriu-zisă:



55

Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi

reprezentat de seminţe (palmieri), răsaduri (Cineraria hybrida, Calceolaria,

Primula, Asparagus, Cyclamen, Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat

din butaşi (cactuşi, muşcate, azalee, ficuşi, begonii, trandafir chinezesc), tuberculi

( Begonia tuberhybrida, Gloxinia), rădăcini tuberizate (asparagus), bulbi( Hippeastrum), fragmente rezultate din despărţire (ferigi, bromelii, Cyperus,

Sansevieria), plante altoite (cactuşi),

Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice

perioadă din an, dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii

plantelor la ghivece este primăvara. La unele specii decorative prin flori, se

recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a

valorii lor decorative. De exemplu, tuberculii de Begonia tuberhybrida, Gloxiniaşi răsadul de Cyclamen se plantează în martie, iar răsadul de Cineraria hybrida în

august septembrie.

5.2. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE

După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate, folosind una din

metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior, este necesară asigurarea condiţiilor

optime de creştere şi dezvoltare, prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere carediferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat.

Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate

separat, având în vedere locul de cultură al plantelor, respectiv pentru culturile floricole

din câmp, pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece.

La fiecare dintre aceste grupe de plante, lucrările de întreţinere au fost împărţite,

în funcţie de specificul lor, în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări

speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).

Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole, prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5.1.,5.2. şi 5.3.) care cuprind

atât denumirea şi scopul lucrării, cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. În

plus, la lucrările cu caracter special, sunt indicate speciile (grupul de specii) la care

acestea sunt necesare.

Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai

frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale, evidenţiindu-se manifestarea atacului

şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.4.şi 5.5.).



56

Tabelul 5.1.Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp

A.

Lucrări comune r. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1

Completareagolurilor

- asigurarea densităţii decultură corespunzătoare.

- a cu tur e n nţate pr n sem nat rect, se ac re ns m ţ r pesuprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se foloseascăseminţe umectate sau pregerminate); - la cultur ile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material dinacelaşi soi, de aceeaşi vârstă şi calitate.

2

Prăşitul - spargerea crustei;- mobilizarea solului;- distrugerea buruienilor.

- se execut e -6 ori într-un sezon e vegetaţ e uncţ e e structurasolului, gradul de îmburuienare, frecvenţa udărilor; sau a precipitaţiilor).Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor, până la8-10 cm mai tîrziu;- se execută manual sau mecanizat.

3Plivitul -îndepărtarea buruienilor. - este n cat s se execute na ntea praş e or;

- pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici, pentru a fi smulse curădăcină.

4

Mulcirea solului - menţinerea umidităţii solului şia gradului de afânare;- combaterea buruienilor;- protejarea plantelor detemperaturi scăzute.

- presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie, frunze, mraniţă,gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice).

5

Combatereachimică a

buruienilor

- distrugerea seminţelor de buruieni;- distrugerea buruieniloraflate în vegetaţie.

- în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent alerbicidelor;- se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC, aplicat cu 10 -14 zile înainte deînfiinţarea culturilor, în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m2).

6

Irigarea (udarea) - îmbunătăţirea regimului de

apă din sol şi atmosferă.

- se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Se udă

pe brazde, prin aspersiune, cu furtunul, prin picurare. Norma de udare şimodul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii, despecie, de fenofază, de textura solului etc. Se administrează aproximativ10-30 l apă/m2;- se recomandă să se ude dimineaţa, seara sau noaptea (în zilele

călduroase); - vara se udă zilnic sau la 2-3 zile; toamna şi primăvara, de 1-2

ori/săptămână



57

Tabelul 5.1.A (continuare)Nr.

rt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

7 Fertilizarea fazială - asigurarea echilibruluinutritiv din sol

- se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegardiluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). Îngrăşămintele chimice se administrează

prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările

solului, sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. 8 Combaterea bolilorşi dăunătorilor

- menţinerea de sănătate a plantelor

- vezi tab. 18.

B.

Lucrări speciale

Nr.rt.

Lucrarea Scopul lucrării CaracteristiciSpeciile (grupul de

specii) la care se aplică

1 Răritul - înlăturarea surplusuluide plante şi asigurareadensităţii optime.

- se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct, la carenu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. Laspeciile care suportă transplantarea, plantele eliminate se potfolosi la completarea golurilor.

- anuale şi perenesemănate direct.

2 Tutoratul şi palisatul

- susţinerea plantelorcare, din diferitemotive, nu-şi potmenţine poziţia

verticală.

- sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şise aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativurmărit:

- la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori

simpli, tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cusârme orizontale;- plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje,

pergole, arcade, colonade sau pe ziduri şi construcţii.

- plante volubile şiagăţătoare;

- plante cultivate pentruflori tăiate ( Dahlia,

Gladiolus, Paeonia);- plante cu talie înaltă

folosite în spaţii verzi (îngrupuri sau individual).



58

Tabelul 5.1.B (continuare) Nr.crt.

Lucrarea Scopul lucrării CaracteristiciSpeciile (grupul de

specii) la care se aplică

3 Ciupitul - stimularea ramificării; - uniformizarea înălţimii

plantelor;- înflorire uniformă.

- constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm),imediat după plantare. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadăde vegetaţie, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru

plantele decorative prin flori.

- plante de mozaic;- crizanteme;- unele plante anuale

(Callistephus, Antirrhinum, Begonia).

4 Copilitul - dirijarea unei singure tijeflorifere;- determinarea înfloririi

mai timpurii.

- se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă petulpina principală, la axila frunzelor. Lucrarea se executăobligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor.

- Plante cultivate pentruflori tăiate (crizanteme,garoafe, bujori).

5 Bobocitul - obţinerea tijelor cu osingură floare.

- se elimină de obicei bobocii laterali, când au câţiva mm.Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.

- plante pentru flori tăiate(crizanteme, dalii, garoafe,

bujori).6 Tunsul

lăstarilor - menţinerea plantelor cu o

anumită formă şi înălţime. - se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. Lăstarii

se taie cu ajutorul unui foarfece special, la 2-3 cm deasupra punctului de inser ie.

- plante din mozaicuri, borduri.

7 Protejarea plantelorîmpotriva

brumelor

- prelungirea perioadei deînflorire toamna;

- obţinerea de culturitimpurii.

- se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie, careînfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme), cât şiculturilor înfiinţate primăvara devreme;

- protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale plastice (polietilenă) sau textile, prin producerea perdelelor defum sau prin irigare.

- plante cu înfloriretoamna (crizanteme);

- culturi înfiinţate primăvara devreme.

8 Protejarea

plantelorîmpotrivaîngheţului

- asigurarea protecţiei pe

timpul iernii plantelor careiernează în câmp.

- se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă

limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură.Protejarea se face prin acoperire cu frunze, paie, pământ sau prinîmpachetare cu materiale izolante.

- plante bienale ( Digitalis,

Campanula, Dianthus);- plante perene ( Paeonia,

Dicentra, Yucca).9 Recoltarea

florilor- valorificarea florilor

tăiate (proaspete sau uscate). - lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau

inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei dedecor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.6)

- plante cultivate pentruflori tăiate (inclusivimortele).



59

Tabelul 5.2.Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei

A. Lucrări comune

Nr.crt.

Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1 Completareagolurilor

- respectarea densităţilor prevăzutede tehnologia de cultură.

- se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor; - materialul folosit (butaşi, organe subterane, fragmente rezultate din

despărţirea plantelor, răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şisă aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul derezervă la înfiinţare).

2 Afânarea solului - spargerea crustei;- refacerea structurii solului;- asigurarea regimului optim de apă

şi aer în sol.

- se execută manual, la intervale de 2-3 săptămâni. Periodic se sapăşi potecile, la 20-25 cm adâncime.

3 Reglareafactorilor devegetaţie

- crearea condiţiilor optime decultură a plantelor.

- se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină, temperatură, apă,aer, nutriţie, în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.

4 Combaterea buruienilor

- menţinerea curată a culturilor. - dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poatediminua substanţial, rezerva de buruieni din sol. În timpul vegetaţiei,

buruienile care apar sunt deschise, prin lucrări de afânare a soluluisau prin plivirea buruienilor.

5 Combaterea

bolilor şidăunătorilor

- asigurarea stării de sănătate a

plantelor.

- se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. 18)



61

Tabelul 5.3Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece

A. Lucrări comune

r.rt.

Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1

Afânarea

substratului decultură

asigurarea regimului optim de apă

şi aer din substrat; - spargerea crustei.

se execută cu ajutorul unui plantator, fără să fie deranjate rădăcinile

plantelor;odată cu lucrarea de afânare, se îndepărtează buruienile şi se curăţăghivecele de muşchi şi licheni.

2Dirijarea factorilorde mediu

creşterea şi dezvoltareaarmonioasă a plantelor.

vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul delumină, temperatură, aer şi substratul de cultură.

3

Transvazarea asigurarea spaţiului necesarnutriţiei plantelor şi dezvoltăriisistemului radicular.

constă în schimbarea periodică a ghivecelor, pe măsura creşterii plantelor. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi seîndepărtează numai o parte din substrat;

ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent;

lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4 -6 ani), în funcţiede ritmul de creştere al plantelor.

4Toaletarea plantelor

păstr area aspectului îngrijit al plantelor.

se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor(frunze, ramuri, lăstari, flori, inflorescenţe etc.).

5

Combaterea

bolilor şidăunătorilor

menţinerea plantelor în perfectă

stare de sănătate.



62

B. Lucrări speciale

Nr.crt.

Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică

1Răritul ghivecelor - asigurarea unui regim

de lumină corespunzător. - lucrare necesară numai în cazul existenţei unuinumăr mare de plante cultivate la ghivece, într-unspaţiu limitat.

Cineraria hybrida,Cyclamen persicum,Sinningia hybrida.

2

Tutoratul şi

palisatul

- susţinerea plantelor;

- amplificarea valoriidecorative a plantelor;- realizarea amenajărilorcu efecte estetice.speciale

- se instalează diferiţi suporţi, corespunzători

lungimii tulpinilor, modului de creştere a plantei,mărimii ghiveciului, modul de dirijare a tulpiniloretc.- se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn,metal, plastic etc.), scăriţe, sârmă sau vergelemetalice îndoite în cerc sau semicerc, treiaje (grilaje)metalice sau din lemn etc.- tutorarea poate fi dublată de palisare. Tutorii nu vordepăşi niciodată înălţimea plantelor.

Hedera, Cissus, Hoya,

Gynura, Philodendron, Passiflora, Scindapsus.

3

Menţinerea curatăa frunzelor

- menţinerea efectuluidecorativ al plantelor.

- Este necesară la plantele decorative prin frunze, culimbul mare, coriaceu.

Monstera, Philodendron,

Colocasia, Ficus, Dieffenbanchia, Croton, Dracaena.

4

Tăierile de

formare

- dirijarea creşterilor;

- corectarea formei şidensităţii coroanei; - dirijarea înfloririieliminarea ramurilorîmbătrânite şiregenerarea plantelor.

- se aplică mai ales speciilor arbustive. Se

îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şilăstarii necorespunzători, iar celor care rămân li selimitează creşterile

Hibiscus rosa-sinensis,

Hydrangea hortensis, Azalea indica.



64

RezumatÎnfiinţarea culturilor floricole:

- în câ mp şi în so lul serei (pregătirea terenului, materialul biologicfolosit la înfiinţarea culturilor, epoci de înfiinţare);

- la ghivece ( pregătirea substraturilor, pregătirea vaselor, materialul biologic şi epocile).

Întreţinerea culturilor floricole: - lucrări cu caracter general; - lucrări cu caracter special.

Întrebări de verificare 1. Categoriile de material biologic şi epocile de înfiinţare a culturilor

floricole din câmp.2. Lucrări cu caracter general şi special aplicate culturilor din câmp. 3. Lucrări cu caracter general şi special aplicate culturilor din solul serei. 4.

Lucrări cu caracter general şi special aplicate plantelor cultivate laghivece.



65

CAPITOLUL 6

TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE

ÎNFLORIRE

Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală,

reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în

diferite sezoane, cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori

proaspete în orice anotimp.

Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la

diferite specii, în alte epoci sau chiar în tot cursul anului:

- cultura timpurie;

- cultura târzie;

- cultura forţată;

- cultura continuă.

6.1. CULTURA TIMPURIE

Este o modalitate simplă de a determina înflorirea, cu cel puţin 2-3

săptămâni mai devreme, a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele,

narcise, zambile, lăcrămioare, ghiocei). Apariţia lor mai timpurie asigură, pe lângă

efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă.

Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură,

folosindu-se numai adăposturi simple, care să valorifice la maxim căldura solară

(prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor, tocuri de

răsadniţă, tuneluri etc.). Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi

terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci, fără soare sau chiar

la 8-90C în zilele însorite, ceea ce asigură temperatura necesară intrării în

vegetaţie a acestor plante.

Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe

terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie, cu expoziţie

însorită, cu soluri permeabile, care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara.

Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale

( Antirrhinum, Lathyrus, Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai

devreme, sau la gladiole, prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.



66

Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă

scurtă de vegetaţie, respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale.

6.2. CULTURA TÂRZIE

Spre deosebire de culturile timpurii, cele tardive se r ealizează cu specii

care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care, protejate de temperaturile negative,

îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Ele completează astfel golul de flori

existent pe piaţă în această perioadă.

Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare, simple. Înflorirea

tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă

de vegetaţie, aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea

bobocului principal), administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea

(acid naftilacetic, Cycocel), eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor.

Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme, gladiole, dalia etc.

6.3. CULTURA FORŢATĂ

Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul

culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie).

Cultura forţată poate fi realizată printr -un ansamblu de măsuri agrotehnice

care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într -o epocă total

diferită decât cea normală.

În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse

plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar, cultivate în spaţii protejate şi

supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate, au capacitatea să înflorească în

sezonul rece. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus,

Antirrhinum, Callistephus), plante bienale (Bellis perennis, Viola hybrida),

perene: hemicriptofite (Chrysanthemum, Dicentra, Viola odorata), geofite rustice

(Tulipa, Narcissus, Hyacinthus, Iris, Lilium, Convallaria) sau geofite semirustice

(Gladiolus, Polyanthes, Canna), precum şi arbuşti ornamentali

(Syringa,Forsythia,Rosa).

Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia, Zantedeschia,

Anthurium, Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate, deşi adesea sunt

considerate tot culturi forţate.



67

Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente:

deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia), îndepărtarea mecanică a frunzelor,

tratarea cu frig, baia caldă, folosirea unor substanţe chimice (eter, cloroform).

După pregătirea şi tratarea materialului, acesta se plantează în spaţii

protejate (la lădiţe, ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis,asigurându-se condiţii specifice de temperatură, umiditate, lumină, aer, în funcţie

de cerinţele fiecărei specii.

6.4. CULTURA CONTINUĂ

Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă

din an, pr in asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu, specifici fiecărei

fenofaze.Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele, cunoscute ca plante de zi

scurtă, cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii, dar care pot fi

determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul

corespunzător unei inducţii florale, funcţie de anotimp şi soiul cultivat.

Rezumat

Metode de cultură folosite pentru eşalonarea producţiei de flori:

- cultura timpurie;

- cultura târzie;

- cultura forţată;

- cultura continuă.


1. În ce constă cultura târzie şi cea timpurie şi la ce specii se aplică?

2. Cum se face cultura forţată şi ce specii floricole se pretează la această

tehnologie?



68

CAPITOLUL 7

MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞIÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A

PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată, în mare măsură,

de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor

plante: ca flori tăiate, pentru decor în spaţii verzi, pentru decorarea balcoanelor,

teraselor, jardinierelor etc.

În cele ce urmează, vom face referiri la câteva aspecte ce vizează

principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole.

7.1. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE

Florile tăiate, valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele),

constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative.

Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură

obţinerea de flori tăiate tot timpul anului.

Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră, dar şi pentru

diferitele construcţii florale (coroane, ghirlande, jerbe, coşuri) şi aranjamente.

Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă,

este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare, condiţiile de

păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare.

A. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă

diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.1.

După recoltare, florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile,

care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Ele vor fi imediat

condiţionate şi trecute la păstrare, până în momentul valorificării.

Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie, de durata păstrării şi de

posibilităţi existente.

Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână), se realizează prin

menţinerea plantelor în vase cu apă. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de

frunze, iar tăietura bazală se împrospătează zilnic.



69

Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice, cu

sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură,

umiditate, lumină, compoziţia şi circulaţia aerului). Păstrarea în condiţii frigorifice

normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în

menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). În depozitele frigorifice, temperatura se menţine la

aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor, dar poate urca până la 7-15°C în

cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru

plantele din zonele temperate. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub

90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de

păstrare.

Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate, dar au aplicabilitateredusă, deoarece implică cheltuieli mari, nejustificate (păstrarea în atmosferă de

CO2 şi păstrarea la presiune scăzută).

Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu

pentru cele de câmp. De asemenea, trebuie specificat faptul că înainte de a fi

trecute la păstrare, florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire,

respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor, cu scopul încetinirii proceselor

metabolice.

Tabelul 7.1.Momentul optim şi tehnica recoltării florilor

Nr.crt.

Specia Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării

1 Alstroemeria

aurantiaca

Primele flori din inflorescenţe sunt parţial deschise

Smulgerea tijelor de la bază

2 Antirrhinum majusPrimele 3-5 flori din inflorescenţăsunt deschise

Tăierea tijelor de la bază

3 Anthurium

anderanum

Hipsofila are forma, culoarea şi luciulcaracteristic, iar pe spadix au apărutstaminele (ca mici proeminenţe)


4 Calendulaofficinalis Inflorescenţele bine deschise şiculoare caracteristică Tăierea tijelor de la locul deinserţie

5Callistephus

chiensis

Inflorescenţele bine deschise şiculoare caracteristică

Tăierea de la locul de inserţie

6Chrysanthemumhortorum

Inflorescenţele simple când aparstaminele, inflorescenţele involtecând ligulele au culoare caracteristică

Tăierea tijelor de la locul deinserţie sau de la un nod

7 Convallaria majalisPrimele 3-4 flori din inflorescenţăsunt bine deschise


8 Dahlia variabilis

Inflorescenţele simple când aparstaminele, inflorescenţele involtecând ligulele au culoare caracteristică

Tăierea sau ruperea tijelor de lalocul de inserţie

9

Delphinium

hybridum

Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe

sunt deschise Tăierea tijelor de la bază

10 Freesia hybridaPrima floare din inflorescenţă s-adeschis

Tăierea tijelor de la locul deinserţie sau de la bază



70

Nr.crt.

Specia Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării

11 Garoafele de seră Floarea are 1/3 din diametrul maximRuperea tijelor la 2-3 nodurideasupra inserţiei

12 Gerbera hybrida La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire

13 Gladiolus hybridusPrima floare din inflorescenţă s-adeschis

Tăierea tijelor deasupra a două perechi de frunze de la bază

14 Hyacinthusorientalis

Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-adeschis


15 Lilium candidumPrimele două flori de pe tijă auculoare caracteristică

Tăierea tijelor la 10-15 cmdeasupra solului

16 Lupinus polyphyllus

Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţeis-au deschis şi au culoareacaracteristică


17 Narcissus poeticusFlorile sunt deschise şi au culoarecaracteristică


18 Paeonia officinalis Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăiera tijelor de la locul deinserţie sau de la bază

19 Polyanthes tuberosaCel puţin 1/2 din florile inflorescenţeisunt deschise


20 Papaver orientale Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază

21Spathyphyllum

wallisii

Spata complet deschisă şi apariţiastaminelor pe spadix


22 Strelelitzia reginaePrimele două flori sunt complet ieşitedin carenă


23 Tulipa gesnerianaBobocii sunt gata să se deschidă şi auculoare caracteristică

Tăierea tijelor de la bază(deasupra frunzelor)

24 Zantedeschia

aethiopica

Spata are formă de cornetsemideschis

Smulgerea tijei din teacafrunzelor.

Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară

înainte de ajungerea florilor la beneficiar. Florile scoase de la păstrare, aflate în buchete sau individual, se ambalează în hârtie, apoi se introduc în lăzi din carton,

poliester sau aluminiu, căptuşite cu hârtie.

Pe distanţe mici, transportul se face cu autoizoterme, iar pe distanţe mari,

cu mijloace autofrigorifice.

Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate, se poate

recurge la o serie de metode simple, uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din

vase; aşezarea lejeră a florilor în vase; reducerea frunzelor de pe tijele florifere;îndepărtarea anterelor cu polen, care pătează florile (la Lilium); introducerea în

apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil;

despicarea longitudinală a tijelor, pe 2-3 mm de la bază; rehidratarea prin

introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin

scufundare totală (la trandafir); folosirea soluţiilor conservante.

B. Recoltarea şi păstrarea imortelelor

Imortelele (nemuritoarele, florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte

de specii floricole, caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative

după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. Partea lor de decor nu este



71

asigurată de flori, ci de bractee membranoase, persistente, divers colorate, dispuse

la baza florilor sau inflorescenţelor.

Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii, lipsite de bractee,

dar cu efect decorativ după uscare, prin intermediul altor părţi din plantă (fructe,

flori, inflorescenţe, frunze etc.). Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. Atât pentru imortelele tipice, cât şi pentru imortelele prin adopţiune, este

deosebit de important momentul recoltării. Recoltarea prea timpurie sau prea

tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la

pierderea totală a valorii decorative.

De asemenea, se recomandă recoltarea pe timp uscat, la amiază şi

niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua).

Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune, precum şimomentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7.2.

Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase, bine aerisite,

uscate şi răcoroase. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină

pe durata uscării. În caz contrar, bracteele sau celelalte părţi decorative se

decolorează, pierzând din calitate.

Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin

presare) şi se suspendă cu vârful în jos, aşa încât tijele florifere să-şi păstreze

poziţia verticală. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin

pierderea turgescenţei (gramineele, Gypsophila), uscarea se poate face şi cu vârful

în sus.

Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât

după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare).

Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare, de aceea

se pot folosi aceleaşi spaţii.

Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la

prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor, protejate astfel de lumină

şi praf.

Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii, când sortimentul de

flori tăiate este redus. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete , în

realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane, ghirlande),

sau cu alte destinaţii (jerbe, coroane mortuare etc.).



72

Tabelul 7.2.Specii floricole utilizate ca imortele

SpeciaDuratacicluluide viaţă

Parteadecorativă

Momentul înfloririi

Momentul recoltării

IMORTELE TIPICE

Acroclinium roseum anuală bractee scarioase VI-X

flori bine deschise şi

bractee bine colorate Ammobium alatum anuală bractee scarioase VI-X fază de boboc Celosia argentea var. cristata

anuală bractee scarioase VII-IXînflorire completă şi

bractee bine colorate

Celosia pyramidalis anuală bractee scarioase VII-IXînflorire completă şi


Gomphrena globosa anuală bractee scarioase VII-IXînflorire completă şi

bractee bine colorate Helichrysum

bracteatumanuală bractee scarioase VII-IX fază de boboc

Statice arborescens perenă bractee scarioase VII-IXînflorire completă şi


Statice gmeline perenă bractee scarioase VII-X înflorire completă şi bractee bine colorate

Statice sinuata anuală bractee scarioase VII-Xînflorire completă şi


Xeranthemum annum anuală bractee scarioase VI-IXînflorire completă şi

bractee bine colorateIMORTELE PRIN ADOPŢIUNE

Achillea filipendulina perenă inflorescenţa VI-IX înflorirea completă Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa VI-IX înflorirea completă

Echinops ritro perenă inflorescenţa VII-Xla începerea colorăriiîn albastru ainflorescenţei

Heliopsis scabra perenă inflorescenţa VI-X

după deschidereacompletă ainflorscenţelor

Gypsophila

paniculata perenă inflorescenţa VI-VIII înflorirea completă

Lunaria biennis bienală membrana

scarioasă dininteriorul fructului

-după formareafructelor (V-VI)

Nigella damascena anuală fructul -după formareafructelor (VII-X)

Physalis alkekengi perenă fructul învelit încalicul persistent,

veziculosVIII-X

după colorareacaliciului în roşu-

portocaliu (IX-X)

Typha angustifolia perenă inflorescenţa VII-VIII înainte de maturareSolidago canadensis perenă inflorescenţa VII-VIII

în faza de bobocifloriferi

Graminee* Briza sp.

Cortaderia argentea

Penisetumlongestilum

Stipa sp.

anuale perene

inflorescenţa V-IXdupă formareacompletă ainflorescenţelor

*-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune,în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.



73

7.2. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎNANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI

Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare, ci

ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea

spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii, principiul compatibilităţii, principiul

unităţii, principiul armoniei, principiul proporţionalităţii, principiul originalităţii.

Alegerea, asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să

aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la

diferite condiţii de mediu, durata ciclului de viaţă, perioada de înflorire, culoarea

şi parfumul florilor, talia şi portul plantelor etc.

În cadrul spaţiilor verzi, speciile floricole pot fi dispuse: izolat

(individual), în grupuri şi asociate în ronduri, rabate, platbande, borduri,

mozaicuri şi arabescuri, pete de culoare şi vase decorative.

Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă, cu frunziş bogat,

cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase, ca să poată fi remarcate de la distanţă.

Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus, Althaea rosea, Aster

novi-belgii, Ricinus communis etc.

Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare, aparţinând

aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). La realizarea grupurilor se utilizează plante cutalie mijlocie şi înaltă.

Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate

(circulare, eliptice, ovale, rombice, pătrate, dreptunghiulare etc.), dispuse în

centrele compoziţionale, la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora,

pe peluze etc.

Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale, bienale

sau perene, decorative prin flori sau prin frunze. Distribuirea plantelor după taliese face în ordine descrescătoare, de la centru către marginea rondului.

Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite

construcţii (clădiri, terase). Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare, cu lăţimea de

1-2,5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit, dar nu mai mare

de 15-20 ori lăţimea). Pe lungimi mari, rabatele se întrerup, la distanţe egale cu

arbuşti, suprafeţe gazonate, vase decorative etc.

Plantarea se face pe 2-5 rânduri sau sub formă de desene. Ca şi în cazul

rondurilor, se pot folosi una sau mai multe specii anuale, bienale, perene. Dacă au



74

înălţimi diferite, în prim- plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică, apoi

celelalte, în ordine crescătoare.

Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime), care

conturează diferite trasee. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă.

Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoareceînsoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri, rabate, mozaicuri,

arabescuri). Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă.

Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate,

bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu

putere mare de ramificare. Preponderent, se folosesc plante decorative prin frunze

(plante tipice de mozaic), dar pentru diversitate, sortimentul se completează şi cu

plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). Sunt amenajări costisitoare, care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi

întreţinere, de aceea, au folosire limitată.

Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi

amenajate în stil natural şi mixt.

Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat, sinuos, iar la realizarea lor

se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie, viu colorate.

Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze,

în apropierea căilor de acces, în faţa arborilor şi arbuştilor etc.

Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau

mijlocie, care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Vasele decorative se

amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice, pe trotuare), pe

terase şi balcoane etc.

În afara acestor modalităţi de distribuire, plantele floricole le regăsim

încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală, grădini

alpine, amenajări de ape.

Decorul pe verticală, valorifică particularităţile morfologice şi

ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule.

Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite

pentr u îmbrăcarea chioşcurilor, pergolelor, treiajelor, arcadelor, coloanelor). De

asemenea, sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor, în

acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice.



75

Alături de plantele urcătoare, cele cu portpendul, contribuie esenţial la

realizarea design-ului vegetal pe verticală, fiind folosite în vase suspendate, în

jardiniere, pe ziduri etc.

Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de

interesante, care redau peisajul montan în miniatură. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate

principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de

plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului.

Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie

de particularităţi care să le asigure naturaleţea într -un astfel de mediu: talie pitică

sau port târâtor; pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la

condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană);frunzişul colorat în alb-argintiu, sau verde –glauc; capacitate de decor pe o

perioadă cât mai mare.

În tabelul 7.3. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinilealpine.

Tabelul 7.3Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine

Specia Talia (cm) Partea decorativă Culoarea florilor Perioada de decor Alyssum maritimum 10-40 flori alb-violet VI-X Alyssum saxatile 15-50 flori galben IV-V

Aquilegia vulgaris 60-75 flori albastru, alb, roz IV-V Aster alpinus 10-30 flori albastru VIII-X Bergenia crassifolia 30-50 frunze şi flori roz, lila III-IVCampanula carpatica 15-20 flori albastru VI-VIIICerastium tomentosum 10-20 flori alb V-VI

Dianthus deltoides 10-15 flori alb, roz VI-IX Echeveria secunda 10-15 frunze - continuu Eschscholtzia californica 30-60 frunze galben, roşu, alb VI-XGalanthus nivalis 15 flori alb II-IIIGentiana angustifolia 20 flori violet VII-VIIIGnaphallium lanatum 20 frunze - continuu

Iberis sempervirens 10-30 flori alb IV-VI Leontopodium alpinum 10-20 frunze şi flori alb VII-VIII Muscari armeniacum 15 flori albastru III Phalaris arundinacea 10-20 frunze - continuu Phlox drumondii 15-50 flori diferit VII-X Phlox setacea 10-15 flori alb, lila continuu Portulaca grandiflora 15-20 flori diferit VI-XSantolina chamaecyparissus 30-50 frunze - continuuSantolina viridis 30-50 frunze - continuuScilla bifolia 15-30 flori albastru II-IIISedum spectabilis 30-45 frunze şi flori roz, lila continuu

Sedum spurium 10-20 frunze şi flori roşu, purpuriu continuuSempervivum tectorum 15 frunze continuuStachys lanata 20-50 frunze continuu



76

Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de

prezenţa vegetaţiei specifice, aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile

plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat.

Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în

următoarele categorii: a) plante de mal , care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă

permanent;

b) plante acvatice, care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi:

de mlaştini, plutitoare şi subacvatice (submerse).

Rezumat

Principalele direcţii de utilizare a plantelor floricole:

1. flori tăiate:

- în stare proaspătă - uscate (imortele)

2. plante la ghivece;

3. amenajări peisagistice (ronduri, rabate, platbande, mozaicuri, pete de culoare,

grupuri, exemplare izolate etc.)


1. Care sunt metodele de păstrare a florilor tăiate în stare proaspătă?

2. Cum se face recoltarea şi păstrarea imortelelor?

3. Definiţi principalele modalităţi de utilizare a florilor în amenajările

peisagistice (cu exemple).



77

CAPITOLUL 8

RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLEGRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ

ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în

cultură, prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de

clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. Astfel, în prima parte, sunt

prezentate speciile cultivate în câmp, grupate după ciclul de viaţă, iar în partea a

doua, speciile cultivate în spaţii protejate, la rândul lor subîmpărţite în: specii

cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece.

8.1. RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLECULTIVATE ÎN CÂMP

Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă

importanţă practică deosebită, în primul rând pentru culturile din câmp, deoarece

ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi

procedee de modificare a perioadei de vegetaţie, înflorire şi fructificare, în scopulvalorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante.

De asemenea, este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului

ontogenetic, respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere, se

realizează în anumite condiţii de mediu, iar atunci când acestea nu sunt

îndeplinite, înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc.

A. Specii le fl ori cole anuale

Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade devegetaţie (4-10 luni), interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere

şi dezvoltare, înfloresc abundent, iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor.

În condiţiile climatice temperate, unde apare influenţa sezonului rece, se

disting două tipuri de plante floricole considerate anuale:

- tipice , care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după

fructificare ( Papaver somniferum, Delphinium ajacis, Clarkia elegans, Godetia

grandiflora etc.);

- nespecif ic anuale (anuale netipice), care se comportă ca anuale datorită

factorilor de mediu. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative, ele îşi



78

continuă vegetaţia, păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona

de origine ( Ageratum mexicanum, Alyssum maritimum, Petunia hybrida, Verbena

hybrida, Begonia semperflorens etc.).

Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori, au înflorire

abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţuluide toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate, cât şi în diferite amenajări din

parcuri şi grădini.

În funcţie de zona din care provin, plantele anuale sunt adaptate la diferite

condiţii de cultură, fiind mai mult sau mai puţin rustice. Cu foarte mici excepţii,

sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate, manifestând rezistenţă

mijlocie la secetă.

Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. La unele plante se poate recurge

şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi), dar acestea au rol secundar, în

puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine).

În tabelul 8.1. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în

cultură.

Simbolurile folosite în tabel au ur mătoarele semnificaţii (valabile pentru

toate speciile cultivate în câmp):

a) cerinţele ecologice

- lumina:

– lumina abundentă;

– semiumbră;

– umbră;

- apa:

– cerinţe modeste, rezistenţă mai mare

la perioade prelungite de secetă;

– udări moderate, rezistenţă medie la secetă;

– cerinţe mai mari, rezistenţă redusă la secetă.

- temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute):

* – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative,

nu rezistă iarna în câmp);

** – medie (plantele iernează în câmp, dar suferă în iernile geroase);

*** – mare (plantele iernează în câmp, rezistente);



79

b) Înmulţirea:

- Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii

protejate;

- Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării

materialului în câmp;Exemplu:

Ageratum mexicanum

- Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie, în

spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai;

- Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie, se

înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai.

c)

modul de utilizare: Ft – flori tăiate; G – grupuri; I –individual; Ro – ronduri; Ra – rabate; Pb – platbande; Bo – borduri; Mz

– mozaicuri; Pc – pete de culoare; Vd – vase decorative; Dv – decor pe

verticală; St – stâncării; Im – imortele.

B. Specii fl ori cole bienale

Ca şi anualele, plantele bienale înfloresc o singură dată, dar îşi desfăşoară

ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. După ce iernează sub formă derozetă de frunze, în anul următor parcurg etapa germinativă, când înfloresc şi

fructifică. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute.

Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale:

- tipice (propriu-zise), care după înflorire şi fructificare, în cel de-al doilea

an de viaţă se usucă şi mor. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole

(Campanula medium, Lunaria biennis);

- netipice (bienale prin cultură), care la origine sunt anuale sau perene, dar

se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Astfel, la

începutul verii, după primul val de înflorire (cel mai valoros), se recurge la

înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). Lăsate să vegeteze în continuare,

ele pot înflori şi pe parcursul verii, dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută

(în număr redus, cu dimensiuni mici, tije florifere alungite) şi nu se justifică

menţinerea lor. Este cazul la Viola x hybrida, Myosotis alpestris, Bellis perennis.

În alte situaţii ( Dianthus barbatus), s-a constatat că înflorirea din primul an este

mai abundentă şi cu flori de calitate, cele din anii următori diminuându-se

considerabil.



80

Bienalele sunt plante rustice, suficient de rezistente la temperaturi scăzute

prin însăşi tehnologia lor de cultură. La unele dintre ele însă ( Digitalis purpurea,

Campanula medium, Althaea rosea), este indicată o uşoară protejare peste iarnă

(cu frunze, paie), fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari

de temperatură. Sunt plante iubitoare de lumină, dar suportă şi semiumbra. Necesită udări

moderate şi au rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de

sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate, iar la Myosotis

alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi

pentru amenajări în jurul apelor).

Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe, cu producere de răsad.

Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp, se repicătot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-

octombrie). În anul următor, majoritatea îşi încep înflorirea primăvara foarte

devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium,

Dianthus barbatus, Althaea rosea).

La speciile care la origine sunt perene, nu este exclusă nici înmulţirea

vegetativă (prin divizarea tufelor), atunci când se intenţionează cultivarea lor ca

perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis).

Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate,

grupuri, ronduri etc.; cele cu talie mică, pentru ronduri, rabate, pete de culoare,

vase decorative şi chiar mozaicuri.

Se pretează şi la culturi forţate, pentru valorificare în timpul iernii.

Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt

prezentate în tabelul 8.2.

C. Specii f loricole perene (vivace)

Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani, timp în care înfloresc şi

fructifică repetat. La majoritatea speciilor perene, anotimpul rece determină

distrugerea părţilor aeriene, dar creşterea lor vegetativă este reluată anual, fie prin

intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de

rezervă şi de înmulţire vegetativă, fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza

tulpinilor sau pe rădăcini, aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii.



81

În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii

aeriene, perenele se împart în:

- hemicriptofite , care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi

de pe rădăcini;

- geofite , care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi,tuber obulbi, rizomi, tuberculi, rădăcini tuberizate, axă hipocotilă îngroşată).

C1. Specii perene hemicriptofi te

Grupa hemicriptofitelor (tab.8.3.) include numeroase specii floricole

deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă, cât şi pentru rusticitatea

recunoscută.

Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi

iernează în câmp fără protecţie deosebită. Este recomandat însă, ca în zonele cuierni geroase, la unele hemicriptofite mai sensibile ( Dicentra spectabilis,

Delphinium x hybridum, Echeveria secunda), să se asigure o protecţie a mugurilor

bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Unele preferă locuri

însorite ( Achillea filipendulina, Campanula carpatica, Gypsophila paniculata,

Rudbeckia sp. etc.), altele, dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de

semiumbră sau suportă semiumbra ( Dicentra spectabilis, Viola odorata, Dianthus

sp., Iberis sempervirens etc.). În privinţa cerinţelor faţă de apă, majoritatea

hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă, unde alternează

perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile, unele dintre ele rezistând la

perioade prelungite de secetă (Sedum, Sempervivum, Cerastium).

Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin

seminţe, cât şi pe cale vegetativă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale, la

hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi, divizarea plantelor,

drajoni etc.). Pentru o parte din aceste plante, metoda generativă reprezintă

singurul mod de înmulţire cu rezultate bune, datorită sensibilităţii sistemului

radicular care nu suportă transplantarea, mai ales atunci când plantele sunt mature.

Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila, Lupinus, Papaver .

Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite

determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. Le întâlnim în spaţiile verzi

atât în amenajări de tipul rondurilor, rabatelor, bordurilor, cât şi în grădini alpine,

pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Multe dintre ele au perioadă lungă de

înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara, până toamna târziu.



82

De asemenea, trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite

prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă, oferind

posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate.

C2. Specii perene geofite

Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene, fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure

perenitatea.

Organele subterane, formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate, au un

rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă, ci şi în depozitarea

substanţelor de rezervă.

Bulbii, tuberobulbii, rizomii, rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe

subterane întâlnite la geofite, ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliatîn capitolul IV. Trebuie menţionat faptul că la unele specii ( Lilium tigrinum),

bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere, la axila frunzelor).

Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice, iar capacitatea lor de

adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în

ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. Astf el, unele dintre ele,

considerate semirustice (tabelul 8.4.), nu rezistă la temperaturi negative şi de

aceea, organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează

până primăvara în adăposturi corespunzătoare.

Altele, considerate rustice (tabelul 8.5.), rezistă pe timpul iernii în câmp,

fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane.

Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor,

singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele.

Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar, uneori numai în lucrări de

ameliorare.

Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite, în funcţie de grupa din care fac

parte.

Geofi tele semi rustice sunt plante care cer locuri însorite, adăpostite, terenuri

bine drenate, cu umiditate constantă. Tuberozele preferă umiditate mai mare în

sol, cu condiţia însă ca apa să nu băltească.

Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate,

fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate).

Pentru decor exterior, le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai

puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica).



83

Tuberozele, datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu, se cultivă exclusiv

pentru valorificare ca flori tăiate.

Geofi tele rustice , adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră, le

putem întâlni cultivate atât la soare, cât şi în locuri semiumbrite. Unele sunt chiar

iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis, Galanthus nivalis, Hosta

plantaginea, Scilla bifolia). Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi

constantă, dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus

nivalis, Hemerocalis sp., Hosta sp.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum

autumnale, Stachys lanata).

Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Un sortiment

bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într -o

perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. Pentru floricultori, este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor

plante în culturi forţate şi timpurii, foarte de rentabile.

8.2. RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLECULTIVATE ÎN SPAŢII PROTEJATE

A. Specii cul tivate la ghi vece

Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de

recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii

decorative prin flori, frunze, habitus etc. Ele aparţin unui număr mare de familii şi

genuri botanice şi sunt, în majoritate, originare din zonele calde ale globului, de

aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute.

Tabelul 8.6. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole

cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau

instituţii.

Capacitatea de ada ptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este

destul de diferită. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine,

altele, dimpotrivă, se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă

asemănător celui din care provin.

În general, plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des

cultivate ca plantele de interior.

Pentru cele pretenţioase, este absolut obligatoriu ca în momentul în care nehotărâm să le cultivăm, să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute.



84

Altfel, plantele vor suferi, aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi, în final,

vor muri.

Practic, este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să

le întreţinem corespunzător. În plus, trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine

în valoare efectul decorativ, ţinând cont de o serie de reguli: armonizareadimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se află; amplasarea

corespunzătoare în spaţiu; folosirea recipintelor potrivite ca formă, mărime,

culoare, material etc.; asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi

elementul de decor.

Plantle decorative prin flori pot fi dirijate, prin tehnologiile aplicate, să

înflorească tot timpul anului, sau atunci când solicitarea este mai mare.

Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe, cât şi vegetativ. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative, mai ales prin butăşire. La înmulţirea prin

seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se

intenţionează obţinera un număr mare de plante.

În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care

reprezintă partea de decor, plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot

timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an

(cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire).

Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice

ale speciilor, metodele de înmulţire aplicate, elementul decorativ reprezentativ şi

perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă.

B. Specii cul ti vate în solul serei

Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori

tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. În această categorie sunt incluse

nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta

în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate ( Anthurium, Strelitzia), ci şi

plante care în mod obişnuit, se cultivă în teren deschis (anuale, bienale, perene),

dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate, în scopul completării

sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere.

Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei, cuprinde atât

sporirea numărului de specii floricole cultivate, cât şi a numărului de soiuri în

cadrul speciei.

Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri, la

concurenţă cu trandafirul, în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de



85

flori tăiate. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale

ale pieţii, locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme, fresii, gerbera,

alstromeria etc.).

În cele ce urmează (tabelul 8.7.) ne vom referi numai la speciile care

constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. Majoritatea sunt culturi perene, cu durată mai mare de 2-3 ani, ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia

reginae).

Fresiile şi crizantemele, deşi sunt plante perene, se cultivă ca anuale, cultura

reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi

prin butaşi la crizanteme.

Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an, cel mult

doi ani.Cele cu durata culturii de mai mulţi ani, trec anual printr -o perioadă de

repaus de 1-2 luni, când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte.

La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice, metodele de înmulţire

şi perioada de repaus (dacă este cazul).

Spre deosebire de plantele cultivate în câmp, s-a renunţat la prezentarea

modului de utilizare, ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor

cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. De asemenea, în ceea ce priveşte

condiţiile ecologice, s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute,

notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie.

Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt

identice cu cele folosite la plantele din câmp. În plus, la plantele cultivate în spaţii

protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică.

Semnul convenţional () sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi

atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii.



86

Rezumat

I. Clasificarea plantelor floricole cultivate în câmp, după durata ciclului de

viaţă: 1. anuale:

- tipice

- nespecific anuale

2. bienale:

- tipice

- prin cultură

3. perene:- hemicriptofite

- geofite:

- rustice

- semirustice

II. Clasificarea plantelor floricole cultivate în spaţii protejate:

1. cultivate în solul serei2. cultivate la ghivece


1. Care sunt grupele de plante floricole anuale şi ce particularităţi au (cu

exemple)?

2. Cum se grupează plantele floricole perene (particularităţi şi exemple)?

Temă referat

1. Descrierea detaliată a unei specii floricole (particularităţi morfologice

şi ecologice, tehnologie de cultură, utilizare).



87

Tabelul 8.1.

Specii floricole anuale

Nr. crt. Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul planteiÎnălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)Cerinţe ecologice

Înmulţirea Mod de utilizare

seminţe Vegetativ

1

Acroclinium roseum Hook.

(syn. Helipterium roseum Beuth, Roccardia rosea Voss.)

Compositae 30-60 15

**

Răsad

(III)→V- Im

floare de pai

2

Ageratum mexicanum Sims. (syn. A. houstonianum Mill.)

Compositae 15-50 15-30

*

Răsad

(II-III)→V

Butaşi

(III)→V

Ro

Ra

Bo

Mz

Vdpufuleţi

3

Alternanthera amoena (Lem.) Voss.

Amaranthaceae 10-15 15-20

-

*-

Butaşi

(III)→V

Mz

Bo

Vd

alternanteră



88

Tabelul 8.1. (continuare)

Nr.

crt.Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul plantei

Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de

utilizareseminţe vegetativ

4

Alternanthera versicolor Voss.


-

*-

Butaşi

(III)→V

Mz

Bo

Vd

alternanteră

5

Alyssum maritimum Lam.

Cruciferae 10-40 20-30

-

*

Răsad

(II-III)→IV

Direct

XI, III-IV

-

Ro

Bo

Mz

St

Vd

Pcciucuşoară, albiţă

6

Amaranthus caudatus L.

Amaranthaceae 50-100 45

*

Direct

III-IV

Răsad

(III)→ V

-

G

I

Ft

Im

moţul curcanului



89


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


7

Amaranthus paniculatus L.


*

Direct

III-IV

Răsad

(III)→V

-

G

I

Fttrompa elefantului

8

Ammobium alatum R. Browr


*

Răsad

(III)→V- Im

imortelă albă

9

Antirrhinum majus L.

Scrophulariaceae 15-90 30-45

*

Răsad

(II-III)→V

Direct

III-IV

-

Ft

Ro

Bo

Pb

gura leului



90

Tabelul 8.1 (continuare)

Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


10

Arctotis grandis Thunb.


→ *

Răsad

(III)→V-

Ro

Pt

St

Vd

Ftarctotis

11

Begonia semperflorens Link et. Otto.

Begoniaceae 15-50 15-30

*

Răsad

(I)→V

Butaşi

(III)→V

RoRa

Bo

Pb

Mz

Vd

Pcbegonie, gheaţă

12

Calendula officinalis L.


-

*

Răsad

(III)→V

Direct

X-XI; III-IV

-

Ft

Ro

Ra

gălbenele, filimică



91


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


13

Callistephus chinensis L.


*

Răsad

(III)→V

Direct

IV

-

Ft

Ro

Ra

Pb

Bo

Vdochiul boului

14

Centaurea cyanus L.

Compositae 40-90 30

-

*

Direct

IV-

Ft

Ro

Pb

Ra

Galbăstrele

15

Centaurea moschata L.

Compositae 40-70 20

--

*

Direct

IV-

Ft

Ro

Pb

Ra

Gvineţică parfumată



92


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


16

Celosia argentea var. cristata L.


*

Răsad

(III)→V-

Ft

Im

Ro

Racreasta cocoşului

17

Celosia pyramidalis Hort.


*

Răsad

(III)→V-

Ft

Im

Ro

Ra

celosia

18

Chrysanthemum carinatum L. (syn.

Ch.tricolor Andr.)

Compositae 40-60 30

- *

Răsad

(III)→V

Direct

IV

-

Ft

G

Ro

Racrizantemă de vară



93


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


19

Clarkia elegans Dougl.

Onagraceae 30-70 30

*

Direct

IV-

Ft

Ro

Ra

Pbclarchia

20

Cleome spinosa Jacq.

Capparidaceae 80-120 45-60

- *

Răsad

(III-IV)→V-

G

Ra

cleome

21

Cobaea scandens Cav.

Polemoniaceae 700-800 -

*

Răsad

(II-III)→V

Butaşi

(II-III)→VDv

cobea



94


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


22

Coleus blumei Benth.

Labiatae 10-40 30

*

Răsad

(II)→VButaşi

(III)→V

Mz

Vd

Ro

Ra

Pburzicuţă, mireasă

23

Coreopsis tinctoria Nutt. (syn.

Calliopsis tinctoria DC.)


- *

Răsad

(III-IV)→V

Direct

X-XI; IV-V

-

Ft

G

Ro

Ralipscănoaie

24

Cosmos bipinnatus Cav.

Compositae 80-120 60

*

Direct

X; IV

Răsad

(III)→V

-

Ft

G

Ra

cosmos, mărariţă



95


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


25

Cosmos sulfureus Cav.


*

Direct

X; IV

Răsad

(III)→V

-

Ft

G

Ro

Racosmos, fluturaşi

26

Dahlia variabilis Hort.


*

Răsad

(III)→V

Direct

IV-V

-

Ft

Ro

Ra

Pbdălioare

27

Delphinium ajacis L.

Ranunculaceae 50-120 30-50

-

*

Direct

X-XI; IV-V-

Ft

Ro

Ra

nemţişor, floare domnească



96


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


28

Dianthus caryophyllus L.

„Chabaud“.

Caryophyllaceae 50-70 20-30

**

Răsad

(I-II)→V

butaşi

(I-II)→VFt

garoafă de vară

29

Dianthus chinensis L.


**

Răsad

(III-IV)→V-

Ro

Ra

Pb

St

Bogaroafă chinezească

30

Dimorphoteca aurantiaca Hort.


-

*

Direct

IV-

Ft

Ro

Ra

Pb

Pcdimorfotecă



97


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţe

ecologice

Înmulţirea Mod de


31

Dolichos lablab L.

Leguminosae 80-400 -

*

Direct

IV-V- Dv

fasole japoneză

32

Eschscholtzia californica Cham.

Papaveraceae 30-60 15

-

*

Direct

X-XI; IV-V-

Ro

Ra

Pb

St

Pcmac californian

33

Gaillardia picta Hort.

Compositae 30-60 30

**

Răsad

(III-IV)→V

Direct

IV-V

-

Ro

Ra

Pb

G

Ftfluturei



98


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


34

Gazania splendens Hort.


--

*

Răsad

(III)→V-

Ro

Ra

Pb

Vd

Stgazania

35

Godetia grandiflora Lindl.

Onagraceae 25-40 30

*

Direct

IV-V-

Ro

Ra

Pb

St

Vdazalee de grădină

36

Gomphrena globosa L.


*

Răsad

(III)→V- Im

gomfrena, bumbuşcuţe



99


Nr.

crt.

Denumirea ştiinţifică şipopulară

Familia botanică Aspectul planteiÎnălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de utilizare

seminţe vegetativ

37

Gypsophilla elegans M.B.


*

Direct

IV-V-

G

Ft

floarea miresei

38

Helichrysum bracteatm Willd.

Compositae 30-90 30

*

Răsad

(III)→V- Im

floare de pai

39

Iberis amara L.


*

Direct

III-IV-

Ro

Ra

Pb

Vdlilicele



100


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


40

Impatiens balsamina L.

Balsaminaceae 35-75 45

-

*

Răsad

(III-IV)→V

Direct

IV-V

-

G

Ro

Ra

Ftsălcioară, copăcei, balsamina

41

Ipomaea purpurea Lam.

Convolvulaceae 250-400 -

*

Direct

IV-V- Dv

zorele

42

Ipomaea rubrocoerulea Hook.

Convolvulaceae 150-300 -

*

Direct

IV-V- Dv

zorele



101


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


43

Iresine herbstii Hook.

(syn. Achyranthes verschafeltii Lem.)


*

-Butaşi

(II-III)→V

Mz

Bo

Vd

irezină

44

Iresine lindenii L.

(syn. Achyranthes lindenii)


*

-Butaşi

(II-III)→V

Mz

Bo

Vdirezină

45

Lathyrus odoratus L.

Leguminosae 90-200 50

*

Direct

IV-

Dv

Ft

mazăre mirositoare



102


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


46

Lobelia erinus L.

Campanulaceae 10-20 10-15

- *

Răsad

(II)→V

butaşi

(II-III)→V

Ro

Ra

Mz

Vdlobelie

47

Matthiola bicornis DC.

Cruciferae 40-50 20

*

Răsad

(III)→IV-V

Direct

IV-V

-

Ro

Ra

St

Vdmicşunele

48

Matthiola incana (L.)

Cruciferae 20-80 30

*

Răsad

(III)→IV-V

Direct

IV-V

-

Ft

G

Ro

Ra

Vdmicşunele, mixandre



103


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


49

Mirabilis jalapa L.

Nyctaginaceae 60-90 40-60

**

Direct

IV-V-

G

Ro

Ra

barba împăratului, frumoasa nopţii

50

Nicotiana alata Link.

Solanaceae 80-150 40-50

*

răsad

(III)→V-

G

Ra

Ro

regina nopţii

51

Nigella damascena L.

Ranunculaceae 35-60 20

**

Direct

X-XI; III-IV-

Ft

Ro

Ra

St

Imnegrilică, chica voinicului



104


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


52

Ocimum basilicum L.

Labiatae 25-50 20

*

Răsad

(III)→IV-V

Direct

IV-V

-

Ro

Ra

Vd

Pbbusuioc

53

Petunia × hybrida Hort.

Solanaceae 15-80 30

*

Răsad

(II-III)→V

Butaşi

(II-III)→V

Ro

Ra

Pb

Mz

Vdpetunie

54

Phlox drumondii Hook.

Polemoniaceae 15-50 10-30

**

Răsad

(II-III)→V

Direct

IV-V

-

Ro

Ra

Bo

Pb

Mz

Vd

Stbrumărele, scânteuiţe



105


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


55

Portulaca grandiflora Hook.

Portulacaceae 15-20 15

--

**

Răsad

(II-III)→IV-V

Direct

V

Butaşi

(f. rar)

(III)→V

Ro

Ra

Pb

Pc

St

Bo

Mz

Vd

floare de piatră

56

Salvia splendens Ker.

Labiatae 30-90 20-30

**

Răsad

(I)→V

Butaşi

(II-III)→V

Ro

Ra

Mz

Pb

Bo

Vdsalvie, jaleş

57

Sanvitalia procumbens Dam.

Compositae 15 30

--

**

Răsad

(III)→V

Direct

IV-V

-

Ro

Ra

Pb

Bo

St

Vd

Pc

Mz

sanvitalia



106


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


58

Scabiosa atropurpurea L.

Dipsacaceae 60-100 30

--

**

Răsad

(III-IV)→V

Direct

IV-V

-

Ft

G

Ro

Rascabioza, muşcata dracului

59

Statice sinuata L.

(syn. Limonium sinuatum Mill.)

Plumbaginaceae 30-60 30

--

**

Răsad

(II-III)→V- Im

statice, limba peştelui

60

Tagetes erecta L.


--

**

Răsad

(III)→V

Direct

X-XI; III-IV

-

Ft

Ro

Ra

Pb

Gcrăiţe, vâzdoage



107


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


61

Tagetes patula L.

Compositae 15-60 30

--

**

Răsad

(III)→V

Direct

X-XI; III-IV

-

Ro

Ra

Pb

Mz

Bo

Vdcrăiţe, vâzdoage

62

Tagetes signata Bartl.


--

**

Răsad

(III)→V

Direct

X-XI; III-IV

-

Ro

Ra

Bo

Pb

Mz

Vdcrăiţe

63

Tropaeolum majus L.

Tropaeolaceae 30-250 30

**

Direct

X-XI, IV

Butaşi (rar)

(II-III)

→IV-V

Ro

Ra

St

Vdconduraşi



108


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


64

Verbena × hybrida Hort.

Verbenaceae 20-40 30

– –

**

Răsad

(II-III)→V

Direct

V

Butaşi (rar)

(II-III)→V

Ro

Ra

Pb

Mz

Vd

Stverbină, urzicuţă

65

Zinnia elegans Jacq.


--

**

Răsad (III)→V

Direct

V

-

FtG

Ro

Ra

cârciumărese

66 Zinnia haageana Reg.

(syn. Z. angustifolia H.B.Z.)Compositae 25-40 20-30

--

**

Răsad

(III)→V

Direct

V

-

Ft

Ro

Ra

Pb

67 Xeranthemum annum L.

imortelă, pleviţă, cununiţă Compositae 30-60 45

**

Răsad

(III)→V

Direct

X; IV

- Im



109

Tabelul 8.2.

Specii floricole bienale

Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


1

*Althaea rosea Cav.

Malvaceae 80-250 60

****

Răsad

VII-VIII→IX-X-

G

I

Ra

Ro

Ftnalbă de grădină

2

*Bellis perennis L.


******

Răsad

VI-VII→ IX-XDespărţire

VII-VIII

Ro

Ra

Pb

Mz

Vd

Pc

Ftpărăluţe, bănuţei

3

Campanula medium L.

Campanulaceae 50-80 30

******

Răsad

V-VII→IX-X-

Ft

G

Ro

Ra

Pbclopoţei de grădină



110


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


4

Cheiranthus cheiri L.


******

Răsad

VII-VIII→IX-X-

Ft

G

Ro

Ra

Pb

Vdmicşunele ruginii

5

*Dianthus barbatus L.


******

Răsad

VI-VII→

IX-X

Despărţire

VIII

Ft

Ro

Ra

Pb

Ggaroafă turcească

6

Digitalis purpurea L.


****

Răsad

VI-VII→IX-X-

Ft

G

Ra

degeţel



111


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


7

Lunaria biennis Moench. (syn. L.

annua L).

Cruciferae 30-100 30

******

Răsad

VII-VIII→IX-X-

Ft

G

Ra

Impana zburătorului, banul Iudei

8

*Myosotis alpestris L.

Boraginaceae 15-35 15

-- ******

Răsad

VI-VII→IX-X

Despărţire

VII-VIII

Ro

Ra

Pb

Mz

Vd

Ft

Pcnu mă uita

9

*Primula acaulis (L.) Hill.

Primulaceae 10-15 20

******

Răsad

VII-VIII→IX-X-

Ro

Ra

Pb

Pc

Vdprimula, ciuboţica cucului



112


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


10

Silene pendula L.

Caryophylaceae 20-45 15

******

Răsad

VII-VIII→IX-X-

Ro

Ra

Pb

Mz

Pc

Vdguşa porumbelului

11

*Viola wittrockiana Gams. (syn.

Viola × tricolor maxima)

Violaceae 15-25 20

******

Răsad

VI-VII→IX-X

Butaşi (soiurilecu flori duble)

Despărţire

Ro

Ra

Pb

Mz

Pc

Vdpanseluţe

* specii perene cultivate ca bienale



115


Nr.crt.

Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul planteiH

(cm)D

(cm)Cerinţe

ecologicenmulţirea Mod de


7

Cerastium tomentosum L.


-- ******

-

Despărţire IX-X

Butaşi (rar)

St

Pc

Vd

lâna caprelor

8

Chrysanthemum indicum L.


******

-

Despărţire III-IV

Butaşi (II-III)

Ft

G

Ro

Ra

Pb

Vdtufănele

9

Chrysanthemum leucanthemum L.


-- ******

Răsad

IV-V→IX-X

Despărţire

III-IV

Ft

G

R

margarete



116


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



10

Cineraria maritima L.

(syn. Senecio cineraria DC)


******

Răsad

(II-III)→VButaşi (II-III)

Bo

Mz

Ro

Rb

Pbcinerarie, spălăcioasă

11

Delphinium x hybridum Staph et

Wild.

Ranunculaceae 80-150 50-80

****

Răsad

(III-IV)→IX

Despărţire III-IV, IX-X

Butaşi V-VI

Ft

G

I

Ro

Ranemţişor

12

Dianthus deltoides L.

Caryophyllaceae 10-15 10

-

--

******

Răsad

IV-V→ IX-X

Despărţire X

Butaşi VIII-IX

Bo

Pc

St

Vd

Ra

Pbgarofiţă



117


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



13

Dianthus plumarius L.


--

******

Răsad

IV-V→IX-X

Despărţire

X

Butaşi VIII-IX

Bo

Pc

St

Vd

Ra

Pb

Ft

garofiţe

14

Dicentra spectabilis Lem.


****

Răsad (rar)

(III-IV)→IX

Despărţire IX-X

Butaşi (IX-X)

Ft

G

Ra

cerceii doamnei

15

Echinops ritro L.

Compositae 120 60-75

-- ******

Răsad

V-VI→IX-X

Despărţire

III-IV; IX-X

G

Ra

Pb

Im

măciuca ciobanului



118


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



16

Echeveria secunda Booth.

Crassulaceae 10-15 15

-- ****

Răsad

(II-III)→V

Butaşi

(II-III)→V

Bo

Ro

Ra

Mz

Pb

Vd

Steşverie

17

Gaillardia hybrida Hort.


--

******

Răsad

V-VI→V

Butaşi (II-III)

Ft

G

Ro

Raf luturaşi

18

Gypsophila paniculata L.


******

Răsad

(III)→V

Despărţire

III-IV, IX-X

Ft

G

Im

floarea miresei



119


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



19

Gnaphallium lanatum Hort.

Compositaae 20 10-20

******

-

Butaşi

(III-IV)→ V

Despărţire IV, X

Bo

Mz

Ro

Ra

Pb

Vd

Stsiminoc

20

Heliopsis scabra Dunal.


******

Răsad

(II-III)→V

Despărţire III-IV

Butaşi

(III)→V

Ft

G

Ra

Imgălbenele de toamnă

21

Iberis sempervirens L.


--

******

Răsad

(IX-XI)→IV-V

Butaşi

(II-III)→ V


Bo

St

Vd

Ra

Pblimbuşoară



120


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



22

Lavandula angustifolia Moench. syn.

( Lavandula officinalis Mais.)

Labiatae 30-60 20-30

--

******

Răsad

(III)→IX

Butaşi Despărţire

III-IV; IX-X

G

Bo

Vd

Ra

Pb

St

Ftlevănţică

23

Lupinus polyphyllus Lindl.

Leguminosae 80-120 60

--

******

Direct

IV-VI-

Ft

G

Ro

Ra

lupin, cafeluţă

24

Papaver orientale L.


-- ******

Direct

IV-V

Răsad(rar)

V-VI→ IX-X

Despărţire IX-X

Ft

G

Ro

Ramac de grădină



121


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



25

Penstemon barbatus Nutt.


****

Răsad

VII→ IX-X

Despărţire

IX-X; IV

Butaşi VI-VIII

Ft

G

Ro

Ra

Pbpenstemon

26

Phalaris arundinaceae L.

Gramineae 10-20 20

--

******-

Despărţire III-IV; IX-X

Ft

G

St

Pbfalaris, iarbă decorativă

27

Phlox paniculata L.

Polemoniaceae 80-100 60

******

Răsad

(II-III)→V

Direct

IV; X


Ft

G

Ro

Ra

flox, brumărele



123


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



31

Primula auricula L.

Primulaceae 60-80 10-15

******

Răsad

(III-IV)→ IX

Despărţire IX-X

Ft

G

Ro

Ra

Pb

Vdprimula

32

Primula denticulata Smith.

Primulaceae 20-40 10-15

******

Răsad

VI→ IX, III

Despărţire IX-X

Ro

Ra

Pb

Pc

Vdprimula

33

Rudbeckia fulgida


******

Răsad

(III)-VI→ IX,

III

Despărţire III, X

Ft

G

Ro

Ra

rudbechie, rugi galbeni



124


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



34

Rudbeckia nitida Nutt.


******

Răsad

(III)-VI→ IX,

III

Despărţire III, X

Ft

G

Ro

Rarudbechie

35

Rudbeckia purpurea L. (syn. Echinacea purpurea L. Moech.)


******

Răsad

(III)-VI→ IX,

III

Despărţire III, X

Ft

G

Ro

Ra

echinacea

36

Santolina chamaecyparissus L.


******

-

Butaşi

VII-VIII→

IX, IV

Despărţire III, IX

Bo

Mz

Vd

G

Stsantolina



125


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



37

Santolina viridis Wild.


******

-

Butaşi VII-VIII

→IX-X

Despărţire III, IX

Ft

G

Ro

Ra

Pbsantolina

38

Sedum spectabilis Boreau.


******

Răsad(rar)

IV-VII→ IX, III

Butaşi

VII-VIII→IX


G

Ro

Ra

Pb

St

Ft

Vdiarbă grasă, sedum

39

Sedum spurium M.B.


******

Răsad(rar)

IV-VII→ IX, III

Butaşi

VII-VIII→

IX


Bo

St

Ra

Pb

St

Vdiarbă grasă, sedum



126


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



40

Sempervivum tectorum L.

Crassulaceae 15 20

******

-

Despărţire III-IV, IX;

Stoloni

III-IV, IX

Bo

Mz

St

Ro

Ra

Pb

Vdurechelniţă

41

Solidago canadensis L.


--

******

Răsad

(III)-VII→ X,

IV

Despărţire

III-IV

Ft

G

I

Ra

Imsplinuţă, sânzâiană de grădină

42

Statice arborescens Hort.

Plumbaginaceae 30-50 30-40

-- ******

Răsad

(III)→ V

Despărţire III-IV

Im

statice, sică



127


Nr.crt.


(cm)D

(cm)Cerinţe



43

Statice gmeline L.

Plumbaginaceae 60-80 20-30

--

******

Răsad

(III)→ V

Despărţire III-IV

Im

statice, garofiţă de mare

44

Viola odorata L.

Violaceae 15-20 10

******

Răsad

(IX-X)→ IV

Despărţire IX-X

Bo

Pc

Vd

Ra

Ra

Pbtoporaşi



128

Tabelul 8.4.

Specii floricole geofite semirustice

Nr.

crt.

Denumirea ştiinţifică şipopulară

Familia botanică Aspectul planteiÎnălţime

(cm)

Diametrul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de

utilizareseminţe Vegetativ

1

Canna indica L.

Cannaceae 50-150 60

**

Răsad

(II-III)→V-VI

Rizomi

IV-V

Ft

G

Ro

Racana, trestie indiană

2

Dahlia x hortensis Guillam.


**-

Rădăcini tuberizate

IV-VButaşi

(III)→ V

Ft

GRo

Radalie, gherghină

3

Gladiolus hybridus Hort.

Iridaceae 40-120 20-30

**

-Tuberobulbi

IV-V

Ft

Ro

Ra

Ggladiole, săbiuţe

4

Polyanthes tuberosa L.

Amaryllidaceae 40-80 20-25

--

**-

Bulbi

IVFt

tuberoze, chiparoase



129

Tabelul 8.5.

Specii floricole geofite rustice

Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


1

Bergenia crassifolia Fritsch. (syn. B.

bifolia Moench.)

Saxifragaceae 30-50 30-50

**

**

**

Răsad(rar)

(III-IV)→ V

Rizomi

IX-X

Bo

Ro

Pb

Ra

VdStbergenie, crăciuniţă

2

Convallaria majalis L.

Liliaceae 15-20 10-15

-

******-

Rizomi

VIII

Ft

Ro

Ra

Pb

Pcmărgăritar, lăcrămioare



130


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


3

Colchicum autumnale L.

Liliaceae 10-15 10

--

****** -

Tuberobulbi

IX-X

Bo

Ro

Ra

Pb

Pcbrânduşă de toamnă

4

Crocus vernus (L.) Wuff. (syn. C.officinalis, var. vernus L.)

Iridaceae 10 8-10

******

-Tuberobulbi IX-

X

Ro

Ra

Pb

Pc

Bocrocus, şofran

5

Eremurus spectabilis M.B.


******

Răsad

(X-XI)→IV

(după doi ani)

Rizomi

IX-X

Ft

G

I

Rb

lumânare vegetală



131


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


6

Fritillaria imperialis L.


****

Răsad (rar)

V-VIII→ V

(după doi ani)

Bulbi

VIII

Ft

G

I

Ralalea pestriţă

7

Galanthus nivalis L.

Amanyllidaceae 15 5-10

--

******-

Bulbi

IX-X

PcRa

Pb

Ft

Stghiocel

8

Hemerocallis flava L.


--

******-

Rizomi

IX-X, IV

G

Ra

Ft

crin galben



132


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


9

Hemerocallis fulva L.

Liliaceae 100-120 60-80

--

******

- Rizomi

IX-X; IV

G

Ra

Ftcrin galben

10

Hosta plantaginea (Lam.) (syn.

Funkia grandiflora Sieb. et Zucc.)


--

****

Răsad (rar)

(III), X→

IV-V

Rizomi

IV-VI

G

I

BoRo

Ra

Pb

Ft

Vd

St

funchie, crin de toamnă

11

Hyacinthus orientalis L.

Liliaceae 20 10-15

******

- Bulbi

IX-X

Ft

Vd

G

Ro

Ra

Pb

Bozambilă, perla orientului



133


Nr.


Înălţime

(cm)

Diametrul tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


12

Iris germanica L.


******

- Rizomi

IX-X

Ft

G

Rastânjenel de grădină

13

Iris pumila Z.


******

- Rizomi

IX-X

Bo

Ro

Ra

Pb

Vdstânjenel pitic

14

Kniphofia hybrida Hort.


****

-Rizomi

IX-X

Ft

G

I

Racnifofia, tritoma



134


Nr.


Înălţime

(cm)

Diame-trul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


15

Lilium candidum L.


******

-Bulbi

VIII

Butaşi (solzi)

Ft

G

Ra

crin alb

16

Lilium regale Wilson.


****

-Bulbi

IX-X

Butaşi (solzi)

Ft

G

Ra

crin regal

17

Muscari armeniacum Back.

Liliaceae 20 10

******

- Bulbi

IX, X

Pc

Bo

Ra

Pb

Vd

Stceapa ciorii



135


Nr.


Înălţime

(cm)

Diame-trul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

nmulţirea Mod de


18

Narcissus poeticus L.


******

- Bulbi

IX-X

Ft

Ro

Ra

Pb

Vdnarcisă

19

Narcissus incomparabilis Mill.


******

-Bulbi

IX-X

Ft

Ro

Ra

Pb

Vdnarcisă

20

Narcissus pseudonarcissus L.

Amaryllidaceae 30-40 10-20-

******

-Bulbi

IX-X

Ft

Ro

Ra

Pb

Vdnarcisă, trompetă



136


Nr.


Înălţime

(cm)

Diame-trul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


21

Paeonia officinalis L.

Paeoriaceae 60-100 80-100

******

-Despărţire

VIII

Ft

G

Ra

bujor

22

Paeonia tenuifolia L.

Paeoriaceae 40-50 30-40

******

-Despărţire

VIII

G

Ra

Ftbujor

23

Scilla bifolia L.

Liliaceae 15-30 10

--

****** -

Bulbi

X

Pc

Ra

Pb

Ft

St

Vdviorea



137


Nr.


Înălţime

(cm)

Diame-trul

tufei

(cm)

Cerinţeecologice

Înmulţirea Mod de


24

Stachys lanata Jacq.

Labitae 20-50 20-30

--

**** -

Despărţire X, IV

G

Pc

Ra

Pb

St

Vdstahis, jaleş, urechea iepurelui

25

Tulipa gesneriana L.


******-

Bulbi

IX-X

Ft

Ro

RaPb

Bo

Pc

Vd

lalea

26

Yucca filamentosa L. (syn. Y .

angustifolia Hort., Y. smalliana Fern.)

Liliaceae 90-150 60-100

****

-

Rizomi

IX-X

Drajoni

IV

G

I

Ft

iuca



138

Tabelul 8.6.

Specii floricole cultivate la ghivece

Nr. crt. Specia Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe nmulţire Element

decorativPerioada de decor (pe trimestre)

seminţe vegetativ I II III IV

1

Agapanthus africanus L.

(syn. A. umbelatus L.

Merit.)

Liliaceae

16-20°C

Răsad Divizare Flori - - x x

crin albastru

2

Anthurium scherzerianum

Schott.

Araceae

15-20°C

-Divizare

Butaşi

Flori

Frunzex x x x

anturium, floareaflamingo

3

Asparagus densiflorus

Meyeri.

Liliaceae

12-18°C

Răsad DivizarePort

Cladodiix x x x

Asparagus



139





4

Asparagus plumosus Bak.

Liliaceae

12-18°C

Răsad Divizare Port cladodii x x x x

asparagus

5

Asparagus sprengeri Regel.

Liliaceae

10-18°C

Răsad Divizare port cladodii x x x x

asparagus

6

Aspidistra elatior Blume.

Liliaceae

12-16°C

- Divizare Frunze x x x x

Aspidistra



140





7

Aucuba japonica Thumb.

Cornaceae

10-18°C

-Butaşi

MarcotajFrunze x x x x

aspidistra

8

Azaleea indica L. (syn. Rhododendron simsii

Planch.)Ericaceae

15-22°C

-Butaşi

AltoireFlori x - - x

azalee

9

Begonia x rex Putz.

Meisterstük

Begoniaceae

20-25°C

- Butaşi Frunze

Florix x x x

Begonie



141





10

Begonia x tuberhyrida

Voss.

Begoniaceae

16-20°C

Răsad Tuberculi

Butaşi Flori - x x -

begonie

11

Beloperone guttata

Brandeg.

Acanthaceae

15-20°C

- Butaşi Flori - x x -

beloperone

12

Bougainvillea glabra Chois.

Nyctaginaceae

15-20°C- Butaşi Flori - x x x

bughenvillee, floare dehârtie



142




seminţe vegetativ I II III IV13 BROMELII

13.a.

Aechmea fasciata (syn.

Billbergia fasciata)

Bromeliaceae

12-18°C

Răsad (rar)

(II-III)Drajoni

Frunze

Florix x x x

aechmea

13.b.

Billbergia nutans Rgl.

Bromeliaceae

-

12-18°C

Răsad (rar)

(II-III)Drajoni

Frunze

Florx - - x

bilbergia

13.c.

Neoregelia carolinae (syn.

Nidularium meyendorfii)

Bromeliaceae

12-20°C

- DrajoniFrunze

Florix x x x

Neoregelia



143





13.d.

Vriesea splendens Lem.

Bromeliaceae

R ăsad (rar)

(II-III)Drajoni

Frunze

Florix x x x

Vriesia

14 CACTU{I

14.a. Cereus peruvianus Mill. Cactaceae

Răsad Butaşi

Tulpini

Florix x x x

14.b. Echinocereus baileyi Cactaceae

Răsad Butaşi

Tulpini

Florix x x x



144





14.c.

Echinocactus grusonii

Hildm.

Cactaceae

Răsad Butaşi

Tulpini

Florix x x x

cactus butoi

14.d.

Mammillaria hybrida

Cactaceae

Răsad Butaşi

Tulpini

Florix x x x

mamilaria

14.e.

Opunţia maxima Mill.

Cactaceae

Răsad Butaşi

Tulpini

Florix x x x

limba soacrei



145





14.f.

Rhipsalis cassuta

Cactaceae

Răsad Butaşi Tulpini x x x x

ripsalis

14.g.

Zygocactus truncatus

(Haw.) K. Schum

Răsad Butaşi Tulpini

Florix x - x

crăciuniţa

15

Caladium bicolor Hort.

Araceae

10-20°C


Caladium



146





16

Camellia japonica L.

Theaceae

16-18°C

- Butaşi Flori x x - x

camelie, trandafir japonez

17

Chlorophytum comosum Back.

Liliaceae

18-20°C

-Divizare

Stoloni

Frunze

Portx x x x

clorofitum, plantapăianjen

18

Clivia miniata Rgl.

Amarylliadaceae

18-20°C

Răsad DivizareFlori

Fructex - - x

Clivia



147





19

Codiaeum variegatum L.

Euphorbiaceae

18-25°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze x x x x

croton

20

Codiaeum angustifolium L.

Euphorbiaceae

18-25°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze x x x x

croton

21

Columnea gloriosa Sprague

Gesneriaceae

18-20°C

- Butaşi

Flori

Port

Frunze

x x x x

Columnea



148





22

Cordyline australis Hook.

Liliaceae

10-18°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Lăstari bazali

Frunze x x x x

cordiline

23

Codyline fruticosa ( syn. C.terminalis Kzh.)

Liliaceae

14-20°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Lăstari bazali

Frunze x x x x

cordiline

24

Cyclamen persicum Mill.

Primulaceae

18-22°C

Răsad Fragmente

tubercul

Flori

Frunzex x x x

Ciclamen



149





25

Cyperus alternifolius L.

Cyperaceae

10-20°C

- Butaşi Frunze

Portx x x x

ciperus, papirus, plantăumbrelă

26

Dieffenbachia picta Schot.(syn D. maculata)

Araceae

20-22°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze x x x x

difenbachia

27

Dracaena fragrans

Agavaceae

10-20°C

-Tuberculi

Butaşi

Flori

Frunze- x x -

dracenă



150





28

Dracaena marginata Lam.

Agavaceae

10-20°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze x x x x

dracenă

29

Epipremnum aureum ( syn.Scindapsus aureus, Potos

aureus)

Araceae

12-16°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze

Portx x x x

potos, iedera diavolului

30

Euphorbia pulcherrima

Willd. (syn. Poinsetia

pulcherrima)

Euphorbiaceae

18-20°C

- Butaşi Bractee x - - x

poinsetia, steauaCrăciunului



151





31

Euphorbia splendens Bojer.

Euphorbiaceae

10-16°C

- Butaşi Flori x x x x

euforbia, coroana cu spini

32

Euphorbia trigona

Euphorbiaceae

10-16°C

- Butaşi Tulpini

Frunzex x x x

Euforbia

33 FERIGI

33.a.

Asplenium nidus L.

Polypodiaceae

18-20°C


Asplenium



152





33.b.

Nephrolepis exaltata

Schoot.

Polypodiceae

15-18°C

-Divizare

StoloniFrunze x x x x

nefrolepis

33.c.

Platycerium alcicorne

Willemet. syn. ( P.bifurcatum)

Polypodiceae

18-20°C


corn de cerb

34

Ficus benjamina L.

Moraceae

18-20°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze

Portx x x x

ficus plângător



154





38

Fuchsia x hybrida Voss.

Oenotheraceae

12-18°C

- Butaşi Flori - x x x

cerceluşi

39

Hedera helix L.

Araliaceae

12-16°C

- Butaşi Frunze

Portx x x x

ederă

40

Hibiscus rosa-sinensis L.

Malvaceae

16-20°C

- Butaşi Flori - x x -

trandafir chinezesc



155





41

Hippeastrum vittatum Herb.

Amaryllidaceae

12-18°C

- Bulbi Flori x x - x

crin de cameră

42

Hydrangea macrophylla

D.C. Lam. (syn. H.hortensis Sim.)

Saxifragaceae

15-17°C

- Butaşi Flori x x x -

hortensie

43

Impatiens sultanii Hook

Balsaminaceae

18-20°C

Răsad Butaşi Flori - x x -

impatiens, norocul casei



156





44

Jacobinia carnea (Hook.)

Nichols. (syn. Justicia

carnea Hook.)

Acanthaceae

16-18°C

- Butaşi Flori x x x -

iacobină

45

Monstera deliciosa Liebur.

Araceae

18-22°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze

Portx x x x

monstera

46

Nerium oleander L.

Apocynaceae

12-18°C

Răsad

Butaşi

Drajoni

Marcotaj

Flori - x x -

Leandru



157




seminţe vegetativ I II III IV47 ORHIDEE

47.a.

Cattleya x hybrida Hort.

Orchidaceae

15-20°C

Răsad Divizare Flori x x x x

catleia

47.b.

Cymbidium x hybridum

Orhidaceae

13-20°C


orhidee barcă

47.c.

Dendrobium chrysotoxum

Orhidaceae

13-20°C

Răsad Butaşi Flori x x x x

Orhidee



158





47.d.

Paphiopedillum leeanum

Pfitz.

Orhidaceae

12-18°C


orhidee

48

Passiflora coerulea L.

Passifloraceae

14-17°C

Răsad Butaşi

Marcote

Flori

Portx x x -

floarea pasiunii

49 PALMIERI

49.a. Chamaerops humilis L. Palmae

10-16°C

Direct în

ghivece-

Frunze

Portx x x x



159





49.b. Phoenix canariensis Kunth. Palmae

10-16°C

Direct în

ghivece-

Frunze

Portx x x x

50

Pelargonium grandiflorum

Wild. (syn. P. x

domesticum)

Geraniaceae

15-20°C

Răsad

(XII-II)Butaşi

Flori

Frunze- x x -

51

Pelagronium odoratissimum

Ait. (syn. P. x

hederaifolium)

Geraniaceae

10-15°C

Răsad

(XII-II)Butaşi

Flori

Frunze- x x -

druşain



160





52 Pelargonium peltatum Ait.

(syn. P. x hederaefolium)Geraniaceae

15-20°C

Răsad

(XII-II)Butaşi

Flori

Frunze

Port

- x x -

53

Pelargonium zonale Ait.(syn. P. x hortorum)

Geraniaceae

15-20°C

Răsad

(XII-II)Butaşi

Flori

Frunze- x x -

muşcată

54

Peperomia obtusifolia

Piperaceae

12-16°C

- Butaşi Frunze x x x x

Pepepronia



161





55

Philodendron elegans

Krause.

Araceae

16-20°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze

Portx x x x

filodendron

56

Philodendron cordatum Hort.

Araceae

16-20°C

-

Butaşi

Marcotaj

aerian

Frunze

Portx x x x

filodendron

57

Pilea cadierei A. Guill.

Urticaceae

14-18°C


Pilea



162





58

Saintpaulia jonantha M.

Wendl.

Gesneriaceae

20-22°C

-Butaşi

Divizare

Flori

Frunzex x x x

violetă africană, violetă deUzambar

59

Sanseieria trifasciata Thunbg.

Liliaceae

12-20°C

-Butaşi

DivizareFrunze x x x x

sansevieria

60

Saxifraga sarmentosa L.

(syn. S. stolonifera)

Saxifragaceae

14-18°C

-Stoloni

Divizare

Frunze

Port

Flori

x x x x

Saxifraga



163





61

Senecio cruentus D.C. (syn.

Cineraria hybrida Willd.)

Compositae

15-18°C

Răsad

Butăşire (la

soiuri cu flori

involte)

Flori x x - x

cinerarie

62

Sinningia speciosa Benth.

(syn. Gloxinia speciosa Lodd.)

Gesneriaceae

18-22°C

Răsad Butaşi Flori - x x -

gloxinia

63

Spathiphyllum wallisii Regl.

Araceae

16-20°C

- DivizareFlori

Frunzex x x x

Spatifilum



164





64

Syngonium podophyllum

Schott.

Araceae

18-20°C


singonium

65

Yucca elephantipes (syn. Y.

guatemalensis)

Liliaceae

10-18°C


Iuca

66 SUCULENTE

66.a.

Aeonium arboreum (L.)

Webb. et Berth.

Crassulaceae

12-16°C

- Butaşi

Frunze

Flori

Port

x x x x

Eonium



165





66.b.

Agave americana L.

Agavaceae

8-15°C

- DrajoniFrunze

Portx x x x

agave

66.c.

Aloe arborescens Mill.

Liliaceae

10-18°C

Răsad (rar) Drajoni

Butaşi

Frunze

Florix x x x

aloe

66.d.

Crassula arborescens

(Mill.) Willd.

Crassulaceae

12-15°C

- Butaşi Frunze

Florix x x x

Crasula



166





66.e.Gasteria verrucosa (Mill.)

Duv.Liliaceae

2-15°C

- DrajoniFrunze

Florix x x x

66.f. Haworthia margaritifera

(L.) Haw.Liliaceae

10-16°C

-Butaşi

Drajoni

Frunze

Florix x x x

66.g. Hoya carnosa (L.) R. Br. Asclepiadaceae

12-18°C

-Butaşi

Marcote

Frunze

Florix x x x



167





66.h Kalanchoë blossfeldiana

Poeln.Crassulaceae

15-20°C

Răsad Butaşi Flori

Frunzex x x x

66.i.

Sedum sieboldii Sweet

Crassulaceae

10-16°C

Răsad (rar) Butaşi

Divizare

Frunze

Portx x x x

sedum, iarbă grasă



168

Tabelul 8.7.

Specii floricole cultivate în solul serei

Nr.

crt.Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe ecologice

nmulţirea Perioada de repaus

seminţe vegetativ

1

Alstroemeria aurantiaca D.Don.

Amaryllidaceae

8-20°C

Răsad (rar) Divizare VI-VIII

alstromeria

2

Anthurium andreanum Lind.

Araceae

16-25°C

- Divizare XII-I (parţial)

pasărea flamingo

3

Chrysanthemum hortorum

Compositae

16-20°C

- Butaşi -

crizantemă



169


Nr.

crt.Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe ecologice

nmulţirea Perioada de repaus

seminţe vegetativ

4

Dianthus caryophyllus L.

Caryophyllaceae

18-20°C

- Butaşi -

garoafe

5

Freesia x hybrida Hort.

Iridaceae

14-18°C

Răsad

Semănat direct Tuberobulbi -

fresia

6

Gerbera x hybrida Hort.

Compositae

15-20°C

Răsad Butaşi

DivizareVII-VIII (parţial)

Gerbera



171

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

1. Cireaşă Elena, 1993 - Floricultură. Centrul de Multiplicare al

U.A.Ia şi.2. Draghia Lucia, Chelari u Elena-Li li ana, 2001 – Floricultură. Îndrumător de

lucrări practice. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

3. Draghia Lucia, 2004 – Floricultură. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

4. Della Beff a Maria Teresa, 2001 – Plante de balcon şi grădină. Editura Allfa,

Bucureşti.5.

Della Beffa Maria Teresa,2001

– Plante de apartament. Editura Allfa,Bucureşti.6. Preda M., 1975 – Floricultură. Editura CERES, Bucureşti.

7. Preda M , 1989 – Dic ţ ionar dendrofloricol . Editura ştiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti.

8. Sonea V. şi colab., 1983 - Floricultur ă. Editura ştiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti.

9. Şelaru Elena, 2007 –Cultura florilor în gr ădină. Editura Ceres, Bucureşti.

10. Şelaru Elena, 2004 - Plante de apartament. Editura CERES, Bucureşti.11. Şelaru Elena, 2003 - Culturi de seră pentru flori tăiate. Editura CERES,

Bucureşti.

12. Şelaru Elena, 2004 – Arta florală. Editura CERES, Bucureşti.

13. Toma Fl., 2005 – Îngrijirea şi pregătirea pentru iarnă a speciilor floricole din parcuri şi grădini. Editura Lucman, Bucureşti. 14. ***, 2004 - Grădini şi plante de interior. Enciclopedia Truffaut.

15. *** - Reviste de specialitate.



172

CUPRINS

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE .............................................................................. 1

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE .............................. 2

CAPITOLUL 3

CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE

FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU ................................................ 3

3.1. Cerinţele faţă de lumină ............................................................... 33.2. Cerinţele faţă de apă .................................................................... 6

3.3. Cerinţele faţă de aer ..................................................................... 9

3.4. Cerinţele faţă de temperatură ..................................................... 1o

3.5. Cerinţele faţă de substratul de cultură ....................................... 11

CAPITOLUL 4

ÎNMULŢ

IREA SPECIILOR FLORICOLE ................................ 20

4.1. Înmulţirea prin seminţe .............................................................. 20

4.1.1. Producerea seminţelor de flori .......................................... 20

4.1.2. Semănatul ......................................................................... 22

4.2. Înmulţirea vegetativă ................................................................. 30

4.2.1. Înmulţirea prin butaşi ........................................................ 31

4.2.2. Înmulţirea prin organe vegetative ..................................... 35

4.2.3. Înmulţirea prin divizarea tufelor ....................................... 46

4.2.4. Marcotajul ......................................................................... 46

4.2.5. Înmulţirea prin drajoni ...................................................... 48

4.2.6. Înmulţirea prin stoloni ...................................................... 48

4.2.7. Înmulţirea prin muguri adventivi ...................................... 49

4.2.8. Altoirea ............................................................................. 49



173

CAPITOLUL 5

ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINERE CULTURILOR

FLORICOLE .................................................................................. 51

5.1. Înfiinţarea culturilor floricole .................................................... 51

5.1.1. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp ............................. 515.1.2. Înfiinţarea culturilor floricole în solul serei ...................... 53

5.1.3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece .......................... 54

5.1. Întreţinerea culturilor floricole .................................................. 55

CAPITOLUL 6

TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE

ÎNFLORIRE.................................................................................... 65

6.1. Cultura timpurie ......................................................................... 65

6.1. Cultura târzie ............................................................................. 66

6.1. Cultura forţată ............................................................................ 66

6.1. Cultura continuă ........................................................................ 67

CAPITOLUL 7

MODALITAŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN

ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE 687.1. Utilizarea ca flori tăiate ............................................................. 68

7.2. Modalităţi de `ncadrarea `n ansamblul decorativ din spaţiile

verzi ........................................................................................... 73

CAPITOLUL 8

RECUNOAŞTEREA PLANTELOR FLORICOLE GRUPATE

DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE

VIAŢĂ ............................................................................................. 77

8.1. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp .................. 77

A. Specii floricole anuale .................................................. 77

B. Specii floricole bienale ................................................. 79

C. Specii floricole perene .................................................. 80



C1. Specii perene hemicriptofite .................................. 81

C2. Specii perene geofite .............................................. 82

8.2. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii

protejate ............................................................................ 83

A. Specii cultivate la ghivece ............................................ 83B. Specii cultivate `n solul serei ........................................ 84

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ .................................................. 169

Floricultura Id

Documents

Transcript of Floricultura Id