curs analiza de risc_o perspectiv practic _final(1).pdf

8/18/2019 curs analiza de risc_o perspectiv practic _final(1).pdf

1/106

1 | Analiza de risc – o perspectivă practică

Analiza de risco perspectivă practică

Academia Naţională de Informaţii

„Mihai Viteazul ”


2/106



3/106


1. Introducere în analiza de risc 6

1.1.

Definire şi definiţii 7

1.2.

Scurt istoric 9

1.3.

Aplicabilitate 12

2. Dimensiunile şi provocările analizei de risc 13

2.1.

Riscul ca sentiment sau intuiţie 14

2.2.

Riscul ca analiză sau cogniţie 18

2.3. Riscul ca politică sau cultură 26

3. Managementul riscurilor – prezentare generală 30

4. Definirea riscurilor 39

4.1.

Identificarea riscurilor 39

4.2.

Domenii și variabile de risc 41

4.3. Indicatori de risc şi criterii de tranziţie 45

5. Probabilitate 51

5.1. Principiile și axiomele probabilităţii 52

5.2.

Câmpul de evenimente 54

5.3.

Estimarea probabilităţii 57

6. Impact 59 6 1 Pre-analiza de impact: evaluarea vulnerabilităţii


4/106


(succint) CUVÂNT INAINTE

eneza acestui curs este parte integranta a unui proces mai larg, de redesenare a unui întregsistem analitic. Din punct de vedere conceptual, analiza de risc nu reprezintă o noutate,

însă abordarea sa metodologică şi – sperăm noi – exhaustivă constituie o premieră relativ

târzie în peisajul autohton de intelligence.Scopul prezentului material nu este neapărat de a grupa şi ordona riguros teoria academică adisciplinei ci, fără a face rabat de la aceasta, de a oferi un instrumentar suficient pentru

înţelegerea domeniului şi necesar pentru a permite abordarea practică. Departe de a propuneo sinteză a abordărilor diverse ce compun universul academic al analizei de risc (pentru caresugerăm o bibliografie orientativă generoasă), lucrarea de faţă speră să atingă statutul dehandbook util practicienilor din intelligence atât în procesele instructive de formare, cât şi în

cele creative profesionale.

Considerăm important să precizăm din debut că acesta este un curs introductiv în analiza derisc și nu un curs avansat de metode de analiză de risc, motiv pentru care metodele vor fienuţate și prezentate pe scurt, dar nu dezvoltate.

„Cea mai bună practică este o bună teorie” spunea cândva un formator autohton cunoscut înzona de intelligence (a cărui identitate o protejăm nu neapărat din discreţie, cât datorită lipseiacordului de a îl cita citând cel mai probabil un terţ neidentificat încă de autorii acestui curs).Integral de acord, sub condiţia rezolutorie a valabilităţii contrariului, la care ne obligă propriacondiţie de practicieni: „cea mai bună teorie este o bună practică”.

Prin urmare nu putem spera decât că am ales o manieră optimă de prezentare a ideilor şi

G


5/106


Ghid de lecturat și asimilat cursul

Postura de practicieni a autorilor scuză aroganţa de a da sfaturi pe tot parcursul lucrării.Acestea pot fi identificate facil în text prin intermediul marca jului grafic și al chenaruluicare le delimitează.

Recomandările bibliografice evidenţiate în lucrare reflectă preferinţele autorilor. Pentruconturarea unei viziuni proprii, cât mai complete, recomandăm cursanţilor parcurgerea

a cât mai multor lucrări din bibliografia generală listată la finalul lucrării. Elementele de detaliu sau contextualizare sunt marcate cu caractere mai mici pe font

albastru, astfel încât să poată fi ușor identificate și izolate în text, în cazul opţiunii deparcurgere rapidă a cursului. Cu toate acestea, le recomandăm călduros pentrufundamentarea culturii generale în domeniu.

Acolo unde am considerat necesar (de regulă, unde am fost excesiv de prolicși), au fostrealizate la finalul capitolului sau subcapitolului recapitulări ale conceptelor enunţate.

Metodele analitice sunt prezentate la final sub forma unor fișe anexă de o pagină, atâtpentru a putea fi parcurse facil de cursanţi în timpul programului de master cât șipentru a putea fi utilizate ulterior în activitatea profesională.

Nu au fost listate, deși sunt amintite episodic în cadrul cursului, două categorii demetode cuprinse în Standardul Internaţional de Risc: cele consacrate în analiza generalăde intelligence1 (brainstorming, Delphi, analiza de scenarii), respectiv cele care incumbăcunoștinţe aprofundate de modelare matematică (analiza Markov, simulări MonteCarlo, statistici și reţele bayesiene șamd.).

Glosarul de la final reprezintă mai mult decât un sumar al conceptelor, fiind o adevărată provocare asumată de autori și lansată cursanţilor în efortul de a pune sau mai degrabă


6/106


1. Introducere în analiza de risc

rezentul curs a apărut ca o necesitatepragmatică postfactum. În timp ce în

credinţă (sau cel puţin într-o parte a ei) “la început a fost cuvântul ”, în analiza de riscautohtonă la început a fost legea – primareglementare în domeniu fiind OrdinulMinisterului Finanţelor Publice nr.

946/2005 pentru aprobarea Coduluicontrolului intern şi managerial. La odistanţă de 10 ani, lucrarea de faţă încearcăsă acopere un hiatus nu doar academic cimai ales profesional, în condiţiile în careanaliza de risc reprezintă deocamdată şi celpuţin în anumite organizaţii o realitatepractică abordată empiric, fără fundament

teoretic şi conceptual.

Contextul programului de master în care se înscrie efortul nostru este foarte generos şi în mod fericit complementar, pentru că obună parte a metodelor utilizate în analizade risc aparţin câmpului mai larg al analizeide intelligence. Prin urmare, vom capitaliza

în ceea ce urmează rezultatele străduinţeialtor formatori şi nu vom resimţi nevoiaunor explicitări redundante ale metodelor

cunoaşterea istoriei şi a evoluţieidisciplinei;

conștientizarea limitărilor umane,inerente în evaluarea riscurilor;

înţelegerea domeniilor de aplicabilitateşi a limitărilor analizei de risc;

învăţarea principalelor metode deanaliză de risc şi identificarea manierei

de utilizare creativă a acestora; operarea facilă cu noţiunile

fundamentale ale analizei de risc, înspeţă probabilitate, impact,incertitudine și vulnerabilitate;

dezvoltarea unei viziuni cu privire larolul analizei de risc în procesul de

management al riscurilor şi înarhitectura generală a diferitelororganizaţii.

Atingerea obiectivelor enunţate mai sus vapermite cursanţilor dezvoltareacompetenţelor necesare pentru:

identificarea şi evaluarea riscurilor; cartarea acestora în diferite maniere,

adaptate beneficiarului şi scopuluianalizei de risc;

P


7/106


Dacă în cele de mai sus am descris cursul, încele ce urmează ne vom apleca succint

asupra riscului, privit ca un elementintangibil, un construct al imaginaţieiprecedat din punct de vedere istoric deconceptul implacabil de „soartă” (BernsteinP. L., 1998, p. 11). Riscul transpare astfel, lafel ca toate celelalte convenţii care au făcutposibil remarcabilul progres al lui homo

sapiens, ca parte a unei realităţi generatede oameni.

Fiecare dintre noi este expus într-o măsurămai mică sau mai mare riscului și pentru a-iface faţă aplicăm, conștient sau inconștient, o formă de management al riscurilor.Putem spune că individul a avut primul

contact cu gestionarea riscurilor înmomentul în care a luat prima decizieconștientă. Diferenţa fundamentală întretrecut şi prezent este aceea a atitudinii faţăde risc, tranziţia de la asumarea capredestinare (ceva impredictibil şi imuabil)la abordarea drept cuantificabil (ceva

predictibil şi modificabil) fiind mai lungă şimai dificilă decât poate părea.

Arthur Louis Hugo Rudolph, omul de ştiinţăgerman care a contribuit la dezvoltarea

de dezvoltarea ştiinţei numerelor. „Fărănumere, nu există şansă şi probabilitate.

Fără şansă şi probabilitate, singura cale dea gestiona riscul este să apelezi la zei şi lasoartă. Fără numere, riscul este exclusiv o problemă de intuiţie” afirma hotărât şicorect Peter Bernstein (Bernstein P. L.,1998, p. 23). Din nenumărate motive, totuşicursul nu va fi despre numere, dar le va

folosi din plin. Această realitate dă naştereşi uneia dintre cele mai mari probleme înanaliza de risc: cum asociezi valori numericeunor realităţi care nu pot fi neapăratcântărite? Altfel spus, cum stabileştiindicatorii analizei de risc? Dată fiindimportanţa acestei chestionări, mai ales în

universurile subiective ale analizei de riscdin ştiinţele sociale (şi intelligence),prezentul curs abordează indicatorii celpuţin la fel de mult precum analiza de risc.

Şi totuşi, ce este riscul? Riscul reprezintă probabilitatea unui eveniment care poategenera un impact, fiind adesea ambivalent

şi desemnând atât potenţialul de a pierde,cât şi de a câştiga. Dar despre toate acesteperspective, în cele ce urmează...


8/106


ISO 31000: 2009 / Risk managementstandard). Pentru a îl cita pe Charles Yoe,

“the language [nn. - of risk] is messy ” (Yoe,2012, p. 11), astfel încât definiţiile de mai

jos nu reprezintă altceva decât nișteconvenţii temporare, până la o formulădezirabil mai descriptivă și mai stabilăconceptual. Se cuvine să subliniem faptul caun astfel de consens este probabil să nu fie

atins prea curând, în pofida eforturilorindependente sau conjugate alepracticienilor şi teoreticienilor domeniului,altfel decât în convenţii proprii fiecăreiorganizaţii (firme, structuri administrative)sau sistem (meteorologia, hidrologia,geofizica şamd) care operează cu analiza de

risc. Întrucât diferenţele dintre cele mai multedefiniţii, dincolo de absenţa consensuluiterminologic, rezidă în scalarea între simpluși complex, în cadrul acestei lucrăridefiniţiile vor fi sintetizate în formule caresă permită o operaţionalizare și aplicare

facilă a conceptelor. (1) Riscul nu este altceva decâtprobabilitatea unui eveniment nedorit care

i i (O

Metodele utilizate în identificarea riscului,indiferent de designul lor, trebuie să

răspundă la trei întrebări fundamentale (Kaplan & Garrick, 1981 / 1): ce poatemerge rău, cât de probabil este și care suntconsecinţele. Un element interesant îlreprezintă viziunea holistică a riscului,considerat în definiţia economistului FrankH. Knight drept “ceva pe care se poate pune

un preţ ”. Această delimitare exprimăraportarea ambivalentă la risc: poţi câștigasau pierde ceva. Atunci când poţi câștigaceva, poartă denumirea de oportunitate. Înfond, reprezintă o opţiune de raportare laacelași context și se poate astfel specula căorice analiză de risc este teoretic

incompletă fără evaluarea corelativă aoportunităţii.

Prin sintetizarea conceptelor de mai sus(într-o definiţie adaptată după Broder;2006, p.4), analiza de risc este atât oabordare raţională, metodologică, cât și osoluţie comprehensibilă pentru

identificarea problemelor și estimareaprobabilităţilor. În ce ne priveşte,propunem o versiune simplificată a acesteidefiniţii potrivit căreia (3) analiza de risc


9/106


Ameninţarea este considerată ca fiindprodusul dintre intenţie și capabilitate, un

indicator, o circumstanţă care arepotenţialul de a provoca pierderi. Pentru a

înţelege ameninţarea, trebuie să înţelegemperspectiva adversarului, în termeni deintenţie și motivaţie, capacitatea acestuiade a provoca daune ţintei vizate. Intenţia seregăsește întotdeauna în motivaţia,

comportamentul sau dorinţa agresorului; cualte cuvinte, după cum este surprinsă şi înfilosofia juridică, intenţia trebuie să fie

întotdeauna manifestă. Capacitatea însădepinde de elemente obiective, precumresursele deţinute, dar și de capitalul decunoaștere necesară pentru folosirea

acestora.Vulnerabilitatea reprezintă expunerea faţăde risc, lipsa rezilienţei sau uneori, pentru aparafraza titlul unei cunoscute lucrări a luiNassim Taleb, absenţa antifragilităţii. Faţăde conceptul de risc, ce tratează severitateaconsecinţelor unui fenomen asupra ţintei,

vulnerabilitatea subliniază predispoziţiaţintei în faţa unui anumit scenariunefavorabil de acţiune. Vulnerabilitateaeste pasivă, este un indicator propriu unui

generat de o sursă externă de pericol, fiindaflată adesea într-o interdependenţă

potenţatoare cu vulnerabilitatea.

Riscul devine astfel o funcţie a ameninţăriicare exploatează vulnerabilităţile pentru aafecta valorile. Ameninţările (reale saupercepute) pot exista, dar dacă nu existăvulnerabilităţi putem vorbi de absenţariscului sau de un risc minim. În mod similar,dacă există vulnerabilităţi, însă nu șiameninţări care să le exploateze, avem unrisc minim sau inexistent.

Un sfat: pentru un rezumat al delimitărilorconceptuale (o exprimare pretenţioasă pentrudefiniţii), recomandăm apelarea la Glosarul de lafinalul cursului

1.2. Scurt istoric

upă cum vom detalia mai jos, sunt maimulte dimensiuni ale analizei de risc, în

speţă riscul ca sentiment, riscul ca analiză șiriscul ca politică. Riscul ca sentimentdesemnează în mare capacitatea empirică,

D


10/106


războiului peloponesiac a lui Tucidide “noiatenienii ne luăm deciziile politice supunându-le unei

discuţii adecvate. Cel mai rău lucru este să tegrăbești să acţionezi înainte ca toate consecinţele să

fi fost adecvat dezbătute. Iar acesta este un alt lucucare ne deosebește de alte popoare. Sunt em capabiliatât să ne asumăm riscuri cât și să le evaluăm

înainte. Alţii sunt curajoși doar din ignoranţă și când încetează să gândească, încep să se teamă.Dar omulcare poate fi fi cu adevărat considerat curajos esteacela care cunoaște cel mai bine caracteristicile

lucurilor bune și a celor nefaste și își confruntă

neabătut destinul ”. Cu toate acestea, primelepreocupări metodice de analiză a risculuiapar aproape un mileniu mai târziu, odatăcu teoria probabilităţii a lui Blaise Pascal(Reifel, 2006, pg. 14-15) și se dezvoltăulterior preponderent pe tărâmul fertil, dar

criptic pentru neiniţiaţi, al modelăriimatematice și statistice.

Între și dincolo de aceste momenteesenţiale există o întreagă şi fascinantăistorie a riscului, cu rădăcini mult mai vechidecât consemnările formale indicate.

Dat fiind că riscul (adică ideea,

reprezentarea depre probabilitatea unuieveniment şi consecinţele sale) nu poateexista în absenţa capacităţii de a formula

Evoluţia analizei de risc - timeline

Arnobius –

Î

Tucidide –

Războiul

peloponesiac

/ Atena,

Grecia

Asipu –

Tigru-Eufrat,

teritoriul

actual al

Irakului

Revoluţia

cognitivă –

omul leu /

peştera

Stadel,

Germania

~ 30.000 îHr

~ 3.200 îHr

~ 400 îHr


11/106


Fiecare alternativă era estimată şi notată cuplus pentru favorabil şi minus pentru

defavorabil, iar aceste veritabile rapoartede risc erau înaintate clientului pe o tăbliţăde lut. Un element interesant era simbiozadintre asipu (analişti de risc) şi un alt grupnumit asu, care vindeca problemelefiziologice (doctori), astfel încât fiecareprescripţie putea fi abordată dual.

Mult după asipu şi Tucidide, un elementinsolit al analizei de risc este reprezentat deprima evaluare matricială de risc cunoscută,realizată de Arnobius în anii 300 dHr.

Potrivit unor izvoare istorice, Arnobius eraun preot nubian, dedicat unei formeeclectice şi decadente a cultului lui Venus,

în oraşul Sicca Veneria (în prezent El Kef,Tunisia). După ce a intrat în conflict cuepiscopul creştin din localitate, a avut orevelaţie în urma căreia a dorit să seconvertească. Refuzat, a scris o apologieintitulată Împotriva păgânilor în caredemonstrează magistral beneficiileconvertirii şi, implicit, sinceritatea intenţiilorsale - folosind analiza probabilistică de risc

prin intermediul matricii 2x2 de mai jos.

devin creştin rămân păgân

Dzeu nu există = =

După o vizită în oraşul Bugia (portulmediteranean Béjaïa din

Algeria), unde tatăl

său era consul al Pisei, Leonardo a fostiniţiat de un matematician arab în sistemulnumeric hindo-arab. Pentru aprofundareacunoştinţelor, a întreprins ulterior ocălătorie în Egipt, Siria, Grecia, Sicilia şiFranţa (Provance) ce a avut ca rezultatscrierea cărţii Liber Abaci (Cartea Abacului),

în anul 1202. Această carte dezvăluiaEuropei posibilităţile imense ale numerelor

arabe, care vor substitui în scurtă vremenumerologiile alfabetice greceşti, ebraicesau romane aflate în uz. Astfel, Fibonaccideschide un întreg univers în care estimărileprobabilistice devin posibile (Bernstein,1998, p. 37).

O menţiune specială merită atribuită unuicompatriot al lui Fibonacci, Girolamo

Cardano, care este autotul unei lucrăripublicate postum, după moartea autorului

în 1576, intitulată Liber de Ludo Aleae(Cartea jocului șanselor sau, într-otraducere alternativă, Cartea aruncăriizarurilor ), considerată prima lucrare avândca subiect explorarea principiului statistic al

probabilităţii. Nu întâmplător, pentru căGirolamo Cardano era un renascentisterudit și prolific în domeniile matematicii,fizicii astrologiei filosofiei și deloc


12/106


expunerea teoriilor, metodologiilor şimetodelor generale de analiză de risc.

Însă nu putem conchide succinta istorie aanalizei de risc fără a menţiona un exempludintr-o rezonabilă contemporaneitate: înanul 1952, laureatul Nobel Harry Markowitz(la acea dată student al Universităţii dinChicago) a demonstrat din punct de vederematematic de ce “să îţi pui toate ouăle înacelaşi coş” este o strategie de riscinacceptabilă iar diversificarea este cea maibună soluţie investiţională (teoriaportofoliului)4.

Recomandare bibliografică:

Bernstein, P. L. (1998). Against the Gods. TheRemarkable Story of Risk. New York: John Wiley &

Sons Inc. (vezi și ediţia în limba română din 2014)

1.3. Aplicabilitate

riile de aplicabilitate ale analizei de riscsunt multiple și pot acoperi, teoretic,

toate domeniile activităţii sau interesuluiuman. Distincţia dintre cele două elemente(activităţi versus interese) este necesară,

modelările pentru riscurile industriale,analizele de trafic rutier, feroviar, aerian sau

maritim, ceea ce permite realizareaurmătoarei taxonomii aproximative și certincomplete:

GEOFIZICĂ: meteorologie, hidrologie,geologie

BIOLOGIE: zoologie, botanică SOCIAL: politică, sănătate, demografie,

învăţământ FINANŢE : pieţe de capital, asigurări INDUSTRIE: petrochimie, farmaceutică,

producţie maşini , software EXPLOATARE RESURSE: minerit, extracţie

petrol şi gaze, silvicultură SECURITATE UMANĂ: apărare, intelligence,

protecţie civilă, ordine publică DIVERTISMENT: loterii, casinouri

Spre exemplu, în Statele Unite ocontabilizare succintă a agenţiilor careutilizează analiza de risc indică aproximativ50 de organizaţii care o folosesc în modcurent (Yoe, Primer on Risk Analysis.Decision Making under Uncertainty, 2012,pg. 18-19).

Întrebarea fundamentală nu este neapăratcine, pentru că poate fi oricine resimtenevoia ci mai ales când este nevoie de

A


13/106


n literatura de specialitate este abordatădestul de rar dihotomia dintre risc ca

sentiment (adică reacţie experienţială la osituaţie de risc) și risc ca analiză (privitădrept un proces cognitiv de evaluare). Dupăcum subliniam în prezentarea istoriculuianalizei de risc, realitatea este cămajoritatea analizelor noastre de risc suntrealizate instinctiv și determină reacţiirapide; astfel, abordarea riscului casentiment are aplicabilitate universală șiutilizare cotidiană (oricine, aproape oricând,

își bazează majoritatea deciziilor pe o

analiză empirică și automată de risc).

Chiar dacă deciziile de acţiune astfeladoptate sunt juste și justificate, reprezintădoar o manieră de abordare a unor situaţiiși interacţiuni simple, fiind profundcontraindicate pentru evaluări de risc aleunor sisteme complexe sau decizii cu

impact major.

Spre exemplu, decizia de a alege un drummai scurt pe o alee pustie și întunecată

Diferenţele fundamentale dintre cele douăabordări (Slovic, Finucane, Peter, &MacGregor, 2004, p. 3) sunt următoarele:

a) Sistemul experienţial este senzorial(orientat în funcţie de stimuliiplăcere - durere), se manifestă prin

realizarea conexiunilor prin asociere,comportamentul este determinat deexperienţe istorice, codeazărealitatea în imagini concrete saumetafore , este mai rapid și orientatspre acţiuni imediate, se bazează peparadigma “cred pentru că

experimentez”; b) Sistemul analitic este logic (se

bazează pe raţiune), funcţionează înbaza aprecierii raţionale aevenimentelor sau contextului,codează realitatea în simboluriabstracte (cuvinte sau numere), estemai lent și orientat spretemporizarea acţiunii, necesită

justificare logică și probatorie.

În ce privește riscul ca politică acest aspect

2. Dimensiunile şi provocările analizei de risc


14/106


cu privire la riscuri specifice este adesea unindicator direct pentru alte neliniști sociale

(simplificând, teama privind suprapopulareaeste generată de teama privind subzistenţa

– spre exemplu), în timp ce alte percepţii“politice” despre risc sunt efectiv dezvoltatepe un substrat social sau cultural. Astfel,riscul accidentelor rutiere este mult maimare decât cel al incidentelor aviatice, dar

cu toate acestea mult mai multe persoanesunt dispuse sa conducă decât să zboare – poate și pentru că expunerea zilnică la acesttip de risc l-a făcut mai familiar și prinaceasta a modificat percepţia asupraprobabilităţii sau impactului.

Din toate aceste motive, în cadrul cursului

vom aloca un spaţiu generos acestui capitol,pentru că tratează limitările inerenteraţiunii și intereselor umane (bias-uri) înprocesul de analiză de risc.

Recomandare bibliografică:Slovic, Paul (2000). The perception of risk , London:Earthscan Publications, Ltd.

2.1. Riscul ca sentiment sauintuiţie

identifica explicaţia raţională aflată înspatele fiecărei analize de risc și misterul

adevăratelor motivaţii (ascunse în spateleunei astfel de evaluări), mai ales încontextul în care variabilele exterioare suntaceleași, indivizii împărtășesc aceeași scalăde valori, singura diferenţiere fiindraportarea lor la potenţialul pericol.

Individul se plasează în faţa riscului,

guvernat de atitudini precum: nu riști, nucâștigi !; curajul nu constă în absenţa fricii , ci

în a acţiona în ciuda ei; vrabia din mână versus cioara de pe gard. În limbajul despecialitate, aceste expresii populare setraduc ca fiind diferite forme depredispoziţie a individului în faţa riscului

(apetenţa pentru risc), implicând asumarea,evitarea și chiar explorarea lui.

De exemplu, după atentatele de la 11septembrie, oamenii nu și-au mai dorit săcălătorească cu avionul, preferând săfolosească autoturismul. Consecinţaimediată a acestei reorientări a fost

bineînţeles pierderea unor resursefinanciare importante de companiileaeriene, iar un alt efect, resimţit de indiviziî i i f id bilă


15/106


asigurari au impus masuri de verificare şiprotecţie extrem de stricte care au sporit

timpii de îmbarcare şi disconfortulpasagerilor.

În același exemplu observăm și o a douaatitudine: asumarea riscului de a se deplasacu mașina, considerată o alegere mai sigurăși lipsită de riscuri majore, comparativ cucea de a călători cu avionul. De ce? Pentru

că evenimentele teroriste erau încăprezente în mentalul colectiv, înregistraserăun impact social major și comparativ cu orice alt risc, păreau cele mai de temut laacel moment. În plus, după cum subliniamanterior, percepţia asupra risculuicomportat de călătoria cu maşina era dejamult mai redusă datorită familiarităţii

acestui mijloc de transport cotidian, spredeosebire de cel aerian care este episodicpentru larga majoritate.

De cealaltă extremă, explorarea riscului seregăsește în alegerile indivizilor fie atuncicând în joc este un câștig substanţial, fieatunci când riscul este ales și oferă un gradsuficient de satisfacţie personală sauprofesională. De exemplu, alpinismul aduceo realizare personală valoroasă celor care

intelligence) nu trebuie să trateze doarexistenţa riscurilor, ci și latura sa iraţională,

sentimentele generate în rândul opinieipublice. (Burns, 2007)

Cum poate o emoţie să modifice un procespsihic? Funcţionând ca un mecanism deorientare, care direcţionează trei elementeimportante unei evaluări a riscului: atenţia,memoria și procesarea informaţiilor (Slovic,

1999, p. 694).

Aici intră în scenă termenul euristicareacţiilor afective, care exprimă calitateapozitivă sau negativă a unui stimulperceput, o stare de spirit ce înlocuieștelipsa informaţiilor și ghidează procesul deluare a deciziilor. Reacţia afectivă joacă unrol important în procesele duale de gândire.Conform acestei teorii, indivizii perceprealitatea în două moduri fundamentale,unul strict intuitiv, automatic, natural,nonverbal și altul analitic, deliberativ,verbal. Deși analiza este elementul cel maiimportant în cadrul procesului decizional,

reacţiile afective sunt mai ușor, mai rapid șimai eficient de utilizat, fiind o cale debalansare a incertitudinii, complexităţii și

i l i ă ii l ii î j ă (Sl i &


16/106


Deși în practică asumarea unui risc majorpresupune și un beneficiu la fel de

important, mintea individului realizează înacest sens o altă asociere, ce implică nudoar ceea ce crede el despre un risc, ci șiceea ce simte. Dacă sentimenteleindividului faţă de un risc sunt pozitive,atunci el va evalua riscul ca având o ratăscăzută de probabilitate și impact și

beneficiile aduse de asumarea riscului, cafiind majore, iar invers, în cazul unorsentimente negative, riscul devine unulmajor și cu foarte puţine beneficiigenerate. (Slovic & Peters, 2006, p. 323)

În ceea ce privește alegerea modalităţii degestionare a riscului, Raghunathan și Pham

au observat, în urma experimentelorrealizate, că indivizii anxioși preferăopţiunile de reducere a riscului și abeneficiilor și cei melancolici aleg opţiunilece prezintă cel mai sporit grad de risc și celemai mari beneficii. Explicaţia esteurmătoarea: anxietatea este asociată cu

situaţii ce pot fi controlate într-o micămăsură și prezintă un nivel ridicat deincertitudine, activând o nevoie deminimizare a riscului și a incertitudinii, în

început că vor fi recompensaţi dacă vorextrage dintr-o urnă o bilă roșie și nu una

neagră și pentru a-și mări șansele, li se punela dispoziţie o alegere între două urne: unace conţine un număr mai mare de bile roșii,dar o proporţie mică în raport cu cele negre,și una ce conţine un număr mic de bile roșii,dar bine proporţionat faţă de cele negre.Deși conștienţi că au o probabilitate mai

mare de câștig dacă aleg cea de-a douaurnă, indivizii simt că au o șansă mai marede câștig acolo unde știu că dispun de unnumăr mai mare de bile roșii, deci în cazulprimei urne.

În esenţă, strategia mentală formată deindivizi în cadrul acestui experiment

funcţionează de forma activareanumărătorului (numărul de bile roșii) versusignorarea numitorului (numărul total albilelor). Opţiunea finală este influenţată deimaginea cantitativă a bilelor, prin reacţiaafectivă pozitivă transmisă. Pe aceeași liniese înscrie și efectul considerabil avut de

cantitate versus probabilitate, ceea cereprezintă exact motivul pentru care peparcursul acestui curs vom prefera și utilizaprobabilitatea în dauna ocurenţei.


17/106


pentru că atunci când vorbim desentimentul de risc, trebuie să diferenţiem

între estimarea de probabilitate - bazată peun element nejustificat subiectiv (unsentiment), şi cea de impact – bazată pe unelement justificat subiectiv (evident, tot unsentiment). De unde această dihotomie?Cât din evaluarea de impact a unui risc estecât mă doare cu adevărat versus cât simt că

mă doare? Până la urmă, cât simt că mădoare este cât mă doare pentru că se vaconfunda rapid, până la contopire, cu câtmă doare cu adevărat.

O altă predispoziţie a individului faţă de risc,generată de sentimentele acestuia, este ceamanifestată în faţa proporţiilor în

detrimentul cantităţii de sine stătătoare,neraportate la un întreg. De exemplu, înfaţa unei alegeri de a salva 100 de vieţiversus 100% din populaţia unui sat,individul va alege cea de-a doua variantă,

întrucât produce o satisfacţie mai mare, unraport sporit al sentimentelor pozitive

(Slovic & Peters, 2006, p. 324). Încrederea individului devine astfelsimultan un avantaj și un handicap în

li d i fii d f d

neîncrederea, odată instalată, are ocapacitate remarcabilă de perpetuare și

surclasează experienţa personală,sentimentele faţă de o persoană sau uneveniment, determinând o supraevaluare a

riscului gestionat.

Intuiţia umană este elementul caredeclanșează atitudinile în faţa riscului,reacţiile afective, încrederea sau

neîncrederea indivizilor. Putem răspunde laorice întrebare în mod intuitiv. Nu e doarmult mai ușor, ci și mai rapid să acţionămpe baza impresiilor abia formate asupraunui eveniment.

Considerată ca fiind cunoașterea simţită deindivid, intuiţia ascunde acele informaţii,

conexiuni, emoţii păstrate de creieruluman, și care sunt folosite în modinconștient, nefiind accesabile atunci cânddorim noi, ci atunci când creierul nostruface o asociere dintre o situaţie nouă și oexperienţă memorată alături de relevanţa eiemoţională. Așa se explică apariţia aceluisentiment ciudat de care se lovesc unii

oameni când întâlnesc o situaţie de risc,acel deja vu, acea siguranţă de sine care lespune că ar fi mai bine să urmeze un anumit


18/106


Un jucător bun ajunge să câștige o partidăde șah nu prin cele mai creative mutări, ci

folosindu-se intuitiv de tiparul rundelor jucate anterior de el sau de alţii.

Un sfat: Pentru exerciţiu și relaxare, jocul detable este mult mai recomandat analiștilor de riscdecât jocul de șah. Pentru că implică un element deincertitudine, care lipsește șahului – limitat dereguli, numărul de piese și dimensiunea tablei de

joc la un număr teoretic finit de scenarii.

Limitele intuiţiei sunt recunoscute înmomente pline de incertitudine, unde nunumai că își pierde aplicabilitatea într-oproporţie semnificativă, dar duce laasemănări realizate în mod eronat, la

formarea biasurilor cognitive (Eller, Lermer,& Streicher, 2013). Pentru scepticiicumpătaţi, recomandăm studiereanumeroaselor cazuri amuzante depareidolie7 (un exemplu este articolul din03.12.2014, apărut pe Ziare.com și intitulat„Statuie ce seamănă cu Barack Obama,

găsită pe Marte? ”).

2 2 Riscul ca analiză sau cogniţie

ce? Pentru că stilul cognitiv al unui individ îiinfluenţează preferinţele pentru un mod de

învăţare, selectarea anumitor informaţii,procesarea lor și luarea unei anumitedecizii pe baza lor; plus că memoria şitiparele asociative nu sunt imuabile cisuferă schimbări în timp (ce pot fi pozitivesau negative în raport cu rezultatelecuantificabile). Ceea ce oamenii

înregistrează din datele problemeianalizate nu rămâne niciodată intact, nudoar pentru că informaţiile se deformeazăprin intermediul mijloacelor decomunicare, dar aceleași date se modificăgradual, sub influenţa stărilor de spirittrecătoare ale posesorilor.

Spectrul de percepţie a riscului are douălimite, total opuse: de la ipoteza conformcăreia cadrul socio-cultural e cel caredetermină reacţia individului, până laviziunea ce pune în lumină autonomiatotală a acestuia în luarea deciziilor.Centralitatea psihologiei riscului se

concentrează asupra limitei superioare aspectrului definit mai sus, adică în jurulsistemului cognitiv al individului, alstrategiilor mentale utilizate pentru a da


19/106


Cercetările au demonstrat că viabilitateaacestor scheme cognitive nu este pusă la

îndoială nici măcar în momentul în careapar dovezi contrare raţionamentelor dejaconstruite. Motivul? Pentru că evaluărileiniţiale influenţează felul în care informaţiileulterioare sunt interpretate. Principiuldisonanţei cognitive este activat, iar dateleaflate în concordanţă cu judecata deja

formată sunt păstrate, în timp ce aceleacare contravin propriului raţionament sunteliminate. Din contră, atunci când individulnu deţine informaţii referitoare la riscul cucare se confruntă, totul se limitează la

problema reformulării , modul de descrieresau de percepere a domeniului de risc fiindcel care conduce direct la construirea

judecăţilor (Slovic, 1987).

Ceea ce oferim, primim înapoi?

Funcţionând ca o strategie de influenţare aatitudinilor în faţa riscului, redefinirea

problemei are un impact puternic asupraindivizilor, asigurând manipularea

răspunsurilor, direcţionarea opiniilor,construirea unora noi într-un mod aproapeinconștient. De exemplu, în urma unui

i ih l i li d T k i

Al doilea experiment, complementar celuide mai sus, aplică același scenariu, dar

asupra unui număr de 155 de studenţi,astfel: dacă programul C va fi adoptat, 400de oameni din 600 vor muri, dacăprogramul D va fi aplicat, există oprobabilitate de 1/3 ca nimeni să nu îșipiardă viaţa și 2/3 ca 600 de oameni sămoară. Doar 20% dintre studenţiiintervievaţi au ales să salveze sigur 200 deoameni, restul luând decizia de a încerca să

salveze mai multe vieţi, cu risc ridicat (Kahneman D. , 2012).

Ipoteza demonstrată prin intermediulacestui experiment este următoarea:asumarea riscului de către un individ estedeterminată de modalitatea dereformulare a problemei de analizat. Cele

două cazuri prezentate evidenţiază douăstrategii de urmat în vederea evităriiriscului, respectiv, asumării acestuia.

Recomandare bibliografică:

Kahneman, D. (2012). Gândire rapidă, gândirelentă. București: Publica.

Paradigma psihometrică:ce înseamnă un risc sigur?

Paradigma psihometrică este o formă de


20/106


acceptabil sau unul de evitat. Ipotezaprincipală lansată deci de această cercetare

rămâne următoarea: nu există ouniformizare a preferinţelor individuale lanivelul unei societăţi în faţa aceluiași risc,

întrucât intervin o multitudine de alţifactori, folosiţi diferit, de la persoană lapersoană.

Astfel, încercând să găsească răspunsul la

întrebarea: How safe is safe enough? (Cândputem spune cu certitudine că suntem însiguranţă?), Fischhoff și Slovic au construit

în 1978 o adevărată metodologie decercetare a percepţiei riscului, plecând de laipoteza de mai sus și folosind răspunsurileindivizilor în faţa unor întrebări care aveau

să delimiteze nu numai acei factoriidentificaţi de autori ca fiind folosiţiaproape involuntar într-o evaluare (și carediferenţiază evaluările individuale aleaceluiași risc), dar și riscurile considerateprioritare. Practic, acest studiu urma să descopere atât care sunt riscurile percepute

de un individ ca fiind majore, cât și de ceajung oamenii la o astfel de evaluare.

Subiecţii intervievaţi au răspuns, folosind oscală de valori de la 1 la 7 la întrebări

studiului au condus la accentuarea a doifactori, cu o influenţă mai mare de a

modifica percepţiile indivizilor: (1) teamalor faţă de risc și (2) noutatea acestuia.

O altă voce experimentată, a specialistuluiChauncey Starr, evidenţiază un element-cheie de diferenţiere a nivelului deacceptabilitate în faţa unui risc, în speţăopţiunea individuală de a se confrunta sau

nu cu un risc. Oamenii acceptă mai ușor unrisc precum angrenarea în sporturi extreme(deși acesta prezintă un nivel crescut depericulozitate), pentru că ei îl aleg. Decealaltă parte, teama crescută faţă de unrisc venit din exterior, care uneori poate fimult mai puţin periculos decât cel legat depracticarea sporturilor extreme, determină

o supraestimare a riscului și luarea unormăsuri auxiliare de protecţie.

Astfel, f orma finală a paradigmeipsihometrice este construită asemeni uneischeme cognitive de inventariere și

încadrare a riscurilor pe niveluri deacceptabilitate în funcţie de dimensiunileregăsite de Slovic și Fischhoff. Axată pe 3tipologii: riscuri majore (I), riscurinecunoscute (II), riscuri ce afectează


21/106


Unul dintre riscurile percepute diferit deambele medii este cel reprezentat de

energia nucleară. În viziunea oamenilor cenu deţin o cunoaștere solidă asuprafenomenului, acesta apare ca fiindnecontrolabil, cu un impact foarte mare,beneficii puţine aduse umanităţii șiconsecinţe negative pentru generaţiileviitoare. Specialiștii în schimb, au un

argument destul de solid în combatereaacestei viziuni unanim acceptate, și anume numărul redus de decese provocate până înprezent de o astfel de tehnologie. În plus,aduc și o explicaţie pentru evaluareasupradimensionată a fenomenului:iraţionalul, pierderea contactului curealitatea, rolul media în exagerareapericolului și conexiunile realizate aproapeinvoluntar de indivizi între energia nuclearăși proliferarea armelor nucleare (Slovic,1987).

Aplicabilitatea paradigmei este diversă șisurprinde diferenţe de evaluare a riscului,

date nu doar de mecanismul cognitiv alindivizilor, ci și de afilierea lor la un sistemde valori, la mediul în care trăiesc și lainformaţiile cunoscute.

gestionare a riscurilor, existente în fiecaresocietate. Pe scurt, percepţia riscului este

un efect al influenţelor culturale, de mediuși guvernamentale.

Mass-media reprezintă evident un mijloc deintensificare versus estompare a riscului.Canalele de informaţii au dezvoltat o relaţiede simbioză cu societatea: media esteinfluenţată de opinia publică, iar societatea

la rândul ei este influenţată de informaţiilevehiculate de aparatul mediatic, peprincipiul: You can only buy what`s beenselling, and they only sell what`s beingbought. Practic, atunci când regăsim un risc

în media, ne gândim, pe de o parte, că afost selectat pentru a fi cunoscut publicului

larg, ceea ce demonstrează importanţa șiveridicitatea acestuia, iar pe de altă parte,că a fost ales intenţionat, fie pentrudistragerea atenţiei de la o altă problemă,fie pentru intensificarea sa, servind unorinterese aparent inexistente (Schmidt,2004, p. 9).

Valorile unanim acceptate de membrii uneisocietăţi, alături de bagajul cultural dat deapartenenţa la o naţiune, precum și

bl l fl î d b d


22/106


transmitere a riscului de la nivelul individualla cel colectiv.

Indivizii primesc semnalele riscului,selectează ce doresc din informaţiileprimite, le interpretează în funcţie deschemele mentale proprii, de percepţiilelor, transformă analiza lor într-un mesaj șitrimit și altor indivizi sau altor grupurirezultatele la care ai au ajuns. Teoria

enunţată mai sus pune în lumină rolul destaţie de amplificare a riscului deţinut deindivid în cadrul acestui proces (Renn,Burns, Kasperson, Kasperson, & Slovic,1992, p. 140).

Evaluăm un risc intuitiv sau logic? Uneori, pentru o persoană care este totalabsorbită în munca pe care o face, o orătrece mult mai ușor. Alteori, atunci când opersoană se forţează să facă un anumitlucru, care nu îi aduce plăcere, aresentimentul că aceeași oră durează la

nesfârșit. Această analogie evidenţiazădependenţa riscului de un sistem dereferinţă. Ceea ce ne face să ne întrebăm:poţi fi raţional în faţa riscului?

uniformizare a percepţiei sale, la nivelul maimultor culturi, mai multor sisteme de

gândire, mai multor scale de valori, lucrucare exclude total valenţele individuale deevaluare a riscului - care înseamnă mereualtceva pentru altcineva.

Un sfat: Nu uita că în faţa riscului orice evaluatoreste iraţional în mod previzibil, pentru a parafrazatitlul unei admirabile lucrări (Ariely, 2010).

Un argument în plus este oferit de evoluţiași definirea conceptului de risc. Societateaactuală este supranumită societateariscului, iar riscul a devenit din ce în ce maidependent de schimbările culturale șiistorice. Același concept este definit ca fiindformat din elemente filozofice și calitative

(economice, psihologice, sociale, culturale),iar o definiţie a situaţiei de risc estepreferată celei a riscului în sine, fiindnecesară raportarea la un sistem dereferinţă (Douglas & Wildavsky, 1993).

Orice sistem de referinţă este impregnat depercepţii cultivate, gândire colectivă, de un

motor social ce funcţionează după aceleașiprincipii încă de la inventarea sa. Deexemplu, asiaticii gândesc mai puţin în


23/106


evaluează un risc nu este niciodatăsatisfăcătoare, selecţia informaţiilor ce pot

fi folosite în luarea deciziei celei maipotrivite nu este niciodată cea mai bună, iarcomportamentul raţional în faţa risculuieste inexistent în practică. Doar oorganizaţie poate avea un comportamentraţional în faţa riscului, asta pentru că nu afost descoperită încă vreo metodă de

translatare a preferinţelor individuale într-oexpresie a preferinţelor colective9 (Boyne,2003, pg. 62-64)

O viziune alternativă asupra dezbateriiraţional versus intuitiv vizează modul deadaptare a individului la condiţiile incertede luare a deciziei, la presiunile temporale

și la lipsa de informaţii ca fiind oarecum oformă de raţionalitate. Denumităraţionalitate subiectivizată, această formăde gestionare a riscului are ca bazăfundamentală teoria prospectivă, oformulare pragmatică a strategiei decombatere a riscului.

Un exemplu relevant pentru expunereaacestei teorii este desprins din experienţaautorului David Kahneman. În calitatea sade antrenor de zbor pentru viitorii piloţi,

și ce înseamnă prea mult. Acordăm oatenţie mai mare evenimentelor negative,

cu o rată de probabilitate scăzută și trecempeste cele importante, de care ne lovimzilnic. De ce? Pentru că recurgem la omanieră subiectivă de evaluare și neconfruntăm cu două dificultăţi cognitive:emoţiile ne răpesc controlul de sine, iarcomplexitatea din jur ne determină să

folosim scurtături mentale care ne conducla percepţii eronate, asocieri inexistente saugeneralizări defectuoase (Bernstein, 2003,p. 5). Atunci când asumarea un risc implicămai mult o pierdere decât un câștig, suntemdispuși să îl acceptăm, iar atunci cândasumarea unui risc implică un câștig,refuzăm să ne asumăm riscul respectiv.

Aceste două ipoteze au fost demonstrate deKahneman și Tversky prin opţiunile făcutede indivizi într-un simplu joc de noroc,construit astfel: Între o șansa de 80% de acâștiga 4000$ versus una de 20% de a nucâștiga nimic și una de 100% de a primi3000$, indivizii au ales opţiunea cea maisigură, de a câștiga cei 3000$. Este în fond o

opţiune raţională, fiind de preferat să eviţiriscul, atunci când poţi obţine un cîștig.

Între o șansă de 80% de a pierde 4000$versus una de 20% de a nu pierde nimic și o


24/106


ca un concept diferenţiat, același în teoriedar de fiecare dată altul în practică, în

funcţie de persoana direct afectată (Kahneman & Tversky, 1979).

Capcanele mentale din faţa riscului: le putem evita?

Modelarea mentală a riscului se bazează pe

folosirea shortcut-urilor cognitive, aceleinstrumente prin intermediul căroraindivizii organizează informaţiile, stabilescconexiuni între elemente deja cunoscute șialtele abia identificate și determinăprocese deductive sau inductive deraţionament. Deși acestea ar trebui să

conducă la o translatare obiectivă arealităţii înconjurătoare, în cele mai multecazuri duc la formarea unor biasuri depercepţie, care îngreunează cântărirea șievaluarea riscurilor cu care indivizii seconfruntă zi de zi.

Printre cele mai comune capcane de

evaluare a riscurilor se numărăurmătoarele situaţii :

(1) Î n determinarea probabilităţii unui

omucidere, în defavoarea celor ce au cauzenaturale.

(2) Un risc foarte greu de imaginat esteperceput ca fiind foarte puţin probabil,atunci când nu deţinem nicio informaţiedespre evenimentul în cauză, dar suntemnevoiţi să îl analizăm. De cealaltă parte,atunci când pornim de la păreri dejaconstruite asupra unui domeniu de risc,

vom folosi informaţiile viitoare doar pentrua ne consolida argumentele.

(3) Insensibilitatea la calitateainformaţiilor duce la evaluări nevalidate. Poţi fi la fel de convins atât de analizerealizate incomplet, cât și de cele elaborateși susţinute de argumente solide.

Superficial sau în lipsă de timp, atenţie,interes, individul nu acordă atenţiacuvenită calităţii informaţiilor receptate,caz în care se activează legea numerelormici (un eveniment singular demonteazăun întreg șir de evenimente).

În ce privește această coordonată, estefoarte importantă diferenţierea întreprecizie și acurateţe. Analizele de risccontemporane beneficiază de metodologii


25/106


ţintaș pentru că gloanţele tale ajung mereucam în același punct, chiar dacă nu sunt

aproape de ţintă” (Silver, 2013, p. 79).

(4) Nu știi niciodată cât de mult știi despre

un risc. În construirea imaginii riscului,individul este predispus preconcepţiilor,din pricina informaţiilor pe care nu lecunoaște sau nu le acceptă

neputinţă care se transpune imediatexperimentării acestui sentiment și în

alegerea opţiunilor ulterioare). Orecomandare ar fi să nu realizaţi niciodatăo analiză de risc sub imperativul unoremoţii nefaste (frustrare, furie, melancolieșamd).

(6) Probabilitatea unui eveniment tinde săfie estimată în funcţie de domeniul de

riscuri pe care îl reprezintă, ceea ce induceo generalizare eronată, o distragere de laelementele specifice ale riscului. Dardespre aceasta, mai multe în capitolul 4 – Definirea riscurilor.

Un sfat: conștientizarea acestor biasuri cognitivetransformă o problemă imposibil de rezolvat în una

rezolvată pe jumătate. Nu generaliza, verificăinformaţiile, concentrează-te și pe ceea ce nu știi,nu doar pe ceea ce știi, ieși din starea de confort șinu descalifica din start o viziune alternativă sau oinformaţie neconcludentă.

Recapitulare - bias-urile cognitive în analiza derisc presupun următoarele:

1. În determinarea probabilităţii unui eveniment,indivizii se bazează pe informaţiile dejadeţinute referitoare la subiectul abordat.

Sursa: http://buzz-master.com/wp-includes/precise-vs-accurate

http://buzz-master.com/wp-includes/precise-vs-accuratehttp://buzz-master.com/wp-includes/precise-vs-accuratehttp://buzz-master.com/wp-includes/precise-vs-accuratehttp://buzz-master.com/wp-includes/precise-vs-accurate


26/106


2.3.

Riscul ca politică sau cultură

Riscul - cultură Al XI-lea jurat, ridicându-se: Îmi cer scuze, cândspuneam că ... Al X-lea jurat , întrerupându-l și imitându-l: “Îmi cerscuze.” De ce mama dracului ești așa de politicos? Al XI-lea jurat , privindu-l drept în ochi pe al X-lea

jurat: Din același motiv pentru care dumneata nuești. Așa am fost eu educat. Reginald Rose, Doisprezece oameni furioși

m ales la debutul subcapitolului aceastăscenă dintr-o piesă de teatru pentru că

redă exact esenţa lucrurilor pe careurmează să le aprofundăm: oamenii suntdiferiţi în mare parte datorită mediului încare au crescut12.

Cadrul socio-cultural este un tipar comuncare se învaţă, nu se moștenește, ceinfluenţează de cele mai multe oripercepţiile, evaluările indivizilor asuprariscurilor de care se lovesc sau asupra altorprocese psihice: de la perceperea diferită ailuziilor optice, a culorilor, până la

construirea imaginii de sine și a celor din jur sau din afara grupului din care individulface parte. În cele ce urmează, vom trece înrevistă principalele teorii relevante în ceea

de altul (Hofstede, Hofstede, & Minkov,Culturi și organizaţii. Softul mental, 2012,

p. 16). Această teoretizare îndeamnă laclasificarea sistemelor la care se raporteazăși în primul rând la evidenţierea criteriilordupă care se realizează această clasificare. Prin urmare, caracterul tradiţional saumodern, evoluţia economică și tehnologică,nivelul de comunicare (implicit sau

explicit), relaţia cu autorităţile, concepţiileasupra sinelui, raportarea la conflicteprimare sunt rezultatele antropologilor,sociologilor, psihologilor în urma studiilorrealizate asupra comportamentului colectiv

în faţa riscului, ce prezintă însă ca limităriprincipale subiectivitatea și lipsa unuicaracter general aplicabil (Hofstede, 2011,p. 5).

În anii 1970, în calitate de angajat a IBMHofstede a accesat o bază de date ceconţinea răspunsurile date de angajaţii companiei, răspândiţi în 50 de filiale, lachestionare de opinie privind satisfacţia lalocul de muncă. Răspunsurile angajaţilor auredat la prima vedere o ipoteză destul deinteresantă: există patternuri întrerăspunsurile angajaţilor, pe bazaapartenenţei la o anumită cultură. Prinrealizarea unui sondaj pe un eșantion mult

A


27/106


evitarea incertitudinii, ce semnifică gradul depresiune asupra unei societăţi în preajma

necunoscutului; individualism versus colectivism, ce abordează

problema integrării indivizilor în grupuri;

masculinitate versus feminitate, ce surprindedistribuţia valorilor între bărbaţi și femei;

orientare pe termen lung versus orientare petermen scurt, ceea ce relevă atenţia acordatăde indivizi fenomenelor viitoare versus trecutesau prezente;

Recomandare bibliografică:Hofstede, G., Hofstede, G. J., & Minkov, M. (2012).Culturi și organizaţii. Softul mental. București:Humanitas.

O comparare ulterioară a statelor dinpunct de vedere al percepţiei riscurilor ce se manifestă la nivel naţional, respectivglobal, este oferită de Gallup Organization,prin derularea unui sondaj de opinie înaprilie-mai 2013, de-a lungul a 19 ţări.Prioritizarea diferită a acestor riscuridetermină înţelegerea răspunsurilor

indivizilor dintr-o perspectivă culturală, întrucât singura diferenţă crucială dintrerespondenţi este tocmai identitatea lornaţională.

Sursa: print screen SwissRe

(http://riskwindow.swissre.com/risk-

window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt

=1048575;age=1) realizat în 12.12.2014

http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1http://riskwindow.swissre.com/risk-window%20%20qst=1;cnt=0;age=0#qst=1;cnt=1048575;age=1


28/106


După cum se poate observa, distribuţiatemerilor din 19 state ale lumii versus

media ponderată a ansamblului stateloreste radical diferită, indiferent de riscul cetrebuia evaluat. Fără îndoială că existămotive pentru care se manifestă opercepţie mai ridicată cultural în sferariscului nr. 3 (care privește dezastrenaturale ca uragane sau cutremure) în

state ca SUA – vezi problema uraganelordin Midway, respectiv Japonia – vezifrecvenţa sau impactul cutremurelor. Darcu toate acestea, diferenţele sunt preamari pentru a fi generate doar deexpunerea obiectivă la un anumit risc.

Problema atenţiei selective vine din

biasurile cognitive și relaţiile socialeconstruite în interiorul unui grup de unindivid (fie ele egalitare, ierarhizate sauindividualiste). Aceste elemente secompletează, sunt prezente în evaluareariscului și determină reacţii diferitecomparativ cu dimensiunea reală a riscului.

Din riscurile recunoscute de o societate,cele considerate mai grave vor fi

întotdeauna cele percepute ca aducând ohi b i ă i f

Conform acestei teorii culturale, membriiunei societăţi ierarhizate percep devianţa

socială ca fiind periculoasă întrucât acestlucru ar duce la schimbarea formatuluirelaţiilor sociale de tipul subordonat-superior. Prin contrast, reprezentanţii uneicomunităţi de tip egalitar resping rolurilediferenţiate, împărţirea responsabilităţilor

în funcţie de poziţia în societate și percepdevianţa socială ca fiind un risc minor.Cultura individualistă este organizată sub

formă de cerere-ofertă, realizată la nivelulfiecărui individ, care negociază pentrupromovarea propriilor interese. Devianţasocială devine un pericol pentru membriiacestei societăţi doar atunci cândatentează direct la libertatea individuală (Wildavsky & Dake, 1993, pg. 167-168).

Oamenii cu biasuri cognitive specifice uneisocietăţi egalitare (care nu percepimportanţa definirii unor diferenţesemnificate în interiorul societăţii în funcţiede sănătate, gen, autoritate, rasă) vorevalua riscurile tehnologice ca fiind majore,cu foarte puţine beneficii. De ce? Pentru căfuncţionează după un principiu unanimasumat, și anume: poluarea naturii esimilară exploatării oamenilor săraci, deci

total respinsă de o astfel de viziune.Urmând același pattern, o societateegalitară va acorda un impact minor cătremediu riscului de izbucnire a războiului în


29/106


introduce în analiza riscului elementeleadânc înrădăcinate în mentalul colectiv, la

un filtru de convingeri prin care e trecutriscul, la o evaluare a necunoscutului înfuncţie de cunoașterea deţinută.

Giddens și Beck evidenţiază un concept-cheie în înţelegerea filtrului cultural alpercepţiei riscurilor: responsabilitateaindividuală în faţa riscului , adică un gradridicat de control atribuit individului, atât înceea ce privește generarea pericolului, câtși gestionarea efectelor sale.

Riscul, în accepţiunea lui Giddens, este o construcţie socială, iar societatea actualăeste una de risc, un rezultat al generalizăriiși radicalizării modernităţii secolului XXI. Deremarcat că Giddens operează o dihotomie

între riscul tradiţional, extern (pericoleprecum secetă, cutremure, foamete,furtuni) și cel modern, fabricat (riscurigenerate de impactul propriei cunoașteri șitehnologii asupra mediului) – vezi(Giddens, 2010, p. 901). Astfel,incertitudinea contemporană poate devenicertitudine numai prin folosirea uneistrategii potrivite; un risc, care transformă

totul dintr-un cadru imposibil de manevrat în unul raţional, gestionabil (Elliott, 2002).

analistului de risc, sau colectivă – aorganizaţiei (Bizadea, 2014, p. 151).

Riscul ca politică aduce în prim-plan modulde construire a riscului, ce decurge atât dinconvingerile individuale, cât și dinraţionalitatea actorilor implicaţi.

Astfel, imaginea riscului nu numai că vareflecta valorile unui grup, modul său

colectiv de gândire, ci și intereseleacestuia.

Aici riscul apare identificat cu o politică deacţiune, pentru că în funcţie de obiective șidupă o luptă dificilă de atribuire a uneianumite imagini (dintr-un corolar existent)aceluiași risc, indivizii unei societăţi sauasociași unei organizaţii ajung să creadă căacea reflecţie fabricată a riscului esteprezentă în mediul din care fac parte și maimult decât atât, că au participat și ei lacrearea ei. Cu alte cuvinte, diferenţele depercepţie existente asupra unui riscformează cadrul ideal de generare a unorinterpretări diferite a riscului, iar în final,cel care folosește strategiile potrivite,ajunge să înrădăcineze propria abordare a

riscului în mentalul colectiv. (Aven & Renn,2010)

Interesul pentru folosirea unei astfel deii l j i â d ii


30/106


e cuvine să începem abordareamanagementului riscului cu o mărturisire

(sau mai degrabă un disclaimer , pentru afolosi un termen englez): nu vom rezerva unspaţiu prea generos acestui capitol. Motivulrezidă în faptul că scopul prezentei lucrărieste exclusiv de a familiariza cursanţii aflaţi

– mai devreme sau mai târziu – în posturiprofesionale de analiști de risc cu etapelemediane ale managementului riscurilor, înspeţă cu identificarea, analiza și evaluareariscurilor.

În literatura de specialitate existădiferenţieri extreme între modalităţile dedefinire a managementului riscurilor, de laidentificarea sa cu analiza de risc, cuprocesul decizional al conducerii uneiorganizaţii, sau cu soluţiile dezvoltate șiaplicate sub o formă coordonată în faţariscului. Aceste variaţii metodologice,alături de practicile conexate, se datorează

unor sisteme diferite de valori, contextesocio-politice, percepţii, atitudini, priorităţiproprii fiecărei societăţi în parte. Ce rămâne

atrage o prioritizare asupra unor riscuri carede fapt nu există? Concentrarea eforturilorse face asupra descoperirii elementelorlipsă sau asupra identificării modalităţii degestionare a necunoscutului? Cu altecuvinte, ne asumăm riscul sau suntem

precauţi cu privire la situaţiile incerte șivulnerabile? (Klinke & Renn, 2002)

Întrebările de mai sus persistă de aproapetrei decenii de dezvoltare conceptuală îndomeniu și, deși nu ne este cunoscutrăspunsul la fiecare dintre ele, ceea ce știmeste că nu vor avea o soluţie-standard, o

reţetă de soluţionare rapidă sau untratament ce poate fi aplicat în toatecazurile, din contră, acestea vor figestionate în funcţie de schema socio-culturală a fiecărei societăţi, în funcţie deceea ce e important pentru indivizi.

Indiferent de situaţie, orice sistem de

management al riscului ar trebui să seconformeze imperativelor ISO 31000 - Riskmanagement. Principles and guidelines onimplementation care stipulează drept

S

3. Managementul riscului – prezentare generală


31/106


- managementul riscurilor are ca scoptratarea (sau mai degrabă abordarea)

necunoscutelor;- managementul riscurilor este un proces

sistematic, structurat și periodic (ciclic); - managementul riscurilor se bazează pe

cele mai bune informaţii disponibile.

ATENȚIONARE: orice model de analiză de risc arelimitări metodologice inerente, care sunt amplificate

permanent de percepţiile și interpretările diferite aleanaliștilor de risc, chiar și în baza acelorași probe.

- managementul riscurilor trebuie să fieadaptat, în funcţie de nevoileorganizaţiei, contextul intern șiextern al acestia, respectivprofilul riscului. Acest lucru

implică o necesitate continuă aanalizei de risc de a își readaptaprocesele la caracteristicileparticulare ale misiunii sale.

- managementul riscurilor ţinecont de factorii umani șiculturali (vezi capitolul anterior);

- managementul riscurilor estetransparent și cooperatist (însensul de includere permanentăîn proces a tuturor actorilor

decizia mea a fost corectă, dată fiindanaliza de risc eronată pe care s-a bazat ).

Ţinând cont de principiile enunţate, cursulredă un model dinamic al managementuluiriscurilor, o structură organizată aconceptelor subsumate, menită să faciliteze

înţelegerea și aplicarea sa, ce urmeazăetapele: stabilirea contextului , identificare,analiză, evaluare, corectare, monitorizare

riscuri și comunicarea rezultatelor ( International Standard 31010, 2009).

Stabilirea contextului

(strategic, operaţional)

Identificarea riscului

(ce se poate întâmpla, cum)

Analiza riscului

( potenţial, consecinţe )

Evaluarea riscului( toleranţa la risc, priorităţi )

Ş I R E V I Z U I R

E A

E S T I M

R I L O R

D E R I S C

A R E Ş I C O N

S U L T A N Ţ Ă

D E R I S C


32/106


cadrul cultural, politic, legal, financiar,opinia publică șamd., este trasată linia

temporală a activităţilor ce urmează a fiderulate.

Identificarea riscului se concentreazăasupra sursei de instabilitate ce genereazăapariţia sa, evenimentelor ce se pottransforma în riscuri la adresa valorii deapărat sau în variabile oportun de exploatat

(în cazul riscurilor din care “avem ceva decâștigat”). Conţine elemente legate dedeterminarea cauzelor riscurilor, acondiţiilor propice apariţiei și existenţeiacestora. Pașii necesari a fi urmaţi aici suntrecunoașterea problemei (din multitudineadatelor incerte), asumarea sa (pot să o

controlez? Deţin o cunoaștere și ocapacitate în acest sens?) și definirea sa(conexarea cu posibilele soluţii). (Yoe,Primer on Risk Analysis. Decision Makingunder uncertainty, 2012, p. 58)

Analiza riscului are ca obiectiv înţelegereariscului, reprezintă baza luării unei decizii

viitoare asupra tolerării sau acceptăriiriscului și asupra strategiilor potrivitepentru eliminarea sa. Presupune estimareai l i i b bili ă il i l i î

Deciziile luate în cadrul acestei etape suntcele ce identifică o soluţie pentru riscul în

cauză. Procesul pornește de ladeterminarea nivelului de risc,categorizarea riscurilor în funcţie de nivelulfiecăruia, și aplicarea, pentru fiecare clasă înparte a strategiilor de răspuns (riscuriintolerabile - necesită tratament urgent;riscuri aflate în dezbatere - este formulată o

analiză cost-beneficiu asupra determinăriistrategiei de răspuns potrivite; riscuriminore - nu impun aplicarea unei măsuri,pot fi tolerate). În anumite circumstanţe, înbaza evaluării riscului se poate decide șiaprofundarea analizei, amânându-serezoluţia cu privire la risc până în momentulacumulării de noi date sau conturării uneiviziuni mai clare.

Corectarea riscului implică aplicarea uneiadin cele 5 opţiuni posibile de abordare ariscului:

reducerea (a probabilităţii sauimpactului);

transferarea (către un altparticipant, considerat în măsură să

îl combată sau spre o zonă maii ă)


33/106


(Yoe, Primer on Risk Analysis. DecisionMaking under uncertainty, 2012, p. 85)

Selectarea celei mai potrivite opţiuni deabordare a riscului presupune evaluareacost-beneficiu a implementării măsuriivizate, cum ar fi lipsa unei raţiunieconomice pentru măsuri de răspuns lariscuri grave (din punct de vedere alimpactului) dar extrem de rare (din punct

de vedere al probabilităţii). Spre exemplu,chiar dacă există o referinţă serioasă la unprecedent biblic13 și câteva blockbusterehollywoodiene de succes (Noah – 2014,Evan Almighty - 2007), niciunul dinmultitudinea de credincioși cinefili nu îșiconstruiește o arcă, din câte cunoaștem.

Dacă resursele de implementare aplanurilor de contingenţă sunt limitate, esteimportantă stabilirea unei ierarhii ariscurilor, care să indice ordinea de tratare aacestora. Dat fiind că de multe ori analizade risc nu poate furniza ea însăși elementede departa jare (între riscuri cu aceleași

valori de impact și probabilitate, respectiv între riscuri din clase diferite – caz în care ar fi ca și cum ai compara mere cu pere),i hi i

impune adoptarea unor măsuri adiacentede protejare a bunurilor prin evacuare).

Soluţia o reprezintă includerea răspunsuluila riscurile secundare în planul decontingenţă pentru riscul principal și înniciun caz tratarea ca riscuri separate.

O menţiune aparte revine pregătirii șiimplementării planurilor de răspuns la risc,care au rolul de a indica maniera de punere

în practică a măsurilor de răspuns, pentruprevenirea riscului sau pentru a răspundesituaţiei de criză generate de manifestareaacestuia. Informaţiile prevăzute în acesteplanuri trebuie să individualizeze benficiilevizate prin implementarea planului,persoanele responsabile de aprobarea și

cele însărcinate cu implementarea planului,acţiunile propuse, cerinţele de raportare șiimplementare a planului, resurselenecesare și calendarul sau diagramatemporală a activităţilor (se utilizează pescară largă diagrame Gantt).

Concluzionând, gestionarea riscurilor într-

un cadru coordonat transformăincontrolabilul în controlabil, incertitudinea

în risc, necunoscutul în atestabil, constituie


34/106


uitată cea mai importantă componentă aoricărui sistem de management al riscurilor:

analistul de risc.

Cum ar trebui să fie analistul de risc? În celece urmează vă propunem un melanj întrerăspunsurile furnizate de David Vose (Vose,2008, p. 24) și cele ale autorilor cursului defaţă (fără a le izola în text):

binecuvântat cu gândire creativă, dat fiind căanaliza de risc ţintește identificarea și rezolvareaproblemelor;

pluridisciplinar și curios, pentru a putea gisiproblemele neevidente și realiza conexiunineașteptate atât în definirea și evaluareariscurilor, cât și în generarea răspunsurilor faţăde provocările determinate de acestea;

încrezător, pentru a putea promova soluţii

originale și nu a alege doar opţiunea “căilorbătătorite”; ușor sau mai mult excentric, dat fiind că primele

trei calităţi indicate condamnă orice persoană ladevianţe de la statusul mediu al coduluiprofesional, comportamental iar uneori chiarvestimentar al diverselor organizaţii ;

modest, nu în sensul de umil ci în cel decircumspect asupra propriilor deducţii. Această

calitate este esenţială pentru că permite și îndeamnă la verificarea ipotezelor, scenariilor șievaluărilor proprii de către terţi, în generalexperţi sau alţi analiști de risc;

capabil să conceptualizeze, astfel încât să poatăextrapola sau restrânge un concept sau o idee;

orientat spre rezultate, pentru a nu se pierde înuniversul prolix al argumentelor șicontraargumentelor vehiculate în analiza de risc;

cinic (nu ironic), pentru a păstra o dozăsănătoasă de scepticism vis a vis în primul rândde propriile convingeri și rezultate;

atent și exact, astfel încât să aducă pe câtposibil precizie în acest univers în mare partespeculativ;

neutru și liber, atât de constrângeri profesionale(nu recomandăm în nicio situaţie ca analistul derisc să se subordoneze celui responsabil cudesignul sau punerea în aplicare a planurilor derăspuns la risc) cât și personale (cu cât maipuţine prejudecăţi și preconcepţii);

în fine, bun la matematică și cu un simţ alnumerelor, afirmă exclusiv David Vose.Recunoaștem că este un atribut dezirabil, însă

cel puţin pe acesta nu îl considerăm ca fiind sinequa non, întrucât poate exista analiză de riscfără matematică, chiar dacă nu poate fiinţa fărănumere

Trebuie să admitem, cu toată onestitatea,că nu am întâlnit până în prezent un analistde risc (sau analist în general) care să poatăbifa toate căsuţele de mai sus – nici măcar

când vine vorba de autorii acestui curs. Darputem garanta că majoritatea analiștilorperformanţi îndeplinesc extrem de multe, în


35/106


După cum se observă în imaginea de maisus, cele două cicluri se susţin și seinfluenţează reciproc, informaţiile produse

în sfera de intelligence căpătând valenţa dedate risc și servind la identificarea,evaluarea și analiza riscurilor. În urma

(intelligence) peste un sistem speculativ alscenariilor și variabilelor (analiza de risc).

Deși greu de gestionat, o asemeneaalăturare este fezabilă, iar acest fapt estedemonstrat de performanţa diferitelororganizaţii de intelligence care operează în


36/106


Observaţie: o surprinzătoare majoritate aanaliștilor de intelligence nu realizează că sunt în

fapt analiști de risc; chiar și pentru simplul fapt cămisiunea fundamentală a organizaţiilor în care îșidesfășoară activitatea este reprezentată deidentificarea și prevenirea riscurilor!

În practică există și pot exista mai multemaniere de relaţionare a celor două

domenii, specifice fiecărei organizaţii deintelligence în parte, însă considerăm călegătura dintre scenariile de risc și analiza,respectiv producerea de intelligence este ocondiţie esenţială.


37/106


utilizate în mod cotidian a metodelorspecifice analizei de risc.

Notă: în situaţia unora dintre metodele indicateam pastrat denumirea în limba engleză pentru a fiastf el mai ușor de identificat în hăţișul bibliografic șipentru a păstra un plan comun de înţelegere cumajoritatea teoreticienilor și practicienilor dindomeniu care, indiferent de limba materna,utilizeaza pe scara larga denumirile și acronimele înengleză (această lingua franca a analizei în general).

La o simplă trecere în revistă se poateobserva că metodele listate mai jos sunt (1)

în parte importate din analiza generală deintelligence, după cum menţionam și în

debutul lucrării, (2) mai mult sau mai puţinrelevante pentru diferitele etape ale

procesului de evaluare a riscurilor și (3)supuse, prin urmare, acelorași erori deselectare specifice analizei de intelligence(Heuer Jr. & Pherson, 2011, p. 33), în speţă:

- utilizarea metodelor deprinse cuprecădere în procesele de formare;

- folosirea metodelor deja utilizate;

- alegerea metodei în funcţie de probelesau informaţiile disponibile și nu invers;

- evitarea celor consumatoare de timp.


38/106


Această aplicabilitate a metodelor estecomutativă, pentru că nu doar tehnicile

analizei de intelligence pot fi utilizate înanaliza de risc, dar și metodele analizei derisc pot fi folosite în intelligence. Astfel,activarea analizei de risc pentru scopurileintelligence-ului poate facilita rezolvareamultor dileme persistente în acestdomeniu:

Tehnicile analizei de risc te ajută sătratezi rădăcina unei probleme, nu doarsimptomele, să aloci resursele exact înzonele prioritare, identificate dupăierarhizarea riscurilor și să îţi structurezivolumul imens de date cu care sigur tevei confrunta;

Te ajută să lucrezi eficient atunci cânddispui de un număr redus de informaţii,când ai foarte multe necunoscute. Cum?Prin împărţirea lor în ceea ce știi, ceeace crezi și ceea ce nu știi, ceea ce duce laidentificarea elementelor lipsă, azonelor în care acestea pot fi regăsite,dar și la nevoia de infirmare sauconfirmare a elementelor considerateprobabile;

Te ajută să descoperi vulnerabilităţile

mare de oameni implicaţi. Dimpotrivă,te ajută să pornești pe cont propriu

corect într-o analiză, să îţi găseștiargumentele, să îţi formezi ipotezele delucru și apoi să îţi expui analiza astfel

încât să fie înţeleasă cu ușurinţă de ceidin jur;

Cel mai important avantaj oferit deanaliza de risc este reprezentat de acel

modus operandi propriu care poate fitransferat în orice domeniu, oriceproblemă, indiferent de expertizaanalistului. Respectarea acestui mod dedefinire, evaluare și soluţionare aproblemei previne măcar în parte erorile de înţelegere sau abordare adatelor deţinute.

Recapitulare- managementul riscurilor presupune:

• Indicatori de risc

•Evoluție istorică

• Cadrul exterior

• Planificare

Stabilirea

contextului

• Selectareaproblemei

• Sursa deinstabilitate

Identificarea


39/106


4.1. Identificarea riscurilor

Dacă aș avea doar o oră pentru a salva omenirea, aș folosi 55 de minute pentru a defini problema. AlbertEinstein

naliza de risc este compusă din treietape majore: identificarea riscurilor

(definirea acestora), evaluarea riscului(definirea indicatorilor de caracterizare,estimarea probabilităţii de manifestare și aimpactului în condiţiile concretizării) și, înfine, cartarea riscului (într-o formulă graficăsau reprezentare fizico-geografică, care să

permită fie ierarhizarea riscurilor14, fieindicarea zonelor de manifestare și atendinţelor prognozate de evoluţie15).

Identificarea riscurilor ca proces presupuneun capital de cunoaștere asupra mediul deevaluare și nu doar asupra obiectuluievaluării. Spre exemplu, riscul de prăbușire

al unui aparat de zbor nu poate fi disociatde condiţiile atmosferice sau starea pistelorde rulare. De ce ca proces? Pentru că

Definirea riscurilor se realizează princonsiderarea tuturor elementelor care potafecta nedorit obiectivul vizat, indiferentde gradul lor de probabilitate sau deimpact estimat în acest stadiu incipient.

Taxonomia metodelor de analiză de risc,prezentată în pagina anterioară (p.37),indică faptul că doar o parte a metodelorutilizate în domeniu sunt eficiente sau celpuţin utile atunci când vine vorba deidentificarea riscurilor.

În prima categorie, a metodelor eficiente,

intră brainstorming, interviurile, analizaDelphi, check list, primary hazard analysis(PHA), analiza de scenarii, analiza cauză-efect, hazard and operability studies(HAZOP), human reliability analysis,matricea impact / probabilitate,enviromental risk assessment, what if?structurat, failure mode efect analysis șireliability centred maintenance.

În cea de a doua categorie, a utiluluicondiţionat, se regăsesc sneak circuitanalysis (folosită dealtfel doar pentru

A

4. Definirea riscurilor


40/106


domeniu (brainstorming, Delphi, analiza descenarii).

Astfel, pentru a folosi o clasificare propusăde Heuer pentru analiza de intelligence(Heuer Jr. & Pherson, 2011, pg. 36-37)definirea riscului se bazează cel mai des pe:

(1)Metode de descompunere (spargereaproblemei în componentele sale, astfel

încât fiecare secvenţă să poată fi analizatăseparat) și vizualizare (evidenţierea graficăa relaţiilor cauzale pentru înţelegeconexiunile dintre elemente), precum checklist-ul, cronologii, scoring, analize de reţea,mind map sau concept map.

(2)Metode destinate generării de idei, cum

ar fi brainstorming, starbusting, quadrantcrunching. Acest areal, al generării de idei,este extrem de important pentru căpermite depășirea limitărilor generate dedatele aflate la dispoziţie sau dereferenţialele istorice și comparative înidentificarea riscurilor. După cum spuneaAlbert Einstein “Imaginaţia este mai

importantă decât cunoașterea. Pentru că întimp ce cunoașterea definește tot ceea ceștim și înţelegem în prezent, imaginaţia ne

să amintim un avertisment al aceluiașiHeuer (Heuer Jr. & Pherson, 2011, p. 147) ,

potrivit căruia “analiza [nn – în cazul de faţă, de risc ] nu va atinge niciodatăacurateţea și predictibilitatea știinţeiadevărate, pentru că informaţiile cu careanaliștii trebuie să lucreze sunt în modnormal incomplete, ambigue și posibilmanipulatorii ”. Prin urmare, analiștii de risc

sunt datori întotdeauna să testeze ipotezeledeterminate de ideile generate prinmetodele de la punctele 1 și 2, folosindmetode de simulare – ceea ce ne conducela punctul următor.

(4)Metode de generare scenarii șiindicatori, precum analiza de scenarii sau

validarea indicatorilor. Extrem deimportantă pentru orice evaluator de risceste constatarea lui Peter Schwartz(Schwartz, 1996) că “viitorul este plural ”,astfel încât scenariile de risc trebuie să fie

întotdeauna mai mult de unul, chiar dacăprivesc același risc definit. În general,analiza de risc operează cu trei variabile aleaceluiași scenariu: (a) scenariul cel maiprobabil, (b) scenariul cel mai improbabildar cu cel mai mare impact și - variantă în


41/106


general pentru toţi cei interesaţi și nu doarpentru analiștii de risc;

recunoașterea proactivă sau intenţională(nu intenţionată) a riscurilor, în situaţia încare riscurile sunt identificate prin procesedeductive inaccesibile sau neevidentepentru neiniţiaţi.

În prima situaţia, provocările în identificareariscurilor se rezumă la o simplă trecere înrevistă și ierarhizare a acestora (pentru că

sunt deja evidente), astfel încât să fiereţinute pentru etapele următoare deevaluare doar riscurile relevante. În cea de adoua situaţie însă, care reprezintă și cea maiimportantă misiune a analiștilor de risc, văpropunem următoarea abordare practică:

Primul pas îl reprezintă definirea temei

analizei de risc, adică ce ne interesează săevaluăm sau care este obiectivul. Definireatemei trebuie realizată ca un enunţ scurt,concis, care să reunească consensul fiecăruiactor din managementul riscului (ATENȚIE! - nu doar consensul analiștilor de risc ci și alexperţilor interesaţi sau managerilor

implicaţi). Formula de verificare a enunţuluieste reprezentată de întrebarea sâcâitoare“adică ce? ”. Dacă răspunsul la întrebareaadică ce? este altul decât forma iniţială a

trebuie să influenţeze direct tema) și, înfine, riscurilor identificate.

Pe parcursul lucrării vom folosi dreptexemplu elemente dintr-o evaluare de riscrealizată de primii studenţi ai acestuimodul, cărora le mulţumim și pe aceastăcale pentru contribuţia adusă la dezvoltareacursului. Tema evaluării în cauză: Impactulcrizei ucrainene asupra României. Iar dacă

punem întrebarea adică ce? concluzionămrapid că acesta pare a fi cel mai bun răspunsposibil. În cadrul etapei de delimitare atemei se stabilește și orizontul de timp căruia i se circumscrie evaluarea. Esteevident că ajungi la rezultate diferite dacăestimezi riscul de inundaţii în următoarele

30 de zile sau în următorii 3 ani. În principiu, în procesul de analiză de risc orizontul detimp nu modifică impactul manifestăriiriscurilor, ci doar probabilitatea acestora.

4.2. Domenii și variabile de risc

el de-al doilea pas este constituit dinmodelarea temei de analiză prin

stabilirea domeniilor de risc (sau clase deC


42/106


întrebarea care sunt zoneleesenţiale în care se pot

manifesta riscurile?

În general, domeniile derisc sunt evidente înmomentul definirii temeianalizei de risc, cu condiţiaca analiștii de risc să fieexperţi în problema

analizată sau să săbeneficieze de sprijinulunor experţi. Pentrutemele inedite sau extremde dificile, sugerămapelarea la mind maps,concept maps sau process

maps, respectiv diagrameGantt (Heuer Jr. & Pherson,2011, pg. 76 - 85).

Forma uneori relativnestructurată a procesuluide identificare a riscului (încare se pot folosi

deopotrivă referinţeistorice, constatări directe,imput-uri din diverse

li i l ) i


43/106


Pasul următor poate fi și el opţional, șipresupune stabilirea variabilelor relevante

pentru fiecare domeniu de risc definit.Sugestia noastră este de a apela, inclusiv înformule de brainstorming structurat saunestructurat, la aceleași metode prin careau fost definite domeniile de risc. Variabilede risc sunt cheia de identificare a riscurilor,pentru că au rolul de a conduce analistul

către răspunsul la întrebarea Ce poatemerge rău pe aceste coordonate? (adică,mai simplu, care ar fi riscurile).

În stabilirea variabilelor trebuie să se ţinăcont de relevanţa acestora pentru temaanalizei. O manieră de selecţie estefolosirea unei ierarhii a variabilelor în

funcţie de importanţa lor pentru domeniulde risc, pe o scală numerică (cu atâtea valoricâte variabile au fost identificate în procesulde dete

curs analiza de risc_o perspectiv practic _final(1).pdf

Documents

Transcript of curs analiza de risc_o perspectiv practic _final(1).pdf