APELL pentru Mineritunep.fr/shared/publications/pdf/WEBx0058xPA-APELLminingRM.pdf · i Ghid pentru...

i

Ghid pentru industria minieră în scopul creşterii gradului de conştientizare şi pregătire a populaţiei pentru situaţii de urgenţă la nivel local

APELL pentru Minerit

Livadă decimată de sterilAznalcóllar, Spania

Cedarea iazului de decantare de la Stava, Italia

Peşti morţi în urma deversării de cianură de la Baia Mare, Romania

Environmental Partnershipfor Mining 67 Donath CJ 400293Cluj-Napoca ROMANIA Tel: +40 264 420 590 Fax: +40 264 420 667 E-mail: [email protected]

Editor

Division of Technology,Industry and EconomicsProduction and Consumption Tour Mirabeau 39/43 quai André Citroën 75739 Paris Cedex 15 FRANCE Tel: +33 1 44 37 14 50 FAX: +33 1 44 37 14 74 E-mail: [email protected]

Cu acordul

S.C. Roşia Montana Gold Corporation S.A.14 Uruguay Str.1st District, Bucharest 011443ROMANIATel: (+4) 0212 231358Fax: (+4) 0212 231408 www.rmgc.ro www.povesteaadevarata.ro

Sponsor

ii

APELL PENTRU MINERIT

iii


Cuvânt înainte vMulţumiri viiiPrefaţă: De ce să citim această carte ? xIntroducere: Scopul şi aplicabilitatea acestui Ghid xii

Secţiunea 1. 1Ce este APELL ? Obiective. Introducere în procesul APELL. Grupul de Coordonare. Responsabilităţi. Beneficii pentru companiile şi comunităţile miniere.

Secţiunea 2. 5Relevanţa APELL pentru industria minieră. Accidente miniere şi pregătirea de urgenţă. Cerinţele, politicile şi practicile existente, precum şi activităţile conexe ale companiilor

Secţiunea 3. 11Acţiuni preliminare. Creşterea conştientizării şi preluarea angajamentelor. Grupul de coordonare şi compunerea acestuia. Definirea comunităţii locale. Studiu de caz: Uzina Malartic Est şi oraşul Malartic.

Secţiunea 4. 21Cele zece etape ale procesului APELL. Comunicarea în caz de urgenţe.

Secţiunea 5. 35Hazarde şi riscuri la operaţiunile miniere. Aplicarea procesului APELL în situaţii critice.

Secţiunea 6. 40Studii de caz

Studiul 1: Cedarea iazului de decantare de la mina Aznalcóllar, Spania 41Studiul 2: Deversarea de mercur de lângă San Juan, Choropampa şi Magdalena,

Peru 43

Studiul 3: Deversarea de reziduuri de la Marcopper, Insula Marinduque, Filipine

45

Studiul 4: Cedarea barajelor de deşeuri de la Stava, Nordul Italiei 46Studiul 5: Deversarea de cianură de la Baia Mare, România 47Studiul 6: Subsidenţa la lucrările miniere de la exploatarea de talc Lassing,

Austria 48

Cuprins

iv


Secţiunea 7. 51Anexe

Anexa 1: Componentele unui plan de intervenţie în caz de urgenţă 51Anexa 2: Linii directoare pentru comunicarea crizei, oferite de Consiliul

European pentru Industria Chimică 54

Anexa 3: Lista publicaţiilor legate de prevenirea şi pregătirea pentru dezastre 57Anexa 4: Lista paginilor de internet legate de prevenirea şi pregătirea pentru

dezastre59

Anexa 5: Intervenţia de urgenţă – organizaţii internaţionale 63Anexa 6: Bibliografia folosită în realizarea acestui manual 64

Departamentul UNEP pentru Tehnologie, Industrie şi Economie – Scurtă prezentare

68

v


APELL, standing for Awareness and Preparedness for Emergencies at Local Level, is a programme developed by UNEP in conjunction with governments and industry with the purpose of minimizing the occurrence of environmental emergencies, technological accidents and their harmful effects.

The strategy of the APELL approach is to identify and create awareness of risks in an industrialized community, to initiate measures for risk reduction and mitigation, and to develop coordinated preparedness between the industry, the public local authorities and the local population.

The purpose of APELL is to prevent loss of life or damage to health and social well-being, avoid property damage, and ensure environmental safety in the local community.

UNEP sees the promotion of the APELL concept in Romania as part of the environmental sustainable approach, and as a contribution to reduction of the disasters effects. The existence of adequate systems for assuring an efficient emergency and response management in the case of mining disasters

Foreword

represents a major problem for many local communities in Romania. In the given situation, the potential beneficiaries and users of APELL Programme are: Ministry of Environment and Environmental Protection National Agency, Ministry of Administration and Interior, Environment National Guard, Red Cross National Society, public local authorities and communities.

Intense restructuring of the mining industry within Romania is now being undertaken. A correct resolution of the associated significant environmental and sustainable development issues must be addressed, in compliance with the European standards. The Environmental Partnership for Mining supports the responsible re-launching of the mining industry in Romania and the resolution of serious sustainability issues, as defined by related economic, social and environmental issues.

UNEP welcomes this initiative in Romania to reduce major mining accidents by using the APELL for Mining approach and encourages its further development and wider dissemination.

Alexandru OZUNU President of the DirectoryCouncil of EPMining Environmental Partnership for Mining

Arab HOBALLAHHead of the Sustainable Consumption

and Production BranchDivision of Technology,Industry and Economics

United Nations Environment Programme

vi


APELL, acronimul de la Awareness and Preparedness for Emergencies at Local Level, este un program dezvoltat de UNEP, în colaborare cu guvernele şi industria, având ca scop reducerea frecvenţei de apariţie a urgenţelor de mediu, accidentelor tehnologice, precum şi a efectelor distructive ale acestora.

Strategia abordării APELL este aceea de a identifica riscurile şi de a realiza conştientizarea pericolului pe care acestea le presupun în cadrul comunităţilor industrializate, de a iniţia măsurile de reducere a riscurilor şi de a dezvolta o pregătire coordonată între industrie, autorităţile publice locale şi populaţie.

Scopul programului APELL este de a preveni pierderile de vieţi omeneşti sau daunele produse sănătăţii şi bunăstării sociale şi de a asigura securitatea mediului din comunitatea locală.

UNEP consideră promovarea conceptului APELL în România ca parte a unei abordării durabile a mediului şi ca o contribuţie la reducerea efectelor dezastrelor. Existenţa unor sisteme viabile pentru asigurarea unui management eficient al situaţiilor de urgenţă

şi al intervenţiilor în cazul dezastrelor în minerit este o problemă de importanţă pentru multe comunităţi locale din România. În condiţiile actuale, menţionăm ca potenţiali beneficiari şi utilizatori: Ministerul Mediului şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; Ministerul Administraţiei şi Internelor; Garda Naţională de Mediu; Societatea Naţională de Cruce Roşie; autorităţi locale; comunităţi locale.

În prezent, România se află într-un proces intens de restructurare a industriei miniere. Problemele de mediu şi de dezvoltare durabilă asociate trebuie astfel să primească o rezoluţie corectă, în concordanţă cu normele europene. Parteneriatul de Mediu pentru Minerit susţine relansarea competentă şi profesionistă a industriei miniere în România şi rezolvarea unor aspecte importante ale dezvoltării durabile, prin componentele sale economice, sociale şi de mediu.

UNEP salută această iniţiativă în România, cu scopul reducerii accidentelor majore din industria minieră, utilizându-se abordarea APELL pentru Minerit şi încurajează dezvoltarea sa în viitor şi diseminarea pe scară largă.

Cuvânt înainte

Alexandru OZUNUPreşedintele Consiliului Director al EPMining

EPMining Parteneriatul de Mediu pentru Minerit

Arab HOBALLAHDirector al Ramurii pentru Consum şi Producţie Durabilă, Departamentul pentru Tehnologie, Industrie şi EconomieProgramul Naţiunilor Unite pentru Mediu

vii


„Trăim într-o perioadă în care diverşii parteneri sociali îşi reevaluează contribiţia la dezvoltarea durabilă. Este încurajator să vedem că industria se află în prima linie a acestui curent, nicăieri mai mult decât în domeniul urgenţelor de mediu. Toţi factorii afectaţi trebuie atraşi într-o politică comună de păstrare a securităţii comunităţilor noastre şi a mediului, în faţa riscurilor pe care o societate modernă le implică în mod inevitabil. O abordare consultativă, de prevenire, poate fi singura bază raţională pentru construirea unui viitor durabil”.

Klaus Töpfer, Director Executiv al UNEP

„La Rio Tinto intenţionăm să prevenim orice accident care poate fi dăunător pentru oameni şi mediu. De asemenea, solicităm ca operatorii industriali, în cooperare cu comunităţile locale, să pregătească, să testeze şi să întreţină procedurile care vor fi aplicate în orice situaţie de urgenţă. Manualul „APELL pentru minerit” al UNEP ne va asista pe noi şi pe alte companii miniere, în angajarea mai eficientă a comunităţilor locale în planificarea de urgenţă.”

Leigh Clifford,Director Executiv, Rio Tinto

„Ca operatori industriali, responsabilitatea noastră privind pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi capacitatea de intervenţie nu încetează la poarta exploatării. Este un truism al mineritului modern faptul că nu operăm izolat, cu precădere atunci când aceasta implică siguranţa şi bunăstarea comunităţilor din vecinătate. Acest manual reprezintă o resursă indispensabilă pentru consolidarea practicilor industriale din acest domeniu important.”

John CarringtonVice-preşedinte şi ofiţer superior de operare,

Barrick Gold Corporation

„În 1988, când industria chimică şi UNEP au dezvoltat împreună abordarea APELL, nu bănuiam cât de departe va ajunge. Pe lângă APELL pentru instalaţiile fixe, acesta a fost aplicat în transporturi, în ariile portuare şi acum şi în operaţiunile miniere. Sunt încântat să recomand acest ghid industriei miniere pentru a o sprijini în asigurarea protecţiei comunităţilor şi mediului concomitent cu performanţa economică.”

Stanley SzymanskiResponsible Care Leadership Group

Consiliul Internaţional al Asociaţiilor Chimice

„Problema pregătirii pentru situaţii de urgenţă este una crucială pentru industria minieră. Consiliul Internaţional privind Metalelor şi Mediului aprobă abordarea UNEP adoptată în „APELL pentru minerit” – acesta va asista cu siguranţă industria în eforturile sale de a reduce numărul şi impacturile evenimentelor de urgenţă.”

Gary NashSecretar General

Consiliul Internaţional privind Metalele şi Mediul

Citate în sprijinul APELL

viii


Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP) a elaborat acest manual APELL pentru Minerit pentru a contribui la îmbunătăţirea pregătirii pentru situaţii de urgenţă în companiile şi comunităţile miniere. Această publicaţie foloseşte expertiza obţinută de UNEP în colaborare cu industria chimică.

S-a manifestat un interes considerabil pentru această iniţiativă. La un seminar organizat în mai 2000 de UNEP, în parteneriat cu Consiliul Internaţional pentru Metale şi Mediu (ICME), participanţii au stabilit de comun acord importanţa îmbunătăţirii pregătirii pentru situaţii de urgenţă, mai ales în ceea ce priveşte comunităţile potenţial afectate. ICME a salutat realizarea acestui manual şi va colabora cu companiile membre pentru a încuraja utilizarea lui. În ultimul timp mai mulţi manageri de mine şi-au arătat interesul pentru a utiliza acest manual în companiile lor. Unele guverne şi-au exprimat interesul pentru a utiliza acest manual în elaborarea de programe privind pregătirea pentru situaţii de urgenţă în regiunile unde au fost identificate amplasamente cu risc major.

După testarea sa în teren, manualul trebuie revizuit şi, dacă este necesar, îmbunătăţit pentru a creşte utilitatea practică pentru industria minieră şi comunităţile învecinate.

Multe persoane şi companii au colaborat la elaborarea acestui manual şi UNEP ar dori să le mulţumească pentru sprijinul acordat. Kathryn Tayles, Consultant Principal pentru Industrie, din cadrul Consiliului pentru Minerale din Australia, a fost responsabilă de compilarea acestui manual. Primele variante au fost pregătite de Kate Harcourt, Consultat de Mediu şi Minerit. Persoanele de mai jos au revizuit documentul şi au oferit comentarii şi sugestii extrem de importante:– Carlos Aranda, Preşedinte, Comitetul

pentru Mediu, Societatea Naţională de Minerit, Petrol şi Energie, Peru

– Steven Botts, Vice Preşedinte, Sănătate, Siguranţă şi Mediu, Compania Minieră Antamina

– Christine Burnup, CEO, Fundaţia Australiană pentru Minerale, Energie şi Mediu

– Alan Emery, Directorul pentru Sănătate, Siguranţă şi Mediu, Rio Tinto

Mulţumiri

ix

– Timothy Gablehouse, Planificarea de Urgenţă, Colorado, SUA

– K.C. Gupta, Director General, Consiliul pentru Siguranţa Naţională, India

– Xia Kunbao, Coordonator, Intervenţia în Situaţii de Urgenţă, UNEP

– Lars-Åke Lindahl, Vice Preşedinte, Probleme de Mediu, Boliden

– Jim Makris, Director CEPPA (Pregătirea şi Prevenirea Urgenţelor Chimice), Biroul pentru Deşeuri Solide şi Intervenţia în Situaţii de Urgenţă, US EPA

– John McDonough, Vice Preşedinte, Mediu, Corporaţia Auriferă Barrick

– James Cooney, Manager General, Probleme Strategice, Placer Dome

– Peter Nicholl, Director HSE, Billiton Base Metals

– Ed Routledge, Manager HSE, Billiton

UNEP îşi exprimă recunoştinţa pentru contribuţiile aduse de următoarele companii

prin studiile de caz: – Aurul– Barrick Gold Corporation– Boliden– Minera Yanacocha– Placer Dome– Rio Tinto

În cadrul Departamentului de Tehnologie, Industrie şi Economie al UNEP, următorii au contribuit la realizarea acestui manual:– Fritz Balkau, Şef, Producţie şi Consum – Dr. Ernst Goldschmitt, Consultant

Principal pentru Industrie, Programul APELL

– Wanda Hoskin, Ofiţer Principal pentru Programe, Minerit

– Barbara Huber, Secretar, Producţie şi Consum

– Geoffrey Bird, Consultant editorial

MULŢUMIRI

x


Accidentele recente la amplasamentele miniere au avut un impact major asupra publicului. În multe cazuri, părţile responsabile, comunitatea în general şi chiar companiile, nu au fost pregătite pentru a face faţă la astfel de urgenţe. În penuria de informaţii ce a urmat unor asemenea evenimente s-au utilizat adesea modalităţi de comunicare şi acţiune inadecvate (sau chiar lipsa acţiunilor, în unele cazuri).

În timp ce temele predilecte ale mass-mediei reflectă în mare parte o fascinaţie a publicului pentru dezastre şi o anumită antipatie faţă de minerit, trebuie să ne întrebăm dacă această din urmă atitudine este justificată. În opinia Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), există argumente care justifică o asemenea atitudine, iar o mai mare responsabilitate din partea industriei pentru impactul operaţiilor miniere este o condiţie prealabilă pentru recâştigarea încrederii publicului. Acest lucru este foarte important într-o perioadă în care industria face demersuri importante pentru a îmbunătăţi rolul său de partener comunitar responsabil în procesul dezvoltării durabile.

Prefaţă: De ce să citim acest Ghid?

Pentru realizarea progreselor, este necesară tratarea unui număr de probleme. Nivelul de performanţă al sistemelor de siguranţă industrială este factorul primordial. Acesta variază de la companie la companie şi de la ţară la ţară. Statisticile oficiale sunt numai vârful icebergului. Se ştie că multe accidente, cele evitate în ultimul moment şi cele potenţiale rămân adesea nemediatizate. Dacă se atenuează amploarea riscurilor reale, programele noastre îşi vor rata ţinta. În ciuda tuturor evoluţiilor pozitive din industrie, lipsa de comunicare privind aspectele de siguranţă şi dimensiunea lor socială este o moştenire nedorită de atitudini aparţinând trecutului.

Se ştie că multe situaţii de risc se extind dincolo de limitele unui amplsament. Oraşele, satele, râurile, terenurile mlăştinoase, terenurile agricole şi drumurile reprezintă toate „obiective de risc” pentru a utiliza un termen de specialitate din domeniul intervenţiei în situaţii de urgenţă. Unele riscuri nu mai pot fi externalizate. Aproape toate amplasamentele miniere sunt conectate la reţele extinse de transport pentru

xi

combustibili, substanţe chimice, produse şi chiar deşeuri. Comunitatea, în general, aşteaptă ca aceste riscuri să fie gestionate, iar companiile sunt din ce în ce mai mult considerate responsabile pentru performanţa antreprenorilor. Multe impacturi externe nu au fost incluse în programele de Sănătate, Siguranţă şi Mediu, însă includerea lor este absolut necesară pentru viitorul apropiat.

Toate aceste aspecte nu sunt limitate la operaţiunile miniere. Industria generează un număr crescut de amplasamente abandonate, iazuri de decantare reabilitate, halde de deşeuri, excavaţii şi goluri subterane. Acestea includ o listă mereu mai lungă a amplasamentelor care pot genera accidente în viitor, acolo unde companiile au părăsit locaţiile, rămânând numai comunităţile. Datele arată că majoritatea accidentelor înregistrate apar la unităţile industriale în funcţiune. Potenţialul accidentelor apărute după închidere necesită o consideraţie specială atunci când se are în vedere persistenţa pe termen lung a acestor amplasamente. Conştientizarea şi pregătirea

publicului pentru prevenirea consecinţelor unor asemenea hazarde trebuie să fie un element nelipsit în politica minieră.

Multe companii miniere au făcut progrese serioase în ultimii ani pentru a preîntâmpina provocările programelor de mediu sau comunitare. Din ce în ce mai mult, companiile mari se preocupă de pregătirea programelor de intervenţie în caz de urgenţă. Atenţia companiilor s-a concentrat pe acţiunile directe pe amplasament, pe reducerea riscurilor şi pe intervenţia de urgenţă. Acest lucru nu mai este suficient. Aspectul public este foarte important în prezent. Publicaţia de faţă prezintă o modalitate de abordare a dimensiunii bazate pe logica dovedită a programului APELL al UNEP.

Jacqueline Aloisi de LarderelDirector, Division of Technology,Industry and Economics, UNEP

Mai 2001

PREFAŢĂ

xii


Introducere: scopulşi aplicabilitatea acestui ghid

Ghidul APELL pentru Minerit oferă un cadru pentru pregătirea unui Plan de Intervenţie în caz de Urgenţă care să poată fi utilizat în administrarea minelor de către serviciile de intervenţie, de instituţiile guvernamentale şi de comunităţile locale. Acest ghid prezintă obiectivele generice şi cadrul organizaţional al programului UNEP pentru Conştientizarea şi Pregătirea pentru Urgenţe la Nivel Local (APELL), acoperă factorii de risc specifici industriei miniere şi descrie modul în care APELL poate fi aplicat în industria minieră. Sunt prezentate şi studiile de caz care ilustrează consecinţele accidentelor miniere, subliniind necesitatea vitală a pregătirii temeinice pentru urgenţe. Ghidul va oferi asistenţă companiilor şi comunităţilor miniere în două moduri. În primul rând, sprijină creşterea gradului de conştientizare a importanţei pregătirii pentru urgenţele la nivel local, atât în cadrul companiilor cât şi al comunităţilor, pentru reducerea recurenţei accidentelor. În al doilea rând, ajută companiile şi serviciile de intervenţie în caz de urgenţe să fie bine pregătite pentru activităţile necesare.

În cadrul industriei miniere, un număr de deversări recente de deşeuri şi alte accidente au provocat consecinţe grave asupra comunităţii şi mediului. Ţinând cont de numărul exploatărilor miniere din lume, accidentele majore sunt relativ rare, dar acestea continuă să se producă cu o regularitate inacceptabilă. În ultimii 25 de ani s-au produs în întreaga lume 33 de accidente majore care au avut ca rezultat deversări în mediul înconjurător. Dintre acestea, 7 au dus la fatalităţi în comunităţile

învecinate, în timp ce altele au produs avarierea fizică a proprietăţilor şi terenurilor agricole. Acolo unde au fost deversate substanţe chimice au murit peşti şi alte specii acvatice, iar sănătatea şi existenţa populaţiei au fost serios ameninţate. Accidentele au avut grave consecinţe financiare asupra companiilor şi au prejudiciat serios imaginea de ansamblu a industriei.

Astfel, mineritul, ca multe alte activităţi, se confruntă cu necesitatea de a depune mai multe eforturi în scopul prevenirii accidentelor şi reducerii impactului acestora prin planificare, conştientizare şi comunicare. Acest lucru este aşteptat de comunităţi şi de instituţiile guvernamentale, fiind un element important în responsabilitatea industriei faţă de comunităţile în care operează şi un factor cheie pentru reputaţia şi acceptabilitatea acestora. Programul APELL pentru minerit va ajuta companiile să se ridice la nivelul acestor aşteptări.

Conceptele APELL sunt în egală măsură relevante pentru exploatările miniere, rafinării şi instalaţii pentru prelucrarea primară a metalelor, dar acest Ghid se concentrează asupra situaţiilor din minerit. În urma implementării planurilor de intervenţie în caz de urgenţă, impactul accidentelor la rafinării şi facilităţi de prelucrare a minereurilor a fost sensibil diminuat.

Prin urmare, acest Ghid utilizează exemple sau liste de factori relevanţi pentru

xiii

operaţiunile şi accidentele miniere, ce pot fi rezultatul factorilor umani sau ai evenimentelor naturale. De exemplu, activitatea seismică sau ploile torenţiale pot destabiliza haldele de steril şi iazurile de decantare sau pot provoca fenomenul de subsidenţă; incendierea unei păduri poate provoca explozii la rezervoarele de combustibil. Frecvenţa deversărilor accidentale din iazuri de decantare şi gravitatea consecinţelor acestora fac ca această problemă să ocupe un loc special în cadrul Ghidului.

Deversările semnificative de substanţe chimice s-au produs cu ocazia numeroaselor accidente survenite pe căile de transport spre amplasamentele miniere. În aceste cazuri, zona expusă riscului depăşeşte limitele amplasamentului.

Acest fapt îngreunează relaţiile, comunicarea şi planurile de urgenţă de-a lungul rutelor de transport. Programul TransAPELL, care extinde conceptele APELL asupra riscurilor care provin din transportarea materialelor periculoase, oferă o îndrumare specifică în acest domeniu. Ghidul APELL pentru Ariile Portuare este de asemenea relevant pentru industria minieră, în anumite circumstanţe.

În ceea ce priveşte comunităţile învecinate, APELL pentru Minerit le va ajuta să înţeleagă mai bine aceste operaţiuni şi riscurile pe care le presupun. Practica a arătat că, de cele mai multe ori, comunităţile locale sunt puţin informate în legătură cu riscurile la care sunt expuse şi nu sunt pregătite pentru urgenţe. O reacţie locală rapidă şi eficientă poate fi cel mai important factor de limitare a prejudiciilor aduse populaţiei şi a degradării proprietăţii şi mediului. În timp ce accidentele distrug încrederea socială, o comunitate bine informată şi pregătită este mult mai capabilă să facă faţă consecinţelor acestora.

Date fiind diferenţele mari dintre infrastructura comunităţilor, capacitatea de intervenţie, riscurile, resursele şi cadrele legislative existente, aplicarea APELL va fi unică pentru fiecare comunitate în parte. Ghidul oferă liste cu idei sau sugestii pentru a fi luate în considerare. Actorii implicaţi trebuie să selecteze acele elemente relevante pentru situaţia specifică şi să le utilizeze mai degrabă ca sprijin decât ca impunere.

În cele din urmă, accentuarea pregătirii temeinice pentru urgenţe în cazul în care acestea apar, nu trebuie să se abată de la scopul principal al prevenirii accidentelor. Aşa cum spunea Kofi Annan, Secretarul General al Naţiunilor Unite, în iulie 1999: „Prevenirea nu este numai mult mai umană decât vindecarea, este de asemenea mult mai ieftină. Mai presus de toate, să nu uităm că prevenirea dezastrelor este un imperativ moral, nu mai puţin important decât reducerea riscurilor de război”.

Dezastrele nu pot fi eliminate în totalitate, iar pregătirea pentru acestea şi reducerea impactului lor este, de asemenea, un imperativ moral.

Cui se adresează acest Ghid?

• Consecvent cu scopul UNEP de a încuraja companiile să fie pro-active în planificarea de urgenţă, sistemul de management al exploatărilor miniere este considerat principalul beneficiar al acestui Ghid „APELL pentru Minerit”. Scopul său este să ofere asistenţă managerilor executivi, precum şi personalului asociat, responsabil cu planificarea de urgenţă, pentru o abordare generală a sarcinilor fiecăruia.

• Serviciile de intervenţie în caz de urgenţă şi grupurile din cadrul comunităţii pot iniţia procesul APELL, eventual ca rezultat

INTRODUCERE

xiv


al documentării asupra accidentelor miniere. Ghidul poate fi utilizat şi de aceste organizaţii.

• Guvernele pot utiliza acest Ghid ca pe un instrument educaţional, pentru a creşte gradul de conştientizare şi a impulsiona revizuirea planurilor şi programelor din sectorul minier sau din zonele care concentrează operaţiuni cu risc ridicat. Acestea pot utiliza acest Ghid de asemenea pentru a demonstra că sunt pregătite să acţioneze eficient în cazul unei urgenţe şi că planurile lor sunt coroborate cu altele similare.

• Asociaţiile industriale pot utiliza Ghidul pentru a accentua în faţa membrilor lor importanţa pregătirii de urgenţă şi pentru a oferi asistenţă companiilor în abordarea acestor lucrări.

• În cadrul companiilor, specialiştii în relaţii cu partenerii economici, relaţii cu comunitatea, comunicare, mediu, sănătate şi siguranţă, este necesar să fie pregătiţi la rândul lor, pentru situaţii de urgenţă, iar acest Ghid doreşte să vină în sprijinul lor. Ghidul oferă sfaturi referitoare la aspectele de comunicare, ce constituie o parte importantă a strategiei de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă.

Ghidul nu reproduce principiile detaliate în domeniul comunicării riscului şi al relaţiilor mass-media disponibile în alte materiale.

APELL şi situaţiile de urgenţă transfrontaliere

Implementarea planificării pregătirii pentru situaţii de urgenţă poate implica oameni şi comunităţi ce depăşesc limitele locale, regionale şi graniţele dintre state.

Pe de o parte, acest fapt va creşte complexitatea conceptuală a procesului. Pe de altă parte, faptul că sunt implicate sisteme jurisdicţionale diferite, sisteme de intervenţie diferite, resurse, mijloace de comunicare şi uneori limbaje diferite, întăreşte necesitatea unui proces eficient de pregătire în caz de urgenţe, cu scopul de a formula un plan coordonat de intervenţie care să funcţioneze indiferent de graniţe.

APELL şi operaţiunile la scară redusă

Exploatările miniere la scară redusă şi cele de mare amploare ar trebui să se preocupe în egală măsură de planificarea evenimentelor întâmplătoare şi pregătirea temeinică pentru urgenţe. Procesul APELL poate fi aplicat la o scară şi într-o manieră corespunzătoare cu riscurile implicate şi cu resursele disponibile. Cu toate acestea, probabil că există o anumită dimensiune a exploatării miniere sub care ar fi dificil de implementat un proces APELL în mod realist.

Mineritul artizanal şi cel la scară mică pot afecta zonele din afara amplasamentului, în special atunci când lucrările miniere sunt concentrate într-o anumită zonă, însă acestei activităţi îi lipsesc organizarea şi resursele necesare pentru a implementa procesul APELL.

În unele zone, în care activităţile de minerit artizanal sunt centralizate prin cooperare, este posibilă introducerea procesului APELL. Guvernele sau asociaţiile industriale pot prelua conducerea unor programe de asistenţă pentru mineritul la scară mică cu privire la pregătirea de urgenţă – individuală sau colectivă – într-o regiune geografică.

1


Secţiunea 1

• Ce este APELL ? • Obiective • Introducere în Procesul APELL şi Grupul de Coordonare • Responsabilităţi • Beneficii pentru companiile miniere şi comunităţi

riscul şi reacţia în caz de urgenţe. Procesul de dialog ar trebui să ajute la: • Reducerea riscurilor; • Îmbunătăţirea eficienţei reacţiei la

accidente; • Instruirea populaţiei pentru a reacţiona

corespunzător în timpul urgenţelor.

În cazul industriei miniere, comunicarea se realizează între trei grupuri mari de purtători de interese: compania, comunitatea şi autorităţile locale. Discuţiile asupra hazardelor conduc la identificarea măsurilor de reducere a riscurilor, redând astfel zonei respective un grad sporit de siguranţă. Comunicarea bine organizată între entităţile chemate să intervină în caz de urgenţă conduce la un răspuns la urgenţă mult mai eficient.

Nici unul din elementele APELL nu este nou sau radical. Programul oferă o abordare simplă şi clară a prevenirii şi răspunsului la accidente. APELL poate fi aplicat oricărei situaţii de risc, fie natural fie tehnologic. APELL poate fi iniţiat de oricare dintre partenerii implicaţi, deşi companiile sunt cele care se presupune că ar trebui să facă acest lucru. Procesul poate fi uşurat de guverne sau de asociaţiile industriale. APELL poate fi aplicat în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, în zone urbane aglomerate, precum şi în zone izolate.

Obiectivele APELL

Scopul primordial al APELL este evitarea pierderii de vieţi omeneşti, a ameninţărilor la adresa sănătăţii şi a bunurilor sociale, a

Ce este APELL ?

Programul de Conştientizare şi Pregătire pentru Urgenţe la Nivel Local (APELL) este un proces care ajută comunităţile să prevină, să se pregătească şi să reacţioneze corespunzător la accidente şi situaţii de urgenţă. APELL a fost dezvoltat de Programul de Mediu al Naţiunilor Unite, în parteneriat cu asociaţii industriale, comunităţi şi guverne în urma unor accidente industriale majore cu impact major asupra sănătăţii umane şi mediului. APELL este implementat acum în aproape 30 de ţări din lume.

Ghidul APELL, publicat în 1988, stabileşte un proces cu 10 etape pentru dezvoltarea unui plan integrat şi funcţional de răspuns la situaţiile de urgenţă, care să implice comunităţile locale, guvernele, echipele de intervenţie şi alţi factori. Acest proces amplifică conştientizarea hazardelor în cadrul comunităţilor situate în apropierea instalaţiilor industriale, favorizează reducerea şi diminuarea riscurilor şi dezvoltă pregătirea pentru răspunsul la situaţii de urgenţă. APELL a apărut iniţial pentru a acoperi riscurile care apar la instalaţiile fixe, dar a fost adaptat de asemenea pentru aplicaţii specifice: APELL pentru zonele portuare, apărut în 1996 şi TransAPELL, Ghid pentru transportul substanţelor periculoase: planificarea de urgenţă într-o comunitate locală, publicat în 2000.

În principiu, APELL este un instrument de reuniune a oamenilor pentru a permite o comunicare eficientă în ceea ce priveşte

2


distrugerilor materiale şi asigurarea unei stări convenabile a mediului în comunităţile locale.

Obiectivele specifice pentru conştientizarea şi pregătirea pentru urgenţe la nivel local sunt:• Oferirea de informaţii necesare membrilor

comunităţii, cu privire la hazardele implicate în operaţiunile industriale şi la măsurile luate pentru reducerea riscurilor.

• Revizuirea şi actualizarea continuă sau stabilirea planurilor de urgenţă în zona respectivă.

• Creşterea implicării industriei locale în informarea şi prevenirea comunităţii, precum şi planificarea răspunsului de urgenţă.

• Integrarea planurilor de urgenţă din industrie şi a planurilor locale într-un plan general prin care comunitatea să facă faţă tuturor tipurilor de urgenţe.

• Implicarea membrilor comunităţii locale în dezvoltarea, testarea şi implementarea planului general de răspuns la urgenţe.

Procesul APELL

Cele zece etape ale APELL aşa cum sunt date în “Manualul privind conştientizarea şi pregătirea pentru urgenţe la nivel local", documentul APELL original, sunt ilustrate în figura alăturată.

Aceste etape sunt dezvoltate în detaliu în Secţiunea 4 a acestui ghid.

Grupul de Coordonare a APELL

Stabilirea unui Grup formal de Coordonare este o parte importantă a implementării procesului APELL. Grupul de Coordonare asigură un mecanism pentru interacţiunea şi cooperarea dintre numeroasele părţi implicate în prevenirea sau intervenţia în situaţii de urgenţă – actorii economici, autorităţile locale, conducătorii comunităţii. De asemenea, oferă un mijloc de a obţine o abordare coordonată

Cele zece etape ale procesului APELL

Etapa 1. Identificarea participanţilor în cadrul răspunsului la urgenţă şi stabilirea rolului, interesului şi resurselor acestora.

Etapa 2. Evaluarea riscurilor şi hazardelor care pot duce la situaţii de urgenţă în comunitate şi definirea alternativelor de reducere a riscurilor.

Etapa 3. Revizuirea de către participanţi a propriilor planuri de urgenţă pentru adaptarea acestora la o intervenţie coordonată în caz de necesitate, inclusiv aspectele ce ţin de comunicare.

Etapa 4. Identificarea sarcinilor necesare planului de urgenţă care nu au fost tratate în planurile existente.

Etapa 5. Relaţionarea acestor sarcini cu resursele de care dispun participanţii.

Etapa 6. Efectuarea modificărilor necesare pentru îmbunătăţirea planurilor existente şi integrarea lor în planul general de urgenţă.

Etapa 7. Depunerea planului integrat pentru obţinerea de aprobări de la autorităţile locale.

Etapa 8. Comunicarea planului integrat către grupurile participante şi asigurarea instruirii celor responsabili cu intervenţia de urgenţă.

Etapa 9. Stabilirea procedurilor pentru testarea, revizuirea şi actualizarea periodică a planului.

Etapa 10. Comunicarea planului integrat către comunitate.

a planificării răspunsului de urgenţă şi a comunicării în cadrul comunităţii. Acest proces poate aduna fapte şi opinii, poate evalua riscurile, poate stabili priorităţile, poate identifica resursele şi îmbunătăţi comunicarea. În egală măsură, poate implica oamenii potriviţi şi resursele necesare pentru

3

SECŢIUNEA 1

asigurarea faptului că urmărirea strictă a etapelor APELL va duce la rezultate bune.

Responsabilitatea pentru pregătireşi răspuns într-o situaţie de urgenţă

Toate părţile implicate deţin un interes comun în prevenirea accidentelor şi diminuarea pagubelor produse de acestea. • Companiile au responsabilitatea atât de

a diminua riscurile, cât şi de a asigura planificarea eficientă a intervenţiei, chiar dacă, în mod normal, agenţiile guvernamentale sunt cele care au responsabilitatea prevăzută prin lege pentru situaţiile de urgenţă, atât în exteriorul cât şi în interiorul limitelor instalaţiilor industriale.

• Guvernele naţionale şi agenţiile locale vor avea responsabilităţi diferite, complementare. Este responsabilitatea guvernului de a fi pregătit şi de a acţiona eficient în cazul unor urgenţe publice.

• Comunităţile împart responsabilitatea de a fi pregătite şi de a acţiona în interesul membrilor lor. Conducătorii comunităţii şi organizaţiile comunităţii ar trebui să fie interesaţi de hazardele la care sunt expuşi şi de măsurile de protecţie la care pot contribui.

Companiile de succes îşi extind planificarea intervenţiei de urgenţă pentru a include şi scenarii bazate pe incidente potenţiale de mediu. De asemenea, în multe amplasamente miniere, compania dispune de abilităţile, echipamentul şi capacitatea managerială şi comunicaţională necesară pentru a face progrese vizibile în reducerea accidentelor şi a efectelor acestora.

Consecinţele sunt cel mai important lucru, iar acest Ghid sugerează companiilor să fie

active în ceea ce priveşte colaborarea cu comunităţile şi cu agenţiile guvernamentale pentru asigurarea unei mai bune planificări în vederea situaţiilor de urgenţă.

Orice amplasament care dispune de instalaţii ce induc riscuri semnificative pentru comunităţile din apropiere sau pentru mediile fragile trebuie să realizeze planuri pentru situaţiile de urgenţă. Amploarea pagubelor care rezultă din accidente depinde în bună măsură de natura răspunsului imediat la situaţia de urgenţă la locul accidentului şi în comunitatea aflată în vecinătate. Este necesar ca oamenii supuşi riscului să ştie ce acţiuni individuale trebuie să întreprindă în astfel de cazuri.

O intervenţie necorespunzătoare datorită lipsei de cunoaştere sau înţelegerii incomplete a riscurilor poate transforma un incident minor într-o criză. Este esenţial să se ofere comunităţilor informaţiile legate de tipul de hazarde care le pot afecta, înainte de apariţia unui incident. Chiar dacă actorii economici nu sunt încântaţi să recunoască că anumite lucruri pot evolua într-o direcţie periculoasă, aceasta este cea mai bună cale de a reduce posibilitatea ca anumite comunităţi să fie supuse riscului datorită acţiunilor incorecte în cazul unui incident sau de a reduce posibilitatea ca acestea să reacţioneze excesiv.

„Managementul crizei conţine şi o com-ponentă etică. Deşi organizaţiile nu pot fi răspunzătoare pentru anumite calamităţi, aceasta nu anulează imperativele morale pentru identificarea potenţialelor ameninţări şi luarea măsurilor preventive”

(David W Guth, Proactive Crisis Communication, Communication World,

Iunie/Iulie 1995).

4


Beneficiile implementării APELL

Majoritatea companiilor au planuri de răspuns la urgenţe pe amplasament, pe care le testează periodic. Pregătirea pentru înfruntarea situaţiilor de urgenţă care vizează şi impactul asupra zonelor din afara amplasamentului nu este prea avansată, deşi asemenea accidente pot fi semnificative din punct de vedere al pagubelor, fiind totodată mult mai complexe. APELL poate fi util în orice situaţie care necesită planificarea integrată ce presupune implicarea mai multor părţi, pentru a dezvolta planuri de răspuns integrate şi bine înţelese, care să fie implementate în cazul apariţiei unui accident.

Procesul APELL aduce beneficii în cel puţin 3 direcţii: • În reducerea probabilităţii accidentelor şi

diminuarea impacturilor acestora. Chiar dacă riscurile sunt considerate a fi mici, consecinţele unui accident major asupra unei companii pot fi severe din punct de vedere fizic, financiar sau al reputaţiei acesteia. APELL poate ajuta la protejarea companiei, precum şi a comunităţii.

• În ajutarea construirii de relaţii între operaţiunea minieră şi comunitate, ceea ce va avea beneficii pe termen lung. Companiile miniere devin din ce în ce mai transparente, mai active şi mai responsabile în ceea ce priveşte relaţiile cu purtătorii de interese. Planificarea răspunsului la urgenţe necesită o comunicare eficientă între toate părţile implicate, ceea ce ajută la consolidarea relaţiilor bazate pe interes comun.

• În favorizarea conştientizării comunităţii şi a înţelegerii de către populaţie a operaţiunii şi a managementului acesteia, ceea ce ar trebui să genereze încrederea şi suportul de care companiile au nevoie, fie că se înfruntă sau nu cu un accident. Acest aspect lucru va fi foarte serios testat dacă apare un accident major, dar dacă există încredere, companiei îi va fi mult mai uşor să comunice în mod eficient în cazul unei situaţii de urgenţă, precum şi să revină mai repede la starea normală după o astfel de situaţie.

„Cooperarea dintre purtătorii de interese trebuie dezvoltată înaintea unui incident, nu după acesta. Aceasta va oferi o şansă de a stabili rolurile şi responsabilităţile, planurile de acţiune şi de a câştiga încredere între părţi”

(Lars-Åke Lindahl, VP Environmental Affairs, Boliden Limited, November 1998).

Companiile miniere au multe priorităţi care necesită interes şi resurse aparte. Cât de important este APELL în strategia companiilor? Fiecare entitate trebuie să adopte propriile decizii în această privinţă, luând în considerare faptul că accidentele survin cu consecinţe potenţial dezastruoase; că un amplasament minier poate constituie o prezenţă într-o comunitate timp de o generaţie sau mai multe şi este o prezenţă dominantă în comunitatea respectivă; că industria are un deficit la capitolul încredere şi cunoaştere. Toate aceste consideraţii ar trebui să facă din APELL o opţiune demnă de luat în calcul.

5


Relevanţa APELL pentru industria minieră

Ca toate industriile, şi cea minieră implică riscuri operaţionale. Unele dintre acestea sunt comune cu riscurile din cadrul ramurilor industriale care manevrează, transportă şi utilizează substanţe chimice. Alte riscuri sunt specifice acestei ramuri, în special cele legate de depozitarea unor mari cantităţi de steril pe perioade îndelungate de timp. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât reziduurile respective conţin metale sau substanţe periculoase care pot fi uşor absorbite de organisme.

Instalaţiile miniere sunt de obicei de mari dimensiuni, având o interacţiune specifică cu mediul înconjurător şi cu comunitatea. Pot să fie localizate în zone izolate sau în apropierea localităţilor, în medii neafectate sau degradate, în arii cu încărcătură istorico-culturală sau cu biodiversitate remarcabilă în toate zonele climatice şi în unităţi geomorfologice diverse. Riscurile de accidente şi impactul acestora variază foarte mult de la o operaţiune minieră la alta. Acest lucru oferă o importanţă şi mai mare procesului de identificare a riscului şi de pregătire pentru urgenţe pe amplasamentul exploatării. De asemenea, trebuie să se ţină seama şi de dinamica operaţiunilor şi comunităţilor miniere, ceea ce implică revizuirea, testarea şi comunicarea planurilor de urgenţă.

Deoarece amplasamentele miniere ocupă suprafeţe întinse, de mare importanţă este

păstrarea unei zone tampon între exploatare şi comunitatea adiacentă. Totuşi, este necesară testarea siguranţei conferită de distanţă prin evaluări de risc. Chiar şi în cazul unei exploatări aflată într-o zonă puţin populată, există numeroase riscuri induse de cantităţile uriaşe de materiale transportate sau depozitate, de posibilitatea de propagare la mare distanţă sau cu mare viteză a posibilelor deversări accidentale de substanţe chimice.

Multe accidente din industria minieră cu impact şi asupra zonelor mai îndepărtate au implicat în special sistemul de gestionare a deşeurilor (baraje, conducte etc.). S-a înregistrat un număr mai mic, dar semnificativ de accidente în timpul transportului. Subsidenţa terenului poate fi considerată o altă problemă, mai ales în zonele cu minerit istoric. Industria minieră a cunoscut şi alte accidente semnificative cum ar fi detonarea exploziilor, deşi aceste accidente nu au avut un impact asupra comunităţilor adiacente. De aceea, conştientizarea, pregătirea şi vigilenţa trebuie să fie cuvinte cheie în orice activitate de exploatare a resurselor.

Tabelul 2.1. descrie tipul accidentelor care apar în minerit. Tabelul 2.2. include un număr de accidente semnificative care s-au produs. Descrieria detaliată a riscurilor prezente la operaţiunile de minerit este prezentată în Secţiunile 5 şi 6.

Secţiunea 2

Relevanţa APELL pentru industria minieră ●Accidente miniere şi pregătirea pentru urgenţe ●Cerinţele, politicile şi practicile existente, precum şi activităţile conexe ale companiilor

6


Tabel 2.1. Accidente potenţiale asociate cu amplasamentele miniere şi efectele lor

Tipul incidentului Cauzele tipice Efectele potenţiale

Cedarea edificiului iazurilor de decantare

Management deficient al apelor, supraîncărcarea, cedarea fundaţiei, drenaj deficient, eroziune, cutremur.

Pierderi de vieţi, contaminarea resurselor de apă, distrugerea habitatului acvatic, distrugerea recoltelor şi contaminarea pământului fertil, ameninţarea habitatului protejat şi a biodiversităţii.

Cedarea haldelor de steril Instabilitate legată de prezenţa apei (izvoare, drenaj insuficient).

Pierderi de vieţi, răniri, distrugerea proprietăţii, afectarea ecosistemelor şi a solului.

Cedarea conductelor cu reziduuri sau soluţie de leşiere.

Întreţinerea inadecvată a echipamentelor, cedarea acestora, avarierea fizică a conductelor.

Contaminarea solurilor, a apei, efectele asupra consumatorilor de apă. Pot rămâne nedetectate o perioadă.

Transportul substanţelor chimice la şi de la amplasament

Proceduri şi echipamente inadecvate de transport, ambalare necorespunzătoare, căi de transport cu grad ridicat de risc.

Contaminarea solurilor, a apei, efectele asupra consumatorilor de apă, ameninţare la adresa sănătăţii umane, afectarea ecosistemelor acvatice.

Subsidenţa Cedarea pantelor, pătrunderea spre suprafaţă a fluidelor.

Pierderi de vieţi, avarierea proprietăţii.

Scurgerea de substanţe chimice pe amplasament (ex. fisurarea rezervorului cu combustibil, avarierea depozitelor de reactivi).

Întreţinere nesatisfăcătoare, depozitare inadecvată.

Contaminarea solului şi apelor. Poluarea aerului poate avea efecte asupra sănătăţii.

Incendii Proiectare defectuoasă, practici nesigure în ceea ce priveşte materialele inflamabile.

Efectele poluării aerului asupra sănătăţii, pagube asupra proprietăţii.

Deversările în atmosferă Proiectare defectuoasă, nerespectarea procedurilor, întreţinere nesatisfăcătoare.

Îngrijorarea comunităţii, posibile efecte asupra sănătăţii.

Explozii la instalaţii Proiectare defectuoasă, nerespectarea procedurilor, întreţinere nesatisfăcătoare.

Îngrijorarea comunităţii, pierderi de vieţi, distrugerea proprietăţii.

Detonarea accidentală a explozivilor.

Practici defectuoase, depozitare şi manevrare necorespunzătoare.

Avarierea proprietăţii, risc asupra vieţii.

7

SECŢIUNEA 2

Tabelul 2.2. Exemple de accidente care au apărut la amplasamentele miniere

Accident Impacturi

Cedarea iazurilor de decantare

Stava, Italia, 1985 Cedarea iazului de decantare.269 morţi în oraşele Stava şi Tesero, 7-8 km în aval.

Merrespriut, Africa de Sud, 1994

Cedarea iazului de decantare.17 morţi într-o comunitate din apropierea barajului.

Omai, Guyana, 1995 Scurgerea din iaz a apelor cu conţinut de cianuri şi pătrunderea acestora în sistemul hidrografic. Diminuarea faunei piscicole. Decolorarea apelor râului pe mai mulţi km.

Marcopper, Filipine, 1996 Pierderea unor reziduuri printr-un tunel de drenaj mai vechi. Evacuarea a 1 200 persoane, dislocarea socială a 700 familii, daune produse sistemelor hidrografice şi recoltelor.

Aznalcóllar, Spania, 1998 Cedarea digului a dus la scurgerea unor deşeuri şi a apelor cu conţinut de metale grele în râuri. Au fost afectate terenuri agricole, recolte şi fântâni. A fost ameninţat parcul naţional Doñana, dar nu a fost afectat.

Baia Mare, România, 2000 Deversarea de ape bogate în cianuri din iazul de decantare în râuri. Au fost ucişi peşti şi au fost afectate economic comunităţile din aval. Contaminarea s-a extins în mai multe ţări, fiind detectată chiar la 2000 km în aval, la vărsarea Dunării în Marea Neagră.

Mina de zinc Hau Xi Zinc, China, 2000

Cedarea acumulărilor de steril. 15 morţi, 50 de răniţi şi peste 100 de dispăruţi, datorită acoperirii de ape şi reziduuri a unor case şi a dormitoarelor personalului.

Accidente de transport

Kumtor, Kyrgyzstan, 1998 Un camion care transporta cianuri s-a răsturnat pe amplasament. S-a înregistrat poluarea râului.

Tolukuma, Papua Noua Guinee, 2000

Cianurile au căzut din elicopter, aproape de un izvor într-o zonă izolată.

Yanacocha, Peru, 2000 Un camion care transporta mercur a pierdut o parte din încărcătură. 200- 300 persoane au suferit efecte adverse după ce au adunat mercurul crezând că acesta conţine aur.

Depozite de deşeuri

Aberfan, Ţara Galilor, 1966 Depozitul de cărbuni a cedat, înghiţind o parte din oraş. 114 morţi.

Grasberg, Indonezia, 2000 Un depozit de steril, înalt de 400 m care avea baza într-un lac s-a prăbuşit. 4 muncitori au fost ucişi de valul de apă. S-a înregistrat un impact minor asupra comunităţilor din aval.

Subsidenţa

Lassing, Austria, 1999 Năvălirea apelor şi noroiului în galeriile minei a dus la blocarea în adânc a muncitorilor. 10 oameni au murit în timpul eforturilor de salvare. Subsidenţa a determinat formarea la suprafaţă a unui crater, necesitând mutarea familiilor din casele ameninţate.

8


Ce acţiuni suprapuse cu APELL întreprind în prezent companiile?

În multe cazuri, companiile fac deja mare parte din munca necesară pentru a pregăti sau întreprinde un proces APELL de succes. Unele guverne impun deja astfel de acţiuni şi mult mai multe vor face acest lucru în viitor. Organizaţiile de voluntariat se îndreaptă de asemenea în această direcţie. Companiile întreprind multe activităţi corelate între ele, cum ar fi managementul riscului, consultarea comunităţii şi comunicarea cu aceasta, evaluarea impactului social şi de mediu, ceea ce înseamnă că multe din informaţiile şi relaţiile necesare pentru APELL există deja. Planificarea pregătirii pentru intervenţia în caz de urgenţă existentă deja poate fi extinsă pentru a acoperi impacturile urgenţelor de pe amplasament asupra locurilor situate la distanţă faţă de acesta. Planificarea pentru urgenţele din sectorul de transport poate necesita mai multă atenţie decât a beneficiat în trecut.

Cerinţele, politicile şi practicile existenteMulte proceduri guvernamentale de autorizare din lume impun ca o instalaţie să aibă un plan de intervenţie în caz de urgenţe. Adesea, aceasta este parte integrantă din cerinţele procesului de evaluare a impactului asupra mediului. În prezent sunt puţine proceduri care specifică implicarea comunităţii în faza de formulare a planului.

Cerinţele legale se îndreaptă spre considerente mai explicite ale impactului asupra comunităţii şi a consultării cu privire la planurile de urgenţă. Directiva Seveso II a Comisiei Europene este un exemplu elocvent în acest sens.

(19)„...persoanele care pot fi afectate de un accident major trebuie să fie informate suficient în legătură cu acţiunile corecte care urmează a fi aplicate în cazul acelui incident”.

(21)...publicul trebuie consultat în legătură cu planul extern de urgenţă”.

(Directiva 96/82/EC asupra controlului accidentelor majore care implică substanţe

periculoase)

Codul Industriei Extractive din Australia pentru Managementul de Mediu este un exemplu de industrie care acordă o mare atenţie planificării în vederea situaţiilor de urgenţă generate de evenimente întâmplătoare şi consultării populaţiei.

„Consultarea cu comunitatea asupra conse-cinţelor de mediu ale activităţilor noastre...

Anticiparea şi răspunsul la grijile comunităţii, la aspiraţiile şi valorile acesteia care au legătură cu activităţile noastre...

Aplicarea tehnicilor de management a riscului în concordanţă cu specificitatea amplasamentului.

Dezvoltarea planurilor previzionale pentru a răspunde oricăror riscuri reziduale...

Identificarea părţilor interesate şi a nevoilor de informare ale acestora...”.

(Codul Industriei Extractive din Australia pentru Managementul de Mediu, 2000).

Managementul de mediu şi procedurile de audit cum ar fi ISO 14001 necesită stabilirea măsurilor de intervenţie şi pregătire în caz de urgenţă.

9

SECŢIUNEA 2

„4.4.7. Organizaţiile vor stabili şi menţine procedurile de identificare a potenţialului de producere şi a răspunsului la accidente şi la situaţiile de urgenţă, precum şi pentru prevenirea şi diminuarea impacturilor asupra mediului care pot fi asociate cu aceste situaţii.

Organizaţiile îşi vor revizui, acolo unde este necesar, procedurile de pregătire şi răspuns în caz de urgenţă, în special după apariţia accidentelor sau a situaţiilor de urgenţă.

Organizaţiile vor testa periodic aceste proceduri.”

(ISO 14001: 1996, Sisteme de management de mediu – Specificări cu reglementări

pentru utilizare).

Nu este clar în ce măsură companiile miniere realizează planificarea de intervenţie de urgenţă legată de impacturile în afara amplasamentului şi în acord cu comunităţile. Multe din marile companii miniere includ pregătirea de urgenţă în politicile lor instituţionale. Aceste politici la nivel înalt nu se concentrează însă asupra consultării comunităţii privind dezvoltarea planurilor de intervenţie în caz de urgenţă şi nici asupra planificării integrate cu alte agenţii. Acest lucru poate fi realizat prin documentele executive de detaliu ale companiei. Manualul de mediu al exploatării Boliden (Suedia) este un exemplu de acest sens.

„Managementul riscului şi pregătirea pentru situaţii de urgenţăDe ce? În scopul diminuării expunerii la riscul de mediu, un prim pas îl constituie identificarea riscurilor. Odată identificate, riscurile pot fi evaluate şi gestionate.

În cazul unei urgenţe, este de importanţă vitală ca organizaţia să răspundă într-un mod profesional şi eficient. Acest lucru va ajuta la diminuarea impacturilor negative asupra mediului, reducerea răspunderii juridice şi protejarea credibilităţii companiei.

Ce anume? Fiecare exploatare minieră: • Va identifica, evalua şi documenta periodic hazardele potenţiale de mediu şi riscurile asociate

şi va acţiona pentru a minimiza aceste riscuri prin eliminarea hazardelor, prin controale şi proceduri inginereşti, precum şi prin educaţie;

• Va întocmi şi menţine planurile de pregătire destinate să rezolve situaţiile potenţiale de urgenţă pe amplasament sau în jurul acestuia;

• Se va pregăti pentru gestionarea solicitărilor ce intervin în cazul unei urgenţe; • Va încuraja toţi angajaţii să aducă problemele şi riscurile potenţiale în atenţia conducerii.

Evaluarea riscului se va realiza într-un mod formalizat. Pentru unele operaţiuni se aplică cerinţe legale specifice şi acestea trebuie urmărite şi documentate.

Întreprinderile vor oferi angajaţilor, altor persoane de pe amplasament (cum ar fi contractanţii, furnizorii etc.), persoanelor interesate din zona limitrofă şi comunităţilor, informaţii despre materialele manevrate pe amplasament, procese şi echipamente, în legătură cu hazardele cunoscute şi riscurile asociate acestora, precum şi procedurile de gestiune a situaţiilor de urgenţă. Mai mult, aceste întreprinderi trebuie să vină în întâmpinarea îngrijorărilor comunităţii şi publicului.

Planurile de pregătire pentru urgenţe trebuie dezvoltate în colaborare cu serviciile de urgenţă, cu autorităţile responsabile şi cu comunităţile locale.

Unei anumite persoane i se va atribui responsabilitatea pentru dezvoltarea, implementarea şi revizuirea periodică a planurilor de pregătire în caz de urgenţe.

Va fi stabilită o structură organizatorică pentru a dirija şi îndeplini rapid şi eficient activităţile de intervenţie în caz de urgenţă.”

(Manualul de Mediu, Boliden, Martie 2000)

10


Este puţin probabil ca toate companiile să iniţieze un proces complet nou atunci când decid să implementeze un program APELL. Pentru multe dintre ele, informaţiile vor fi disponibile şi unele dintre practicile şi mecanismele comunităţii vor fi deja în funcţiune. Cu toate acestea, vor trebui adăugate unele părţi adiţionale şi stabilite unele sarcini specifice, în vederea realizării unui plan integrat de intervenţie. Activităţile relevante includ următoarele: • Planurile de răspuns la urgenţe şi

antrenamentele pentru incidentele care apar pe amplasament, cum ar fi deversările, incendiile şi accidentele din cadrul limitelor amplasamentelor, ar trebui să facă parte din practicile industriale standard. Toate întreprinderile care aderă la ISO 14001 vor include operaţiunile de pregătire pentru situaţii de urgenţă ca parte a acestui proces. Procedurile de audit solicită ca aceste planuri de intervenţie să fie testate la intervale regulate de timp.

• Pentru multe din exploatările noi, participarea şi consultarea comunităţii este parte integrantă a procesului de evaluare a impactului asupra mediului. Uneori se realizează un studiu separat, de evaluare a impactului social. Companiile vor avea astfel ocazia să cunoască mai bine comunităţile cu care dialoghează, inclusiv diversitatea şi complexitatea acestora.

• Politicile de mediu şi sociale ale unor companii se bazează pe o consultare continuă a comunităţii în cadrul fiecărui amplasament. Uneori, au fost deja organizate comitete de legătură, ce includ membri ai comunităţii şi ai companiilor miniere, care se întâlnesc regulat pentru a discuta diverse probleme, interese şi chestiuni legate de operaţiuni. Pregătirea pentru situaţii de urgenţă poate fi adăugată pe agenda de lucru a unui astfel de grup sau poate fi delegată unui grup constituit ad-hoc.

• Companiile miniere vor avea contacte extinse cu agenţiile guvernamentale, locale şi naţionale, inspectorate miniere, agenţii de protecţie a mediului care pot lua parte la procesul de intervenţie în caz de urgenţe. Acestea trebuie să stabilească legături şi cu agenţiile specializate în intervenţia de urgenţă, în cadrul procesului de planificare pentru intervenţie în caz de accidente pe amplasament.

• Procesul de planificare a activităţilor de închidere implică consultarea comunităţilor locale. Planificarea pentru sistarea exploatărilor este o activitate continuă şi dinamică, revizuită în diferite etape ale duratei de viaţă a exploatării şi finalizată cu închiderea propriu-zisă, în acord cu necesităţile şi aspiraţiile comunităţii locale. Stabilitatea pe termen lung a mediului şi siguranţa amplasamentului reprezintă o problemă esenţială în cadrul planificării procesului de închidere.

• Diversele riscuri din cadrul exploatării pot fi revizuite regulat, în scop actuarial. Acţionarii vor căuta să identifice riscurile cum ar fi: pierderea producţiei, cerinţele muncitorilor, dar şi cerinţele terţilor din afara amplasamentului. Este posibil ca dimensiunile zonei vulnerabile în cazul unui eveniment sau accident, precum şi numărul persoanelor care pot fi afectate să fi fost deja evaluate, iar aceste informaţii pot fi de asemenea utilizate în procesul de pregătire a planurilor de urgenţă.

• Controlul afecţiunilor ocupaţionale, auditul de mediu şi siguranţa instalaţiilor, pot oferi informaţii despre hazardele potenţiale, utile pentru întocmirea planurilor de intervenţie în caz de urgenţă. Procedurile privind sănătatea şi siguranţa vor necesita şi informaţii legate de substanţele chimice periculoase, cum ar fi cele conţinute în Fişele de Date privind Siguranţa Materialelor (Material Safety Data Sheets - MSDS).

11


Oricare dintre grupurile purtătoare de interese decide dacă starea actuală a pregătirii pentru urgenţe la nivel local este sau nu corespunzătoare şi dacă se impune o revizie a planurilor de intervenţie, pentru a aduce îmbunătăţiri acolo unde este necesar. Cel mai adesea, astfel de iniţiative sunt luate de către companii.

Acţiuni preliminare

Înainte de iniţierea etapelor APELL, unele acţiuni preliminare pot uşura procesul. Premergător activităţii propriu-zise trebuie să existe o comunicare eficientă cu privire la problemele legate de intervenţia în caz de urgenţă şi de procesul APELL care să creeze o atmosferă de susţinere şi chiar de entuziasm. În felul acesta, oamenii vor fi pregătiţi să-şi dedice timpul şi eforturile, la nivel individual sau al organizaţiilor cărora le aparţin, pentru a realiza activităţile necesare.

Acţiunile recomandate pentru a iniţia procesul sunt: • Întocmirea unui inventar iniţial al celor mai

evidente hazarde şi riscuri şi a operaţiunilor şi procedurilor de urgenţă în vigoare.

• Identificarea, la modul general, a comunităţilor vulnerabile şi a indivizilor/agenţiilor / organizaţiilor care trebuie implicate.

• Îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere a procesului APELL.

• Creşterea conştientizării şi a implicării prin seminarii în cadrul companiei şi comunităţii.

• Stabilirea unui Grup de Coordonare informal pentru a da curs planificării şi comunicării.

Creşterea gradului de conştientizare şi implicare

În continuare sunt prezentate mai multe aspecte privind creşterea gradului de conştientizare şi de implicare.

Desfăşurarea unui seminar în cadrul companiei

Un seminar în cadrul unei societăţi poate fi cea mai bună soluţie pentru a ne asigura că există o bună înţelegere, la nivelul factorilor responsabili, a necesităţii beneficiilor şi a riscurilor lansării unui proces APELL, precum şi că sunt disponibile resursele necesare pentru realizarea corespunzătoare a acestui proces.

Seminarul va acoperi, la modul general, aspecte precum: – hazardele şi riscurile potenţiale legate de

funcţionarea întreprinderilor; – scenariile unor accidente şi consecinţele

posibile; – prevederi legislative sau ale

regulamentelor interne; – comunităţile vulnerabile; – competenţa planurilor actuale şi – procesul APELL.

Un asemenea seminar poate constitui o utilă trecere în revistă a informaţiilor relevante

Secţiunea 3

Acţiuni preliminare ● Creşterea gradului de conştientizare şi implicare ● Grupul de coordonare şi alcătuirea acestuia ● Definirea comunităţii locale ● Studiu de caz: Uzina de preparare Malartic Est şi oraşul Malartic

12


referitoare la întreprindere, va ajuta la identificarea lacunelor şi la cuantificarea muncii necesare pentru implementarea procesului APELL.

Creşterea gradului de conştientizare şi implicare a comunităţii

Cuantumul de conştientizare ce trebuie realizat diferă de la caz la caz. În multe locuri, nivelul comunitar de cunoaştere a problemelor din minerit şi riscurilor asociate acestuia este foarte redus. După unele accidente majore, a reieşit adesea că respectiva comunitate nu a înţeles modul de funcţionare a operaţiunilor miniere şi riscurile asociate acestora. Etapa iniţială de conştientizare a comunităţii este, deci foarte importantă, nu numai ca precursor al adeziunii la procesul APELL, ci şi ca activitate în sine. În cazul exploatărilor miniere ce utilizează forţă de muncă autohtonă, dificultăţile comunicării pot fi amplificate, mai ales în etapele iniţiale ale exploatării, când comunităţilor tradiţionale poate să le lipsească o percepţie realistă a implicaţiilor proiectului.

Seminarul APELL

Experienţa a demonstrat că desfăşu-rarea unui seminar APELL cu implicarea managerilor, reprezentanţilor comunităţii şi ai guvernului, precum şi ai serviciilor de intervenţie poate fi o activitate utilă în etapele iniţiale ale proiectului. Acesta ajută la promovarea entuziasmului faţă de proiect şi poate fi util pentru lărgirea componenţei Grupului de Coordonare, prezentarea unei imagini generale a stadiului actual al procesului de planificare de urgenţă, precum şi pentru obţinerea unor informaţii utile procesului de planificare şi iniţierea contactelor cu mass-media.

Pot fi necesare două zile pentru un asemenea seminar, care de fapt depăşeşte faza conştientizării şi colectării de informaţii, iniţiind procesul în sine. Procesul APELL trebuie să fie explicat. Este utilă susţinerea

unor scurte prezentări despre accidente, incluzând experienţa acumulată şi concluziile care se desprind. Fiecare participant trebuie să se prezinte ca individ şi compania pe care o reprezintă, precum şi rolul acesteia în cazul unei potenţiale urgenţe. Pot fi evaluate punctele forte şi cele slabe existente iniţial în pregătirea comunităţii şi se pot discuta sugestii pentru îmbunătăţiri. Pot fi emise idei în legătură cu reducerea riscului. Se poate iniţia un plan de lucru, cu propuneri pentru etapele următoare.

După încheierea seminarului este important să se continue dezvoltarea planului. Ideile şi propunerile preliminare ale seminarului vor forma baza de discuţie pentru Grupul de Coordonare.

Grupul de Coordonare trebuie completat cu persoanele identificate în cadrul seminarului şi trebuie confirmată componenţa acestuia. Partea principală a procesului APELL poate începe, cu toate că o mare parte din datele şi cunoştinţele acumulate au fost deja generate în cadrul etapelor timpurii.

„Din experienţa noastră, alcătuirea Grupului de Coordonare al APELL, după câteva discuţii iniţiale, este primul pas important, care ar trebui să preceadă toate celelalte activităţi ale APELL. Grupul este format iniţial de o manieră informală şi apoi este oficializat sau extins prin organizarea seminarului APELL. Autorităţile locale şi industriaşii (în acest caz cei din industria minieră) ştiu foarte bine cine sunt reprezentanţii proeminenţi ai comunităţii care pot fi invitaţi să devină membrii ai APELL. Creşterea gradului de conştientizare a comunităţii este un sub-program cu multiple activităţi, care pot fi realizate numai dacă Grupul de Coordonare APELL a fost creat şi funcţionează bine”.

(K C Gupta, Consiliul pentru Siguranţă Naţională, India).

13

SECŢIUNEA 3

Stimularea conştientizării de către guverne sau asociaţiile industriale

Peste 30 de ţări au utilizat procesul APELL pentru a cataliza acţiunea în ţările lor sau în anumite regiuni. În mod obişnuit, seminarul APELL este organizat de către guverne cu scopul de a atenţiona industria, comunităţile şi serviciile de intervenţie în caz de urgenţă, asupra beneficiilor unei planificări şi comunicări mai bune şi pentru a promova conceptul APELL ca instrument de sprijin în cadrul planificării specifice.

Asociaţiile industriale ar trebui să susţină acest aspect în faţa propriilor membri. Acestea pot desfăşura seminarii pentru promovarea importanţei pregătirii de urgenţă şi pentru informarea membrilor lor în legătură cu conceptele şi procesul APELL. De asemenea, pot avea un rol constructiv în realizarea Seminarului APELL extins, în care este implicată comunitatea. Se aşteaptă tot mai mult ca asociaţiile industriale să ofere informaţiile, cadrul tehnic şi comentariile necesare în cazul producerii unui accident major. Acestea trebuie depună eforturi pentru perfecţionarea pregătiri proprii.

Listă de verificare: activităţi elementare în procesul de îmbunătăţire a gradului de conştientizare

• definirea comunităţilor locale implicate; • enumerarea contactelor existente cu

comunităţile locale; • identificarea altor exploatări sau

instalaţii industriale care urmează a fi implicate;

• colectarea informaţiilor asupra serviciilor de urgenţă existente şi asupra planurilor de intervenţie a comunităţii;

• pregătirea unor materiale de prezentare asupra operaţiunilor miniere, a hazardelor pe care le implică acestea şi asupra planurilor existente de intervenţie în situaţii de urgenţă;

• selectarea metodelor corespunzătoare de comunicare;

• dezvoltarea unei prezentări introductive a APELL, a beneficiilor şi solicitărilor sale;

• formarea unui Grup informal de Coordonare pentru planificarea proceselor iniţiale de consultare, inclusiv o întâlnire la nivelul comunităţii, un seminar sau un atelier de lucru APELL.

Grupul de Coordonare

Grupul de Coordonare a fost deja introdus ca unul din elementele de bază ale APELL, împreună cu cele 10 etape. Această secţiune detaliază rolurile şi componenţa grupului, precum şi aspecte care urmează a fi luate în considerare cu scopul de a-i spori eficienţa.

Grupul de Coordonare oferă supraveghere şi dinamism şi aduce laolaltă diversele puncte de vedere ale participanţilor pentru a conduce procesul APELL şi pentru a garanta eficienţa şi aria de cuprindere a acestuia. Grupul de Coordonare nu are un rol operativ

direct în timpul unei situaţii de urgenţă. El are un rol cheie în construirea şi menţinerea motivaţiei, comunicării, angajamentului, cooperării şi acţiunii pe durata proiectului. Mai precis, Grupul are următoarele roluri: • asigurarea unor linii deschise de

comunicare între toate părţile implicate; • identificarea persoanelor şi organizaţiilor

cheie pentru a fi implicate; • stabilirea unor obiective şi a unui plan de

realizare pentru proces; • supravegherea dezvoltării planului

coordonat de acţiune în caz de urgenţă (cele 10 etape);

• identificarea expertizei disponibile;

14


• stabilirea grupurilor de lucru pentru anumite sarcini;

• asigurarea unei comunicări clare a riscului care afectează comunităţile vulnerabile;

• pregătirea diverselor părţi implicate pentru cunoaşterea sarcinilor fiecăruia în cazul unui accident;

• menţinerea ca forum central de dialog şi supraveghere după ce procesul de planificare este complet.

Alcătuirea Grupului de Coordonare

Grupul de Coordonare trebuie să includă reprezentanţi ai acelor entităţi responsabile cu diminuarea riscului şi intervenţia în caz de urgenţe sau care au interese obiective în alegerea unei alternative de planificare.

Administratorii de exploatări miniere, serviciile de intervenţie în caz de urgenţă, reprezentanţii agenţiilor de mediu şi conducătorii comunităţii vor forma nucleul Grupului. Se identifică persoanele cu experienţă relevantă şi care cunosc foarte bine mediul local. Prin imaginarea celui mai defavorabil scenariu se pot identifica elementele care vor fi afectate de un accident. Grupul de Coordonare şi participanţii la intervenţia de urgenţă identificaţi în Etapa 1 a procesului APELL nu sunt neapărat aceiaşi. Va fi o oarecare suprapunere, Grupul de Coordonare va include şi alţi participanţi interesaţi care nu au un rol particular de răspundere în caz de urgenţă.

Grupul nu poate include pe toată lumea şi va deveni ineficient dacă se extinde prea mult. Este necesar să se păstreze o dimensiune optimă. Dacă se manifestă un interes general, se poate stabili o conferinţă consultativă. Selecţionarea persoanelor eficiente este, bineînţeles, mai importantă decât realizarea organizaţiei necesare, dar cu persoane nepotrivite. Indivizii trebuie să aibă calităţile personale necesare, respect faţă de cei care i-au desemnat, precum şi dorinţă de implicare

faţă de proces. Trebuie să aibă capacitatea de a coopera între ei pe parcursul dezvoltării planului şi după aceea, pentru a exista garanţia că nu se vor pierde capacităţile de intervenţie în momentul apariţiei unor modificări în aria locală (ex. noi instalaţii industriale, noi zone rezidenţiale etc.).

Alte consideraţii relevante pentru alcătuirea Grupului de Coordonare: •• În cazul unor amplasamente miniere

izolate, foarte puţini oameni sunt afectaţi, iar autorităţile responsabile cu conservarea naturii, managementul sistemului hidrografic etc., sunt probabil localizate la mare distanţă de exploatarea propriu-zisă, nefiind practică includerea unui reprezentant în Grupul de Coordonare. Comunicarea cu aceste agenţii va fi totuşi necesară în diverse stadii ale procesului, precum şi în alcătuirea Planului de Intervenţie în caz de Urgenţe.

• Trebuie luată în considerare şi diversitatea culturală şi politică în momentul înfiinţării Grupului de Coordonare APELL (ex: compoziţia populaţiei locale poate să se reflecte deformat în structurile administrative.

• Este posibil să existe populaţii locale numeroase care să nu fie reprezentate prin organizaţii, dar unde bătrânii şi conducătorii comunităţii pot fi membri importanţi ai Grupului.

• Oficialii unor agenţii guvernamentale care nu sunt localnici pot fi membri ai Grupului, însă este necesar ca ei să viziteze amplasamentul cu o anumită frecvenţă.

• Trebuie să se ia în considerare şi includerea a unui reprezentant din mass-media locală ca membru în Grupul de Coordonare, chiar dacă nu deţine rol direct în acţiunea de intervenţie în caz de urgenţă.

15

SECŢIUNEA 3

Mai jos este prezentată o listă de verificare a persoanelor sau organizaţiilor care trebuie avute în vedere pentru participare.

Persoanele din Grupul de Coordonare pot proveni dintr-o gamă variată de organizaţii

– administratori de mine, din Sănătate, Securitate şi Mediu (HSE – Health, Safety and Environment), din afaceri externe, personal din comunicaţii;

– reprezentanţi ai inspectoratelor miniere;

– furnizori de substanţe chimice;

– operatori de transport – rutier (public şi privat), feroviar, aerian, naval;

– membri ai organizaţiilor de mediu sau ai altor organizaţii neguvernamentale;

– reprezentanţi ai Agenţiilor pentru Resurse Naturale;

– membrii ai Autorităţilor Locale de Sistematizare a Teritoriului;

– reprezentanţi ai agenţiilor cu responsabilităţi privind incendiile, sănătatea, calitatea apei, a aerului, planificarea răspunsului la urgenţe;

– reprezentanţi ai altor amenajări importante din zonă;

– reprezentanţi ai spitalelor locale;

– profesori şi reprezentanţi ai serviciilor educaţionale locale;

– reprezentanţi ai sectorului privat, cum sunt organizaţiile de comerţ, oficiali din industrie;

– reprezentanţi ai sindicatelor muncitoreşti;

– membri ai Consiliilor Locale;

– membri ai asociaţiilor de localnici;

– reprezentanţi ai organizaţiilor de patrimoniu;

– comandantul apărării civile;

– responsabili ai Parcurilor Naţionale;

– lideri religioşi locali;

– translatori, dacă se folosesc limbi străine.

Conducerea Grupului de Coordonare

O conducere eficientă a Grupului de Coordonare poate fi un factor critic în asigurarea unui proiect clar, operativ şi productiv.

Conducătorul Grupului de Coordonare trebuie să aibă capacitatea de a motiva şi de a asigura cooperarea între cei implicaţi, indiferent de statutul cultural, educaţional sau instituţional şi de alte deosebiri. Gradul de respect pe care o persoană îl impune în faţa celorlalţi membri ai grupului este foarte important, precum este şi disponibilitatea de timp şi resurse, experienţa în administrarea relaţiilor de grup şi abilităţile de comunicare inter-culturală.

Cu toate că societatea ar fi putut iniţia procesul şi ar fi vital interesată de desfăşurarea eficientă a acestuia, acest lucru nu implică faptul că administratorul exploatării este cea mai potrivită persoană pentru a ocupa poziţia de Lider al Grupului. Poate fi preferabil ca un membru al comunităţii să ocupe această poziţie. Dacă managerul exploatării provine din altă ţară, diferenţele culturale pot constitui un impediment. De asemenea, relaţia de afinitate cu populaţia din zonă trebui luată în considerare în alegerea unui lider.

În unele cazuri poate fi necesară împărţirea calităţii de lider al grupului între un reprezentant al industriei şi un membru al unei autorităţi locale, avându-se în vedere atât considerentele de natură personală cât şi instituţională.

Pe lângă garantarea faptului că Grupul de Coordonare îşi îndeplineşte rolul descris mai sus – în special stabilirea unor obiective clare, a unui program şi a resurselor pentru diversele faze ale procesului – liderul ar

16


trebui să asigure faptul că procesul rămâne mai mult un exerciţiu cooperativ decât un loc de negociere şi că programul APELL nu este implicat în alte probleme irelevante. Comunitatea şi pregătirea ei pentru a face faţă unui accident ipotetic trebuie să constituie esenţa procesului.

Definirea comunităţii locale

În cadrul procesului APELL, trebuie stabilit care sunt comunităţile ce pot fi afectate de accidente. Se poate întâmpla ca exploatarea minieră să aibă relaţii foarte strânse cu grupurile comunităţii locale, dar acestea nu-i reprezintă pe toţi cei care ar putea fi afectaţi în timpul unui accident (ex: accidente de transport), nici pe toţi aceia care au un interes legitim în situaţiile de risc şi modul de răspuns la acestea.

În procesul de definire a comunităţii există câteva principii de la care trebuie să pornim legate de accidentele specifice care pot avea loc. Populaţia afectată în cazul unui accident poate să difere de cea care intră în contact zi de zi cu activitatea minieră. Comunitatea vulnerabilă va depinde de tipul de hazard şi de estimarea celui mai grav accident posibil.

Care sunt suprafeţele în aval de exploatările miniere şi de instalaţiile din cadrul acestora, cum ar fi iazurile de decantare ce pot fi afectate de o deversare catastrofică? Pot fi afectate mai multe bazine de recepţie sau comunităţile situate la mare distanţă de amplasament. Care este direcţia dominantă a vântului şi ce comunităţi sunt situate pe această traiectorie? Există livrări de substanţe periculoase către amplasament şi sunt acestea urmărite din momentul în care pleacă de la producător şi până ajung la destinatar? Există căi de comunicare între cei care transportă substanţele periculoase şi comunităţile de pe traseul lor?

Următoarele aspecte pot fi luate în considerare în definirea comunităţii:

– limitele geografice şi administrative

– limitele bazinelor hidrografice şi a volumelor de aer ce pot fi afectate

– organisme de reglementare şi control care supraveghează funcţionarea obiectivului

– proprietarii de terenuri

– organizaţii influente: civice, religioase, educaţionale etc.

– mass-media

– interesul rezidenţilor locali.

Atunci când exploatările miniere sunt dezvoltate prin explorare cu resurse proprii, contactele, relaţiile şi cunoaşterea comunităţilor, a indivizilor şi atitudinilor pot exista timp de mai mulţi ani. Companiile pot întâmpina dificultăţi în menţinerea acestei cunoaşteri şi în susţinerea relaţiilor personale în anii de tranziţie dintre faza de construcţie şi cea de operare. Aşa cum s-a menţionat anterior, exploatările miniere noi pot realiza studii de impact social detaliate şi pot dezvolta consultări cu comunitatea, ca parte integrantă a proceselor de planificare şi probare. Chiar şi aşa, pot apărea dificultăţi în identificarea tuturor persoanelor potrivite care să fie consultate şi în susţinerea procesului timp de mai mulţi ani pentru actualizarea planurilor şi a cunoştinţelor.

Alte consideraţii

Pot fi afectaţi proprietarii locali şi populaţiile migratoare În anumite părţi ale lumii, populaţiile migratoare cum ar fi beduinii din Orientul Mijlociu, păstorii asiatici, populaţiile indigene din America de Nord şi alte grupuri similare pot constitui o parte din comunităţile influenţate de minerit.

17

SECŢIUNEA 3

Aşezările, rutele de migrare, terenurile de păşunat şi de vânat sau locurile sacre pot fi afectate ca rezultat al unui accident într-o exploatare minieră, chiar dacă aceste populaţii se vor opri în apropierea amplasamentelor miniere numai pentru câteva săptămâni pe an. Chiar dacă implicarea directă a acestor grupuri în procesul APELL ar putea fi ineficace, interesele acestora trebuie luate în considerare şi unii reprezentanţi pot fi incluşi în proces. Proprietarii nativi de terenuri ar trebui să fie, de asemenea, incluşi în proces. Aceştia pot locui – permanent sau periodic – în vecinătatea exploatărilor miniere sau îşi pot vizita regulat terenurile.

Dezvoltarea indusă În multe părţi ale lumii în curs de dezvoltare este caracteristică dezvoltarea indusă sau efectul polarizator al exploatărilor. Când apare o exploatare care oferă locuri de muncă, populaţia locală poate creşte pe măsură ce are loc o migraţiune către aceste zone, pentru a găsi locuri de muncă. Aceasta este adesea şi situaţia exploatărilor miniere aflate în locaţii îndepărtate şi poate modifica semnificativ scenariile riscului în anumite zone, precum şi consecinţele măsurate în

riscuri ale unui accident. Alcătuirea Grupului de Coordonare, precum şi strategiile de comunicare vor necesita revizuiri printr-un proces APELL ce se desfăşoară pe termen lung dacă demografia comunităţii locale se modifică semnificativ.

Cum se combină paşii iniţiali ai procesului

Aceste etape pre-APELL pot fi considerate interconectate şi se sprijină reciproc. De exemplu, alcătuirea timpurie a unui Grup informal de Coordonare ar permite o planificare mult mai eficientă pentru etapele de creştere a gradului de conştientizare şi de planificare corespunzătoare pentru Seminarul APELL. În mod similar, Seminarul va avea un rol important în cadrul programului de îmbunătăţire a nivelului de conştientizare şi va ajuta la cristalizarea componenţei Grupului de Coordonare.

Nici una dintre aceste etape nu trebuie realizate exagerat de împovărător. Trebuie concepute ca o pregătire solidă, dar proporţională cu procesul care va urma.

18


Etapa iniţială – studiu de caz asupra siguranţei dioxidului de sulf la Compania Barrick Gold, Complexul Bousquet, Uzina de preparare Malartic Est şi oraşul Malartic

Procesul Acest studiu de caz descrie procesul iniţiat de conducerea Corporaţiei Barrick Gold, complexul Barrick, uzina de preparare Malartic Est pentru a-şi pregăti şi proteja angajaţii în cazul unui eveniment puţin probabil, care să implice emisia accidentală în atmosferă a dioxidului de sulf la Uzina Malartic şi pentru a oferi asistenţă oraşului Malartic în scopul pregătirii cetăţenilor săi. Procesul a inclus definirea şi diminuarea riscului, actualizarea pregătirii în caz de urgenţă, revizuirea planurilor şi capacităţilor de intervenţie, atât în ceea ce priveşte fabrica, cât şi oraşul însuşi. Succesul procesului a fost susţinut printr-un nivel înalt de implicare de către toate părţile interesate, printre care şi cetăţenii oraşului.

Contextul Fabrica Malartic Est este localizată în oraşul Malartic din Quebec, Canada, ce are aproximativ 4 000 locuitori. În cadrul fabricii se utilizează cianură pentru a se recupera aurul din minereul extras din Mina Bousquet situată la aproximativ 35 km vest. Înainte de a fi evacuat din uzină, materialul mineral rămas după extracţia aurului este tratat pentru a anihila cianura printr-un proces care utilizează dioxid de sulf.

Definirea riscului Dioxidul de sulf este toxic, coroziv şi puternic iritant. La uzina Malartic Est, acesta este stocat sub presiune în stare lichidă. În cazul unei deversări accidentale acesta se volatilizează şi creează un nor care se menţine deasupra solului, generând acid sulfuric la contactul cu pielea umedă sau cu mucoasele ochilor, nasului, gâtului şi plămânilor.

A fost realizată o evaluare detaliată a riscului de către o firmă specializată de consultanţă pentru definirea mai corectă a riscurilor asociate utilizării dioxidului de sulf în instalaţie. Această evaluare a condus la două concluzii principale. Prima: chiar dacă depozitarea în stare lichidă a dioxidului de sulf şi posibilităţile de manevrare a acestuia au fost considerate ca fiind corespunzătoare, iar probabilitatea unei scăpări accidentale ca fiind redusă, se pot aduce încă îmbunătăţiri pentru reducerea şi gestionarea riscului. A doua concluzie: în cazul puţin probabil al unei deversări accidentale şi al unor condiţii atmosferice nefavorabile, ar putea fi afectaţi cetăţenii oraşului şi personalul angajat în uzină.

Pregătirea pentru situaţii urgenţă – uzina de preparare Malartic Est Privitor la evaluarea riscului, au fost derulate câteva etape pentru reducerea riscului şi ameliorarea pregătirii şi intervenţiei în caz de urgenţă. Acestea au inclus: îmbunătăţirea protecţiei instalaţiei împotriva posibilelor accidente produse de vehicule; creşterea frecvenţei inspecţiilor şi a întreţinerii preventive; instalarea unor indicatori de presiune şi detectori de scurgere care să semnaleze din timp deversările accidentale; instalarea unor valve automate acţionate de la distanţă, pentru prevenirea deversărilor accidentale; plasarea în incinta uzinei a unor echipamente de protecţie care să faciliteze evacuarea personalului; pregătirea tuturor angajaţilor cu privire la procedurile de evacuare de urgenţă; actualizarea procedurilor şi înnoirea echipamentului de intervenţie în caz de urgenţă; antrenarea personalului de intervenţie.

19

SECŢIUNEA 3

Pregătirea şi intervenţia în caz de urgenţă – oraşul Malartic

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai serviciilor sociale au oferit detalii

După discuţii purtate cu alte companii care depozitează şi manevrează dioxid de sulf în stare lichidă şi în acord cu eforturile de a perfecţiona pregătirea şi intervenţia în caz de urgenţă s-a luat legătura cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Serviciilor Sociale din Quebec. Acest fapt s-a dovedit foarte benefic prin aceea că ministerul a analizat evaluarea de risc realizată şi a oferit feedback. În plus, ministerul a propus organizarea unei întâlniri a reprezentanţilor săi cu reprezentanţii Ministerului Siguranţei Publice din Quebec pentru a discuta, alături de reprezentanţii oraşului Malartic despre riscurile asociate cu transportul şi depozitarea materialelor periculoase, inclusiv dioxid de sulf, în cadrul oraşului. Concluziile principale ale acestei întâlniri au fost că municipalităţile oraşului Malartic sunt responsabile pentru siguranţa cetăţenilor oraşului şi că ar trebui să schimbe planul de pregătire şi intervenţie în caz de urgenţă pentru a face faţă unei deversări accidentale de dioxid de sulf la fabrică. S-a mai concluzionat că, pentru revizuirea acestui plan trebuie să se colaboreze strâns cu conducerea uzinei.

După contactarea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi a Serviciilor Sociale, conducerea uzinei a avut iniţiativa de a organiza o întâlnire cu reprezentanţii Serviciilor Sociale şi de Sănătate, ai Ministerului Siguranţei Publice şi ai oraşului Malartic. La această întâlnire, conducerea întreprinderii a oferit o trecere în revistă a modului de funcţionare al uzinei şi a prezentat detalii asupra măsurilor de evaluare şi reducere a riscului implementate deja. Analiza efectuată a inclus o vizită a întreprinderii, precum şi descrierea procesului de neutralizare a cianurii şi a manipulării, depozitării şi utilizării dioxidului de sulf.

despre caracteristicile dioxidului de sulf şi impactul său potenţial asupra sănătăţii umane. Reprezentanţii Ministerului Siguranţei Publice au accentuat necesitatea dezvoltării comunicării şi a planurilor de pregătire şi intervenţie în caz de urgenţă. Reprezentanţii autorităţilor locale şi ai conducerii întreprinderii au pledat pentru cooperare în ceea ce priveşte dezvoltarea planurilor necesare.

În viitorul apropiat, autorităţile locale intenţionează să constituie comitete pentru finalizarea strategiei comunicării şi a planurilor de pregătire şi intervenţie în caz de urgenţă. Aceste comitete vor fi alcătuite din reprezentanţi ai uzinei, ai autorităţilor oraşului, ai organizaţiilor serviciilor publice (ex: poliţie, pompieri, ambulanţă, spitale, lucrări publice, şcoli etc.) şi ai publicului larg. Scopul acestor comitete va fi acela de a realiza inventarul resurselor de intervenţie necesare şi disponibile (personal, echipament şi sisteme) şi de a defini acţiunile de intervenţie care să fie asumate de fiecare entitate în parte (uzina, oraşul, serviciile publice şi publicul larg). În plus, aceste comitete vor decide asupra metodei care urmează să fie utilizată pentru a informa cetăţenii în legătură cu o deversare accidentală; acţiunile de urgenţă întreprinse de cetăţeni şi criteriile pentru a stabili încetarea fazei periculoase, precum şi metoda de consiliere a cetăţenilor.

De asemenea, comitetele respective planifică şi conduc sesiunile iniţiale în care cetăţenii sunt informaţi de potenţialele riscuri, de modul în care vor fi anunţaţi în cazul unei deversări accidentale şi de acţiunile de urgenţă pe care trebuie să le întreprindă.

20


Actualizarea acestor informaţii va fi oferită cetăţenilor periodic prin poştă, presă scrisă şi televiziune sau radio. Vor fi realizate teste asupra sistemelor de alarmare în caz de urgenţă pentru a asigura un nivel corespunzător de pregătire şi pentru menţinerea conştientizării publicului.

Activitatea descrisă mai sus a fost programată să se încheie în 2001 şi se va conforma complet la legislaţia propusă recent în Quebec, ceea ce va necesita ca cei responsabili să declare riscurile inerente activităţilor pe care le desfăşoară şi să implementeze, împreună cu autorităţile de siguranţă civilă, procedurile corespunzătoare de monitorizare şi alertare. Pe lângă acestea, legislaţia va stabili criteriile după care municipalităţile îşi vor informa cetăţenii şi după care vor dezvolta planurile de pregătire şi intervenţie în caz de urgenţe. Alte secţiuni ale cadrului legislativ vor trata declararea stării de urgenţă, necesitatea unor acorduri şi responsabilităţi reciproce a celor care generează riscuri, fie ei indivizi, municipalităţi sau agenţii guvernamentale.

Concluzii Obiectivul acestui proces iniţiat de conducerea Uzinei Malartic est a fost să-şi pregătească şi să-şi protejeze angajaţii în cazul puţin probabil al unei deversări de dioxid de sulf şi să consilieze municipalităţile acestui oraş să procedeze la fel cu cetăţenii săi. Atingerea acestui obiectiv a presupus ca toate părţile implicate să dispună de o bună înţelegere a riscurilor corelate unei deversări accidentale a dioxidului de sulf din incinta uzinei. În acelaşi timp, părţile implicate trebuie să asigure ca, în cazul unui eveniment neprevăzut, planurile de intervenţie rapidă şi eficientă în caz de urgenţă să fie corect urmate de către toţi cei responsabili, inclusiv de către cetăţeni.

Autori:

Christian Pichette, Manager, Complexul Bousquet

Dominique Beaudry, Coordonator de Mediu, Complexul Bousquet

Pierre Pelletier, Administrator, Uzina de Preparare Malartic Est

21


Cele zece etape ale procesului APELL

Secţiunea 4

Cele zece etape ale procesului APELL ● Comunicarea în caz de urgenţă

Identificarea participanţilor şi a rolurilor acestora Etapa 1

Evaluarea şi reducerea riscurilor din afara amplasamentuluiEtapa 2

Analizarea planurilor existente şi identificarea punctelor slabeEtapa 3

Identificarea sarcinilorEtapa 4

Corelarea sarcinilor cu resurseleEtapa 5

Integrarea planului individual în planul generalşi obţinerea unui acord

Etapa 6

Redactarea planului final şi obţinerea sprijinuluiEtapa 7

Comunicarea şi pregătireaEtapa 8

Testarea, analizarea şi actualizareaEtapa 9

Educarea comunităţiiEtapa 10

22


ETAPA 1 - Identificarea participanţilor la activităţile de intervenţie în caz de urgenţă şi stabilirea rolurilor, resurselor şi intereselor acestora

Membrii Grupului de Coordonare vor fi astfel aleşi încât să înţeleagă rolul agenţiilor responsabile cu intervenţia în caz de urgenţă şi să cunoască resursele din zonă sau să ştie precis de unde să procure informaţiile necesare.

În această etapă sunt implicate următoarele sarcini: • Întocmirea unei liste cu potenţialii

participanţi la acţiunile de intervenţie în caz de urgenţă. În plus, membrii Grupului de Coordonare trebuie să cunoască grupurile specializate care pot să fie chemate în situaţii de urgenţă.

Lista de verificare a participanţilor la acţiunile de intervenţie în caz de urgenţă: Pentru exploatările miniere care operează în zone îndepărtate, multe din aceste agenţii nu vor fi prezente, iar personalul companiei va trebui să preia unele din atribuţiile lor:

– departamentul de pompieri

– poliţia

– serviciile medicale de urgenţă precum ambulanţa, echipele de paramedici, centrele de dezintoxicare

– spitalele, atât locale cât şi cele de evacuare pentru asistenţa de specilitate

– autorităţile de sănătate publică

– agenţiile de mediu, în special acelea responsabile cu problemele legate de aer, apă şi deşeuri

– alte instalaţii industriale din localitate, cu facilităţi de intervenţie în caz de urgenţă

– echipele de apărare civilă

– serviciile de asistenţă socială

– Crucea / Semiluna Roşie

– departamentele de lucrări publice şi auto-străzi, autorităţile portuare şi aeroportuare

– autorităţile de informare a publicului şi organizaţiile media.

• Obţinerea unor copii ale planurilor de urgenţă existente şi analizarea acestora pentru a se identifica alte agenţii şi participanţi care pot fi luaţi în calcul pentru intervenţiile de urgenţă.

• Identificarea punctelor slabe, spre exemplu insuficiente resurselor sau deficienţe ale capacităţilor de intervenţie.

• Pregătirea unei scurte descrieri (eventual sub forma unui tabel) cu participanţii la intervenţie, rolurile şi resursele acestora, ex. personal, echipament, cunoştinţe de specialitate, mijloace suplimentare etc. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită înţelegerii şi documentării în privinţa legăturilor dintre diferiţi furnizori, discrepanţe şi roluri sau responsabilităţi neclare.

Aspecte specifice legate de minerit Multe din exploatările miniere sunt situate în zone izolate, unde agenţiile guvernamentale şi infrastructura sunt extrem de limitate sau dacă există, resursele de care dispun sunt cu totul insuficiente. În asemenea cazuri, exploatările miniere vor trebuie să asigure toate resursele necesare pentru a face faţă urgenţelor. În unele situaţii, acestea au oferit deja echipamente (ex: ambulanţe) sau au antrenat grupuri locale, cum ar fi echipele de pompieri voluntari.

În unele situaţii, oraşele sau aşezările învecinate s-au dezvoltat substanţial ca rezultat al prezenţei exploatării şi au depăşit capacităţile şi resursele alocate agenţiilor responsabile cu intervenţia în caz de urgenţă. Există şi organizaţii de voluntari capabile să îndeplinească anumite roluri, cum ar fi organizarea evacuării.

Unele operaţiuni minere sunt situate la distanţă de zonele populate şi de agenţiile sau autorităţile în măsură să intervină în caz de urgenţă. Unele sunt localizate în zone de interes din punct de vedere biologic,

23

SECŢIUNEA 4

unde comunităţile locale lipsesc şi unde intervenţia în caz de urgenţă are ca obiectiv principal prevenirea afectării ecosistemelor sensibile. Din nou, exploatarea poate oferi echipamentul şi instalaţiile necesare pentru a reacţiona la un incident. Cu toate acestea, pot exista agenţii responsabile sau ONG-uri interesate de ariile protejate care pot mobiliza personal şi echipament în cazul unui accident.

În alte cazuri, minele sunt localizate în zone foarte bine dezvoltate care dispun de servicii eficiente de intervenţie în caz de urgenţă şi de agenţii de mediu. Există, prin urmare, o mare varietate de situaţii şi inventarul furnizorilor de servicii de intervenţie şi de resurse disponibile va fi diferit în fiecare caz.

ETAPA 2 – Evaluarea riscurilorşi hazardelor care pot rezulta în situaţii de urgenţă în cadrul comunităţii şi definirea opţiunilor pentru reducerea riscurilor

Trebuie identificate accidentele posibile, împreună cu probabilitatea apariţiei acestora şi posibilele lor consecinţe. Aceasta facilitează construcţia scenariilor şi stabilirea priorităţilor în cadrul planificării. Simultan, opţiunile de reducere a riscurilor aparente trebuie definite şi dezvoltate. • Grupul de Coordonare ar trebui să îşi

propună alcătuirea unei liste cu hazarde şi riscuri potenţiale. Este necesar să se depună eforturi, pentru a explora şi înţelege întreaga gama de hazarde care există, pe lângă accentuarea tipului de hazard evident. Pentru ajutor, se iau în considerare: • Trecerea în revistă a accidentelor

miniere care au apărut, inclusiv incidentele care au intervenit la instalaţii asemănătoare (vezi tabelele 2.1 şi 2.2 cu tipurile de accidente).

• Experienţa accidentelor chimice sau de transport din alte industrii, deoarece operaţiunile miniere manevrează materiale periculoase de natură generală;

• Dezastrele naturale cum sunt cutremurele, inundaţiile şi incendiile forestiere care pot determina sau pot complica o situaţie de urgenţă;

• Hazarde sezoniere – îngheţul sau dezgheţul datorat condiţiilor atmosferice, pot contribui la apariţia unor accidente. Unele accidente pot avea o predispoziţie de apariţie în sezonul uscat sau umed din unele părţi ale lumii;

• Se ia în considerare şi percepţia riscurilor de către populaţie şi voinţa acesteia de a accepta anumite riscuri, iar pe altele nu. Acest aspect este foarte important, iar evaluarea riscului trebuie să fie considerată mai mult decât un exerciţiu tehnic.

• Evaluarea gravităţii potenţiale a impactului pentru fiecare accident posibil: - amploarea şi natura zonei potenţial

afectate - numărul persoanelor supuse riscului - tipul de risc (daune fizice, toxice,

cronice)- efecte pe termen lung- impactul asupra zonelor sensibile din

punct de vedere ecologic - riscuri şi impacturi secundare

consecvente.

• Probabilitatea de apariţie ar trebui evaluată, fie calitativ, fie prin utilizarea unei metode cantitative. Trebuie luate în considerare următoarele puncte: – probabilitatea unor incidente singulare– probabilitatea unor evenimente

simultane (ex: cutremure care duc la fisurarea sistemului de conducte)

24


– complicaţii care rezultă din condiţii unice de mediu, ex: teren accidentat, localizare pe un curs de apă major, temperaturi estreme etc.

• Grupul de Coordonare trebuie să cadă de acord asupra unor scenarii cheie care este posibil să se producă sau asupra faptului că comunitatea este preocupată de utilizarea acestor scenarii în cadrul procesului de planificare.

• Pe măsură ce se identifică hazardele, iar probabilitatea acestora şi consecinţele lor sunt analizate, se identifică unele domenii de risc care pot fi eliminate sau pot fi monitorizate cu costuri acceptabile. Trebuie întreprinse acţiuni corespunzătoare pentru reducerea riscurilor, prin modificarea tehnicilor

de operare, prin îmbunătăţirea echipamentelor, prin pregătirea personalului sau prin înlocuirea substanţelor chimice utilizate. Procesul de planificare a situaţiilor de urgenţă completează, dar nu înlocuieşte managementul de risc şi reducerea riscurilor, care trebuie, de asemenea, îmbunătăţite. Este necesară o echipă specializată pentru a recomanda opţiunile de reducere a riscurilor, iar rezultatele, planurile şi progresele înregistrate vor fi raportate Grupului de Coordonare.

Este posibil ca unele riscuri să fie complet eliminate. În acest caz, se va întocmi o documentaţie a activităţilor întreprinse, iar procesul APELL se va concentra în continuare pe riscurile rămase.

Evaluarea riscului în minerit

Utilizarea evaluării de risc a devenit o obişnuinţă în industria minieră. De exemplu, evaluarea riscului este folosită în proiectarea structurilor inginereşti din industria minieră, inclusiv a pereţilor iazurilor de decantare. Se analizează cu ajutorul computerului reacţia unei structuri la solicitări statice (ex: acumularea deşeurilor şi ridicarea pereţilor iazului) şi dinamice (ex: cutremure sau alte şocuri) şi sunt evaluate o multitudine de modalităţi de construcţie. Riscurile pot fi reduse prin metode cum ar fi consolidarea fundaţiei şi alegerea potrivită a materialelor de construcţie. Condiţiile anormale şi posibilitatea producerii evenimentelor neprevăzute ar trebui identificate, iar proiectele inginereşti trebuie să preîntâmpine situaţiile periculoase.

În cazul instalaţiilor complexe, se poate utiliza în timpul proiectării o Analiză de Hazard a Procesului. Aceasta abordează riscurile care provin din managementul materialelor şi proceselor periculoase într-o instalaţie industrială. Riscurile pot fi diminuate prin schimbări ale configuraţiei sau ale modalităţilor de depozitare şi manipulare a materialelor periculoase şi includerea acestora într-un proiect îmbunătăţit.

Procedurile de operare trebuie să acopere situaţii cum ar fi pornirea instalaţiei şi a echipamentelor, care poate diferi de faza de funcţionare normală, sub aspectul riscurilor asociate.

25

SECŢIUNEA 4

Evaluarea şi managementul riscului – definirea termenilor

„Pentru a evalua riscurile, trebuie mai întâi identificate hazardele. Hazardul reprezintă o caracteristică sau o situaţie care, în anumite circumstanţe poate cauza daune. Consecinţele sunt efectele adverse sau daunele, ce apar ca un rezultat al manifestării unui hazard, ceea ce poate determina deteriorarea sănătăţii umane sau a mediului pe termen lung sau scurt. Riscul este o combinaţie între frecvenţa apariţiei unui hazard definit şi magnitudinea consecinţelor apariţiei sale.”

Societatea Regală, 1992

„Managementul riscului implică utilizarea informaţiilor din evaluările de risc pentru a adopta şi implementa deciziile optime, ţinând cont de raportul cost/beneficiu, pentru o varietate de acţiuni care pot conduce la rezultatul dorit. Comunicarea elementelor de risc şi a amplitudinii lor către cei implicaţi este o parte cheie a unei strategii de management al riscului.”

HMSO, 1995

„Tehnicile de management al riscului încearcă mai degrabă să ghideze deciziile prin consideraţii logice şi sistematice asupra evenimentelor ce s-ar putea produce decât prin analiza precedentului istoric. Acţionarii vor fi avizaţi atât asupra riscului cât şi asupra costului şi beneficiilor activităţilor asociate riscului. Teoretic, aceasta ar trebui să descrească tendinţa de a considera numai rezultatele financiare şi cele pe termen scurt ale deciziilor.

În practică, metodologiile de management al riscului încă nu a edificat complet tehnicile de identificare a scenariilor viitoare posibile. Încă există tendinţa de a se reveni la modalitatea de utilizare a experienţei pentru prezicerea evenimentelor viitoare. Problema majoră pentru managementul de risc este aceea de a găsi căi mai bune de modelare a evoluţiilor viitoare, astfel încât deciziile să ia în considerare o viziune pe termen mai lung.

Managementul riscului implică comunicare şi consultare instituţională şi cu comunitatea. O situaţie de criză este, în mare măsură, o criză de informare şi comunicare, unul dintre factorii cei mai importanţi care determină vulnerabilitatea fiind lipsa comunicării.

Există mulţi alţi factori, în afară de nivelul riscului, care trebuie să fie luaţi în considerare. Unul dintre aceştia este opinia purtătorilor de interese. De multe ori sunt expuse riscului persoane care nu sunt beneficiari direcţi ai activităţii amplasamentului. Admitem că nivelul de risc impus celorlalţi trebuie să fie mai mic decât cel pe care îl acceptă beneficiarii activităţii. Percepţia greşită a riscului este de asemenea importantă şi dificil de abordat. Şi în acest caz, comunicarea şi consultarea rămân aspecte critice.”

Managementul Riscului şi Viitorul, Fundaţia Australiană pentru Minereuri şi Energie, 2000.

ETAPA 3 – Analizarea de către participanţi a propriilor planuride urgenţă, inclusiv a comunicaţiilor, în scopul unei intervenţii coordonate

Planurile de urgenţă pot exista în diverse forme sau pentru mai multe areale, de exemplu, planurile regionale şi locale, planurile poliţiei şi pompierilor, ale spitalelor şi ale amplasamentelor miniere. Agenţiile naţionale pentru prevenirea

dezastrelor sunt o sursă de informare asupra planurilor existente. Lista acestora este pusă la dispoziţie de UNEP şi de Biroul pentru Coordonare a Afacerilor Umanitare – OCHA (www.reliefweb.int/ocha). În unele zone miniere din regiuni îndepărtate şi puţin populate, planurile de urgenţă lipsesc uneori. În alte locaţii, există reguli nescrise de intervenţie în caz de urgenţă care trebuie corect înţelese în cazul unor urgenţe cum ar fi un incendiu la nivel local.

26


Obiectivul acestei etape este de a trece în revistă competenţa planurilor în contextul contribuţiei acestora la o intervenţie generală eficientă, în cazul unor scenarii de urgenţă declarate de Grupul de Coordonare. • Contactarea participanţilor identificaţi

în Etapa 1, conturarea unor scenarii prioritare de urgenţă şi evaluarea planurilor participanţilor în relaţia cu aceste scenarii. Se realizează o listă de verificare a elementelor planurilor, a sarcinilor şi echipamentului de intervenţie, cu scopul de a facilita această evaluare. Mai jos este prezentată o listă a elementelor cheie care pot prezenta deficienţe. Această listă de verificare poate fi completată făcând referire la „Componentele unui Plan de Intervenţie în Caz de Urgenţă” prezentate în Anexa 1.

• Grupul de Coordonare trebuie să analizeze rezultatele evaluărilor separate pentru a determina punctele slabe şi cele forte ale actualei situaţii a intervenţiei de urgenţă. Lista de verificare poate fi editată sub forma unui tabel, pentru a sintetiza informaţii despre planurile de urgenţă elaborate de diverse agenţii. Tabelul va pune în evidenţă carenţele structurii planului integrat de intervenţie în caz de urgenţă.

Elementele cheie ale unui plan de intervenţie în caz de urgenţă – echipamentul de comunicaţii care poate

aduce toţi participanţii în contact: telefoane mobile, pagere, staţii radio cu unde scurte

– dezvoltarea unei strategii de stabilire a unor contacte şi relaţii cu mass-media

– monitorizarea specializată a hazardelor şi pregătirea pentru intervenţie (ex: pentru a face faţă unei situaţii care implică substanţe chimice sau poluarea apei)

– echipament de urgenţă adecvat pentru menţinerea sub control a deversărilor accidentale şi materiale absorbante

– proceduri stricte de raportare – proceduri şi semnale de alarmare– alertarea publicului şi coordonarea

evacuării prin utilizarea unor sirene sau alte avertismente; modalităţi de avertizare bine stabilite, proceduri de evacuare şi de adăpostire

– rolul participanţilor în diverse domenii ale intervenţiei, precum lupta împotriva incendiilor, protejarea comunităţii

– surse alternative de apă potabilă în cazul în care sursele obişnuite sunt contaminate

– truse de testare rapidă pentru deversări chimice, ex: cianuri în cazul exploatărilor de aur

– acces disponibil oricând la informaţii privind hazardele chimice

– alternative de decontaminare în funcţie de scenariile de accident examinate. Acestea pot fi atât acţiuni imediate, cât şi programe de remediere pe termen lung.

ETAPA 4 – Identificarea unor sarcini necesare de intervenţie omiseîn planurile existente

În urma analizelor efectuate în Etapele 2 şi 3 se poate determina dacă planurile de urgenţă existente tratează în mod corespunzător riscurile identificate şi scenariile de urgenţă. De asemenea, se pot identifica sarcinile adiţionale ce se impun pentru completarea şi ameliorarea planului. Această etapă necesită o definire strictă a acţiunilor suplimentare necesare, preluând sugestii ale participanţilor

la intervenţia de urgenţă şi ale membrilor Grupului de Coordonare. • Identificarea elementelor care lipsesc

sau sunt deficitare sau a sarcinilor care nu sunt acoperite de nici un grup, în contextul unui răspuns integrat de urgenţă.

• Determinarea importanţei acestor elemente pentru funcţia fiecărui participant (ex: serviciul de pompieri nu dispune de echipamentul corespunzător pentru a face faţă unor incendii chimice;

27

SECŢIUNEA 4

antidoturile potrivite pot lipsi la cel mai apropiat spital).

• Inter-relaţiile, responsabilităţile şi planurile de comunicare sunt elemente cheie de discuţie pentru Grupul de Coordonare. Pentru un răspuns integrat eficient, este extrem de importantă stabilirea unei structuri clare de comandă.

ETAPA 5 – Corelarea sarcinilor u resursele disponibile din partea participanţilor identificaţi

Fiecare sarcină definită în Etapa 4 trebuie desemnată de către Grupul de Coordonare participantului care poate aborda cel mai bine aspectul respectiv. Atribuirea acestor sarcini trebuie să ia în considerare autoritatea, jurisdicţia, expertiza şi resursele fiecărui participant.

• Fiecare sarcină va fi evaluată separat şi, prin utilizarea listei de participanţi din Etapa 1, se va stabili cine este în măsură să îndeplinească această sarcină. Se vor evalua beneficiile sau problemele asociate unui anume participant, care are de îndeplinit o anumită sarcină.

• Discutarea responsabilităţilor cu participanţii pentru a estima dorinţa lor de implicare, precum şi resursele şi experienţa necesare pentru realizarea sarcinilor sau identificarea problemelor care pot îngreuna procesul.

• Se va determina dacă pot apare sarcini, probleme sau constrângeri noi, ca rezul-tat al îndeplinirii celor identificate deja.

• Monitorizarea îndeplinirii cu succes a fiecărei responsabilităţi

Importanţa coordonării generale

Un camion cisternă care conţine combustibil se răstoarnă pe o şosea aglomerată, iar şoferul este blocat în interior. Echipa de pompieri va întreprinde toate acţiunile de recuperare a şoferului rănit şi de reducere a riscului de incendiu la rezervorul care are scurgeri. Şoferul va fi transportat la spital cu o ambulanţă. Între timp, combustibilul se scurge din cisternă într-un curs de apă care aprovizionează oraşul din apropiere cu apă potabilă. Drumul este blocat, traficul este întrerupt, deci şi poliţia este la faţa locului. Cine deţine comanda generală? Poliţia, ambulanţa, pompierii şi echipa de mediu care încearcă să controleze scurgerea sunt prezenţi şi trebuie să conlucreze pentru a reduce daunele care pot rezulta din acest accident. APELL precizează prin planul de intervenţie cine trebuie să preia comanda în cazul unui astfel de eveniment, cu scopul de a evita confuzia în timpul unei urgenţe (exemplu adaptat din Procesul TransAPELL).

În unele regiuni s-au stabilit „posturi de comandă” generale, pentru toţi participanţii pentru rezolvarea problemei coordonării.

Într-o companie minieră trebuie să existe o înţelegere clară a responsabilităţilor de comandă. Managementul local va fi strâns implicat, dar conducerea corporaţiei şi personalul de la sediul central pot avea un rol important în anumite decizii critice. Se poate pierde timp preţios în timpul unei situaţii de urgenţă dacă se cere o consultare asupra celui care să preia comanda generală din partea companiei. Este foarte important să se facă distincţia între o urgenţă care poate şi trebuie să fie gestionată de managementul local în concordanţă cu Planul de Intervenţie în caz de Urgenţă şi una care necesită implicarea şi acţiunea structurilor de conducere ale corporaţiei. Factorii care pot determina implicarea conducerii centrale includ: – o ameninţare semnificativă asupra publicului – o analiză amănunţită din partea guvernului sau a mass-mediei (internaţională sau naţională)– posibilitatea de escaladare fără întrevederea unor soluţii simple de stopare – ameninţarea semnificativă a reputaţiei corporaţiei şi reducerea valorii acţiunilor la bursă.

28


Disponibilitatea resurselor şi iniţiativa sunt necesare în această etapă; spre exemplu: într-o zonă slab populată unde serviciile şi resursele poliţiei sunt limitate, pot fi folosiţi pompieri voluntari pentru controlul temporar al traficului şi al accesului.

ETAPA 6 – Operarea unor schimbări pentru ameliorarea planurilorde urgenţă existente, integrarea lorîn planul general al comunităţiişi obţinerea acordului

Prin completarea Etapelor 4 şi 5 trebuie identificate şi rezolvate toate problemele legate de resurse. Integrarea planurilor va dezvălui suprapunerile de responsabilităţi şi interacţiunile complexe dintre participanţi. Sarcinile în această etapă sunt: • Pregătirea unei variante preliminare a

planului integrat. • Asigurarea ca planurile recent dezvoltate

să fie compatibile cu orice plan regional pentru dezastru; garantarea compatibilităţii acestuia cu legislaţia în vigoare şi cu orice coduri relevante pentru planificarea de urgenţă şi angajarea comunităţii.

• Verificarea ca planul să fie robust în relaţie cu toate riscurile identificate anterior şi cu scenariile de urgenţă, precum şi cu responsabilităţile, resursele şi rolurile de intervenţie, cu scopul ameliorării componentelor slabe.

• Efectuarea unui exerciţiu de îndeplinire a rolurilor în vederea testării planurilor, în care participanţii cheie vor descrie cum vor interveni într-o varietate de scenarii de urgenţă.

• Identificarea punctelor slabe ale planului şi, dacă este necesar, repetarea celor două etape anterioare pentru soluţionarea acestor probleme.

• Revizuirea planului cât mai des posibil până când sunt eliminate toate deficienţele şi până când membrii Grupului de Coordonare

sunt de acord cu funcţionalitatea şi aplicabilitatea acestuia.

• Garantarea ca orice plan individual pe care furnizorii şi organizaţiile implicate îl propun pentru derularea activităţilor proprii de intervenţie să fie adaptat planului integrat.

Avantajele planurilor clare şi eficiente: Planurile care dau cele mai bune rezultate sunt adesea cele simple, suplimentate cu anexe conţinând informaţii detaliate. Multe planuri prevăd telefoane sau liste de contact, un ghid de aplicare sau o listă de verificare, o listă de resurse/capacităţi care pot fi puse la dispoziţie, precum şi o listă de verificare a acţiunilor ce trebuie îndeplinite pentru utilizarea în teren. Planurile complicate vor fi ignorate, pe când cele simple şi clare sunt uşor de utilizat şi pot fi aplicate în situaţii de urgenţă, fără o pregătire anterioară specială.

Unele dintre aceste informaţii pot fi difuzate prin intermediul site-ului internet al companiei. Totuşi, planul de intervenţie trebuie să fie disponibil şi pe suport de hârtie, ţinând seama că reţeaua de calculatoare poate să nu funcţioneze, datorită accidentelor sau altor cauze.

Remedierea zonelor afectate în urma situaţiilor de urgenţă, ca parte integrantă a planului Problema refacerii mediului după o situaţie de urgenţă trebuie luată în considerare în cadrul procesului de planificare, pentru a evita apariţia ulterioară a altor probleme. Colectarea datelor iniţiale relevante pentru scenariile de risc este un element important, alături de considerarea logisticii, beneficiilor şi dezavantajelor strategiilor de remediere alternative, astfel încât acţiunile imediate întreprinse într-o situaţie de urgenţă să nu complice abordarea pe termen lung a reabilitării eficiente. Operaţiunile de reabilitare pot fi periculoase prin ele însele,

29

SECŢIUNEA 4

iar la analizele alternative se recomandă evaluarea riscurilor.

Planurile detaliate de refacere pot fi pregătite numai după apariţia unui accident. Pe lângă reducerea impacturilor sociale şi de mediu ale accidentului propriu-zis, obiectivul este acela de a permite reluarea producţiei, în paralel cu decontaminarea, până la îndeplinirea standardelor de remediere acceptate de autorităţile de reglementare, de comunitate şi de compania respectivă.

„Privitor la operaţiunile de remediere de la Aznalcóllar, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost faptul că a trebuit să începem decontaminarea fără a avea criterii de intervenţie stabilite oficial. Acestea au fost stabilite după ce decontaminarea a fost mai mult sau mai puţin finalizată. Am căutat să rezolvăm problema stabilindu-ne propriile criterii, pe baza standardelor internaţionale, combinate cu o evaluare a riscului pe amplasament, privitor la nivelele reziduale, expunere şi efecte potenţiale”.

Lars-Åke LindahiDepartamentul de Mediu, Boliden Limited

ETAPA 7 – Redactarea planului integrat şi obţinerea sprijinuluişi a aprobărilor necesare

Planul integrat aprobat de Grupul de Coordonare necesită documentare în formă finală şi sprijin din partea comunităţii, a guvernării locale şi a altor agenţii responsabile. • Utilizarea unui grup mic pentru redactarea

planului în forma sa finală.• Pregătirea unei prezentări standard

pentru a fi susţinută în faţa comunităţii, a oficialilor din Guvern şi a altor entităţi care pot deţine un rol în aprobarea sau implementarea acestui plan.

• Pregătirea avizelor, instrucţiunilor, posterelor etc. pentru utilizarea lor pe

amplasament sau de către alte organizaţii şi indivizi.

• Realizarea prezentărilor, programarea întâlnirilor şi obţinerea girului din partea conducătorilor comunităţii şi a oficialităţilor responsabile.

• Realizarea acordurilor scrise între participanţii la procesul APELL, cum ar fi ajutorul reciproc, formatul avizelor, utilizarea mijloacelor mass-media, a personalului specializat şi echipamentului de intervenţie în caz de urgenţă.

Acordurile sunt de asemenea necesare atunci când companiile private vor furniza asistenţă în caz de urgenţă, cum ar fi expertiza tehnică sau echipamente specializate.

Obiectivul acestei etape este de a transfera planul aflat în faza de dezvoltare în care era „proprietatea” grupului de Coordonare APELL către comunităţile afectate, către agenţiile responsabile şi către companii. Unele agenţii guvernamentale vor putea adopta oficial planul dacă acesta coincide cu responsabilităţile acestora prevăzute în statut. De exemplu, persoane din cadrul consiliilor locale pot fi implicate prin intermediul Grupului de Coordonare în timpul procesului de dezvoltare a planului, dar pentru a obţine aprobările oficiale planul va trebui prezentat consiliului în totalitate.

Grupul ţintă al acestei etape include: agenţiile, cum ar fi inspectoratele miniere, agenţii de intervenţie în caz de urgenţe şi conducerea companiilor. Membrii Grupului de Coordonare şi în special conducătorul acestuia au un rol important în comunicarea planului, cu scopul de a urgenta aprobarea şi adoptarea acestuia.

În cazurile în care grupurile guvernamentale sau oficiale sunt distanţate din punct de vedere fizic sau cultural de zona unde este

30


aplicat procesul APELL, obţinerea aprobărilor poate fi încetinită şi de distanţele implicate, dar şi de lipsa resurselor de care dispun organizaţiile.

În cadrul companiilor, aprobarea finală poate fi solicitată de conducătorul instituţiei. Conducerea corporaţiei are un rol important în luarea deciziilor în cazul anumitor urgenţe şi, în consecinţă, alături de aprobarea la nivel local este necesar şi avizul conducerii centrale. În alte cazuri, aspectele de detaliu vor fi aprobate la nivel local, dar trebuie înaintate copii ale planurilor către Conducerea instituţiei.

ETAPA 8 – Comunicarea variantei finale a planului integrat grupurilor participante şi garantarea pregătirii grupurilor de intervenţie în caz de urgenţă

Odată ce planul a fost aprobat de factorii abilitaţi, se comunică amănuntele către toţi membrii grupurilor care intervin în situaţiile de urgenţă, pentru a fi informaţi în legătură cu forma planului, cu responsabilităţile lor individuale şi colective şi cu echipamentul şi procedurile utilizate.

Procedurile de operare folosite în cadrul Planului trebuie să fie accesibile întregului personal implicat.• Realizarea unei liste cu grupurile

participante care este necesar să cunoască mai în amănunt planurile integrate.

• Explicarea Planului pentru toate aceste grupuri, a rolurilor lor şi a tipului de pregătire pe care trebuie să şi-o însuşească.

• Actualizarea manualelor de proceduri.• Identificarea celor care urmează a fi

pregătiţi; dezvoltarea şi desfăşurarea sesiunilor de pregătire. În cazurile în care autorităţile locale nu sunt echipate pentru antrenarea persoanelor „cheie” această sarcină va reveni companiilor miniere.

• Afişarea notificărilor şi posterelor în locuri corespunzătoare.

• Desfăşurarea exerciţiilor în teren pentru pregătirea practică în domeniul monitorizării, comunicaţiilor, controlului traficului, procedurilor de evacuare, etc.

• Realizarea unor seminarii cuprinzătoare care să includă scenarii de urgenţă, cu scopul de a pregăti conducătorii în coordonarea şi comunicarea cu participanţii.

• Perfecţionarea abilităţilor de comunicare a principalilor purtători de cuvânt din agenţiile de intervenţie în caz de urgenţă şi din companii. În unele cazuri, mass-media este un partener important în planul de intervenţie, oferind un canal de comunicare eficient către populaţia afectată sau către participanţii la derularea planului.

Aceste sesiuni de prezentare şi pregătire se pot desfăşura ca serii de seminarii de câte o jumătate de zi. În unele cazuri, entităţi cum sunt serviciul de pompieri şi agenţiile de mediu pot desfăşura antrenamente comune pentru a spori gradul de pregătire a echipelor de intervenţie.

Pregătirea trebuie să includă aspecte ca:– rolurile şi responsabilităţile actorilor

implicaţi în intervenţie;– utilizarea eficientă a resurselor disponibile

pentru un incident apărut la o exploatare minieră;

– proceduri de contactare a persoanelor competente pentru informare şi asistenţă;

– interpretarea etichetelor şi pancartelor ce avertizează asupra materialelor periculoase;

– fişe şi ghiduri de intervenţie – structura şi modul lor de utilizare;

– localizarea, conţinutul şi interpretarea documentelor cu privire la caracteristicile unei deversări

– contactarea mass-mediei.

31

SECŢIUNEA 4

ETAPA 9 – Stabilirea procedurilor pentru testarea, revizuireaşi actualizarea periodică a planului

Grupul de Coordonare trebuie să asigure testarea corespunzătoare a Planului. Testarea iniţială trebuie realizată fără implicarea publicului pentru a se descoperi deficienţele apărute în coordonarea dintre grupuri şi în pregătirea acestora.

Modalitatea cea mai bună de a identifica aspectele ce trebuie corectate este efectuarea unui exerciţiu la scară reală. Integrarea exerciţiilor cu alte metode de testare pe amplasament poate fi o perspectivă atrăgătoare, dar posibila implicare a mai multor agenţii ar putea îngreuna desfăşurarea acestora. • Formarea unui grup pentru pregătirea unui

scenariu de testare prin exerciţii. Grupul respectiv nu trebuie să includă membri ai grupului de intervenţie în caz de urgenţă.

• Pregătirea unui scenariu scris care să identifice obiectivele exerciţiului, componentele planului care urmează a fi testat, secvenţele de evenimente şi nivelele hazardelor simulate.

• Desemnarea unui grup de observatori independenţi care să evalueze exerciţiul prin utilizarea unor liste de verificare.

• Implicarea oficialităţilor locale, a mass-media şi a altor modalităţi de comunicare pentru alertarea publicului şi a tuturor participanţilor despre programarea testării Planului. Este foarte important ca publicul să nu confunde testul cu situaţia reală, fapt care ar genera panică şi o adevărată situaţie de urgenţă.

• Dirijarea testului prin intermediul unui scenariu bine pregătit.

• Imediat după test, Grupul de Coordonare urmează să susţină sesiuni de evaluare pentru a cântări rezultatele în funcţie de foile de evaluare şi de experienţele factorilor de intervenţie. Cooperarea între agenţii reprezintă un punct de interes specific al acestei evaluări.

• Vor fi implicaţi participanţii potriviţi în activitatea de corectare a deficienţelor şi modificare a Planului.

• Pregătirea unui ghid director după care Planul să fie analizat şi actualizat periodic. Trebuie să stabilească frecvenţa revizuirilor în absenţa modificărilor materiale din cadrul exploatărilor sau comunităţilor, la care se adaugă o listă de factori declanşatori care ar putea afecta acţiunile de intervenţie, necesitând astfel o modificare a Planului.

Aspecte ce trebuie luate în considerare:

Scenarii multipleDe fiecare dată trebuie testat un scenariu diferit. Dacă există mai multe scenarii cu consecinţe foarte diferite (ex: explozii, cedarea iazurilor de decantare, deversări de substanţe chimice în timpul transportului spre amplasament) trebuie realizate mai multe testări succesive până când toate aceste probleme au fost acoperite. În cazul unui amplasament cu suprafaţă mare şi cu potenţial de a afecta mai multe comunităţi, se va imagina şi testa un scenariu care implică fiecare comunitate.

Variaţii sezoniereVremea poate introduce modificări specifice şi prin urmare, testele trebuie desfăşurate în anotimpuri diferite pentru a se verifica dacă planurile sunt complete.De exemplu, în zonele cu sezoane foarte umede, traversarea unor râuri poate deveni imposibilă atunci când debitele sunt mari şi va fi necesară identificarea altor rute de transport. În mod similar, în climate foarte reci, prezenţa gheţii şi zăpezii poate împiedica desfăşurarea planului, fiind necesare resurse suplimentare pentru a permite accesul către toate zonele afectate.

Variaţia duratei operaţiunilorAsemănător dimensiunilor variate ale operaţiunilor există de asemenea şi diferenţe foarte mari ale duratei de funcţionare, de la

32


câţiva ani la mai multe decenii. Pregătirea pentru intervenţii de urgenţă şi procesul APPEL sunt necesare indiferent de durata operaţiunilor, dar duratele etapelor programate vor trebui comprimate în cazul unei exploatări cu o durată de 5 ani, în comparaţie cu o alta proiectată să dureze 30 ani. Trebuie acordată o atenţie deosebită situaţiilor post-închidere şi siguranţei depozitelor permanente de deşeuri.

Înlocuirea personalului La unele operaţiuni, managerul exploatării poate fi înlocuit periodic, fapt ce poate afecta continuitatea procesului APELL. Acesta este un alt motiv pentru care se recomandă testarea şi revizuirea periodică a planurilor. Aceasta nu numai că va sublinia schimbările intervenite de la ultima testare care afectează executarea planului, dar va oferi noilor manageri şi participanţilor la intervenţie posibilitatea de a exersa rolul lor.

Factorii care declanşează examinarea şi actualizarea planului Modificarea condiţiilor poate duce la necesitatea revizuirii planului şi poate include aspecte ca: extinderea instalaţiilor existente, apariţia unei noi zone potenţial afectate, dezvoltarea unei noi industrii în vecinătatea minei sau a unei noi infrastructuri. Schimbările substanţiale ale capacităţilor sau resurselor factorilor cheie de intervenţie sau ale agenţiilor guvernamentale necesită revizuirea planului. Alţi factori pot fi:– un accident evitat în ultimul moment;– o nouă exploatare la suprafaţă;– o nouă haldă de steril;– un nou iaz de decantare; – modificarea materiei prime şi în

consecinţă, a metodei de preparare (ex: de la oxizi la sulfuri);

– un nou strat de protecţie pentru tratarea în vrac prin leşiere;

– alte modificări semnificative cum ar fi creşterea cantităţii de material trecut prin instalaţie;

– noi căi şi modalităţi de transport.

ETAPA 10 – Comunicarea planului integrat către comunitate

De-a lungul procesului APELL trebuie urmărite alternativele de implicare a comunităţii în ansamblu şi nu numai a conducerii sau reprezentanţilor acesteia.Etapa ultimă şi critică este aceea de asigurare a faptului că fiecare membru al comunităţii posibil afectate de o situaţie de urgenţă ştie cum să acţioneze în timpul urgenţelor, cum să obţină informaţii şi când să înceapă procedurile de evacuare, dacă este necesar. Sunt deja obişnuite anumite campanii de conştientizare, de exemplu pentru a familiariza populaţia cu semnalele sonore utilizate în vecinătatea unor cariere, în zonele de coastă pentru avertizarea în caz de inundaţii sau în clădiri şi instalaţii pentru alertarea în caz de pericol.• Pregătirea unor borşuri pentru situaţii de

urgenţă şi distribuirea acestora tuturor locuitorilor zonei potenţial afectate. Acestea trebuie realizate în funcţie de nivelul cultural al populaţiei – utilizarea simbolurilor şi imaginilor poate simplifica acţiunile de intervenţie, deşi necesită un program anterior de educaţie a populaţiei. În unele zone, broşura trebuie să fie multilingvă.

• Distribuirea broşurii prin cele mai potrivite căi: poştă, livrare direct la domiciliu sau la întrunirile comunităţii.

• Pregătirea unui material de informare care să cuprindă puncte de contact în cadrul companiei, al agenţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, informaţii de bază asupra exploatării şi a planului de intervenţie în caz de urgenţă.

• Organizarea unei sesiuni de informare pentru prezentarea materialului descris anterior şi explicarea modului de implicare a mass-mediei în situaţii de urgenţă.

• Realizarea unor campanii de conştientizare de către public a situaţiilor de urgenţă: organizarea unui grup de

33

SECŢIUNEA 4

vorbitori care să prezinte situaţia în faţa unor grupuri civice locale, în şcoli etc., seminarii asupra unor substanţe chimice

periculoase, cum sunt cianurile, pentru a înfăţişa publicului beneficiile şi riscurile asociate acestora.

Comunicarea în timpul unei situaţiide urgenţă

Mass-media poate avea un rol direct în situaţiile de urgenţă, iar o strategie de gestionare a contactelor cu mass-media este o parte importantă a unui plan de intervenţie la urgenţe. În unele cazuri, mass-media poate constitui un canal de comunicare cu populaţia afectată în factori şi factori de intervenţie, iar în alte cazuri poate avea doar un rol informaţional. Accidentele miniere majore vor atrage cu siguranţă atenţia mass-media. Deoarece multe situaţii de urgenţă se caracterizează, cel puţin la început, printr-o lipsă de informaţii, adesea are loc diseminarea unor mesaje contradictorii care vor da naştere unor zvonuri neîntemeiate, ce provoacă în rândul populaţiei stări de nelinişte greu de controlat.

Comunicarea continuă, chiar şi în absenţa unor date concrete este vitală pentru menţinerea încrederii publicului. Dacă nu sunt disponibile suficiente informaţii, purtătorii de cuvânt trebuie să-şi asume responsabilitatea de a informa mass-media de îndată ce se cunosc mai multe detalii.

Dacă se doreşte un contact pozitiv cu mass-media pentru a contribui la abordarea corespunzătoare a situaţiei de urgenţă şi la informarea populaţiei şi limitarea daunelor aduse reputaţiei companiei implicate, se impune o pregătire şi coordonare solidă. Se pot simula interviuri şi conferinţe de presă cu scopul de a îmbogăţi experienţa personalului implicat.

O altă activitate binevenită este realizarea contactelor iniţiale cu mass-media şi implicarea acesteia în diverse etape ale procesului APELL. Furnizarea pachetelor

de informaţii despre mină va asigura date concrete şi corecte care pot fi folosite în materialele întocmite de mass-media.

Comunicarea este un element critic al procedurilor de intervenţie în caz de urgenţe, pe care companiile miniere trebuie să-l abordeze într-o manieră profesionistă. Au existat cazuri în care reprezentanţi ai companiilor miniere au apărut la posturi de televiziune după un accident pregătiţi necorespunzător în ceea ce priveşte prezentarea faptelor.

Purtătorii de cuvânt desemnaţi de către companie trebuie să aibă o pregătire solidă în relaţia cu mass-media şi în comunicarea faptelor „cheie” legate de operaţiunile respective, de asemenea să fie familiarizaţi cu planul de intervenţie în caz de urgenţă înainte de declanşarea evenimentului. Pentru unele situaţii grave, prezenţa unui purtător de cuvânt nu este suficientă; se impune intervenţia unui membru al conducerii companiei, care să comunice informaţiile importante. Desemnarea unui purtător de cuvânt din Grupul de Coordonare poate fi o soluţie convenabilă.

În timpul procesului de planificare probabil că va fi implicată numai mass-media locală, dar în cazul unui accident de mare amploare, implicarea mass-mediei internaţionale va fi inevitabilă. Ca parte a procesului de planificare, trebuie luată în considerare şi realizarea unui website pentru utilizarea în situaţii de urgenţă. Aici pot fi incluse detalii specifice despre exploatările miniere şi împrejurimile acestora, precum şi amănunte despre partenerii şi participanţii APELL. În cazul unei urgenţe se preconizează ca respectiva companie implicată să ofere un

34


flux continuu de informaţii actualizate, precum şi un material explicativ elocvent. Un website actualizat permanent este probabil cel mai eficient instrument în acest scop.

Afacerile Externe, Departamentul de Relaţii al Guvernului şi specialiştii în Relaţii cu Investitorii din cadrul companiilor vor avea propriile dezbateri publice, în cadrul cărora se vor transmite informaţii exacte despre accident, impactul, cauzele şi consecinţele acestuia, precum şi acţiunile de răspuns desfăşurate. De asemenea, vor putea avea contact cu media în cadrul acţiunilor proprii. Etapa premergătoare planificării, inclusiv familiarizarea cu planul de intervenţie specific accidentului, va contribui la asigurarea unei baze de date clare şi consistente, pusă la dispoziţia participanţilor la dezbateri.

Capitolul 4 al Ghidului APELL şi Anexa 9 a APELL pentru arii portuare conţin mai multe informaţii privind recomandările şi interdicţiile în cadrul comunicării informaţiilor. În Anexa 2 a acestui Ghid sunt prezentate principiile călăuzitoare pentru Comunicarea Crizei. Acestea provin din „Manualul de Practici” al Consiliului European al Industriei Chimice şi sunt relevante şi pentru industria minieră. Aceste principii reiau aspectele legate de pregătire, dar includ şi alte principii în ceea ce priveşte cooperarea cu mass-media în timpul unei crize.

„Administrarea relaţiilor cu mass-media în timpul unei perioade de stres ridicat este o experienţă intensă care nu se uită uşor. Cu toate acestea, managementul adecvat al crizei este mai mult decât simpla furnizare a informaţiilor pentru reporteri. Cele mai bune relaţii cu mass-media nu pot evita daunele aduse unei companii, mai ales dacă nu se anticipează problemele şi nu se acţionează rapid şi responsabil în momentul apariţiei acestora”.

David W. Guth, Comunicarea Proactivă a Crizei, Communication World, Iunie/Iulie

1995.

Rolul asociaţiilor industrialeÎn mod tradiţional, asociaţiile industriale au tendinţa de a nu aduce comentarii în cazul unui accident indiferent dacă acesta afectează un membru al asociaţiei sau nu. Cu toate acestea, această tăcere a fost considerată contraproductivă de către membrii companiei, mass-media şi alte entităţi şi asociaţii implicate. Asociaţiile din industrie pot avea un rol distinct faţă de companie, care are responsabilitatea de a oferi publicului informaţii precise şi actualizate.

Asociaţiile din industrie nu trebuie să preia rolul companiei şi nici nu pot emite opinii proprii asupra cauzelor accidentelor, consecinţelor şi măsurilor de intervenţie, cu excepţia cazurilor în care aceştia sunt implicaţi într-un proces adecvat de analizare a acestor probleme. Totuşi, aceste asociaţii pot oferi informaţii care să înlesnească înţelegerea de către public a contextului în care a apărut un eveniment: descrieri ale proceselor de exploatare, ale substanţelor care pot fi eliminate/deversate sau ale impactului acestora asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului. Se pot menţiona, de asemenea, surse suplimentare de informare, statistici privind frecvenţa unor astfel de accidente şi coduri industriale pe care compania respectivă le foloseşte.

Pe lângă pregătirea pentru urgenţe, asociaţiile trebuie să ia în considerare schiţarea unor principii care să definească parametrii comunicării înainte, în timpul şi după un accident, să desemneze purtători de cuvânt antrenaţi să administreze relaţiile cu mass-media şi să dispună de informaţiile de bază pentru exercitarea atribuţiilor lor.

35


Această secţiune descrie hazardele şi riscurile ce pot apare la exploatările miniere. Unele dintre acestea sunt comune, altele mai puţin. Discuţia deschisă despre hazarde şi riscuri nu denotă o atitudine alarmistă, ci contribuie la ridicarea gradului de conştientizare la nivelul comunităţii, al agenţiilor guvernamentale şi în interiorul companiilor.

Hazarde şi riscuri la operaţiunile miniere

Cedarea iazurilor de decantareRiscurile induse de iazurile de decantare au atras atenţia recent, după mediatizarea câtorva accidente grave cu impact asupra comunităţilor şi mediului. Comisia Internaţională a Barajelor Mari (ICOLD –International Commission on Large Dams) şi UNEP au colaborat la editarea unui Buletin intitulat „Iazurile de decantare: riscul evenimentelor periculoase. Concluziile desprinse din experienţe practice”.

„Iazurile de decantare pot fi construcţii inginereşti importante, unele dintre ele fiind printre cele mai mari baraje din lume... Cedarea unui baraj de reţinere poate elibera reziduuri lichefiate care pot ajunge la distanţe mari şi, prin densitatea lor, pot distruge totul în cale. Apa se va scurge prin şi pe lângă clădiri, dar aceste reziduuri lichefiate vor distruge structurile.”

(Buletinul ICOLD / UNEP asupra iazurilor de decantare: Riscul apariţiilor periculoase,

2001)..

Buletinul conţine o selecţie de 221 cazuri de accidente cunoscute implicând iazuri

de decantare şi oferă o trecere în revistă a cauzelor, concluziilor desprinse sau a acţiunilor de remediere întreprinse. Se menţionează că în deceniul 1979-1989 au fost 13 accidente semnificative care au implicat iazuri de decantare. În deceniul anterior s-a înregistrat cel puţin un accident pe an, iar deceniul 1989-1999 a numărat 21 de astfel de accidente. Într-o evaluare generală a concluziilor, Buletinul subliniază următoarele cauze ale cedării: – managementul inadecvat – lipsa controlului regimului hidrologic– lipsa informaţiilor privind starea

nesatisfăcătoare a fundaţiei – drenaj necorespunzător– lipsa aprecierii mecanismelor care

declanşează cedarea.

În cazul îndiguirilor mari, cedarea unui baraj şi eliberarea necontrolată a reziduurilor au consecinţe serioase pentru siguranţa publicului şi a mediului, a proprietarilor şi a celor care operează. ICOLD a publicat o serie de principii călăuzitoare în legătură cu proiectarea, construirea şi închiderea în siguranţă a iazurilor de decantare. Există mai multe astfel de ghiduri, inclusiv îndrumare de management, cum ar fi cel al Asociaţiei Miniere din Canada – Ghid asupra managementului instalaţiilor care operează cu deşeuri miniere, ghid care acoperă managementul riguros de-a lungul duratei de viaţă a unui iaz de decantare. Aceste principii includ planurile de intervenţie în caz de urgenţă (cu planurile de comunicare) în timpul etapelor de construcţie, operare, dezafectare şi închidere.

Secţiunea 5

Hazarde şi riscuri la operaţiunile miniere. • Aplicarea procesului APELL în zonelecu impact critic

36


Haldele de sterilAcestea reprezintă un alt risc fizic asupra amplasamentelor miniere. Ele sunt adesea structuri mari, constând în cantităţi uriaşe de steril sau roci cu conţinuturi sub-economice de minerale utile. În timp ce unele roci pot fi utilizate pentru rambleerea golurilor subterane sau utilizate în construirea terasamentelor, drumurilor şi chiar a iazurilor de decantare, raportul de descopertă ridicat din exploatările la suprafaţă conduce la generarea unor cantităţi mari de steril pentru a produce o cantitate relativ mică de metal sau concentrat. Terenurile abrupte şi/sau depozitele înalte de deşeuri generează adesea halde de steril cu pante foarte lungi la unghiul de stabilitate natural pentru materialul respectiv.

Haldele de steril cedează adesea, provocând consecinţe fatale. Cel mai notabil incident a fost la Aberfan, în Ţara Galilor, unde o haldă de steril de la exploatările de cărbune a înghiţit o şcoală în sat, omorând 116 copii şi 28 adulţi. Mai recent (2000), o parte dintr-o haldă de steril înaltă de 400 m, s-a prăbuşit la mina Grasberg din Indonezia, alunecând într-un lac şi generând un val de apă care a ucis 4 muncitori. Într-un alt caz, din Cornwall, în Marea Britanie, în 1990, a apărut o alunecare într-o haldă relativ nouă de argilă caolinoasă. Materialul a traversat o şosea, înghiţind o casă de pe partea opusă. Din fericire, locatarii nu erau în casă în acel moment, dar într-un alt moment al zilei accidentul ar fi putut fi fatal.

Transportul la şi de la amplasament/depozitIndustria minieră este un utilizator important al căilor rutiere, ferate, navale şi în unele locuri, al transportului prin elicopter, de obicei pe distanţe mari, pentru a aduce materiile prime pe amplasamentele miniere şi pentru a transporta produsele, subprodusele şi deşeurile. De fapt, cea mai mare parte a

activităţii miniere se referă la transportul şi manevrarea unor cantităţi uriaşe de materiale în interiorul şi în afara amplasamentului – majoritatea acestora nefiind periculoase. De asemenea, sunt transportate şi cantităţi considerabile de materiale periculoase, în unele locuri chiar de către companie, iar în alte locuri de către furnizori sau de companii specializate de transport.

Substanţele cum ar fi cianurile sau acidul sulfuric, pot fi aduse şi transferate între diferite moduri de transport în cadrul procesului – debarcarea în porturi de pe vapoare, cu transfer secvenţial pe camioane, baraje sau chiar elicoptere. S-au produs incidente serioase care au implicat cianuri – care au fost deversate în râuri în urma unor accidente rutiere, scăpate din elicoptere sau căzute de pe şlepuri. Deşeurile şi produsele secundare (ex: mercurul) sunt transportate de la amplasament, inclusiv pe drumuri foarte deteriorate şi prin aşezări omeneşti. Un accident de transport care implică mercur are consecinţe serioase asupra sănătăţii comunităţii afectate (vezi cazul Yanacocha, secţiunea 6). Alte accidente de transport au apărut în zone izolate, generând ameninţări asupra mediului, dar trecând nesemnalate.

În prezent se conştientizează faptul că atenţia acordată pregătirii pentru situaţii de urgenţă în cazul accidentelor de transport nu a fost proporţională cu frecvenţa acestora, cu impactul potenţial şi cu faptul că acest aspect necesită un interes mai mare din partea industriei miniere.

Indiferent dacă operaţiunile de transport sunt externalizate sau nu, reputaţia companiei va avea de suferit în cazul unui accident şi va trebui să se implice în lucrările de remediere. Este de datoria companiei să se asigure că furnizorul sau transportatorul deţin proceduri adecvate de intervenţie pe parcursul traseului

37

SECŢIUNEA 5

de transport. Compania poate cataliza planificarea coordonată sau poate utiliza un scenariu de accident de transport pentru a testa pregătirea intervenţiei, comunicaţiilor şi a comunităţii.

O practică din ce în ce mai folosită este aceea de a cumpăra reactivi de la furnizori de încredere care conlucrează cu companii de transport calificate şi experimentate. Companiile pot specifica anumite cerinţe în contractele cu furnizorii şi anumite performanţe de audit. TransAPELL şi APELL pentru zonele portuare oferă ghiduri suplimentare cu privire la procedurile recomandate.

Avarierea reţelei de conducte Conductele prin care se transportă deşeurile, concentratele, combustibilul sau substanţele chimice, parcurg frecvent distanţe lungi, între diferite părţi ale amplasamentelor miniere sau traversând terenurile publice. Instalaţii cum sunt cele de preparare sau cele de tratare în vrac prin leşiere, pot fi situate la câţiva km de exploatare, iar amenajările de depozitare a deşeurilor, cum sunt iazurile de decantare pot fi amplasate şi mai departe, în special în zonele montane. Aceasta denotă că amplasamentul minier este foarte întins sau constă din mai multe zone reduse ca suprafaţă, legate între ele prin drumuri de acces şi conducte. Ruperea conductelor este un eveniment frecvent, deversându-se rapid cantităţi mari de materiale. Acest lucru poate rămâne nedetectat pentru un timp şi deoarece structurile secundare de reţinere nu sunt disponibile întotdeauna, substanţele emise pătrund în mediu. La mina Browns Creek din Australia a apărut o scurgere la o conductă de retur îngropată, transportând soluţii de cianuri. Până când s-a semnalat scurgerea, zona înconjurătoare a fost saturată. Apariţia acestui tip de accident în apropierea limitei amplasamentului, a unui curs de apă

sau a unui acvifer sensibil, poate avea efecte foarte grave asupra comunităţii locale.

Subsidenţa Exploatările miniere subterane pot genera în timp fenomene de subsidenţă. Uneori, coborârea suprafeţei terenului se poate manifesta brusc sub forma unui colaps, dar de obicei este un proces gradual. Procesul de subsidenţă poate apărea pe zone întinse, în special în cazul operaţiunilor miniere de mică adâncime, cum sunt unele exploatări de cărbuni. În alte zone, subsidenţa poate apărea deasupra exploatărilor miniere istorice ca rezultat al deteriorării susţinerii. Prăbuşirile catastrofice, deşi nu sunt frecvente, pun în pericol construcţii şi vieţi omeneşti. Adesea, chiar comunităţile miniere sunt situate deasupra câmpurilor vechi de exploatare care sunt expuse acestui risc.

Deversarea de substanţe chimiceCombustibilii şi substanţele chimice utilizate în amplasamentele miniere şi metalurgice sunt adesea periculoase prin natura lor şi pot fi toxice pentru oameni, animale sau plante. Practic, aceste substanţe sunt utilizate şi în alte industrii. Un număr relativ mic de substanţe chimice sunt utilizate în industrie în cantităţi mari, iar riscurile asociate acestora sunt bine cunoscute. Cianurile au fost asociate exploatărilor aurifere, deşi sunt folosite şi în alte industrii. Publicul are o reacţie emoţională la utilizarea acestora, orice accident care implică cianuri atrăgând atenţia mass-mediei. Pregătirea eficientă de urgenţă, precum şi comunicarea în ceea ce priveşte operaţiunile ce utilizează a cianuri ar trebui să constituie o prioritate. În prezent se pun bazele unui Cod pentru Managementul Cianurilor în industria extractivă a aurului şi acest cod conţine o componentă importantă de pregătire pentru cazuri de urgenţă. În cazul altor materii prime şi substanţe chimice cum ar fi acidul sulfuric, varul, hipocloritul

38


de sodiu, industria minieră trebuie să ţină seama de experienţa altor ramuri industriale, în ceea ce priveşte măsurile de depozitare, manevrare, de reducere a riscurilor şi de intervenţie în caz de urgenţă.

Incendii şi explozii Materialele explozive sunt stocate şi utilizate în cantităţi mari în cadrul amplasamentelor miniere. Explozivul cel mai des utilizat pentru derocare se obţine prin amestecare la faţa locului a azotatului de amoniu (fertilizant chimic) cu motorină. Ambii componenţi sunt mai puţin periculoşi în stare pură decât amestecul pe care îl generează. De obicei, explozivii sunt bine gestionaţi şi stocaţi în condiţii de siguranţă în depozite operate de companie sau de un contrator. După cum s-a menţionat anterior, alte substanţe inflamabile: motorină, petrol, kerosen, gaz petrolier lichefiat (GPL), substanţe chimice cum sunt solvenţii, amoniacul, sulful şi reactivii de preparare, sunt transportate şi stocate în cantităţi mari. Operaţiunile extinse pot dispune de instalaţii de producere a acetilenei pentru ateliere, în timp ce operaţiunile mai mici pot de asemenea depozita şi utiliza acetilena.

Unele exploatări au fabrici de oxigen, altele utilizează sulf brut pentru a produce acid sulfuric, iar altele utilizează temperaturi şi presiuni ridicate, combinate cu leşieri acide pentru a extrage metalele din minereuri. Evaluările de risc realizate de companiile miniere sunt o unealtă foarte importantă în identificarea substanţelor chimice care pot fi substituite pentru reducerea riscurilor sau a practicilor de depozitare şi manevrare care trebuie înlocuite.

Riscuri la exploatările închiseExploatările închise pot constitui o sursă de accidente. Pot avea loc deversări catastrofale ale apelor contaminate, aşa cum

au fost deversările de ape acide şi bogate în metale de la mina închisă Wheal Jane din Cornwall, UK, din 1991. Evenimentul a fost rezultatul inundării lucrărilor vechi, bogate în produşi de oxidare generaţi de alterarea rocii în timp şi cedarea unei bariere dintr-o galerie de acces în mină, care a eliminat apă contaminată într-un estuar din apropiere. În cercetarea a 221 de accidente care implică iazurile de decantare, Buletinul ICOLD / UNEP înregistrează relativ puţine accidente asociate cu iazurile nefuncţionale. Cu toate acestea, se menţionează că acestea nu sunt imune la cedări, iar cele care s-au produs au fost rezultatul unei creşteri a nivelului apei din iazuri având drept consecinţă supraîncărcări sau alunecări şi cutremure.

Aşa cum s-a mai menţionat, stabilitatea şi siguranţa minei trebuie luată în considerare în fazele de dezafectare şi de post-închidere. Exploatarea nu va mai dispune de resurse şi personal pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă. Planificarea trebuie să ia în considerare capacitatea continuă şi rolul comunităţii şi al agenţiilor guvernamentale în pregătirea de urgenţă pe termen lung.

Aplicarea procesului APELL în zonele cu impact cronic

APELL este un proces de planificare care îşi propune prevenirea accidentelor, pregătire şi intervenţie. Aceeaşi abordare şi multe dintre etapele prezentate pot avea o relevanţă egală în alte situaţii care implică impact asupra comunităţii şi mediului. Demersul poate fi aplicat în procesele consultative post-accident sau în situaţiile în care comunităţile pot fi expuse unui impact cronic pe termen lung datorită operaţiunilor miniere. Obiectivul este în mare parte acelaşi – de a utiliza consultarea şi planificarea prin implicarea mai multor părţi, cu scopul unei acţiuni integrate şi eficiente, care să fie bine înţeleasă şi sprijinită de toţi.

39

SECŢIUNEA 5

Reducerea riscurilor provocate de materialele periculoase

Există ghiduri privitoare la cele mai bune practici în managementul materialelor periculoase, cu scopul de a reduce riscul unor deversări accidentale. Acest deziderat poate fi realizat prin:• cunoaşterea materialelor periculoase

existente pe amplasament;• alocarea responsabilităţilor pentru

managementul materialelor periculoase;• înţelegerea impacturilor de mediu şi a

hazardelor prezente sau potenţiale în transportul, depozitarea, utilizarea şi evacuarea acestora;

• diminuarea utilizării şi / sau generării de materiale periculoase;

• construirea unor depozite care să reţină materialele periculoase în toate circumstanţele previzibile;

• depozitarea deşeurilor într-o manieră care să elimine sau să reducă impactul de mediu;

• implementarea controlului fizic şi a măsurilor procedurale pentru asigurarea faptului că nu există emisii de materiale în timpul operaţiunilor normale sau anormale;

• realizarea unor planuri de răspuns la urgenţă pentru a se asigura acţiunea imediată cu scopul diminuării efectelor de mediu în cazul apariţiei unor deversări accidentale;

• monitorizarea oricăror descărcări şi a mediului pentru a se detecta scăpările de materiale şi a se măsura orice impact ulterior;

• înregistrarea parametrilor şi analiza periodică a tendinţelor, astfel încât problemele viitoare de mediu să fie anticipate şi evitate.

(Managementul Materialelor Periculoase, Depozitarea şi evacuarea. Cele mai bune

practici de management al mediului în minerit, Australia, 1997)

Impacturile cronice pot rezulta din poluarea solului şi a apei, datorită migraţiei contaminanţilor de pe amplasament, prin dispersia fizică a particulelor în urma eroziunii şi alterării sau prin dispersia chimică, în cazul drenajului acid al rocilor sau mobilizarea prin dizolvare a substanţelor din deşeurile miniere. Infiltraţia pe termen lung a fluidelor din depozitele subterane de stocare, din iazurile de decantare sau conducte poate afecta apa de suprafaţă şi subterană. Activităţile artizanale de minerit la scară mică pot provoca efecte pe termen lung asupra comunităţilor locale, în special prin intermediul mercurului din utilizat pentru recuperarea aurului. În zonele în care râurile sunt afectate, cantităţile mari de sediment din râuri pot avea efecte pe termen lung asupra populaţiei de peşti, ceea ce poate avea un impact asupra comunităţilor din aval.

În timp ce acestea nu sunt considerate „accidente”, în acelaşi fel cum sunt evenimentele neaşteptate, cadrul APELL poate fi utilizat ca bază de discuţie cu autorităţile şi cu locuitorii din zonă, pentru a se ajunge la o înţelegere asupra celui mai potrivit mod de a acţiona.

40


Un element important în procesul de identificare a hazardelor potenţiale şi de pregătire pentru toate situaţiile de urgenţă posibile, îl reprezintă analiza accidentelor anterioare. În cadrul planificării pentru situaţii de urgenţă, pot şi trebuie să fie incluse scenarii derivate din accidente reale. Învăţămintele desprinse din situaţiile reale ajută la comunicarea riscurilor către comunităţi, precum şi la dezvoltarea intervenţiei eficiente pe baza unor experienţe anterioare.

Studiile de caz prezentate în această secţiune acoperă situaţii diverse – cedarea iazurilor de decantare, accidente de transport şi cazuri de subsidenţă. Ele subliniază realitatea afirmaţiei că accidentele au consecinţe devastatoare asupra comunităţilor, mediului şi companiilor. Experienţa confirmă faptul că pregătirea pentru situaţii de urgenţă este vitală şi reprezintă o investiţie majoră şi obligatorie pentru toţi cei implicaţi.

Fiecare caz prezentat înfăţişează o succesiune unică de evenimente, dar pe ansamblu ilustrează aspecte cheie comune:– importanţa evaluării şi a reducerii pro-

active a riscului;– importanţa monitorizării operaţionale şi a

verificărilor pentru alertarea de urgenţă, ca şi necesitatea acţiunii atunci când se constată o situaţie anormală;

– nevoia realizării unor planuri chiar dacă probabilitatea de apariţie a unui accident

este redusă, dar potenţialul consecinţelor este ridicat;

– necesitarea planificării şi comunicării eficiente dincolo de graniţele naţionale sau administrative;

– necesitatea implementării comunicării înainte de producerea unui accident;

– conştientizarea de către populaţie a naturii operaţiunilor, riscurilor şi proprietăţilor substanţelor chimice utilizate;

– importanţa unei comunicări eficiente, la timp şi deschise cu mass-media şi cu toţi actorii implicaţi.

Secţiunea 6

Studii de caz

41

SECŢIUNEA 6

Studiul de caz 1 Cedarea iazului de decantare de la mina Aznalcóllar, Spania

Accidentul din 1998 de la iazul de decantare din cadrul operaţiunii miniere Boliden Apirsa – o mină de plumb, zinc şi cupru localizată la 35 km de Sevilia, Spania – a stârnit interesul mass-mediei, industriei şi publicului din toată lumea. Nu s-au înregistrat decese sau răniri şi mici pierderi de animale domestice. Avarierea structurilor a fost limitată, nefiind afectate poduri importante. Parcul Naţional Doñana aflat în apropriere a fost de asemenea protejat datorită acţionării la timp pentru blocarea fluxului de reziduuri. Cu toate acestea, efectele imediate şi pe termen lung au fost severe. Apa şi reziduurile au afectat peste 50 de puţuri de irigaţie, populaţiile acvatice fiind decimate. Deversarea a afectat terenuri folosite pentru păşunat, culturi agricole şi plantaţii de pomi fructiferi, precum şi areale importante pentru păsările migratoare.

Exploatarea minieră şi uzina de preparare au fost proiectate pentru o producţie anuală de 4,1 mil. tone. Reziduurile erau depozitate într-un iaz de 160 ha, pe malul râului Agrio. Proiectat şi construit în 1977-1978, iazul conţinea în momentul accidentului 15 mil. m3 de deşeuri. În 1996 acesta a fost supus unui studiu de stabilitate realizat de experţi independenţi şi autorităţile spaniole. În urma acestui studiu nu s-au înregistrat tendinţe de instabilitate. La acest studiu s-au adăugat inspecţii periodice, ultima la mai puţin de 2 săptămâni înainte de accident. Nu s-a descoperit nici un indiciu al problemei care avea să apară.

În noaptea de 24 aprilie 1998, cedarea unui strat cedarea unui strat de marne la 14 m sub baraj a determinat o ruptură de 600 m în pereţii iazului care au alunecat cu 60 m.

Aceasta a produs o breşă în baraj prin care s-au scurs reziduurile şi apa. În câteva ore s-au deversat 5,5 mil. m3 de apă acidă încărcată cu metale. Cantitatea de deşeuri eliberată a fost estimată la 1,3 – 1,9 mil. tone. Deversarea a inundat malurile râului pe o distanţă de 40 km în aval. În total au fost afectat 4634 ha de teren, dintre care 2600 ha au fost acoperite de deşeuri. Când nivelul apei a scăzut, grosimea reziduurilor depuse oscila între 4 m în aproprierea iazului şi câţiva milimetri la 40 km în aval. Valul de inundaţie a fost stopat într-o zonă din aval printr-un baraj de urgenţă construit între malurile râului. Acest baraj a oprit apa contaminată să ajungă în Parcul Naţional Doñana.

Operaţiunile de exploatare şi preparare au fost închise imediat, iar breşa a fost închisă în 36 ore. Autorităţile spaniole au interzis utilizarea fântânilor şi a terenurilor afectate. Boliden Apirsa a achiziţionat producţia de fructe din zona afectată în acel sezon, pentru a reduce efectele negative asupra fermierilor şi pentru a garanta că fructele contaminate nu ajung pe piaţă. Compania Boliden Apirsa a organizat câteva grupuri de lucru pentru a trata diversele probleme apărute, inclusiv: investigarea cauzelor cedării barajului; impactul asupra mediului; îndepărtarea deşeurilor deversate; aspecte legislative şi de asigurări; aspecte referitoare la informare; repornirea operaţiunilor miniere şi dezafectarea iazului respectiv. Deoarece resursele locale nu erau suficiente pentru a face faţă volumului de muncă, s-a făcut apel la alte resurse din cadrul Grupului Boliden şi a fost solicitat ajutor extern.

42


A fost prezentat autorităţilor un plan de remediere şi ecologizare la 3 zile după accident. Responsabilităţile au fost împărţite între exploatarea minieră şi autorităţile locale, iar activităţile de refacere urmau să fie finalizate înainte de ploile de toamnă. Obiectivul a fost refacerea terenului la starea care să permită utilizarea acestuia. Deşeurile au fost îndepărtate şi transportate pentru depozitare în vechea carieră Aznalcóllar. Datorită traficului intens, cu sute de camioane grele, s-au produs cinci accidente rutiere grave în timpul operaţiunilor de decontaminare.

După finalizare a fost iniţiat un program de analiză a probelor de sol, iar în vara 1999 a început a doua fază a procesului de remediere, etapă care s-a concentrat asupra zonelor unde nivelul metalelor în sol a depăşit pragurile de intervenţie. De asemenea, au fost decontaminate 45 de fântâni.

S-a obţinut aprobarea de a se utiliza o veche carieră la zi ca loc de depozitare a deşeurilor şi a fost reluată activitatea de producţie. În paralel s-au desfăşurat lucrări de dezafectare a iazului de decantare, inclusiv construirea unui nou canal pentru Râul Agrio şi a unui perete despărţitor impermeabil între iaz şi râu.

Boliden a evidenţiat mai multe aspecte legate de pregătirea pentru urgenţe rezultate în urma accidentului:

• Importanţa existenţei unor relaţii înainte de un incident şi nu după acesta, cu scopul întăririi încrederii între părţile implicate, stabilirea rolurilor şi responsabilităţilor, planuri de acţiune etc.

• Necesitarea informării interne şi externe. Au fost alocate resurse semnificative pentru administrarea relaţiilor cu mass-media.

• A fost înfiinţat un centru de informare într-o localitate rurală din apropiere, dar compania ar fi trebuit să fie mult mai activă anterior accidentului în informarea comunităţii locale.

• Beneficiul unor baze de date iniţiale bine puse la punct, pentru stabilirea condiţiilor de fond cum ar fi nivelul concentraţiilor metalelor în sol. Acest lucru ar fi uşurat semnificativ evaluarea efectelor unui accident şi activităţile de remediere.

• Necesitatea sprijinirii angajaţilor – aflaţi în astfel de momente într-o stare de stres foarte accentual – precum şi informarea acestora.

Acest caz evidenţiază faptul că şi acţiunile de reecologizare presupun o serie de riscuri. Operaţiunile logistice de mare amploare necesare pentru a face faţă consecinţelor accidentelor majore pot necesita ele însele un demers de evaluare a riscului, planificarea urgenţei şi comunicarea cu comunitatea.

43

SECŢIUNEA 6

Studiul de caz 2Deversarea de mercur de lângă San Juan, Choropampa şi Magdalena, Peru

Minera Yanacocha SRL operează exploatare de aur la zi, o mină de aur deschisă în nordul Peru-ului. Mercurul este un produs secundar rezultat la recuperarea aurului şi este închis în retorte şi apoi transportat departe de mină. În dimineaţa zilei de 2 Iunie 2000, un camion a plecat de la mina Minera Yanacocha transportând 10 cilindri pentru clor goi şi 9 retorte pentru mercur, fiecare cântărind în jur de 200 kg. Drept rezultat al unei serii de evenimente, o cantitate estimată de 151 kg de mercur s-a scurs dintr-o retortă şi s-a împrăştiat pe o secţiune de 40 km a unei autostrăzi care trece prin 3 sate, San Juan, Choropampa şi Magdalena. Scurgerea a trecut neobservată de şofer şi nu a fost confirmată decât a doua zi. În acest interval de timp, locuitorii din satele învecinate au găsit şi au strâns anumite cantităţi de mercur.

Ce s-a întâmplat mai apoi e deschis discuţiilor. Totuşi, nu există nici un dubiu că populaţia locală a manipula mercurul direct. Mai mult, unii oameni au încălzit mercurul în recipienţi deschişi, în case prost ventilate, crezând că deţine proprietăţi medicale şi religioase sau în falsa speranţă de a recupera aur. În câteva zile, mai mulţi localnici s-au îmbolnăvit şi au fost repede diagnosticaţi cu simptome de intoxicaţie acută cu mercur.

În zilele şi săptămânile următoare, între două şi trei sute de săteni au fost identificaţi ca având grade diferite de intoxicare cu mercur, ca urmare a expunerii la această substanţă. Ca şi în cazul altor situaţii de urgenţă, acţiunile iniţiale au implicat un anumit grad de confuzie şi lipsă de pregătire pentru un astfel de eveniment.

Transportul de mercur şi cilindri de clor plecat de la mină şi la 155 km de autostrada Pan American, un cilindru de clor gol a căzut din camion. Deoarece cilindrii sunt prea mari pentru ca o persoană sa-i manevreze, şoferul a condus în continuare prin localităţile San Juan, Choropampa, şi Magdalena. A doua zi, un supraveghetor a venit în ajutorul şoferului şi împreună au urmărit traseul pentru a regăsi cilindrul de clor. La acel moment, oamenii colectau deja mercur din stradă, dar acest lucru nu a fost remarcat şi şoferul nu a conştientizat că existau probleme în ceea priveşte transportul de mercur. În aceeaşi zi, un operator de serviciu de la mină a primit un telefon de la un prieten care locuieşte în Choropampa, care spunea că se pare că există mercur pe străzi. Două ore mai târziu, a venit personal de la mină pentru investigaţii şi a găsit un copil care se juca cu ceea ce părea a fi mercur. Astfel, a fost trimisă o echipă să recupereze ce a mai rămas din mercurul vărsat. Între timp, camionul ce transporta mercurul a fost lăsat nesupravegheat în Magdalena, retortele erau în dezordine şi aproximativ trei pătrimi din conţinutul unei retorte a dispărut.

Pentru o perioadă îndelungată, au fost folosite difuzoare, au fost ţinute întâlniri şi au fost puse anunţuri în ziarele locale, care avertizau oamenii că mercurul este otrăvitor şi că ar trebui să-l returneze posturilor medicale din sate, dar eforturile au fost în zadar, pentru că sătenii au refuzat să returneze mercurul. În zilele următoare s-au făcut eforturi repetate pentru recuperarea mercurului şi mai mulţi oameni au venit la centrele medicale, cu dermatită de contact, cauzată de manevrarea mercurului.

44


În acest moment (la şase zile după scurgere), autorităţile medicale nu erau conştiente de riscul pe care îl prezintă inhalarea vaporilor de mercur, crezând că doar contactul cu pielea şi ingestia reprezintă pericole.

Numărul oamenilor care se îmbolnăveau a crescut în următoarele patru săptămâni şi Minera Yanacocha a început să răscumpere mercurul. S-a estimat că aproximativ 45% din mercur a fost returnat sau recuperat prin operaţii de curăţare a drumului şi că aproximativ 15% a fost pierdut în aer, prin vaporizare. Restul cantităţii nu a fost regăsit. 511 oameni au fost trataţi de intoxicaţie cu mercur până în 23 iulie, din care 134 au fost spitalizaţi.

Raportul realizat de consilierul pe probleme de conformare din cadrul Corporaţiei Internaţionale de Finanţe a prezentat câteva puncte care au împiedicat reacţia la situaţia de urgenţă:• Lipsa unui plan de răspuns la urgenţă

care să se ocupe de scurgerile din afara minei.

• Confuzia în ceea ce priveşte “proprietatea” sau responsabilitatea pentru accident (compania de transport sau mina).

• În multe cazuri, lipsa cooperării populaţiei locale.

• Comunicare slabă între companie şi autorităţile locale.

• Localizarea îndepărtată a scurgerii, care a condus la întârzierea aducerii de echipament analitic şi de decontaminare.

• Confuzie în ceea ce priveşte cantitatea exactă de mercur scurs.

• Împrăştierea mercurului pe o suprafaţă mare.

Acţiuni ulterioareDupă deversare, Ministrul Energiei şi Minelor a publicat o rezoluţie prin care ordona operatorilor de mine să prezinte planuri de intervenţie şi manuale de operare pentru substanţele periculoase sau toxice. Ar trebui creată o listă iniţială de substanţe care prezintă un anumit grad de risc pentru populaţie sau pentru mediul înconjurător şi care să includă cianuri, mercur, acid sulfuric, combustibili şi lubrifianţi, var, hidroxid de sodiu şi apă oxigenată.

Acţiunile ulterioare ale companiei includ:• A fost angajat un supraveghetor pentru

transportul materialelor periculoase, care să supravegheze activitatea la punctele de încărcare şi descărcare, precum şi pe traseu.

• A fost semnat un nou contract între Yanacocha şi contractorul de securitate pentru controlul traficului rutier între coastă şi Cajamarca. A fost creat un punct de control la începutul traseului, la care toate camioanele şi toţi şoferii vor fi verificaţi pentru a se asigura buna lor condiţie mecanică şi respectiv fizică.

• Transportul materialelor periculoase se va face în convoaie şi numai în timpul zilei.

• Se vor ţine cursuri de pregătire pentru autorităţile şi comunităţile locale pentru explicarea mai detaliată a activităţilor operaţionale şi despre materialele periculoase folosite, inclusiv planurile de urgenţă şi cum se poate interveni pentru reducerea riscului, dacă e necesar.

45

SECŢIUNEA 6

Studiul de caz 3Deversarea de reziduuri de la Marcopper, Insula Marinduque, Filipine

Pe 24 martie 1996, 1,6 milioane m3 de reziduuri s-au scurs printr-un tunel de drenaj de la o carieră închisă unde fuseseră stocate, în apropierea minei Marcopper. Tunelul a fost sigilat anterior depunerii reziduurilor, dar izolaţia a cedat. Cedarea a fost probabil favorizată de un cutremur de pământ declanşat cu şase zile înainte.

Această eliminare a produs probleme majore populaţiei locale. Deşi populaţia nu consuma apa din râu pentru băut, aceasta a fost utilizată pentru spălarea hainelor, precum şi pentru irigaţii şi ca sursă de apă pentru şeptel. Râul este utilizat şi ca o cale de acces mare parte a anului, iar această deversare a afectat circulaţia vehiculelor, ducând la izolarea unor localităţi aflate în amonte de un centru urban, unde localnicii îşi vând mărfurile. Recoltele de pe malul râului au fost distruse. Datorită închiderii imediate a exploatării, muncitorii au fost concediaţi, iar beneficiile pentru economia locală sub forma salariilor, serviciilor, aprovizionării şi a taxelor locale au fost decimate.

În momentul accidentului, exploatarea era deţinută în proporţie de 39,9% de Placer Dome, 49% de guvernul filipinez şi 11% de investitori privaţi din Filipine. Placer Dome, deşi nu este acţionarul majoritar, şi-a asumat responsabilitatea pentru lucrările de remediere şi pentru despăgubirea celor afectaţi, precum şi pentru crearea unui program de dezvoltare durabilă care va oferi o moştenire pozitivă şi beneficii pe termen lung pentru comunitate.

Conducerea companiei a rezumat concluziile desprinse în urma acestui incident astfel: • Colectarea informaţiilor exacte consumă

foarte mult timp, dar este esenţială. • Soluţiile tehnice pe termen scurt sunt

adesea foarte diferite de cele pe termen lung.

• În cadrul rezolvării soluţiilor pe termen lung este foarte dificilă concilierea tuturor celor implicaţi, dar aceasta nu trebuie să împiedice desfăşurarea acţiunilor.

„Pe parcursul acestei experienţe am învăţat cu siguranţă cât de importantă este implicarea populaţiei în procesul de luare a deciziilor care o afectează. Experţii ingineri au tendinţa de a face planuri şi apoi de a consilia populaţia în legătură cu ceea ce are de făcut – în special în situaţii de urgenţă. Cu toate acestea, din experienţa noastră, populaţia se opune adesea acestor planuri, din simplul motiv că acestea nu le aparţin. Aceasta nu înseamnă că putem acţiona întotdeauna în conformitate cu ceea ce vrea comunitatea – pot exista motive tehnice care împiedică acest lucru. Dar este nevoie de consultarea cel puţin a unei părţi a populaţiei în cadrul procesului de luare a deciziilor.

În final, mineritul nu implică minerale, ci oameni. Vor avea succes numai aceia care dau dovadă de angajament faţă de comunităţile în care operează şi care sunt capabili să construiască relaţii de încredere cu acestea”.

John Loney şi Christopher Sheldon,Placer Pacific

46


• Când populaţia este afectată de nervozitate şi indignare „percepţia constituie realitatea”.

• Comunicarea ar trebui să se desfăşoare prin utilizarea unui limbaj non-tehnic.

• Este esenţială implicarea comunităţii încă de la început în procesul de luare a deciziilor – durata activităţilor se poate prelungi, dar decizia comunităţii va accelera succesul.

• Timpul şi energia investite zi de zi în obţinerea bunăvoinţei populaţiei este un bun de preţ în momente de criză.

• Este nevoie de mult timp pentru a reconstrui credibilitatea şi încrederea, dacă relaţia cu comunitatea este

afectată de accidente de tipul celui descris anterior.

Comunicarea eficientă a fost un aspect cheie. Există o cerere considerabilă de informaţie la diverse nivele privind consecinţele unui astfel de incident şi, în timp ce majoritatea companiilor produc rapoarte tehnice detaliate de calitate, ideale pentru departamentele guvernamentale, acestea sunt adesea inutile comunităţilor locale. Spre exemplu, Placer a creat o broşură ilustrată, cu dialoguri, în limbajul local, precum şi în engleză, foarte eficientă pentru înţelegerea de către populaţie a evenimentelor şi a activităţilor ulterioare.

Studiul de caz 4 Cedarea barajelor de deşeuri de la Stava, Nordul Italiei

La o exploatare de fluorină de lângă Stava, localizată în munţii din Nordul Italiei, au fost construite 2 iazuri de decantare de-a lungul unei văi, unul în amonte de celălalt. Pârâul care curgea prin vale a fost canalizat printr-o conductă de beton, înainte de construcţia barajului. Când primul baraj a atins înălţimea de 16 m s-a început construirea celui de-al doilea stăvilar, în amonte de prima îndiguire. Când acest al doilea stăvilar a atins 29 m înălţime a avut loc o alunecare rotaţională şi a cedat. Se presupune că tubul de beton s-a spart, permiţând apei pârâului să pătrundă în corpul barajului din amonte. Creşterea presiunii apei în pori a produs alunecarea rotaţională. Deversarea deşeurilor a determinat cedarea stăvilarului mai mic şi la combinarea conţinuturilor celor 2 baraje a rezultat o viteză a fluxului de 60 km/h care a măturat în calea sa localitatea rurală Stava, cu cele câteva hoteluri ale sale şi a înghiţit o parte din micul oraş Tesero aflat la 7-8 km în aval. Au murit 269 persoane.

O procedură de planificare a intervenţiei în caz de urgenţă care să includă un proces de evaluare detaliată a riscului, ar fi putut identifica riscurile inacceptabil de ridicate pentru comunitate, autorităţi şi exploatare. Câţiva ingineri au declarat ulterior că amplasamentul era necorespunzător şi că riscurile prea mari pe care le genera barajul ar fi trebuit să împiedice construirea lui.

Nu se ştie dacă planurile de intervenţie ar fi fost eficiente, ţinând cont că viteza de declanşare a accidentului nu a permis avertizarea populaţiei. Cu toate acestea, un proces de tip APELL ar fi conturat profilul ridicat al riscului. Când companiile au început să gândească moduri de acţiune pentru prevenirea imprevizibilului, s-a utilizat alternativa strămutării populaţiei care locuia sub nivelul iazurilor de decantare ce prezentau un grad ridicat de risc.

47

SECŢIUNEA 6

Studiul de caz 5 Deversarea de cianură de la Baia Mare, România

Pe 30 ianuarie 2000 a apărut o spărtură în iazul de decantare de la exploatarea auro – argentiferă Aurul SA, din Baia Mare, România. S-au deversat în reţeaua hidrografică 100 000 m3 de lichid şi deşeuri în suspensie cu un conţinut de cianură şi metale grele, în special cupru, estimat la 50 – 100 tone. Contaminarea a traversat şi a afectat prin intermediul râurilor Someş, Tisa şi în final Dunărea, teritoriul României, Ungariei şi al Republicii Federative Iugoslavia.

Exploatarea a fost destinată reprocesării deşeurilor vechi şi a început operaţiunile în 1999.

Breşa din baraj a fost declanşată de o combinaţie de deficienţe intrinseci de proiectare a procesului, de condiţii neprevăzute de operare, corelate cu vremea nefavorabilă. Stăvilarul era construit din deşeuri cu granulaţie mare, rezultate în urma procesării, metodă care necesită menţinerea unei plaje de siguranţă între înălţimea barajului şi nivelul de apă din iaz.

În cazul iazului nou de la Aurul Baia Mare, exista un dezechilibru între fluxul de solide şi apă pe de o parte şi creşterea capacităţii de depozitare a iazului pe de altă parte, deoarece procesul de construire a iazului nu putea ţine pasul cu ridicarea nivelului apei din rezervor. Condiţiile climatice ale sezonului de iarnă au agravat situaţia şi au dus la creşterea necontrolată a nivelului iazului şi ulterior la revărsarea peste baraj.

Compania a reparat spărtura utilizând material provenit din apropiere şi a adăugat hipoclorit de sodiu în apa scursă (şi în zona inundată de revărsare). Însă un mare volum de afluent

contaminat s-a deversat înainte ca breşa să fie închisă.

Poluarea a avut un impact sever atât asupra biodiversităţii, ecosistemelor râurilor, surselor de apă potabilă, cât şi asupra condiţiilor socio-economice ale populaţiei locale. Au apărut efecte acute, tipice pentru cianură, pe o mare întindere a sistemului hidrografic, până la confluenţa cu Tisa şi Dunărea: fito- şi zooplanctonul au fost distruse în totalitate, iar peştii au fost ucişi la trecerea valului de cianură. Aceste efecte nu au durat însă mult timp.

Raportul Misiunii de Evaluare UNEP / OCHA asupra accidentului a concluzionat că respectiva companie a urmat toate etapele corespunzătoare intervenţiei în caz de urgenţă. O altă concluzie emisă de acest raport a fost aceea că sistemul de avertizare stabilit prin Convenţia de Protejare a fluviului Dunărea a reacţionat corespunzător pentru alertarea ţărilor vecine. Schimbul eficient de informaţii şi măsurile aplicate de autorităţile române, ungare şi iugoslave, inclusiv închiderea temporară a lacului de acumulare al râului Tisa, au dus la reducerea riscurilor şi impactului deversării. Aşezările rurale din vecinătatea exploatării miniere au fost aprovizionate din surse alternative de apă.

Totuşi, raportul a subliniat lipsa sistemelor de monitorizare care să detecteze apariţia situaţiilor periculoase. Mai mult, procedurile formale de pregătire şi intervenţie în caz de urgenţă aplicate de către companie şi de autorităţile locale au făcut o analiză rudimentară a cantităţilor mari de materiale periculoase (cianură, hipoclorit) utilizate în apropierea aşezărilor omeneşti şi a sistemelor hidrografice. Raportul a mai

48


evidenţiat şi întârzieri în transmiterea informaţiilor către populaţia din apropierea instalaţiilor în stadiul incipient şi a considerat ca esenţială stabilirea unui sistem operaţional şi prompt de avertizare timpurie. Acest accident a scos la iveală şi nivelul scăzut de conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte riscurile de siguranţă şi de mediu pe care le presupune o exploatare minieră.

Un proces APELL ar fi garantat anticiparea riscului unui accident şi comunicarea companiei nu numai cu oficialităţile, ci şi cu comunitatea locală. De asemenea, compania ar fi putut fi mai bine pregătită să administreze relaţiile cu mass-media internaţională, a cărei atenţie a fost atrasă de acest incident.

Studiu de caz 6Subsidenţa la lucrările miniere de la Exploatarea de talc Lassing, Austria

Acest studiu de caz prezintă un accident declanşat de fenomenul de subsidenţă la o mină de talc deţinută de Rio Tinto, prin intermediul companiilor sale auxiliare Luzenac şi Naintsch Mineralwerke, localizate în Provincia Steymark din Austria. Accidentul a produs victime în perimetrul exploatării şi a avut efecte fizice şi psihologice grave asupra comunităţii locale. Exploatarea nu şi-a mai reluat activitatea de la acest dezastru şi urma a fi închisă permanent în anul 2001.

Această exploatare subterană a funcţionat din 1901 şi a produs 25 000 t de talc pe an. Mina şi uzina de preparare sunt situate pe o mică vale, la jumătatea distanţei dintre Viena şi Salzburg. Operaţiunile se realizau prin metoda cu surpare ascendentă şi rambleere. La ora 10 a.m. în ziua de 17 iulie 1998, un miner, Georg Hainzl, a rămas blocat în subteran, după o invazie de apă şi noroi. A apărut un crater la suprafaţă, iar casele situate în imediata apropriere a acestuia au început să se deplaseze. Întregul personal al minei a revenit pe amplasament pentru contribui la operaţiunile de salvare. La amiază, amplasamentul era împânzit de mass-media,

reprezentanţi ai autorităţilor, pompieri, membri ai comunităţii locale, poliţie, prietenii şi familiile minerilor, precum şi o mulţime de curioşi. În total, mulţimea număra 700 persoane. Conducerea locală împreună cu oficialii autorităţilor din minerit au petrecut după-amiaza şi seara realizând planuri de salvare.

La ora 9.30 p.m. s-a auzit un zgomot puternic, iar casele de la suprafaţă au început să alunece în craterul format care şi-a sporit rapid dimensiunile şi s-a umplut cu apă. Cei aflaţi pe marginea acestuia au simţit un curent violent de aer expulzat din puţul minei. În acel moment s-a conştientizat că se petrece o catastrofă şi că cei nouă mineri şi un expert tehnic care se aflau în subteran în cadrul operaţiunii de salvare, sunt într-o situaţie înspăimântătoare.

După 9 zile de activitate frenetică, Georg Hainzl a fost salvat printr-un foraj de diametru mare, săpat de la suprafaţă. Aceasta a creat speranţa că şi ceilalţi din echipa de salvare ar fi putut supravieţui, fapt ce a prelungit operaţiunile de salvare încă 3 săptămâni. Acestea au fost oprite pe 14 august 1998. S-a lucrat apoi la diverse planuri de a pătrunde în mină pentru

49

SECŢIUNEA 6

recuperarea cadavrelor celor din echipa de salvare. În aprilie 2000, aceste planuri au fost abandonate definitiv din motive de siguranţă şi s-a început planificarea pentru închiderea permanentă a minei.

Privită în perspectivă, această tragedie a afectat foarte puternic mica comunitate minieră. Cei mai mulţi dintre cei dispăruţi locuiau în satul Lassing sau în împrejurimi şi aveau familii şi rude pe o rază de 5 km în jurul amplasamentului. Unele rude, între care părinţi, fraţi şi surori lucrau în uzina de preparare. O casă a fost distrusă şi două au fost atât de puternic avariate încât a trebuit să fie demolate. A fost necesară strămutarea a 12 familii. Şoseaua principală şi un pârâu local au fost întrerupte şi au trebuit să fie deviate.

Investigarea accidentului a continuat tot anul 1999 şi în anul 2000 s-a desfăşurat un proces împotriva conducerii minei, ceea ce a condus la menţinerea acestui accident în atenţia mass-mediei timp de 2 ani după producerea lui.

Tragedia a afectat, în afara rudelor şi familiilor celor decedaţi, angajaţii şi conducerea companiei, alte grupuri şi entităţi implicate, inclusiv Rio Tinto şi Luzenac, mass-media, oamenii politici, comunitatea locală şi diverşi experţi tehnici.

Guvernul şi compania au oferit servicii de consiliere, care au inclus terapia de grup şi servicii individuale pentru rude, angajaţi, precum şi consiliere psihiatrică pentru managerul exploatării şi pentru minerul Georg Hainzl.

Ca în majoritatea incidentelor care stârnesc atenţia generală, mass-media

(presa, radioul şi televiziunea) au jucat un rol important şi au influenţat puternic desfăşurarea faptelor. Interesul a fost amplificat la mina Lassing datorită craterului imens format (100 m în diametru şi 40 m în adâncime) care, din motive de investigaţii şi aprobări din partea autorităţilor, nu a fost rambleeat decât la 2 ani după eveniment.

Mass-media a avut 3 tendinţe diferite de comportament. Iniţial, datorită lipsei informaţiilor de calitate, a funcţionat ca instrument de stabilire a faptelor petrecute şi de promovare a recuperării celor dispăruţi. Apoi, ca suport pentru familiile implicate, când s-a constatat că lucrările de investigare şi recuperare sunt în zadar. În final, ca o voce a apărării la proces, unde s-a constatat că procurorul nu permitea prezentarea anumitor probe.

Politicienii şi departamentele guvernamentale la nivel local, de provincie şi federal au fost de asemenea implicaţi. Principala problemă care a reieşit din implicarea politică la Lassing a fost una de lipsă de înţelegere. Mecanismul care a condus la inundarea catastrofică a minei Lassing a fost foarte complex, iar explicaţia completă a acestei tragedii nu a fost găsită nici după 18 luni de investigaţii şi după un proces care a durat 6 luni. Totuşi, politicienii au înţeles că familiile celor decedaţi doresc recuperarea corpurilor şi au promis că aceasta se va întâmpla, pornind de la falsa premisă că nu este decât o problemă de costuri. În noiembrie 1998 era clar că recuperarea cadavrelor impune riscuri de siguranţă prea mari şi că era imposibilă. În aprilie 2000 Ministerul a emis concluzia că este imposibilă recuperarea corpurilor neînsufleţite.

50


Mica comunitate din Lassing a înţeles prea puţin situaţia şi, în consecinţă, s-au vehiculat multe informaţii eronate. S-au vehiculat acuzaţii privind depozitarea deşeurilor în mină, minerit ilegal, aroganţa conducerii, construcţii de locuinţe în zona periculoasă, zgomotul generat de explozii etc. iniţial, cei care conduceau investigaţiile au crezut că aspectele tehnice depăşesc capacitatea de înţelegere a publicului. În loc să i se acorde încredere în înţelegerea problemelor, publicul a fost exclus din proces. Acest aspect a fost înţeles în 1999, iar primarul din Lassing a fost invitat să participe la şedinţele săptămânale de evaluare a lucrărilor, ce reuneau reprezentanţi ai companiei, ai Autorităţii Miniere şi ai guvernului. Primarul a înţeles astfel că recuperarea corpurilor ar fi dificilă şi periculoasă. Este notabil că din acel moment rudele celor dispăruţi nu şi-au mai direcţionat frustrarea către companie, aşa cum au făcut imediat după accident.

Compania a tras câteva concluzii importante şi utile în urma acestui accident:

• Informaţiile sunt utile când sunt bine administrate vin din partea companiei, deoarece aceasta este cea care deţine cele mai actualizate şi precise informaţii.

• Desemnarea imediată a unui purtător de cuvânt credibil şi competent este crucială.

• Implicarea părţilor afectate încă din stadiul incipient va ajuta la îndepărtarea zvonurilor şi afirmaţiilor răuvoitoare la adresa companiei.

• Necesitatea existenţei unui plan de intervenţie în caz de urgenţe.

• Acest plan va evita declanşarea haosului pe amplasament în timpul momentelor de criză.

• Planul trebuie să includă strategii şi metode specifice pentru menţinerea relaţiilor cu mass-media, cu grupurile comunităţii şi cu entităţile guvernamentale.

• Strategiile aplicate trebuie să ia în considerare contextul cultural particular, precum şi natura specifică a operaţiunilor.

51


În continuare se sugerează aspecte ce pot fi utile în alcătuirea unui plan de intervenţie în caz de urgenţă. Nu tot ce este prezentat aici este obligatoriu să fie inclus, sau în alternanţă, în unele cazuri fiind necesare alte aspecte. Ordinea în care sunt înscrise nu este importantă. Lista a fost sintetizată după mai multe resurse şi are rol de îndrumar; trebuie să fie aplicată în mod flexibil.

Scop / obiective:

– Obiectivele planului– Când urmează să fie utilizat acest plan şi

de către cine – Definirea unei urgenţe– Acoperirea scenariilor de urgenţă– Alte elemente incluse în documentv Data planului / frecvenţa de actualizare

Scenariile de urgenţă şi riscurile

– Identificarea separată a scenariilor de urgenţă

– Populaţia şi centrele rezidenţiale supuse riscului

– Natura mediilor / ecosistemelor supuse riscului

– Hărţi ale zonelor de risc, impactul asupra sistemelor hidrografice

– Cantitatea şi localizarea substanţelor periculoase

– Proprietăţile fiecărei substanţe periculoase

Centrul de Coordonare a Urgenţelor din cadrul exploatării

– Persoanele desemnate responsabile– Localizarea Centrului de Coordonare

a Urgenţelor din exploatările miniere / locaţie alternativă

– Rolul Centrului– Sistemele de comunicaţii / echipamen-tele

folosite în caz de urgenţă / autorită-ţile care intervin în caz de urgenţă

– Lista funcţiilor persoanelor „cheie” (de pe amplasament, din afara amplasamentului)

– Lista numerelor de telefon (de la birou, de acasă, mobil) ale persoanelor „cheie” sau ale înlocuitorilor acestora

– Centrul pentru păstrarea documentelor „cheie”, ex:- procedurile de închidere a operaţiunilor- localizarea zonelor de depozitare

a materialelor periculoase/echipamentelor de siguranţă şi intervenţie

- hărţi ale comunităţilor şi de mediu- informaţii asupra locaţiei altor

echipamente de comunicaţii, inclusiv seturi portabile

- informaţii asupra surselor de energie folosite în caz de urgenţe

- date de contact pentru alte utilităţi / servicii

- manuale de operare- fişe MSDS (Material Safety Data Sheets)

Secţiunea 7 ANEXE

Anexa 1 Componentele unui plan de intervenţie în caz de urgenţă

52


- lista personalului antrenat pentru a interveni în situaţii de urgenţă

- tipul şi localizarea sistemelor de alarmare - formularele de raportare a accidentelor- jurnalul accidentelor- copii ale planului de urgenţă, ale

planului de comunicaţii şi ale planului de acţiuni specifice

- listele de notificare, listele personalului, listele de contact, cu numerele de telefon obişnuite şi pentru situaţii de urgenţă.

Centrul de Comunicaţii în situaţiide Criză şi cu mass-media

(vezi Anexa 2 pentru mai multe îndrumări)– Persoanele responsabile – Localizarea (situat împreună cu Centrul

de Coordonare a Urgenţelor, separat sau la distanţă)

– Rolul Centrului– Relaţiile cu Centrul de Coordonare a

Urgenţelor– Rolul persoanelor din echipa de comunicaţii– Listele cu detaliile de contact pentru mass-

media, ONG-uri, politicieni şi oficiali, investitori

– Posibilităţi de informare succintă a mass-mediei

– Echipamentele de comunicaţii– Procedurile de comunicare internă– Procedurile de comunicare externă– Procedurile de anunţare a familiilor celor

răniţi – Procedurile de contact cu mass-media – Site-ul internet prestabilit – Purtătorii de cuvânt desemnaţi – Responsabilii cu:

- planul de comunicare a crizei (mass-media etc.)

- principiile de comunicare- mesajele „cheie”- informaţiile de fond legate de operaţiunile

efectuate şi de planul de urgenţă- jurnalul contactelor efectuate /

declaraţiilor făcute

Procedurile de anunţare în cazde urgenţă şi sistemele de comunicaţii

Informaţiile care urmează să fie distribuite în timpul evaluării incidentului- proforme Criteriile de stabilire a nivelelor de alertare Detaliile de contact pentru alertarea de urgenţăDetaliile de contact pentru alertarea secundarăSchiţa de notificare în caz de urgenţă: – organizaţiile care să fie contactate – de către cine – metoda de comunicare – succesiunea acţiunilor Sistemele de alarmare Numele şi numerele de telefon ale persoanelor responsabile, ex:– managerul instalaţiei – oficialităţile locale şi serviciile de urgenţă – instalaţiile industriale învecinate – conducerea comunităţii – locuitorii din împrejurimi – mass-media. Echipamentul de comunicaţii (radio, telefoane mobile etc.)Procedurile de înregistrare a acţiunilor întreprinse şi a comunicaţiilor realizate.

Echipamentul şi resursele utilizateîn caz de urgenţă

Includ resursele de pe amplasament şi cele externe, după cum au fost identificate în procesul de planificare sau specificate prin acorduri de ajutor reciproc Localizarea valvelor de izolare Proceduri speciale, ex: neutralizarea chimică Echipament de combatere a poluării, ex: dispozitive de îndepărtare a peliculelor de poluanţi de pe suprafaţa apei, pompe, absorbanţi, dispersanţi. Ajutor de urgenţă intern şi extern: – spitale– clinici – ambulanţe – aprovizionarea cu produse medicale

53

SECŢIUNEA 7

– personal cu pregătire medicală şi de prim ajutor

Echipament de excavare, echipamente speciale, bărciElicoptere Echipament de luptă contra incendiilor Posibilităţi de testare a toxicităţii – gaze şi apă Direcţia vântului / indicatori de viteză Servicii locale şi regionale de prognoză a vremii Aparate respiratoriiEchipament de protecţie a personalului Posibilităţi de stopare şi depozitare a deşeurilor deversate.

Scenariile de urgenţă şi procedurilede intervenţie în caz de urgenţă

Pentru fiecare scenariu de urgenţă (eliminarea de gaze toxice, avarierea iazurilor de decantare în urma cutremurelor, deversări ale substanţelor chimice în timpul transportului etc.) trebuie să se asigure informaţii şi linii directoare, ex: Declanşarea planului Structurile de comandă Roluri şi responsabilităţi, ex: manager adjunct, manager de mediu, responsabil cu securitatea, manager pentru afaceri externeTrecerea de la un nivel de planificare la altul Acţiunile de intervenţie Echipament Procedurile de notificare Procedurile de comunicare Sistemele de alarmare Procedurile de evacuare / punctele de întâlnire Procedurile media Procedurile medicale Evaluarea, monitorizarea şi înregistrarea evoluţiei accidentului, ex: timp, durata, cantitate, localizarea materialului deversat în mediul înconjurător Procedurile de închidere a operaţiunilor dacă este necesar Înregistrarea acţiunilor de intervenţie întreprinse Dezactivarea planului

Decontaminarea, remediereaşi procedurile de revenirela funcţionarea normală

Alternativele planului de decontaminare (inclusiv evaluări de risc)Specificarea autorităţilor care să dispună reînceperea operaţiunilor (managerul amplasamentului, alţii)Procedurile şi persoanele „cheie” care să informeze publicul în legătură cu reînceperea operaţiunilorInvestigaţii preliminare, inclusiv fotografierea, evaluarea daunelor Evaluarea post-urgenţă a eficienţei planului şi măsurilor de intervenţie Planul comunicării progreselor înregistrate în procesul de remediere.

Pregătire şi instruire / exerciţii

Acestea trebuie să se concentreze asupra: – scenariilor posibile pentru diverse situaţii

de urgenţă – evacuarea personalului a cărui prezenţă

nu e necesară pe amplasament – evacuarea personalului din zonele

înconjurătoare (proceduri, adăposturi, puncte de adunare).

Cunoaşterea substanţelor chimice (proprietăţi, toxicitate, etc.)

Procedurile de raportare a situaţiilor de urgenţă Operarea şi cunoaşterea sistemelor de alarmare Operarea şi cunoaşterea sistemelor de

comunicaţii Localizarea şi utilizarea echipamentului de

combatere a incendiilor Localizarea şi utilizarea echipamentului de protecţie Conştientizarea acţiunilor de re-ecologizare şi remediere Alertarea mas-mediei şi comunităţii înainte de desfăşurarea testelor majoreEvaluarea şi analizarea planurilor de urgenţă şi a celor de comunicare.

54


Principii de comunicare în timpul situaţiei de criză

• Comunicarea eficientă a situaţiei de criză începe prin deschiderea comunicării cu publicul ţintă

• Acceptarea din partea publicului depinde de comportamentul companiei înainte, în timpul şi după situaţia de criză, nu numai de natura situaţiei de criză

• Singurul element consecvent în toate situaţiile de criză este atenţia mass-mediei

• Pregătirea „celui mai rău” scenariu • Ignorarea unui aspect este o invitaţie

pentru o criză. Pregătirea este singura modalitate pentru administrarea unei situaţii neprevăzute.

• Controlarea situaţiei prin asigurarea unei singure surse de informare

• Modul de acţiune în primele 24 de ore ale unei situaţii de criză este crucial

• Evitarea implicării în speculaţii asupra responsabilităţilor celor implicaţi

• Manifestarea interesului faţă de toate grupurile implicate.

Înaintea situaţiei de criză – planulde pregătire

Pregătirea se desfăşoară în 3 etape: 1. O evaluare de risc a punctelor vulnerabile

ale unei companii în ceea ce priveşte personalul, procesele, practicile şi politicile acesteia.

2. Un plan şi un Ghid al situaţiei de criză pentru sprijinirea managerilor în primele ore ale situaţiei de criză sunt elemente „cheie” în colectarea resurselor

şi informaţiilor corespunzătoare şi în luarea corectă a primelor decizii. Planul de gestionare a situaţiei de criză tratează problemele comunicării crizei: cine, care, unde şi când: – cine face parte din echipa de

intervenţie în situaţia de criză? – cine este publicul implicat? – care sunt mesajele pe care compania

trebuie să le transmită? – care sunt sistemele fundamentale

necesare pentru asigurarea unei comunicări rapide şi eficiente?

– când se face comunicarea? – unde va fi localizată echipa de

coordonare a situaţiei de criză: la nivelul corporaţiei, la nivel local sau regional?

3. Antrenarea pentru situaţii de criză, în care managerii care alcătuiesc echipa de coordonare a situaţiei de criză experimentează o serie de simulări ale situaţiei de criză, testează planul de gestionare a situaţiei de criză şi îşi folosesc abilităţile pentru a dezvolta planuri „la faţa locului”.

În timpul situaţiei de criză – planificarea acţiunilor

Elementele crizei sunt întotdeauna aceleaşi: neprevăzutul, pierderea controlului, lipsa informaţiilor şi senzaţia de asediu.

Trebuie luaţi în considerare următorii paşi ai comunicării: 1. Definirea problemei şi stabilirea

obiectivelor în funcţie de natura situaţiei de criză.

Anexa 2 Linii directoare pentru comunicarea situaţiei de criză propuse de Consiliul European pentru Industria Chimică (European Chemical Industry Council)

55

SECŢIUNEA 7

2. Formularea strategiei de comunicare. Cele mai eficiente mesaje vor fi acelea care sunt în armonie cu atitudinea şi percepţia publicului. Motto-ul de bază al editării mesajelor este „preocupare”.

3. Administrarea procesului de comunicare. După ce situaţia de criză a devenit publică, comunitatea locală, angajaţii, clienţii, furnizorii, acţionarii şi mass-media vor avea multe întrebări. Comunicarea este procesul prin care compania informează eficient acest public până când problema este rezolvată.

Inevitabil, mass-media este cel mai puţin controlabilă dintre toţi partenerii de dialog în timpul unei situaţii de criză. Compania trebuie să fie pregătită să dea răspunsuri oneste la câteva întrebări fundamentale: – ce s-a întâmplat? – de ce ?– ce acţiuni intenţionează compania să

iniţieze?

Un principiu de bază în cadrul comunicării în timpul situaţiei de criză este acela de a centraliza toate comunicările şi de a desemna un singur purtător de cuvânt pentru transmiterea acestora, fapt ce asigură: – consistenţă mesajelor– concentrarea atenţiei publicului asupra

unei singure persoane de încredere – libertate celorlalţi de a se concentra asupra

rezolvării situaţiei de criză.

Alte principii importante: • Dacă este posibil acest lucru, se informează

în primul rând angajaţii. Fiecare angajat este un instrument important de vehiculare a informaţiilor către comunitatea locală, prin urmare aceştia trebuie bine informaţi asupra faptelor.

• Conducerea de vârf trebuie să fie cunoscută şi vizibilă publicului încă din faza incipientă, pentru a prezenta

principalele aspecte ale incidentului, a exprima solidaritate şi compasiune faţă de cei afectaţi şi să asume responsabilităţi din partea companiei.

• Informarea conducerii şi emiterea mesajelor către presă.

• Evitarea speculaţiilor. Descrierea faptelor cunoscute în prezent. Prezentarea mai multor informaţii pe măsură ce acestea devin disponibile.

• Comunicarea imediată către public a acţiunilor întreprinse. Alţi factori implicaţi – serviciul de pompieri, poliţia – vor realiza acest lucru.

Post-criză – planificarea evaluării

• Comunicarea post-criză este necesară pentru revenirea la normalitate.

• Învăţăminte în urma unei situaţii de criză: evaluarea şi actualizarea planului de comunicare în timpul situaţiei de criză.

• Comunicarea către public – intern şi extern – a tuturor acţiunilor urmărite cu perseverenţă.

• Continuarea dezvoltării unor planuri de comunicare într-o situaţie de criză.

Conţinutul unui plan de comunicarea situaţiei de criză:

1. Mesaj din partea conducerii asupra importanţei Planului de Comunicare în Situaţii de Criză.

2. Analizarea situaţiilor de criză sau a calamităţilor posibile

3. Contactele cheie şi responsabilităţile acestora:

– coordonatorul central al activităţilor pentru gestionarea situaţiilor de criză

– coordonatorul situaţiei de criză în cadrul amplasamentului

– angajaţi responsabili cu siguranţa– coordonatorul pentru Relaţii cu Publicul

56


– coordonatorul pentru Relaţii cu Publicul din cadrul amplasamentului

– alţii.

4. Proceduri de raportare: – lista contactelor interne şi externe care

trebuie informate – lista numerelor de telefon şi fax– rezumatul comunicaţiilor (şi în cazul în

care unii angajaţi nu pot fi contactaţi)

5. Celula de criză: – informaţii asupra sediului central al

celulei de criză – informaţii asupra sediului celulei de criză

din cadrul amplasamentului – lista cu componenţa echipei de intervenţie

pentru gestionarea situaţiei de criză de pe amplasament

– strategia de comunicare cu instituţiile externe

– posibilităţile de comunicare – sediul central media – centrul media de pe amplasament şi

facilităţi pentru mass-media

6. Proceduri de comunicare internă: – familiile victimelor – lucrările consiliului – personalul – exemple de mesaje interne

7. Proceduri de comunicare externă: – populaţia din împrejurimi– instituţii oficiale – furnizori

– distribuitori – clienţi – organizaţii din ramură

8. Procedurile de contact cu mass-media: – reguli pentru accesul intrării mass-mediei

pe amplasament– reguli pentru purtătorii de cuvânt locali şi

ai companiei – lista contactelor media – lista de interdicţii şi permisiuni– îndrumări pentru asigurarea unor

informaţii corecte şi oficiale – îndrumări pentru acordarea informaţiilor

prin telefon – îndrumări pentru interviuri – exemple de mesaje cheie – declaraţii

publice, declaraţii către angajaţi, către clienţi sau furnizori

– liste de verificare cu posibile întrebări şi sugestii de răspuns

9. Aspecte urmărite: – contactarea rudelor victimelor – note de mulţumire adresate personalului – scrisori de mulţumire pentru ajutorul

acordat, adresate organizaţiilor externe – scrisori de mulţumire adresate

distribuitorilor şi clienţilor – evaluarea modului în care a fost

administrată situaţia de criză.

57

SECŢIUNEA 7

Aceste documente au fost publicate în decursul ultimilor zece ani şi au devenit o sursă valoroasă de informaţii pentru prevenirea accidentelor, evaluarea riscului şi planificarea răspunsului la urgenţă.

Informaţii pentru comenzi:Toate publicaţiile UNEP DTIE sunt disponibile de la:SMI (Servicii de Distribuţie) Ltd.P.O. Box 119, StevenageHertfordshire SG1 4TP, EnglandTel: + 44 (1438) 748 111Fax: +44 (1438) 748 844E-mail: [email protected]

Publicaţiile Departamentuluide Tehnologie, Industrie şi Economie din cadrul UNEP:

Manualul APELL (APELL Handbook)Manualul APELL asigură conceptele de bază pentru realizarea planurilor de intervenţie în situaţii de urgenţă la nivel local, cu accentuarea importanţei conştientizării comunităţii în ceea ce priveşte pericolele potenţiale şi pregătirea pentru orice urgenţă.

Depozitarea materialelor periculoase (Storage of Hazardous Materials)Acest raport tehnic introduce liniile practice de ghidare pentru depozitarea sigură a materialelor periculoase, inclusiv informaţii despre responsabilităţile principale, cadrele legale, evaluarea produselor, localizarea depozitului, management şi protecţia mediului înconjurător.

Identificarea şi evaluarea hazardelor în comunitatea locală (Hazard Identification and Evaluation in a Local Community)Acest raport tehnic descrie metodele de analiză a hazardelor şi oferă exemple concrete de implementare a metodelor. Raportul mai conţine şi alte anexe importante, cu informaţii care le permit comunităţilor să identifice şi să evalueze hazardele.

APELL pentru zonele portuare (APELL for Port Areas)Acest manual stabileşte procedurile care permit personalului tehnic şi celor care iau deciziile să îmbunătăţească conştientizarea comunităţii în ceea ce priveşte activităţile cu substanţe periculoase în zonele portuare şi să îmbunătăţească sau să creeze planurile de răspuns la urgenţă. (pregătit în colaborare cu Organizaţia Maritimă Internaţională – IMO – Internaţional Maritime Organisation).

TransAPELL Acest raport tehnic se referă la transportul materialelor periculoase. Include informaţii despre realizarea seminariilor şi a planurilor de răspuns la urgenţă în comunitate, ca şi studii de caz despre implementarea TransAPELL-ului.

APELL pe plan mondial (APELL Worldwide)Acest document conţine studii de caz care prezintă adoptarea şi adaptarea procesului APELL în 12 ţări din întreaga lume.

Managementul prevenirii şi pregătirii accidentelor industriale (Management of Industrial Accident Prevention and Preparedness)Un pachet de pregătire pentru universităţi şi colegii.

Anexa 3 Lista publicaţiilor legate de prevenirea şi pregătirea pentru dezastre

58


Publicaţii realizate în colaborarecu organizaţii internaţionale

Aceste publicaţii sunt disponibile la organizaţiile subliniate.

Iazuri de decantare: riscuri de accidente. Lecţii învăţate din experienţele practice (Tailings Dams: Risks of Dangerous Occurrences. Lessons Learnt from Practical Experiences)Buletinul ICOLD/UNEP, 2001

Rezultatele Seminarului Internaţional pentru Administrarea Riscurilor legate de Evacuarea Deşeurilor Miniere (Proceedings of the International Workshop onManaging the Risks of Tailings Disposal)Stockholm, 1997. (ICME, SIDA, UNEP)

Rezultatele Seminarului pentru Managementul Riscurilor şi Planificarea de Urgenţă în Managementul Deşeurilor Miniere, 1998 (Proceedings of the Workshop on Risk Management and Contingency Planning in the Management of Mine Tailings, Buenos Aires). (ICME, UNEP)

Principii directoare pentru Prevenirea, Pregătirea şi Intervenţia în cazul accidentelor chimice, Ghid pentru autorităţile publice, industrie, oficiul forţelor de muncă şi alte instituţii pentru elaborarea de programe şi politici privind prevenirea, pregătirea şi intervenţia în cazul accidentelor în care au fost implicate substanţe periculoase (OECD, 1992). (Draft) revizuire: http://www.oecd.org/ehs/ehsmono/ACGUCON.HTM

Manual pentru clasificarea şi prioritizarea riscurilor datorate accidentelor majore în industriile de procesare şi asociate (Manual for the Classification and Prioritisation of Risks due to Major Accidents in Process and Related Industries) (IAEA, UNEP, UNIDO, WHO, 1996).

Linii directoare pentru evaluarea integrată şi managementul riscului în zonele industriale

mari (Guidelines for Integrated Risk Assessment and Management in Large Industrial Areas), (IAEA, UNEP, UNIDO, WHO, 1998).

Aspecte de sănătate legate de accidentele chimice (Health Aspects of Chemical Accidents) (IPCS, OECD, UNEP, WHO).

Catalogul internaţional al centrelor de intervenţie în situaţii de urgenţă (International Directory of Emergency Response Centres), (în cooperare cu OECD, a doua ediţie în pregătire).

Lista acronimelorICOLD International Commission on Large

Dams Comisia Internaţională pentru

Iazurile MariICME International Council on Metals and

the Environment Consiliul Internaţional pentru

Metale şi Mediul ÎnconjurătorSIDA Swedish International Development

Cooperation Agency Agenţia Suedeză de Cooperare

pentru Dezvoltare InternaţionalăOECD Organisation for Economic

Cooperation and Development Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltare EconomicăIAEA International Atomic Energy Agency Agenţia Internaţională pentru

Energie AtomicăUNIDO United Nations Industrial

Development Organisation Organizaţia Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare IndustrialăWHO World Health Organisation Organizaţia Mondială a SănătăţiiIPCS International Programme on

Chemical Safety Programul Internaţional pentru

Siguranţa în ChimieUNEP United Nations Environment

Programme Programul Naţiunilor Unite pentru

Mediul Înconjurător

59

SECŢIUNEA 7

Pagina de internet a UNEP DTIE APELL:http://www.uneptie.org/apell/home.html

Software pentru evaluarea riscului:

CAMEO® este un sistem de aplicaţii software folosit la scară largă pentru planificarea intervenţiei în situaţiile unor urgenţe chimice. Este una din uneltele realizate de Biroul pentru Prevenirea şi Pregătirea pentru Urgenţele Chimice din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) din Statele Unite ale Americii (CEPPO – Chemical Emergency Preparedness and Prevention Office) şi Biroul Naţional de Administrare a Oceanului şi Atmosferei pentru Răspuns şi Refacere (NOAA – National Oceanic and Atmospheric Administration Office of Response and Restoration), care are ca scop sprijinirea planificatorilor răspunsurilor la urgenţă şi a celor care răspund efectiv la urgenţe. Ei pot folosi CAMEO pentru accesarea, păstrarea şi evaluarea informaţiilor critice pentru realizarea planurilor de urgenţă.

Sistemul CAMEO integrează o bază de date chimice şi o metodă pentru administrarea datelor, un model de dispersie în aer şi o opţiune de realizare a hărţilor. Toate modulele lucrează interactiv pentru a distribui şi prezenta informaţiile critice într-o manieră adecvată şi utilă. Sistemul CAMEO este disponibil în formate Macintosh şi Windows.

Pentru obţinerea pachetului complet CAMEO (CAMEO, ALOHA, and MARPLOT):http://www.epa.gov/ceppo/cameo/index.htm

Ghidul de intervenţie în situaţii de urgenţă 2000 (Emergency Response Guidebook 2000)Biroul pentru Siguranţa Materialelor Periculoase http://hazmat.dot.gov/gydebook.htm

Pentru cei care intervin în fazele iniţiale ale accidentelor cu materiale periculoase, a fost creat acest ghid (ERG2000) de către Departamentul Statelor Unite ale Americii pentru Transport, Departamentul Canadei pentru Transport şi Secretariatul pentru Comunicaţii şi Transport din Mexic (SCT). El este folosit de pompieri, poliţie şi alte servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă care ajung primii la locul unui accident de transport în care au fost implicate substanţe periculoase. Este în primul rând un ghid pentru cei care răspund la urgenţe pentru (1) identificarea rapidă sau clasificarea generică a substanţei(lor) implicate şi (2) protejarea lor şi a publicului larg în timpul fazelor iniţiale de intervenţie în situaţii de urgenţă. ERG este îmbunătăţit o dată la trei ani pentru a include noile produse şi tehnologii.

Informaţii legate de managementul dezastrelor pe www

Pe internet se pot găsi informaţii importante despre toate aspectele managementului dezastrelor. Lista de mai jos este o selecţie a paginilor de internet utile.

Anexa 4 Lista paginilor de internet legate de prevenirea şi pregătirea pentru dezastre

60


Accidente miniereForumul pentru Resurse Minerale Mineral Resources Forum (MRF)Informaţii generale şi la timp despre accidente, oferite atunci când se produc(http://www.mineralresourcesforum.org)

UNEP/OCHA Deversarea de cianură de la Baia Mare: Raportul Misiunii de Evaluare (http://www.mineralresourcesforum.org/incidents/BaiaMare/index.htm)

UNEP/OCHA Deversarea de deşeuri miniere de la complexul de procesare Baia Borşa, din România: Misiune de Evaluare în Ungaria şi România, Raport UNDAC (http://www.mineralresourcesforum.org/incidents/BaiaBorsa/index.htm)

Corporaţia Financiară Internaţională/Banca Mondială The International Finance Corporation (IFC)/World Bank GroupRaportul unei comisii independente asupra deversării de mercur din provincia Cajamarca, Peru (http://www.ifc.org/cao/prelease/prelease.html)

Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea International Commission for the Protection of the Danube River (ICPDR)Inventar regional al zonelor de risc potenţial pentru accidente în bazinul hidrografic al Tisei din România, Ungaria, Ucraina şi Slovacia(http://www.tisaforum.org.yu/defyu/engl/program-icpdr1.htm)

Reducerea riscului de producere a accidentelor miniere în Bazinul Tisei - Studiul pilot al NATO/CCMS “Prevenirea şi remedierea poluării în diferite sectoare industriale”

Baia Mare, 7 – 11 septembrie 2003(www.cluin.org/romania/presentations/RRMA_A.ppt)

„Reducerea riscurilor de mediu şi de securitate provenite din industria minieră în Sud-Estul Europei şi în Bazinul Râului Tisa”, Conferinţă Subregională a UNEP, mai, 2005, Cluj-Napoca, România(www.envsec.org)

„Minerit Modern în România”, Seminar organizat de Parteneriatul de Mediu pentru Minerit – EPMining şi TAIEX (Techical Assisstance Information Exchange Instrument), aprilie 2005, Bucureşti (http://www.epmining.ro/mainpage.php?job=sectiune&idmenu=100001&icon8=1&icon21=1&sitelanguage=ro)

Proiectarea în condiţii de siguranţă a iazurilor de decantareComisia Internaţională pentru Marile Baraje ICOLD International Commission on Large DamsPromovează progresul în proiectarea, construcţia, operarea şi întreţinerea iazurilor de decantare (http://genepi.louis-jean.com/cigb/)

Proiectul pentru uraniu WISESiguranţa iazurilor de decantare, probleme actuale – siguranţa iazurilor de decantare, proprietăţile iazurilor de decantare (http://www.antenna.nl/wise/uranium/mdas.html)

Parteneriatul de Mediu pentru Minerit – EPMining (România)(http://www.epmining.ro/mainpage.php)

Accidente industrialeUN/ECEConvenţia asupra efectelor transfrontieră a accidentelor industriale (http://www.unece.org/env/teia/)

61

SECŢIUNEA 7

Comisia EuropeanăDG XI: Prevenirea, pregătirea şi intervenţia în cazul accidentelor chimice: Directiva Seveso (http://europa.eu.int/comm/environment/seveso/index.htm)

Centrul HazmatMateriale periculoase: administrarea incidentului (http://www.hazmatcentral.com)

Substanţe chimiceSubstanţe chimice/UNEPInformaţii despre substanţe chimice, inclusiv un ghid internet (http://www.chem.unep.ch/irptc/)IPCSPrevenirea şi managementul urgenţelor chimice (http://www.who.int/pcs/)

IOMCManagementul sigur al substanţelor chimice şi, în special: o listă a întâlnirilor şi un ghid internet pentru activităţile şi programele organizaţiilor participante(http://www.who.int/iomc/)

ILOCentrul informaţional internaţional pentru sănătate şi siguranţă (CIS), contribuţia ILO la IPCS (http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/cis/index.htm)

EPABiroul pentru Prevenirea şi Pregătirea Urgenţelor Chimice (www.epa.gov/swercepp)

Norme privind tratamentul medical al urgenţelor chimice(www.ispb.ro/oms/sm_ind/sec/ca4.htm)

Informaţii suplimentare despre chimie pe internet (http://www.faqs.org/faqs/sci/chem-faq)

IncendiiCentrul general pentru monitorizarea incendiilorInformaţii în timp real despre incendiile forestiere (http://www.ruf.uni-freiburg.de/fireglobe/)

UNEP/GRIDRapoarte de stare, hărţi, seturi de date de mediu pentru incendiile forestiere(http://www.grid.unep.ch/fires/)

Directorul pentru incendii şi siguranţă - Fire and Safety DirectoryInformaţii utile despre siguranţa în incendii (http://www.firesafe.com)

Detectori, centrale şi sisteme de incendiu(www.actionysp.ro/incendiu.htm)

Reguli de comportare şi acţiune în caz de incendiuwww.cjarad.ro/prot_civ/REGULICOMPORTARELAINCENDII.html

Cutremure Hazardele prezentate de cutremure şi pregătirea pentru cutremureInformaţii generale, reducerea hazardelor, cercetare (http://quake.wr.usgs.gov/) şi (http://quake.wr.usgs.gov/prepare)

Diferite informaţii despre cutremurewww.fotonsas.8m.com

InundaţiiAsociaţia pentru managementul inundaţiilor (http://www.floodplain.org)

62


Baza de date a Consiliului Judeţean Timiş privind inundaţiile din 2005www.cjtimis.ro/inundatii.php

Tornade/uraganeProiectul pentru tornade online (http://www.tornadoproject.com)

Furtuni tropicale majore din întreaga lumeAvertizări actuale şi imagini(http://members.tripod.com/~Post_119_Gulfport_MS/tropical.html)

Alunecări de terenGrupul internaţional pentru cercetarea alunecărilor de teren The International Landslide Research Group (ILRG)Informaţii legate de cercetarea alunecărilor de teren (http://ilrg.gndci.pg.cnr.it/)

Cercetări recente în tehnicile de reducere a alunecărilor de teren(http://www.geolith.com/publications/recent_devel/recent_devel.htm)

Hărţi/seturi de date/sisteme de observareCentrul Mondial pentru Monitorizarea Conservării World Conservation Monitoring Centre (WCMC)Informaţii de mediu relevante pentru urgenţe şi rapoarte asupra incidentelor actuale (http://www.wcmc.org.uk/reference/copyright.html)

Date despre hazardele naturaleCentre naţionale pentru date NOAA (http://www.ngdc.noaa.gov/seg/hazard)

Centre naţionale pentru prognoze legate de mediul înconjurător National Centers for Environmental Prediction (NCEP)Prognoze de vreme, furtuni, marine şi modelări (http://www.ncep.noaa.gov)

Reţea de avertizare pentru dezastreAvertizări timpurii în caz de cutremure, tornade, furtuni, tsunami, inundaţii, incendii şi toate tipurile de dezastre naturale (http://www.disasterwarning.com)

Sisteme informatice geografice GISPortalul GIS Informaţii despre GIS (http://www.gisportal.com)

ESRI/FEMA Agenţia federală pentru managementul urgenţelor (Federal Emergency Management Agency)Pagină de internet comună pentru hărţi şi informaţii despre mai multe hazarde (http://www.esri.com/hazards)

ESRISoftware pentru cartografiere şi GIS (http://www.esri.com)

SatelitObservarea Pământului pentru identificarea dezastrelor naturale (http://www.kayser-threde.de/ceo/exec.htm)

Animaţii online în timp real a datelor satelitare (RAMSDIS)(http://www.cira.colostate.edu/RAMM/Rmsdsol/main.html)

63

SECŢIUNEA 7

Unitatea de mediu UNEP/OCHA Joint UNEP/OCHA Environmental UnitAsigură asistenţă practică ţărilor afectate de dezastre de mediu (http://www.reliefweb.int/ocha_ol/programs/response/unep/)

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare United Nations Development Programme (UNDP)Departamentul pentru raspuns la urgenţe – partener vital(http://www.undp.org/erd)

Strategia Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor International Strategy for Disaster Reduction (ISDR)Informaţii generale şi specializate despre reducerea dezastrelor (http://www.unisdr.org)

IAEA – şi sistemul său de răspuns la urgenţe(http://www.iaea.org/worldatom/inforesource/factsheets/emergency)

Departamentul de urgenţe şi acţiuni umanitare din cadrul WHO(http://www.who.int/eha/)

Raportul dezastrelor din lumeFederaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie(http://www.ifrc.org/pubs/wdr/)

Departamentul de managementul dezastrelor din cadrul Băncii MondialeSprijin operaţional, capacităţi de construcţie,

parteneriate cu comunitatea internaţională şi ştiinţifică de reducere a dezastrelor(http://www.worldbank.org/html/fpd/urban/dis_man/dis_man.htm)

PAHOAsistenţă umanitară pentru dezastre(http://www.paho.org)

HabitatAgenta habitat pentru prevenirea, reducerea, pregătirea pentru dezastre şi refacere după dezastre(http://www.unhabitat.org/agenda/ch-4c11.html)

Pregătire/EducaţieUNITARPrograme de pregătire în domeniul substanţelor chimice şi în managementul deşeurilor(http://www.unitar.org/cwm)

Ghidul de management al urgenţelor pentru economie şi industrie(http://www.fema.gov/library)

Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă din România(http://www.mai.gov.ro/index1704.htm)

Societatea Naţională de Cruce Roşie din Româniahttp://www.crucearosie.ro/SNCRR-RO/Act-Raport03-SNCRR.htm

Anexa 5Intervenţia de urgenţă – organizaţii naţionale internaţionale

64


Concluziile desprise din deversarea de la MarcopperLessons Learned from the Marcopper Tailing Spill. John Loney and Christopher Sheldon, Placer Dome Group. North American Mining, August/September 1998, pp16–20.

Comunicarea proactivă a crizelorProactive Crisis Communication, David Guth, June/July 1995 (http://www.iabc.com/cw/guth.htm).

Depozitarea materialelor periculoase: ghid tehnic pentru depozitarea în siguranţă a materialelor periculoaseStorage of Hazardous Materials: A technical guide for safe warehousing of hazardous materials, Technical Report No. 3. UNEP IE. ISBN 92-807-1238-1.

Deversarea de cianuri de la Baia Mare, RomâniaCyanide Spill at Baia Mare, Romania. UNEP/OCHA Assessment Mission, March 2000.

Identificarea, clasificarea hazardelor şi evaluarea riscului pentru metale şi compuşi cu metale în mediul acvaticHazard Identification, Hazard Classification and Risk Assessment for Metals and Metal Compounds in the Aquatic Environment. Peter Chapman, ICME, 1996 (http://www.icme.com).

Evaluarea riscului şi managementul riscului pentru metale neferoase – conştientizarea riscurilor şi administrarea avantajelorRisk Assessment and Risk Management of

Nonferrous Metals—Realizing the Risks and Managing the Benefits. ICME, 1997.

Seminarul internaţional despre evaluarea riscului metalelor şi a compuşilor anorganiciInternational Workshop on Risk Assessment of Metals and their Inorganic Compounds. ICME, 1996.

Ghid pentru evaluarea riscului şi managementul riscului pentru protecţia mediuluiA Guide to Risk Assessment and Risk Management for Environmental Protection. DoE HMSO, 1995.ISBN 0-11-753091-3.

Centrul operativ comunitar (Canada): o abordare cooperativă a riscului comunitarTrail Community Lead Task Force (Canada): A Cooperative Approach to Community Risk Management. Steven R. Hilts and Terry L. Oke.

Manualul de audit şi reducere a emisiilor şi deşeurilor din industrie. Seria rapoartelor tehniceAudit and Reduction Manual for Industrial Emissions and Wastes. Technical Report Series No. 7, UNEP and UNIDO, 1991. ISBN 92-807-1303-5.

Aspecte de mediu privind extragerea minereurilor cu metale neferoase (Cu, Ni, Pb, Zn, Au). Ghid tehnicEnvironmental Aspects of Selected Non-ferrous Metals (Cu, Ni, Pb, Zn, Au) Ore Mining A Technical Guide. Technical Report

Anexa 6Bibliografia folosită în realizarea acestui manual

65

SECŢIUNEA 7

Series No. 5. UNEP/IEPAC and ILO, 1991. ISBN 92-807-1366-3.

Aspecte de sănătate ale accidentelor chimice. Ghid pentru conştientizarea accidentelor chimice, pregătire şi intervenţie pentru profesioniştii serviciilor de răspuns la urgenţă şi medicaleHealth Aspects of Chemical Accidents. Guidance on Chemical Accident Awareness, Preparedness and Response for Health Professionals and Emergency Responders. OECD Environment Monograph No. 18. UNEP IE/PAC, Technical Report No. 19, Paris, 1994.

Identificarea şi evaluarea hazardelor într-o comunitate. Raport tehnic nr. 12Hazard Identification and Evaluation in a Local Community. Technical Report No. 12. UNEP IE, 1992. ISBN 92-807-1331-0.

Managementul prevenirii şi pregătirii pentru accidente industriale: pachet de pregătireManagement of Industrial Accident Prevention and Preparedness: A Training Resource Package. UNEP IE, 1996. ISBN 92-807-1609-3.

Rezultatele seminarului despre managementul riscurilor şi planificarea de urgenţă în managementul deşeurilor miniere, Buenos Aires, ArgentinaProceedings of the Workshop on Risk Management and Contingency Planning in the Management of Mine Tailings, Buenos Aires, Argentina. ICME and UNEP, November 5 and 6, 1998. ISBN 1-895720-30-3

Raport al Seminarului OECD despre evaluarea şi comunicarea riscului în contextul prevenirii, pregătirii şi răspunsului la accidente chimiceReport of the OECD Workshop on Risk Assessment and Risk Communication

in the Context of Chemical Accident Prevention, Preparedness and Response. OECD, 1997.

TransAPELL: Ghid pentru planificarea de urgenţă la transportul materialelor periculoase într-o comunitateTransAPELL: Guidance for Dangerous Goods Transport Emergency Planning In a Local Community. Technical Report No. 35. UNEP DTIE. ISBN 92-807-1907-6.

Consultanţa IMO/UNEP – APELL pentru zonele portuare: pregătirea şi răspunsul la accidentele chimice din porturiIMO/UNEP Consultation Version—APELL for Port Areas: Preparedness and Response to Chemical Accidents in Ports, 1996.

APELL: Conştientizarea şi Pregătirea pentru Urgenţe la Nivel Local. Proces de răspuns la accidentele tehnologiceAPELL: Awareness and Preparedness for Emergencies at Local Level, A Process for Responding to Technological Accidents. UNEP, 1988. ISBN 92-807-1183-0.

APELL în toată lumeaAPELL Worldwide. UNEP, 1995. ISBN 92-807-1527-5.

Ghid pentru managementul facilităţilor de evacuare a deşeurilorA Guide to the Management of Tailings Facilities. The Mining Association of Canada, November 5 and 6, 1998.

Investigarea deversării de mercur din 2 iunie 2000 din apropierea localităţilor San Juan, Choropampa şi Magdalena, Peru.Investigation into the Mercury Spill of June 2, 2000 In the Vicinity of San Juan, Choropampa and Magdalena, Peru. Compliance Advisor Ombudsman, July 2000.

66


Ghid pentru proiectarea, construcţia, utilizarea şi reabilitarea iazurilor de decantareA Guide to Tailings Dams and Impoundments:Design, Construction, Use and Rehabilitation. Bulletin 106, UNEP and ICOLD, 1996.

Evaluarea riscului şi managementul riscurilor metalelor neferoase: conştientizarea avantajelor şi administrarea riscurilorRisk Assessment and Risk Management of Non-Ferrous Metals: Realizing the Benefits and Managing the Risks. ICME, 1997. ISBN 1-895720-19-2

Managementul, depozitarea şi evacuarea materialelor periculoase. Cele mai bune practici de management al mediului. Hazardous Materials Management, Storage and Disposal. Best Practice Environmental Management in Mining Series. Environment Australia, 1997. ISBN 0-642-19448-3 in series 0-642-19418-1.

Managementul apei. Cele mai bune practici de management al mediului.Water Management. Best Practice Environmental Management in Mining Series. Environment Australia, 1996. ISBN 0-642-546231 in series 0-642-19418-1.

Managementul cianurilor. Cele mai bune practici de management al mediului.Cyanide Management. Best Practice Environmental Management in Mining Series. Environment Australia, 1998. ISBN 0-642-54563-4 in series 0-642-19418-1.

Managementul riscurilor de mediu. Cele mai bune practici de management al mediului.Environmental Risk Management. Best Practice Environmental Management in Mining Series. Environment Australia, 1999. ISBN 0-642-546304 in series 0-642-19418-1.

Pregătirea şi răspunsul la urgenţă în industria minieră. Notă informativă.Emergency Preparedness and Response in the Mining Industry. Information Note. UNEP/ICME Workshop. Brussels, 29 May 2000.

Codul australian al industriei miniere pentru managementul de mediu. Australian Minerals Industry Code For Environmental Management. Minerals Council of Australia, February 2000.

Realizarea şi efectuarea de noi modele pentru acţionari: forumul comunitar şi de afaceri din Kârghistan. Developing and Piloting New Stakeholder Models: The Community and Business Forum in Kyrgyzstan. Mehrdad Nazari, Aug 2000. Submitted to LEAD Cohort 7 Globalisation and Sustainability: Impacts on Local Communities, 13–14 Aug 2000, Vancouver, Canada.

Seminarul din Lima despre minerit şi dezvoltare durabilă în America, 27-29 iunie 1998, Peru. Raportul rezultatelor. Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă şi Centrul Internaţional de Cercetare pentru Dezvoltare.Lima Workshop on Mining and Sustainable Development in the Americas, June 27–29, 1998 Peru. Report of Proceedings. International Institute for Sustainable Development and International Development Research Centre.

Iazuri de decantare, risc de accidente. Lecţii învăţate din experienţe practice.Tailings Dams, Risk of Dangerous Occurrences. Lessons Learnt from Practical Experiences. ICOLD/UNEP Bulletin 2001.

Comunicarea în timp de criză: principii. Cartea de Bună Practică a Consiliului European pentru Industria Chimică.

67

SECŢIUNEA 7

Crisis Communications: Guiding Principles. European Chemical Industry Council Book of Best Practice. Marc Devisscher, Oct 1993.Linii directoare pentru responsabilitate – liniile directoare pentru comunicarea crizelor ale Consiliului European pentru Industria ChimicăResponsible Care Guidelines–Crisis Communications Guidelines of the European Chemical Industry Council. (http://www.cefic.be)

Managementul riscurilor şi viitorul. Risk Management and the Future. Ed.Tom Beer. Australian Minerals and Energy Environment Foundation 2000.

Perspectivă globală asupra cianurilor. Publicat în cadrul Seminarului despre codurile de practică din industrieMudder, T.I & Botz, M.M A Global Perspective of Cyanide. Published in Workshop on Industry Codes of Practice: Cyanide Management Report. UNEP DTIE and ICME, May 2000.

68


Scopul Departamentului UNEP pentru Tehnologie, Industrie şi Economie (UNEP DTIE) este sprijinirea guvernului, autorităţilor locale şi a industriei în crearea şi adoptarea politicilor şi practicilor care:• Sunt mai curate şi mai sigure;• Folosesc în mod eficient resursele naturale;• Asigură managementul adecvat al

substanţelor chimice;• Încorporează costurile de mediu;• Reduc poluarea şi riscurile pentru oameni

şi mediul înconjurător.

Departamentul UNEP pentru Tehnologie, Industrie şi Economie, având biroul central în Paris, este alcătuit dintr-un centru şi patru unităţi:

• Centrul Internaţional pentru Tehnologia Mediului Înconjurător (Osaka) (The International Environmental Technology Centre), care promovează adoptarea şi utilizarea tehnologiilor de mediu sigure şi se concentrează pe managementul de mediu al oraşelor şi al bazinelor hidrologice în ţările în curs de dezvoltare şi în cele în tranziţie.

• Producţie şi Consum (Paris) (Production and Consumption), care sprijină crearea de modele de producţie şi consum mai curate şi mai sigure , care conduc la o eficienţă crescută în utilizarea resurselor naturale şi în reducerea poluării.

• Substanţe chimice (Geneva) (Chemicals), care promovează dezvoltarea globală prin catalizarea acţiunilor globale şi realizarea capacităţilor la nivel naţional pentru managementul sigur al substanţelor chimicale şi îmbunătăţirea siguranţei în chimie la nivel mondial, prioritatea fiind poluanţii organici persistenţă (Persistent

Organic Pollutants) (POP) şi acordul documentat anterior (Prior Informed Consent) (PIC, împreună cu FAO).

• Acţiunea pentru energie şi ozon (Paris) (Energy and OzonAction), care sprijină eliminarea substanţelor care distrug ozonul din ţările în curs de dezvoltare şi în ţările cu economia în tranziţie, şi promovează practicile de management adecvate pentru utilizarea energiei, în principal în ceea ce priveşte impacturile asupra atmosferei. Centrul UNEP/RISØ pentru Energie şi Mediu sprijină activităţile unităţii.

• Economie şi Comerţ (Geneva) (Economics and Trade), care promovează utilizarea şi aplicarea metodelor de evaluare şi stimulare pentru politicile de mediu şi ajută la îmbunătăţirea cunoaşterii legăturilor dintre comerţ şi mediul înconjurător şi a rolului instituţiilor financiare în promovarea dezvoltării durabile.

Activităţile UNEP DTIE se concentrează pe creşterea conştientizării, îmbunătăţirea transferului de informaţii, crearea capacităţilor, sprijinirea cooperării tehnice, parteneriate şi transfer, îmbunătăţirea cunoaşterii legate de impacturile de mediu ale problemelor de comerţ, promovarea integrării problemelor de mediu în politicile economice şi pe catalizarea siguranţei chimice globale.

UNEP DTIE operează pagina de internet

http://www.mineralresourcesforum.org, pentru Forumul pentru Resurse Minerale şi Mediul Înconjurător.

Departamentul UNEP pentru Tehnologie, Industrie şi Economie

69


Forumul pentru Resurse Naturale şi Mediul Înconjurător oferă informaţii din perspectiva mediului înconjurător, despre minerale, metale şi dezvoltare durabilă, promovând schimbul de cunoştinţe, experienţă şi expertiză în domeniul impactului mineritului, al procesării mineralelor şi al metalelor asupra mediului natural, facilitând cooperarea între organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, între companiile din domeniu şi alte organizaţii şi persoane din societatea civilă implicate.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:United Nations Environment Programme (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu)Division of Technology, Industry and Economics (Departamentul pentru Tehnologie, Industrie şi Economie)Tour Mirabeau 39–43 quai André Citröen75739 Paris Cedex 15, FranceTel: +33 1 44 37 14 50,Fax: +33 1 44 37 14 74E-mail: [email protected]://www.uneptie.org

APELL pentru Mineritunep.fr/shared/publications/pdf/WEBx0058xPA-APELLminingRM.pdf · i Ghid pentru...

Documents

Transcript of APELL pentru Mineritunep.fr/shared/publications/pdf/WEBx0058xPA-APELLminingRM.pdf · i Ghid pentru...